848 matches
-
însă, devine "destinul (sau blestemul)" lui Tomas, întâlnirea cu greul ființei de care "se apără" prin "prieteniile erotice". Schimbarea e că de când a cunoscut-o nu se mai poate culca cu celelalte femei fără a bea alcool. El trăiește o dedublare a ființei: în Don Juan s-a insinuat Tristan. (O situație similară, dramatică, a surprins și nietzscheanul român, amintit deja, Nicolae Breban, în romanul său Don Juan!). Crede că poate evita, astfel, dinspre amante, etichetarea "cu pecetea infamantă a dragostei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nu postmodernist. Aceasta este cea mai profundă intuiție a lui Tomas. De fapt, el este acela care produce scânteia ce a declanșat invazia tancurilor sovietice. Gândul lui Tomas are două echivalențe în literatura română (dacă o excludem pe cea a dedublării sale erotice, intuită, tot în paradigmă nietzscheană, de N. Breban în romanul Don Juan): Victor Petrini din Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda și insolita carte postumă a lui Noica intitulată Rugați-vă pentru fratele Alexandru. Așa cum rău
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
androginiei primordiale (platonician) nu-l satisface, căci Tereza nu era "jumătatea lui", ci mai degrabă femeia găsită în coșul de nuiele al copilului Oedip, adică povara destinului. Dualitatea ființei lui Tomas este bine înțeleasă de Sabina. Această dualitate este chiar dedublarea societății comuniste a Cehiei. Sabina pictează fațada convențională a lumii comuniste, dar undeva în tablou se deschide o breșă în care se vede întreaga mizerie. La fel, Sabina îl pictează pe Tomas-Don Juan-ul, dar prin crăpătură se vede Tristan. Pictorița
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spre un alt mod de a fi, care anulează timpul și spațiul și atinge momentul mitic al creației lumii, este o concepție fără substrat neuroștiințific. Este o încercare de a dihotomiza mintea de corp și a accepta axioma carteziană. Axioma dedublării supune creierul la o stare de ambiguitate. Această ambiguitate conduce creierul la "abstractizări ale abstractului", rupând orice contact cu realitatea. C.G. Jung (vezi Cap. III, nota 138) afirmă că, datorită caracterului atemporal al "inconștientului colectiv", se obține "experiența eternității", reacția
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
și verificarea modului cum a învătat elevul. În viata de familie se vor statornici criterii unice de apreciere și evaluare a muncii, atitudini și exigențe unitare față de comportamentul școlarului. Atitudinile diferite și mai ales dezarmoniile dintre părinți provoacă false comportamente, dedublări în poziția față de sine, de părinți, de școală. Mediul ambiant din familie are profunde implicații în modul de a fi și a se comporta a elevului pentru multă vreme. Ei trebuie să devină un stimulent creativ în creionarea și definirea
ATITUDINEA PĂRINŢILOR DIN MEDIUL RURAL ŞI EFECTELE ASUPRA ADAPTĂRII ŞCOLARE by SARDARIU ELISABETA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/338_a_598]
-
gîndirii cu predicatele produse de spontaneitatea eului. Subiectul gîndirii nu este la Descartes o simplă funcție logică ce va produce spontan predicatele sale, sau mai mult, judecățile sale. O asemenea aplicație a logicii predicative la subiectul gîndirii are drept consecință dedublarea subiectului în conștiință (sau percepție) și conștiința de sine (apercepție) și transformarea acestei dedublări în condiție a gîndirii. Această orientare transcendentală a gîndirii este mai mult de inspirație leibniziană decât cartesiană. Dedublarea între percepție (sau reprezentarea conștientă) și apercepție (sau
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
simplă funcție logică ce va produce spontan predicatele sale, sau mai mult, judecățile sale. O asemenea aplicație a logicii predicative la subiectul gîndirii are drept consecință dedublarea subiectului în conștiință (sau percepție) și conștiința de sine (apercepție) și transformarea acestei dedublări în condiție a gîndirii. Această orientare transcendentală a gîndirii este mai mult de inspirație leibniziană decât cartesiană. Dedublarea între percepție (sau reprezentarea conștientă) și apercepție (sau conștiința de sine) semnifică faptul că spiritul, printr-o repriză reflexivă, se dualizează și
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
logicii predicative la subiectul gîndirii are drept consecință dedublarea subiectului în conștiință (sau percepție) și conștiința de sine (apercepție) și transformarea acestei dedublări în condiție a gîndirii. Această orientare transcendentală a gîndirii este mai mult de inspirație leibniziană decât cartesiană. Dedublarea între percepție (sau reprezentarea conștientă) și apercepție (sau conștiința de sine) semnifică faptul că spiritul, printr-o repriză reflexivă, se dualizează și face să apară reprezentarea în câmpul adevărului. Atunci acesta este felul în care, așa cum a spus Kant, . Nu
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
nu este necesar ca noi să gîndim întotdeauna gîndirea noastră, chiar dacă acest al doilea act al gîndirii este posibil de fiecare dată cînd vrem noi. Distincția modală între conștiință și reflexia proprie semnifică așadar la Descartes ceva puțin diferit de dedublarea conștiinței și conștiinței de sine; anume că aceasta este însăși mișcarea și durata gîndirii care face să apară subiectul. A gîndi înseamnă a judeca, semnifică pentru Kant faptul că gîndirea este productivă pentru că ea adaugă o conștiință la o altă
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
poate alta, aceea de a gîndi gîndirea, inventivitatea umană, mai curînd decât manifestatul. Descartes lasă să se înțeleagă că un sistem al libertății nu poate face economie de eul personal și că dacă încercăm să depășim subiectul transcedental în surmontarea dedublării conștiinței și conștiinței de sine, atunci, conceptul sau deducția se reflectă și devin subiect, substanța devine subiect. VII.6. Corpul ca subiect; Poate corpul să fie subeict? Reamintim pasajul din Setul alVI-lea de Răspunsuri la Obiecții unde Descartes relatează
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
a fost mai redusă decât în domeniul arhitecturii și sculpturii. În secolul al XVI‑lea apogeul picturii Renașterii este atins în operele lui Leonardo da Vinci, Raffaelo Sanzio, Michelangelo Buonarroti și în cele ale venețienilor Giorgione, Tiziano, Veronese. Renașterea este dedublarea pe care arta creștină o face față de arta profană, care se finalizează în formele baroc și rococo. Acestea reflectă pe deplin o mentalitate aristocrată cu preocupări specifice și cu interes spre lux, spre fast și emfază, elemente regăsite în dezinvoltura
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
față de proiect și faptă, tot ce se pierde în vederea realizării sciziunii eului și a dublei priviri este recuperat aici pentru a se obține crisparea proprie prostiei. Cel prost nu poate spune niciodată „sunt prost“, pentru că atunci ar apărea instantaneu acea dedublare și acel tip de reflexivitate care sunt străine de prostie. Cel prost nu cunoaște oboseala, lehamitea și sațul, cântărirea lucrurilor și tentația renunțării. Instalat în proiect, el nu are simțul relativității, pentru că nu poate compara. Cel prost cade în proiectul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
iubit pe nimeni, nu suntem decât eul gol care se revelă în frică. Când nimeni nu ne iubește, nu apucăm să avem un chip și avem doar chipul nimănui. Suntem, fără ca propriu-zis să fim. Acest miracol al dobândirii eului prin dedublare și prin iubirea de altul își capătă expresia sensibilă în mângâiere. Din clipa în care parcurg conturul altui trup, eu îl iau pe acesta în posesie și totodată îmi livrez trupul în mângâierea mea. Dar bucuria pe care o resimt
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mângâierea lui mi-o conferă și îmi dă, prin mângâiere, conștiința identității mele. Fiecare mângâiere este o celebrare a eului meu, pe care însăși mângâierea l-a făcut cu putință. Sunt mângâiat, deci sunt. Acest miracol al dobândirii eului prin dedublare și prin iubirea de altul își capătă deopotrivă expresia sensibilă în însoțirea mâinilor. În esența mâinii rezidă ambiguitatea faptului de a lua și a da. Mă deschid și înmânez, dau de la mine și trec în posesia altuia ceva care în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
însă că maclele sunt numai sub aspect morfologic asociații de doi sau mai mulți indivizi cristalini distincți. De fapt, se poate spune că mai degrabă este vorba de un singur individ cristalin care, datorită unor acțiuni externe a suferit o dedublare sau multiplicare a orientării rețelei și implicit a formei poliedrice. Acest lucru este demonstrat în mod evident de producerea maclei mecanice prin experiența lui Baunhauer . Într-o concepție sau alta, maclele prezintă oricum un caz aparte , complex și de aceea
TRANZIŢII DE FAZĂ by Liliana Tatiana Nicolae () [Corola-publishinghouse/Science/91669_a_93218]
-
însă că maclele sunt numai sub aspect morfologic asociații de doi sau mai mulți indivizi cristalini distincți. De fapt, se poate spune că mai degrabă este vorba de un singur individ cristalin care, datorită unor acțiuni externe a suferit o dedublare sau multiplicare a orientării rețelei și implicit a formei poliedrice. Acest lucru este demonstrat în mod evident de producerea maclei mecanice prin experiența lui Baunhauer . Într-o concepție sau alta, maclele prezintă oricum un caz aparte , complex și de aceea
TRANZIŢII DE FAZĂ by Liliana Tatiana Nicolae () [Corola-publishinghouse/Science/91669_a_93217]
-
a lui George Bălăiță, un prozator al cărui laborator de creație poartă amprentele talentului său pictural, totuși, discret în manifestări 2, oferă prin Lumea în două zile exemple importante de scriitură ekphrastică. Romanul publicat prima oară în 1975 reface istoria dedublărilor lui Antipa, un funcționar ce-și împarte viața între Albala și Dealul-Ocna (trenul de navetist în care urcă în rutină Antipa face patruzeci de minute dintr-o localitate în cealaltă), pendulând între calmul existenței domestice alături de soția sa (Felicia) și
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
electric“ etc. Întabularea; calculul polinomial; calculul În stilul lui Sommers; interpretarea formelor normale conjunctive; interpretarea formelor normale perfect disjunctive etc. 3°. Distribuția metodelor decizionale În raport cu cele două forme ale rezoluției, deducția „directă“ și cea „indirectă“ 10. Grație aceleiași dedublări, permise de o proprietate simplă a secvențelor logice În sens gentzenian, și anume mișcarea unui termen din postura de antecedent În cea de succedent, ori vice versa, o dată cu schimbarea calității respectivului termen = = In 1“), vom spune că, În stadiul inteligenței
Prelegeri academice by prof. univ. dr. PETRU IOAN () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92348]
-
Studiile asupra imaginarului, la această nouă școală franceză, sunt interesate de intersecția proceselor de realizare de imagine (pe schema reprezentării) și de realizare de sens (pe cea a semnificării). Imaginea stă în raport direct cu toate activitățile de redare: duplicarea, dedublarea și redublarea (și, ca o consecință a acestora, cu dualitatea și duplicitatea, cu similitudinea și autenticitatea, cu aparențele și realitatea), raport definit în relație cu un model referențial. Regăsim aici semnul și procesul semiotic, declanșat de raportul dintre un substrat
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
istoria, uitarea). Discuția se concentrează mai întâi asupra confuziei tradiționale dintre model (singurul autentic) și cópii (considerate a fi identice, dar nu "autentice"). Problema, spune Thomas, amintindu-l pe Ricœur, rezidă de fapt în relația dintre identitate (autentică) și ipseitate (dedublare a ei), dintre esență și aparență. Imaginea ar fi reproducerea unui referent receptat prin intermediul simțurilor, în special cel vizual; în consecință, se bazează pe fenomene ale percepției, fiziologice și psihologice. Modul în care este produsă această imagine internă ține de
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imaginativă și o reintegrează mimetic în raport cu referința, în structuri simbolice sau în manifestări onirice. Are, în consecință, o mare capacitate de "modelizare", conformându-se naturii obiectului și dorinței subiectului (Thomas 22), însă în absența unui suport material. Ea e o dedublare, dar, ca impresie senzitivă, este condiționată de calitatea receptării, a memorării și a reamintirii. În cadrul imaginarului, când intră în structuri simbolice, ea dă naștere "complexelor", stări corelate unor acțiuni fundamentale pentru o situație-limită: complexul lui Pygmalion (frustrarea creatorului - provine din
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imaginarul în ansamblu sau doar unitățile create de cele două funcții ale imaginației, care îi și determină componentele fundamentale. Limbajul sau reprezentarea, mitul sau simbolul sunt în mod deliberat construcții bazate pe convenții sau pe analogii formale, interfețe, așadar nu dedublări naturale ale referentului. Spre diferență de funcția imaginației onirice sau fantastice, atât de exploatată în imaginarul popular creștin (ne referim în continuare la evul mediu) și care poate crea în spiritul receptorului iluzia speculativă și iluzia semiologică inductivă - datorită unui
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și care poate crea în spiritul receptorului iluzia speculativă și iluzia semiologică inductivă - datorită unui fond de credință bazat pe senzorialitate și pe fantasmatică -, ideologia, reprezentarea sau simbolismul sunt produse de tip intelectiv, deductiv și analogic. Distanța dintre model și dedublarea, imitarea sau interpretarea sa simbolică este nu doar conștientizată, ci numită și impusă prin chiar teoria imaginii ortodoxe și teocrația bizantină la care se afiliază puterea medievală românească. Semnificatul, conținutul mental mnezic (imagine internă, amintire) sau conceptual, se poate referi
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
despre sine și despre organizarea lumii perceptibile și non-perceptibile, poate fi asimilat unei modalități de narare a istoriei și a politicului (factor de coagulare a comunității), o reflectare a lor, în chip necesar coerentă. Ordonarea sistemului imaginarului reiese nu din dedublarea vreunei logici voluntariste a lumii reale în mentalul colectiv, precum într-o oglindă, ci din interpretarea simbolică a motivațiilor, a raporturilor de forțe, a schimbărilor în baza cărora comunitatea își organizează existența și viața spirituală. Cum limbajul este cel care
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
auzului; în arta fotografică, de stimulii reali în contactul lor cu văzul; în arta dramatică diferența constă în actul performării etc. În cadrul percepției, obiectele de artă sunt fenomene expresive unde conținutul suferă o modificare: ceea ce este perceput ca prezent este dedublarea existentului. Situația prezenței este specifică existenței, iar fară prezență existența nu ar fi fost posibilă. Un roman poate exista într-o bibliotecă, dar el nu poate fi prezent în cadrul unui act al conștiinței decât la nivel imaginativ. Prezența este absentă
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]