KorAP: Find »[drukola/base=defensiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...144 >

3,586 matches

Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

Factorul 2 explică 10% din varianța totală și cuprinde trei apărări: clivajul, idealizarea primitivă și omnipotența însoțită de depreciere, și presupune clivajul imaginii de sine și al imaginii despre ceilalalți în imagini de tip bun/rău, puternic/slab. Dacă stilul defensiv descris de factorul 1 este orientat către acțiune, stilul determinat de factorul 2 este orientat către imagine și poate fi descris ca distorsiune a imaginii. Să mai notăm faptul că, în situații de stres, anumite persoane care nu folosesc în

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
pildă, încrederea în omnipotența doctorului reprezintă o modalitate de a face față unei boli fizice grave. Aceste apărări pot fi însă utilizate într-o manieră neadaptată de către persoanele cu unele dificultăți cronice în a stabili relații mature. În psihopatologie, stilul defensiv se asociază cu tulburările de personalitate de tip narcisic și de limită (Kernberg, 1967). Factorul 3 este răspunzător de 9% din varianța totală. Itemii saturați din cadrul acestui factor au fost concepuți în scopul testării formațiunii reacționale și a pseudoaltruismului și

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
testării formațiunii reacționale și a pseudoaltruismului și reflectă nevoia de a se percepe pe sine ca amabil, gata de a sări în ajutorul celorlalți și niciodată furios, ceea ce îi caracterizează pe „binefăcători” și pe martiri. Subiecții care utilizează acest stil defensiv se implică adesea în relații stabile și sunt capabili să funcționeze în mod adecvat din punct de vedere psihic. Ei ajung să ceară sprijin psihologic atunci când, ca urmare a unei pierderi, stilul lor defensiv nu le mai poate stăvili furia

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
martiri. Subiecții care utilizează acest stil defensiv se implică adesea în relații stabile și sunt capabili să funcționeze în mod adecvat din punct de vedere psihic. Ei ajung să ceară sprijin psihologic atunci când, ca urmare a unei pierderi, stilul lor defensiv nu le mai poate stăvili furia și anxietatea, situație în care subiecții devin depresivi. Acest stil defensiv, aflat în legătură cu cel de-al treilea factor evidențiat de Bond și echipa sa, poate fi desemnat sub numele de sacrificiu de sine. Factorul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
funcționeze în mod adecvat din punct de vedere psihic. Ei ajung să ceară sprijin psihologic atunci când, ca urmare a unei pierderi, stilul lor defensiv nu le mai poate stăvili furia și anxietatea, situație în care subiecții devin depresivi. Acest stil defensiv, aflat în legătură cu cel de-al treilea factor evidențiat de Bond și echipa sa, poate fi desemnat sub numele de sacrificiu de sine. Factorul 4 corespunde unui procent de 8% din varianța totală; apărările aflate în legătură cu acest factor sunt umorul, reprimarea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
câmpul conștiinței până în momentul când subiectul este pregătit să negocieze cu respectivul conflict. În fine, sublimarea pune pulsiunea (sursa anxietății) în slujba unui răspuns creativ. În virtutea modului în care aceste apărări contribuie la controlarea conflictului, cel de-al patrulea stil defensiv ar putea fi numit stil adaptativ. În cadrul cercetării care a condus la descrierea acestor patru stiluri defensive - acțiune inadaptată, distorsiune a imaginii, sacrificiu de sine și stil adaptativ -, Bond et al. au utilizat două instrumente concepute în scopul de a

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
pulsiunea (sursa anxietății) în slujba unui răspuns creativ. În virtutea modului în care aceste apărări contribuie la controlarea conflictului, cel de-al patrulea stil defensiv ar putea fi numit stil adaptativ. În cadrul cercetării care a condus la descrierea acestor patru stiluri defensive - acțiune inadaptată, distorsiune a imaginii, sacrificiu de sine și stil adaptativ -, Bond et al. au utilizat două instrumente concepute în scopul de a evalua dezvoltarea eului, maturizarea sa: Chestionarul de evaluare a forței eului al lui Brown și Gardner, și

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
adaptativ -, Bond et al. au utilizat două instrumente concepute în scopul de a evalua dezvoltarea eului, maturizarea sa: Chestionarul de evaluare a forței eului al lui Brown și Gardner, și Testul frazelor de completat al lui Loevinger. Corelațiile dintre stilurile defensive și măsurătorile gradului de maturitate a eului arată că stilurile defensive sunt ierarhizate, existând o progresie în dezvoltarea eului, mergând de la acțiunea inadaptată la distorsiunea imaginii, trecând prin sacrificiul de sine, pentru a ajunge, în sfârșit, la stilul adaptativ. Această

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de a evalua dezvoltarea eului, maturizarea sa: Chestionarul de evaluare a forței eului al lui Brown și Gardner, și Testul frazelor de completat al lui Loevinger. Corelațiile dintre stilurile defensive și măsurătorile gradului de maturitate a eului arată că stilurile defensive sunt ierarhizate, existând o progresie în dezvoltarea eului, mergând de la acțiunea inadaptată la distorsiunea imaginii, trecând prin sacrificiul de sine, pentru a ajunge, în sfârșit, la stilul adaptativ. Această progresie reflectă o schimbare mergând de la controlul pulsiunilor la exprimarea creativă

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
și evoluția mecanismelor de apăraretc "Apariția și evoluția mecanismelor de apărare" În pofida obstacolelor metodologice pe care le-a întâlnit, abordarea mecanismelor de apărare din perspectiva dezvoltării lor suscită în prezent un mare interes. Ideea unei transformări o dată cu vârsta a procedeelor defensive apare în 1915, în textul intitulat „Pulsiuni și destine ale pulsiunilor”, în care Freud precizează că destinul pulsiunilor depinde de modalitățile de apărare împotriva lor. Răspunzând la întrebarea „Ce destin pot cunoaște pulsiunile pe parcursul dezvoltării și al vieții?”, Freud (1915a

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
1964). În 1939, Hartmann începe să examineze câteva prototipuri fiziologice precoce ale unor apărări psihologice ulterioare. Ca și Hartmann, Greenacre (1958) - care vorbește de nuclee fizice - limitează studiul prototipurilor la anumite funcții fiziologice care, în opinia lui, îndeplinesc un rol defensiv la nou-născut. Cam în aceeași perioadă, Menninger (1954) abordează chestiunea mecanismelor de apărare dintr-o perspectivă teoretică mai largă, diferită de cea a lui Freud și a fiicei sale. El prezintă un sistem de procese adaptative ce implică existența a

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
1978) sunt de părere că fiecărui mecanism de apărare îi corespunde o linie de dezvoltare, iar Lichtenberg (1983) consideră că, până când copilul ajunge să funcționeze la nivel simbolic, este mult mai potrivit să vorbim, în ceea ce-l privește, de măsuri defensive bio-neuro-fizio-comportamentale și să concepem mecanismelede apărare ca pe niște componente ale evoluției copilului către un univers psihic simbolico-reprezentațional. O dată apărute, apărările trec și ele printr-un proces de dezvoltare: ca și celelalte procese ale aparatului cognitiv, mecanismele de apărare sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
schimbare a funcțiilor sale” (Hartmann, 1939/1958): forma cognitivă de gândire persistă, dar se separă de originea sa conflictuală putând fi utilizată, în noile condiții, în cadrul unei activități intelectuale libere de orice conflict. Dincolo de stadiul în care își exercită funcția defensivă, un mecanism de apărare ajunge, în virtutea maturizării sale, să îndeplinească alte funcții (Hartmann, 1939; Lichtenberg și Slap, 1972; Dorprat, 1985). Astfel, el poate deveni un mecanism de control cognitiv sau să constituie o trăsătură generală de caracter. 4. Un exemplu

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Ainsworth et al. (1978) și de LaBarbera et al. (1976) au ca subiecți copii normali. Ainsworth et al. observă bebeluși de douăsprezece luni aflați în situații de stres cauzate de relațiile tensionate cu mamele lor. Rezultatele obținute evidențiază prezența răspunsului defensiv descris de Fraiberg. LaBarbera et al. încep prin a demonstra că niște copii normali și neafectați de stres, cu vârste cuprinse între 4 și 6 luni, pot distinge expresiile faciale vesele de cele furioase. Apoi, autorii mai constată că bebelușii

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
este vorba de percepția eronată, despre transformare în contrariu și negare. 3) Percepția eronată (în general de tip benign) a stimulului perturbator îl transformă în ceva care nu există în realitate și reprezintă o componentă primitivă a refuzului. Funcția sa defensivă decurge din reducerea anxietății, rezultată dintr-o schimbare a realității în ceva mai puțin îngrijorător. Practica clinică oferă numeroase exemple de percepție eronată. Astfel, o pacientă căreia medicul i-a diagnosticat un „cancer” percepe acest mesaj în mod eronat și

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
corect identificate. Prima imagine poate fi, spre exemplu, aceea a unui copil aflat într-o încăpere având o fereastră. Acestei imagini i se poate suprapune aceea a unui animal fioros care își face apariția în cadrul ferestrei, arătându-și colții. Procesele defensive sunt puse în mișcare de prezentarea celui de-al doilea stimul și modifică percepția sau comportamentul subiectului. Metoda TMC a fost utilizată în studierea apărărilor la copiii de vârstă preșcolară și școlară, precum și la adolescenți. Ea a servit și la

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
sunt considerați niște persoane cu tendințe spre exagerare sau de-a dreptul niște mincinoși. Trebuie totuși precizat că, în măsura în care exagerarea este o parte a negării realității, ea nu se află sub controlul conștient al subiectului. Persoana care exagerează în mod defensiv crede deci în aceste distorsiuni ale realității, ca și când ar fi adevărate. Să nu procedeze astfel ar fi prea dureros, prea neliniștitor. Recurgerea la refuz conduce adesea, în cazul adultului, la minimizări sau maximizări manifeste ale realității. Astfel, neplăcerile sunt minimizate

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
dovadă că lumea în care trăiește este „cea mai bună dintre toate lumile posibile”. În pofida tuturor nenorocirilor care i se întâmplă (multe și felurite), Candide continuă să afirme că „totul este cum nu se poate mai bine”. Atunci când sistemul său defensiv eșuează, el cade într-o profundă și dureroasă depresie, iar când credința sa în persoanele idealizate se erodează, Candide trăiește sentimente de insignifianță, de abandon și fragmentare. Tipul de interpretare eronată a realității - sub forma idealizării - ar constitui forma cea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
ipoteze privind evoluția, transformarea și sofisticarea lor. Această descriere indică tendința actuală de reducere a numărului de mecanisme de apărare pornind de la studierea suprapunerii lor, mai mult sau mai puțin evidentă. Exemplul refuzului care acoperă și alte tipuri de strategii defensive este, în această privință, deosebit de grăitor. CAPITOLUL 4TC CAPITOLUL 4" Evaluareatc "Evaluarea" Una dintre principalele manifestări ale interesului tot mai mare acordat mecanismelor de apărare este dezvoltarea unei abordări evaluative, pentru care stau mărturie în special numeroasele instrumente concepute în

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
independenți, fără o formație psihanalitică, sunt în măsură să identifice în mod fidel mecanismele de apărare - mai cu seamă la subiecți provenind din medii socioeconomice defavorizate - și pot să se pună de acord în privința caracterului matur sau imatur al stilului defensiv al unei persoane. Cea de-a doua problemă enunțată la începutul acestei secțiuni se referă la validitatea evaluării mecanismelor de apărare. Pentru a o soluționa, Vaillant a calculat corelațiile dintre, pe de o parte, evaluarea gradului de maturitare ce caracterizează

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
răspunde la următoarea întrebare: rezultatele evaluării pronostichează o conduită ulterioară semnificativă sau nivelul ulterior al unui descriptor semnificativ al stării subiectului? Evaluatorii din cadrul Studiului dezvoltării adultului, care nu cunoșteau nimic despre trecutul „Studenților la Harvard”, au evaluat maturitatea stilurilor lor defensive de la vârsta de 20 până la 47 de ani. Stilul astfel identificat pronostica în mod semnificativ un nivel înalt de satisfacție în raport cu viața la vârsta de 65 de ani. Datele culese în cadrul cercetării demonstrează că la nici unul dintre bărbații evaluați ca

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
redusă. Rezultatele lui Vaillant arată totuși că, pentru un anumit timp, opțiunea pentru apărările adaptative poate oferi un fel de „imunizare” împotriva problemelor de sănătate fizică. Astfel, cel puțin în primii 10 ani care au urmat după evaluarea stilului lor defensiv, sănătatea bărbaților cu apărări mature s-a deteriorat mai încet decât la subiecții care utilizau apărări mai puțin mature. Pe la 65 de ani totuși, asocierea dintre apărările mature și o bună stare a sănătății fizice nu mai era la fel de evidentă

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
susținute de datele culese în Studiul dezvoltării adultului, mai rămâne să analizăm problema aflată în centrul dezbaterii privitoare la evaluarea mecanismelor de apărare: Cum pot fi evaluate niște procese inconștiente? Cum pot fi evaluate, cu ajutorul unui chestionar autoadministrat, niște stiluri defensive de care subiectul nu este conștient? Așa cum am menționat deja în secțiunea 2.7 a capitolului 1, Wallerstein (1967, 1985) distinge conceptul „mecanism de apărare” (abstracție teoretică utilizată pentru a descrie un mod de lucru, de funcționare mentală inconștientă) de

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
1985) distinge conceptul „mecanism de apărare” (abstracție teoretică utilizată pentru a descrie un mod de lucru, de funcționare mentală inconștientă) de manifestarea unei apărări (manifestare ce poate fi alcătuită din comportamente, afecte sau idei specifice puse în slujba unor scopuri defensive, putând fi conștiente sau inconștiente). Definiția pe care o propuneam la sfârșitul capitolului 1 preia de la Wallerstein distincția dintre mecanismele de apărare și manifestările sau derivații acestora. Încă din 1976, Vaillant a substituit, în cercetarea sa, procesele intrapsihice cu anumite

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
raționalizării; - enunțul „Cred că, dacă nu ești atent, oamenii profită de tine” permite detectarea proiecției; - enunțul „În visele mele mă aflu mereu în centrul atenției” servește la identificarea compensării. Tot astfel, Bond et al. (1983) au creat, pentru Chestionarul stilului defensiv, itemii-enunț referitori la comportamente care evocă 24 de mecanisme de apărare. La început a fost testată validitatea formei acestor itemi- și mai ales validitatea formulării lor - cerându-se unor specialiști, doi psihologi și un psihiatru (doi dintre acești specialiști fiind

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]