1,535 matches
-
pentru îndestularea cea mai fără considerațiune a unui egoism imens, care însă, prin ținta sacrilegiilor lui - coroana Engliterei - e ridicat asupra sferei unor interese ordinare. Mai încolo o concepțiune ideală va pătrunde până la cele din urmă rădăcini a acestor principii demonice a lui Ricard și va vedea în Ricard, cel fizic nedreptățit, respins de la plăcerile amorului, acel caos de ură care se răzbună contra naturei, o natură care i-a închis gustarea celor mai fericite simțiri. În fine o concepțiune ideală
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
toate astea concepțiunea ideală va găsi momente cari ridică această figură într-o sferă mai nobilă, fără ca cu asta să îmblînzească câtuși de puțin îngrozitoarea răutate cu care el urmărește ținta răzbunărei sale. Cu deosebire în naturile ce se numesc demonice concepțiunea ideală merge, cum am zice, într-acolo de-a le ținea asupra noroiului unei sceleratețe comune și-a unei viciozități ordinare, și va face-o aceasta prin aceea că va merge până la izvoarele opiniunilor și prin aceea că va
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
decât desperarea de-a ști într-adevăr ceva. Această aspră dezbinare din spirit trebuie să se graveze și în trăsuri. Cu deosebire trebuie ca actorul să se ferească în mascarea sa ca să ne arate în caractere în cari domnesc pasiuni demonice niște forme ce ne întrupează închipuirea unor naturi ordinare, ci din contra chiar în caractere ce ne contrariază el trebuie să graveze trăsuri mari și puternice, din cari să strălucească o natură turbure și răscolită de pasiuni, însă întotdeuna o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ni se desfășoară din ele oarecum trecutul, cu-atîta sânt (formate) desemnate mai artistic. La acei criminali mari, cum e Ricard al III-lea de pildă, fizionomia trebuie să ne cutremure; ea trebuie să ne arate un esterior format de pasiuni demonice, din care, fermă și consistentă, să ni vorbească asigurarea că de-aicea trebuie să se dezlănțuiască puteri infernale, cari sânt decise de-a întreprinde lupta cu întreaga ordine morală a lumei. Și această o vedem așadar atârnând esențial de la concepțiunea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mai nici trădau mișcarea lor, dar încă să se ridice la o mișcare puternică a valurilor. Tonul fundamental din Ricard al III-lea și Franz Moor s-aseamănă, el ne dă în amândouă o imagine concavă, pustiită prin răutatea lor demonică, imaginea unor [naturi] suite până la deriziunea întregei lumi etice. Totuși însă pe Ri[c]ard al treilea împregiurările cele mari îl ridică la ondolațiuni cu totul altele și-i dau tonului său fundamental o ținută mult mai intensivă decât la
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
malefică provocată de acesta din urmă. Pare să fie vorba de un „somn malefic” produs de Iuda sau ca urmare a apropierii acestuia. Pentru mentalitatea populară, Iuda este principiul Haosului. El instaurează tenebrele, inerția, letargia, nonmanifestarea. Ca și alte ființe demonice simi- lare, el însuși zace de regulă în această stare de „somn nepomenit”. Mihai Coman a refăcut corect sfera semantică a expresiei : „somnul nepomenit” este unul de „netrezit”, fără de capăt, adică unul mortuar (22, p. 37). într-o astfel de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
care-l compun se regăsesc aidoma, chiar dacă în locul zeului suprem apare împăratul sau „vătaful ăl bătrân”, în locul zeilor apar eroii etc. Iată cum apar submotivele în discuție într-o variantă a baladei Gruia lui Novac și șerpele : a) Apariția ființei demonice : „Șerpe mare s-a ivit/ Și-n drum stă încolăcit”. b) Apelul împăratului (el însuși în panică) : „Strigă, Doamne, cine-mi strigă ?/ Și-mi strigă cu mare frică./ împărat/ Din Țarigrad/ Peste țară, peste lume/ Cătră toți vitejii-anume :/ - Cari din
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
stihială a monstrului decât în măsura în care ele sunt de natură magică. Finețea, subtilitatea, chiar imate- rialitatea substanței din care sunt confecționate „legăturile” dau măsura caracterului lor magic și, implicit, a trăiniciei lor (107). Este motivul pentru care, de exemplu, puternicul și demonicul lup Fenrir, din mitologia nordică, după ce a sfărâmat de două ori lanțuri foarte trainice, nu a fost în stare să rupă a treia legătură cu care a fost pecetluit de zeii aseni, cu toate că aceasta „arăta netedă și moale la pipăit
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
aceea, getul ajută zeului suprem la liniștirea lumii, trăgând el însuși cu arcul în nourii care ascund și întunecă fața zeului din cer ” (sublinierile îmi aparțin) (23, p. 92). Revenind la incantațiile din folclorul copiilor, Murga apare ca o ființă demonică, o întruchipare a norilor de furtună. N-ar fi aceasta singura personificare de acest tip a întunecării : a) A intrat Murga în sat - expresie populară cu sensul „a murgit”, „s-a înserat”, „s-a întunecat” ; b) Murgu-dă-cu-seară - ființă demonică despre
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
ființă demonică, o întruchipare a norilor de furtună. N-ar fi aceasta singura personificare de acest tip a întunecării : a) A intrat Murga în sat - expresie populară cu sensul „a murgit”, „s-a înserat”, „s-a întunecat” ; b) Murgu-dă-cu-seară - ființă demonică despre care se crede că umblă prin păduri după apusul Soarelui ; c) Murgiloaică (Murgiloaie) - demon feminin care personifică amurgul în descântece ; d) Murgilă - personaj nocturn care, în chip de „taur frumos” sau de „bou mare și puternic”, împinge cu coarnele
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
duhuri cu toporul sau secera și aruncă în direcția lor, ca ofrandă, bucăți de mămăligă (59, pp. 224-227). Mi se pare că este abuzivă afirmația lui Ion Mușlea conform căreia Joimărița ar fi „una din foarte puținele, poate unica figură demonică românească” (60, p. 237). Dar personificările de care am vorbit mai sus se referă la întunecarea datorată apusului Soarelui, și nu (așa cum cred că se întâmplă în cazul incantațiilor infantile) la cea datorată acoperirii Soarelui de către nori. Efectul similar (întunecare
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
144-145). De asemenea, în popor, la negură („norul lăsat pe pământ”) i se mai spune și „buhaiu”, iar în cimilituri negura sau pâcla e desemnată printr-o „vacă surie” (20, p. 64). Când norul nu este negru, ci cenușiu, ființa demonică își schimbă și ea culoarea : vaca devine „surie” sau „grivă” (cenușie, pes triță), iar apelativul ei nu mai e Murga, ci Griva, ca în recita- tivele magice infantile de alungare a ploii : Ado, moașe, druga, S-omorâm pe Griva. Griva
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
copilul) nu amenință cu druga o ființă concretă și reală, ci o ființă mitică, un demon care întunecă Soarele. În acest caz, arma înfruntării trebuie să fie redutabilă și complexă. Dacă pentru omul cu mentalitate magică înfruntarea sa cu ființa demonică este solidară și concomitentă cu lupta zeului împotriva aceluiași demon, atunci și arma pe care o folosește trebuie să fie un dublet al armei divine, cu valențele războinice și magice ale acesteia. Fulgerul, arma tipică a Demiurgului, îl „pălește” pe
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
așa cum apare ea în astfel de romane cvasiautobiografice precum David Copperfield și Heinrich cel Verde, tocmai legătura actului narativ cu experiența personală a naratorului devine principala preocupare a romanului. 7.2.2. Naratorul la persoana întîi periferic "Să faci forța demonică să treacă printr-un mediu nedemonic." (Thomas Mann, Die Entstehung des Doktor Faustus) În episodul Pumpernickel din Bîlciul deșertăciunilor întîlnim "eul" narator într-un rol pe care acesta îl păstrează de la început pînă la sfîrșit în multe romane și povestiri
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Mann citate în epigraful acestui capitol, un tip pragmatic care contrastează cu personajul principal aproape în orice privință 480. Rolurile personificate de personajul principal și de narator nu se limitează sub nici o formă la această distribuție a tipurilor (erou = complex, demonic; narator = relativ naiv, prozaic). Scholes și Kellogg văd distribuția exact opusă a tipurilor în această formă a romanului: "Vechea problemă tragică a prezentării unui personaj cu o natură destul de primitivă pentru hybris și hamartia, dar și destulă sensibilitate pentru înaltă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și, firește, de obicei aproximativ. Cei patru au un fond de nihilism, de care se mântuiau fiecare prin câte o iluzie sau poate un ideal. Nietzsche prin mitul „eternei reîntoarceri” și idealul supraomului (care nu e bestia blondă, ci omul demonic goetheean), Barrès prin „energia națională”, Montherlant prin stoicism și însingurare, Cioran prin limbaj. De nimic nu era Mihai Ralea mai departe decât de nihilism și de fiecare dintre cele patru soluții. Valoarea supremă pentru el era civilizația și nici o clipă
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
cât ținem mai mult la cineva, cu atât ne simțim mai obligați să fim mai consecvenți În aprecierile noastre față de acea persoană). Μ Una dintre ideile de care J.W. Goethe a fost atras În mod deosebit este aceea a „demonicului”, prin care el Înțelegea acea putere de influențare magică pe care o dețin unii oameni și căreia nimic nu i se poate opune. La oamenii de geniu, această putere este sublimată, convertindu-se În acte creative de excepție; la ceilalți
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
prin care el Înțelegea acea putere de influențare magică pe care o dețin unii oameni și căreia nimic nu i se poate opune. La oamenii de geniu, această putere este sublimată, convertindu-se În acte creative de excepție; la ceilalți, demonicul ia aspectul unei energii brute, exaltate, debordante: „Mai grozav apare demonicul când se ivește Într-un om oarecare, copleșitor. În timpul vieții mele am putut să observ și mai de aproape, și mai de departe vreo câțiva. Nu sunt totdeauna cei
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
o dețin unii oameni și căreia nimic nu i se poate opune. La oamenii de geniu, această putere este sublimată, convertindu-se În acte creative de excepție; la ceilalți, demonicul ia aspectul unei energii brute, exaltate, debordante: „Mai grozav apare demonicul când se ivește Într-un om oarecare, copleșitor. În timpul vieții mele am putut să observ și mai de aproape, și mai de departe vreo câțiva. Nu sunt totdeauna cei mai străluciți oameni, nici prin spirit, nici prin talente, rar ți
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
tineri deosebit de „devianți” că situația lor are un „caracter irecuperabil” este, într-adevăr, realist. Din cauza diversității lor „degradante”, ei au, în general, personalități foarte puternice și originale. Posedă un mecanism rafinat de reacții sentimentale și intelectuale. Inteligența lor are ceva demonic, la fel ca inteligența unui politician, a unui intelectual, a unui om de știință. Nici un politician, intelectual sau om de știință n-ar vrea să renunțe vreodată chiar și la cea mai neînsemnată dintre caracteristicile care fac din el ceea ce
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
închisoare, erijându-se în purtătorul de cuvânt al unei astfel de majorități, s-a comportat ca un rasist desăvârșit. Homosexualul și homosexualitatea sunt văzute drept forme ale „Răului”: dar ale unui Rău refulat și transferat „Altundeva”. Adică unde devine monstruos, demonic, degradant. Nici nu se vorbește despre asta măcar: o relație homosexuală este văzută ca o amenințare apocaliptică, o condamnare definitivă ce schimbă radical natura condamnatului. Vechea sexofobie catolică se amestecă cu noul dispreț laic pentru cine nu știe să aprecieze
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
romanul Atlantida (1945), cu toate că se raporta la cea mai strictă actualitate și anticipa orientarea societății postbelice. Prezentului, care cumulase tarele unei istorii strâmbe și virulente, A. îi opune imaginea unei lumi paralele, unde domnia rațiunii, curmând de timpuriu o evoluție demonică și alienantă, întemeiase paradisul terestru. Astfel recuperat, trecutul poate fi validat ca model al viitorului pentru o Europă aflată în impas. Într-un moment în care literatura utopică era dominată de negație și mizantropie, autorul reînnoadă firul tradiției clasice, care
ALBANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285216_a_286545]
-
Viața românească”, „România literară”, „Adevărul literar și artistic”, ca și în publicații din Rusia, Franța, Italia, Olanda. De la Demon la Luceafăr (1979) este o bună introducere didactică în analiza unui motiv fecund, aria de investigare fiind precizată din subtitlu: Motivul demonic la Lermontov și în romantismul european. Un excurs preliminar definește conceptul „daimon” - caracter vag, nesupus figurativului, aparținând zonei obscure a simțămintelor, spirit înzestrat totodată cu însușiri aparținând naturii umane. Ipostaze veterotestamentare și gnostice sunt convocate pentru a contura îmbinarea celor
LOGHINOVSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287847_a_289176]
-
așa cum se va regăsi el în literatură. Cain, Manfred, Conrad, Ghiaurul sunt tipuri intens personalizate, nonconformiști religioși, cu conștiința deplină a negației și a aspirației către ideal, dar și a propriilor contradicții lăuntrice. Într-un capitol special sunt descrise motive demonice la câțiva urmași ai lui Eminescu (de la Ștefan Petică până la Nichita Stănescu) și sunt enumerați predecesorii nemijlociți ai lui Eminescu din poezia română. Reeditare a lucrării Eminescu în limba lui Pușkin (1987), studiul Eminescu universal (2000) este dedicat „spațiului culturii
LOGHINOVSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287847_a_289176]
-
conștiința. În relația Pușkin-Lermontov, L. descrie metamorfozele eului liric, travestirea acestuia în personaj liric, ca fenomen al unei literaturi care își găsește substanța emblematică într-o serie de personaje-pelerini, eroi ai unei spiritualități abisale. SCRIERI: De la Demon la Luceafăr. Motivul demonic la Lermontov și în romantismul european, București, 1979; Eminescu în limba lui Pușkin, Iași, 1987; ed. (Eminescu universal. Spațiul culturii ruse), București, 2000; Pușkin și problemele existenței în memoria literaturii, Chișinău, 2000; Dostoievski și romanul românesc, București, 2003; Pușkin universal
LOGHINOVSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287847_a_289176]