4,078 matches
-
frumoasă!”. Cassius îl privise întunecat, ca și cum n-ar fi auzit remarca lui, și-i strecurase printre dinți: „Ți-ai adus, mă, furculița?”. „Da, răspunse mirat micul și rotofeiul senator. De ce?” „Ține-o s-o aibi pregătită!”, scrâșni Cassius și se depărta repede spre un grup de senatori ce veneau agale, ținând mâinile sub togă. Toto nu luă în seamă aceste amănunte și se uită după vreun sclav sau vreo sclavă: voia să se dreagă, avea capul greu de-aseară. Zări o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu el la masă? - se supără târgovețul. — Așa e, că nu prea arăți a boier - zise moșneagul. Da: ia ascultă, nu vrei să cumperi niște ceapă? Am ceapă roșie, de la Soroca. — Vezi-ți, omule, de treabă - făcu târgovețul și se depărtă. Răzășul privi ce privi în urma lui, apoi murmură: — Cum se schimbă Vodă, cum nu vă mai place cepșoara mea. Las’ c-o să ajungeți voi să plângeți după arpagic, fi-v-ar neamu’ de râs să vă fie! Episodul 199 LA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ceva, dulceață, miere, ceva ușor. — Miere - spuse Damiani. — Bine, miere - spuse papa, apoi fluieră scurt și sticleții zburară de pe umărul lui pe creanga lor din Fraxinus excelsior. Apăru părintele Pedro cu trei scaune, se înclină adânc, lăsă scaunele și se depărtă în vârful picioarelor. Trecu un răstimp și de după unul din colțurile catedrei, însoțiți de doi soldați de gardă elvețiană, se iviră Metodiu și Iovănuț. Papa le aprecie dintr-o ochire curățenia sutanelor, cuvioșia pasului, tenul deschis, nasurile ușor acviline, romane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
al XV-lea - dar nu-ți ascund faptul că va trebui să-nduri anumite privațiuni, nu tocmai mici. Regimul nostru de studiu și de viață este mult - cum să zic să nu te speriu de la-nceput? - mult mai aspru, mai depărtat de cele lumești. Te văd tânăr, voinic, frumușel; să știți că la noi, de pildă, celibatul e celibat, înțelegi ce vreau să spun? — Urăsc femeia! - șopti Iovănuț. E unealta diavolului! — Ei, nici chiar așa - surâse papa. Are și ea rolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Nu mi-o luați în nume de rău. Așa sunt vremurile. Astăzi suntem noi în frunte. Mâine, cine știe! Aș vrea totuși să-mi păstrați o amintire plăcută. Sări pe chei, urmat de cei trei ieniceri, dar înainte de a se depărta, se mai întoarse o dată, oprit de-un gând: — Cred că va veni o vreme, spuse el visător, când toți vom fi ca frații, când, cum să zic, dumneata, părinte, vei veni la mine și-mi vei zice: frate turc, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pălărie de pai și lavalieră, iar deasupra pantofilor scîlciați niște ghetre a căror culoare e greu de stabilit. Stă cu bărbia ascuțită proptită-n baston și nu-și ia ochii de pe buzele groase și umede ale fotografului; se apropie, se depărtează, se strîng și se Întind, se Încalecă și tremură Întocmai ca două lipitori prinse Într-un ritual amoros. Nici nu clipește și-a pus obișnuitul zîmbet de curtoazie pe față, dă doar din cînd În cînd din cap, semn că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Algazi și-a tras taburetul lîngă Wanda. Barba lui aspră, căruntă, se atinge de lobul delicat al urechii scăpat ca prin minune din vîlvătaia de păr roșu. Fața femeii se colorează ușor. Buzele se destind Într-un zîmbet, apoi se depărtează una de cealaltă dezvelind un șir de dinți mici sidefii, după care urmează un jet perlat de hohote. Sexagenarul e stăpîn pe situație, Îi ia mîna, i-o sărută, abia atingînd-o, o Întoarce cu palma spre el și Începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
unii beau cafea din căni de tablă, stau pe vine sau pe cîte-un bolovan. I-aruncă, băi, un ochi, vezi n-a mai venit șefu? Unu tuciuriu se zgîiește pe o fereastră spartă. — Țs, bag seama că ie groasă. Mă depărtez. Nu vreau să creadă că trag cu urechea. Mă Îndrept spre ieșirea din spate, intru În ghereta scundă de lîngă rampa de descărcare, unde se vînd alimente pentru muncitori. Mă fac că vreau să cumpăr ceva. Întreb Într-o doară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
puțin. A întrebat: — Crezi că o să țină? M-a ridicat puțin ca să-mi poată da jos colanții. Am tresărit simțind mâinile lui pe piele, reci la început, pricepute ca ale unui chirurg, dar infinit mai blânde. Mi-a mângâiat coapsele, depărtându-le, mișcându-mă după voia lui, ca și cum aș fi fost o păpușă. Nu s-a deranjat să se dezbrace. A îngenuncheat în fața mea, așa cum era, haină, ghete și tot, adâncindu-și gura în mine, apăsat și blând, buze și dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
asta o să fac. M-am ridicat și am aprins televizorul cu sfidare. Nat s-a holbat la mine, cu ochii de un verde aprins și extrem de nervoși. M-am uitat înapoi la el, cu mâinile în șold. Brusc s-a depărtat de mine și a dat un pumn în perete. Tencuiala a crăpat și el a lăsat să-i scape o înjurătură îngrozitoare. A urmat o pauză după care eu am început să chicotesc. Tensiunea s-a dezumflat ca un balon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
puțin așa se referea la el. —Și tu ce crezi? —Și eu cred că ești isteață, a spus Nat. Nu știi tot, dar cine știe? Pun pariu că sunt lucruri pe care tu le știi și eu nu. Și-a depărtat din nou picioarele și s-a holbat la vârful pantofilor. —Cum ar fi unde sunt scrisorile alea, spre exemplu, a adăugat. M-am holbat la el fără să-mi vină să cred. Vrei să spui că tot despre scrisori e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
tremurător, stupidul prinț Luca. Câmpii sub noi, jos de tot. Case. Bătrânul Kremlin rămâne repede în urmă, cu arhitectura sa superbă și acoperișurile adormite ca niște aripi de mult împietrite ori golite de viață. Orașul vechilor patimi și iubiri se depărtează tot mai mult, până ce rămâne un fir de cenușă. Iar rezolvarea problemei și aplicarea formulei deocamdată mă eludează. Albastrul covor magic zboară exact atât de bine pe cât mă așteptam când l-am furat din pivnița acelui neguțător, merge ca uns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ați făcut exact ce trebuia. - Dar e o nebunie, protestă Kurzweil, cercetările mele sunt departe de a fi sigure... - Nu-i nimic, zâmbi personajul. Era exact ceea ce ne trebuia în acest moment. Vă conduc? În scurt timp, cei doi se depărtară, ieșind pe o ușă. Exact în acea clipă, una dintre secretarele aflate în încăpere observă că se făcuse întuneric, mult prea întuneric pentru ora respectivă a zilei. Întoarse capul spre geam pentru a vedea ce se întâmplă. Nu mai apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
prieteniei sau al iubirii pentru femeie, cât intensitatea sfâșietoare a percepției celuilalt. Această percepție, căreia i se subliniază excepțional, are un efect final sterilizant în planul existenței individuale, însingurându-l pe erou. Din singurătatea lui, Vadim Maslennikov privește cum se depărtează de la sine siluetele celor dragi, acestea pierzându-se într-un spațiu pe care eroul narator nu-l mai poate atinge apoi decât prin rememorare. Zina, Sonia, mama, Iag își intersectează linia vieții cu existența și gândirea lui Maslennikov și pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o smuncitură, a tras sania în curte, trecătorii întâmplători s-au putut apropia și au avut răgaz să ne examineze plini de curiozitate. Doi s-au oprit chiar, și acest lucru a deranjat-o vizibil pe Zinocika. Ea s-a depărtat brusc de mine, devenind străină și neliniștită într-un mod jignitor. În timp ce Zinocika a coborât din sanie și s-a dus într-un colț întunecat al curții, eu, tocmindu-mă cu birjarul, care cerea insistent o sumă mai mare, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a ascuns cu grijă peticul de hârtie pe care m-am prefăcut că-mi notez numele și primul număr de telefon care mi-a venit în minte, abia în momentul când, luându-și rămas-bun și mulțumindu-mi, Zinocika s-a depărtat -, ei, da, abia în momentul acela o voce interioară (nu aceea plină de sine și nerușinată cu care mă adresam lumii în închipuirea mea, stând tolănit pe divan, ci vocea liniștită și plină de bunătate cu care-mi vorbeam mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
felinarele și copacii de pe bulevard care-și împleteau umbrele ca niște cozi. Zinocika trecuse demult colțul, n-o mai vedeam, dar gândul meu o tot întorcea din drum; o lăsam să ajungă la colțul străzii, îi priveam spinarea care se depărtează și, apoi, nu știu cum, o aduceam din nou în locul de unde pornise. Când am dat, distrat, de monedele de argint nefolosite și le-am zornăit în buzunar, am revăzut buzele ei și i-am auzit glasul dulce care-mi spunea: „Le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
formam noi trei. Ceilalți elevi păreau cu atât mai îndepărtați, și de aceea mai incolori, cu cât se plasau mai spre mijlocul arcului, acolo unde se ducea lupta continuă între notele doi și trei. Tocmai în acest mediu străin și depărtat de noi se situa Vasili Burkeviț, un elev mic de statură, ciupit de vărsat și lățos, în momentul când a devenit eroul unei întâmplări foarte neobișnuite pentru viața liniștită și riguros ordonată a vechiului nostru liceu. 4 Eram în clasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-i povestesc tot și să râdem de el, plini de cruzime. Aceste două dorințe erau ca parfumul și miasma: nu se anulau reciproc, ci, dimpotrivă, se subliniau. Dorința de a-mi lipi fața de fața părintelui slăbea pe măsură ce el se depărta pe coridor, pe când imboldul păcătos de a duce vestea cea bună și de a face pe eroul creștea în timp ce coboram scara spre locul unde-l lăsasem pe Burkeviț. Și, deși știam că această grabă înfrigurată îmi subminează propria demnitate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
precis, după tonul refuzului — indignat, emoționat, liniștit, disprețuitor, temător sau plin de îndoială, - îmi dădeam seama dacă are vreun sens s-o iau pe femeie de braț și să insist sau dacă trebuie să-i întorc spatele și să mă depărtez fără să salut. Uneori se întâmpla ca, gonind după o femeie care-mi prinsese privirea și mă chema cu ochii ei groaznici, o altă femeie din mulțimea care venea spre mine să-mi arunce aceeași privire tânjitoare și imperativă. Paralizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de nehotărâre și de nevoia de a alege rapid, mă opream în loc, dar, observând că femeia care merge în fața mea se uită înapoi după mine, mă întorceam și o porneam pe urmele ei, privind și spre prima femeie care se depărta în direcție opusă, cu ochii întorși spre mine. Începeam să le compar și, înainte de a o ajunge din urmă pe cea de-a doua, mă aruncam în direcție opusă, pe urmele primei femei pe care n-o mai găseam pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
direcție opusă, cu ochii întorși spre mine. Începeam să le compar și, înainte de a o ajunge din urmă pe cea de-a doua, mă aruncam în direcție opusă, pe urmele primei femei pe care n-o mai găseam pentru că se depărtase prea mult. Îmi făceam loc cu greu printre oamenii care-mi veneau în întâmpinare, căutam disperat și, cu cât mă agitam mai tare, cu cât căutarea era mai îndârjită, cu atât mă încredințam pe mine însumi că ea, tocmai ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Iag părăsi fereastra foarte mulțumit și, ștergându-și lacrimile și transpirația, se trânti lângă noi pe divan. - Ei, acum hai să ne giugiulim, spuse el. Și, prinzând-o pe Nelly cu brațele, începu s-o tragă spre el. Fata îi depărtă fața cu palma, iar Iag, ținând-o strâns, întorcea capul și mă privea. Îi zâmbeam complice, de parcă îl încurajam într-o chestiune foarte nostimă. Ca s-o poată trage pe Nelly spre el, Iag se lăsă în față atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de câtva timp, de a-mi demonstra mie însumi propria ignorantă) și nu găseam răspuns la întrebarea: ce-i aceea muzică? În celălalt capăt al sălii înghesuiala nu era așa mare. Sunetele își schimbau direcția ca vântul și, când se depărtau de muzicanți, aveai impresia că arcușurile acestora se mișcă fără zgomot. Lângă o fereastră mare, stătea Zander care flutura o batistă ca să-mi atragă atenția. — Ei, în sfârșit, iată-te, în sfârșit, ai venit, spuse el, croindu-și drum spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cum lumina luminării îi cade pe față. Mi-e din ce în ce mai bine și mă simt din ce în ce mai fericit. Simt cum bucuria își lunecă capul gingaș în gâtul meu, gâdilindu-mă. Mi-e rău de atâta bucurie (mă sufoc puțin), aș vrea să mă depărtez măcar puțin de ea ca să le pot povesti ceva acestor bieți omuleți. N-are importanță că toți țistuiesc, că dau din mâini și-mi cer într-un glas (de parcă s-ar fi înțeles dinainte) să tac din gură. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]