737 matches
-
porților, pe pod ieși o coloană de călăreți aproape În zdrențe. Aveau fețele supte, ca după o lungă Înfometare. În urma lor ieșiră femei și copii. Câteva din femei se apropiară de Ștefan și voiră să-i sărute carâmbii cizmelor. Voievodul descălecă și le ridică de umeri. Păși În mijlocul lor, se opri În fața unui băiețel și unei fetițe care se țineau de mână și se lăsă În jos, Îndoindu-și genunchii. Copiii erau slabi, se vedea că suferiseră de foame, abia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
destule războaie până atunci. Oamenii se strânseră În jurul său și mulți Îi sărutau mâna. Vlad rămăsese călare, privind fără nici un gest. Dar ochii Îi erau umezi. Se bucura pentru Ștefan și pentru oamenii care scăpaseră de sub asediul lui Mahomed. Am descălecat și eu și, fiindcă nimeni nu m-a oprit, am ajuns aproape de Ștefan. Nu a părut a mă recunoaște. S-a Întors spre căpitanii lui și, alb la față, a spus doar atât: - Eliberați Moldova... Aceste cuvinte au avut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dat semnalul de atac pentru tatăl și fratele său. Șarja Apărătorilor a fost un spectacol absolut incredibil. O lecție de manevre de cavalerie, cu desfășurări neașteptate, cu răsuciri, cu Încercuiri, cu schimbări de flancuri și de arme. În fața șanțurilor, au descălecat și au dus lupta pe jos, asemeni ienicerilor. Tânărul Alessandro l-a ucis pe Hassan Pașa, comandantul dispozitivului, cu o aruncare a buzduganului. Apoi, atacat de peste zece ieniceri, a ridicat singur o căruță cu ghiulele pe care a prăvălit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din pădure se auzi tropot de cal. Erau doar doi, poate trei cai. Erina se uită, neliniștită, la Cosmin, apoi la Ștefănel. Nici unul din ei nu tresărise. Deci cei care se apropiau erau prieteni. Călăreții se opriră În fața curții și descălecară. Căpitanul se ridică de la masă, coborâ fără grabă treptele cerdacului, iar vocea i se auzi spunând cu același glas cu care poruncea atacurile Apărătorilor: - Fiți bineveniți În casa noastră, signor Gianluca și prietene Pietro! Poftiți! Chiar mă gândeam să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
crăpată de ciment, În așteptarea cuiva care s-o calce-n picioare. La sfârșitul acelei prime zile de școală n-a mai fost În stare să se Întoarcă până acasă pe bicicletă. Pe ultima parte a drumului nisi pos a descălecat și a Împins bicicleta. De atâta oboseală, nici să plângă nu putea. Odată ajuns, a lăsat bicicleta să cadă și s-a așezat pe treptele verandei cu ochii la pedale, care s-au Învârtit tot mai leneș până ce s-au
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Unii Își lăsau catârii sau cămilele la marginea satului, la poalele muntelui ori În vreo vâlcea din apropiere, alții veneau cu escortă Înarmată (când propovăduitorii aduceau cu o adunătură de comedianți) ori năvăleau oblu pe catâri, când, fără a mai descăleca, Însăilau niscaiva solomonii. Căci, În ultimii cincisprezece ani de la moartea acelui Nazarinean, Începuseră să‑și facă apariția tot soiul de bărbați tineri și zdraveni, cu bărbi respectabile sau Încă imberbi, În mantii albe și cu toiege În mână, zicându‑și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
în peisagiu un nou fior de viață, Voi blocuri mohorâte, convoi de-obscură ceață!... Tot plumbul meu din suflet, o forme călătoare, Cu voi să se topească în gânduri de ninsoare, Căci iată, vine vremea când albe, împietrite, Pe gând descăleca-vor zăpezi neprihănite... Cad fulgii șovăielnici, așa cum în poveste Cad stropi de piatră scumpă, ușor și leneș, peste Un strălucit războinic, cuprins de-o vraje-adîncă. - Asemenea câmpiei, sub cerul vânăt încă, Ținuturi ale minții, lăsați să vă-mpresoare, Lăsați să
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
astea, poate dimpotrivă. Terra era pe jumătate ocupată de galerie. Acolo se înghesuiau durii periferiilor bucureștene, analfabeți și generoși, gata oricând să mânuiască șișul. Stăteau pe jos, fumau, aplaudau și înjurau. Printre ei, mă visam călărețul singuratic, pierdut prin canioane. Descălecam, intram într-un saloon... Mă cunoșteau toți : eu le citeam cu glas tare titlurile filmelor, le explicam când nu înțelegeau câte ceva. Ei îmi plăteau biletul de intrare. În pauze, mă răsfățau, îmi cumpărau bomboane, ciocolată, caramele, napolitane, vișine cu rom
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
adînc, ca și cînd ar fi voit să inspire pacea recuperată. Don Anacleto lîncezea alături de el, cu chipul pălind de la o clipă la alta și cu privirea tristă și autumnală. — Țara asta s-a umplut de tot căcatul, zise el descălecînd de pe oratoria-i colosală. — Hai, curaj, don Anacleto. Lucrurile au fost așa dintotdeauna, aici și pretutindeni, se Întîmplă să existe Însă momente de scădere, iar cînd te ating de aproape, totul se vede mai negru. Veți vedea că don Federico
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
în ziua sfințirii acesteia (1672 n.n)? „Uite cum povestește Ion Neculce cronicarul acea vizită: „Vinit-au în primblare împărăția de la Țuțora în Ieși și s-au scoborât pe la Nicoriță în Căcaina și s-au suitu prin târgul boilor ș-au descălecat în câmpu, supt saivan, de la deal de târgul boilor. (Sărărie n.n)...Și iar după acie au mai vinit împăratul în primblare și s-au suit în deal la mănăstire la Cetățuie, de au vădzut-o și prăvind locul în toate
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Din zori până-n zori Elena Marin Alexe Am descălecat orbește Și-mi cufund fața în zori Printre degete-mi zâmbește Coloritul unei flori Alintate de lumină Fire verzi răsar acum Soarele măreț domină Veselia de pe drum Gândurile-mi galopează Pe aripi de bucurii Dorul însă mai oftează Trist pe
Din zori p?n?-n zori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83304_a_84629]
-
de-a întreba: — Mai e mult? — Încă un etaj, domnule conte, și calvarul dumneavoastră o să ia sfârșit. Pe palierul etajului patru, Lionel se mai oprește o dată, epuizat. Liliane îl izbăvește: Am ajuns. Domnule marchiz, ați fost eroic. Ajutați-mă să descalec. Dacă tot am ajuns până aici, vă duc până-n poartă. Cum doriți. Lionel, cu un oftat de ușurare - care-l îndeamnă pe bichon la un nou gest de afecțiune umedă -, își descarcă povara. Liliane se simte obligată la o invitație
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
acum, n-avea grijă. Dar atunci era altă situație. Elitele, marile spirite, individualitățile extraordinare... — Și acum? De ce n-au apărut elitele extraordinare? Dar nu asta-i chestiunea. — Ei, bravo. Bine c-ajungi la chestiune. Au trecut șapte minute... Doctorul Marga descălecase de pe scaun. Își dezbrăcase halatul, îl puse pe cuier. Scoase haina de pe umeraș, o îmbrăcă. Reveni pe scaun, în fața profesorului. În poziție de ascultător grăbit. Tolea nu se grăbea. — Ți-aduci aminte de becher? — Iar începi. Da, bibicul, mutulache. Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
era Îndreptat Vizanti, imediat a lăsat targa jos și urmat de Vizanti s-au ascuns În porumbul care Începuse să lege. A văzut un om călare și a crezut că cerul va cădea asupra sa. După câtva timp, omul a descălecat de pe cal, i-a Împiedecat piciorele din față, apoi omul cel voinic plecă spre sat vorbind așa ca să se audă vorbind: Bagî la jghiab și cii harnic cî piste vro cinci ceasuri ti Înham iar la căruțî! Victor s-a
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
nu comunicăm cu satele, să ne molipsim de choleră, cu toate că în Valahia Mare mergea scăzând. Ajungem în marginea Bucureștilor, bivuacăm pe câmpia de la Malmaison. Pîn-aci niciunul din ostași nu fusese bântuit de epidemie; din cavalerie însă în momentul care au descălecat, au căzut opt soldați, izbiți de choleră. Pîn-a doua zi, s-au întins epidemia în toată oștirea. Pe toată ziua aveam câte 10, până la 15 morți, infanterie și cavalerie. De două ori pe zi schimbam bivuacurile împrejurul Bucureștilor; tot într-
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
asudând sub dulama cumpărată de la Liov. Alaiul, care se încheia cu cei cincizeci de slujitori tătari, aduși din câmpiile Buceagului de hatmanul Barnovschi, se îngustă la trecerea Bahluiului, lățindu-se la vederea Bisericii Sf. Gheorghe, aflată în apropierea Curții. Domnul descălecă și păși în întunecimea sălii tronului, luminată, sporadic, de lampioanele aduse cu multă trudă de la Veneția, loc de surghiun al tinereții sale mult prea zbuciumate. Vodă se închină la icoana Sf. Gheorghe, purtătorul de biruință, mulțumind pentru darurile aduse. Apoi
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
spre Podu de Lut, urmând cărarea ce ducea la intrarea în sat. Câteva case de lemn și piatră îi întâmpinară, pe lângă care trebăluiau oameni și femei cu o căutătură aprigă. Oștenii se opriră lângă casa cea mai mare din sat, descălecând și lăsând caii să pască. Căpitanul Grigorie încercă poarta din lemn, fiind întâmpinat cu un potop de lătrături: Marș javrelor, strigă el la cei doi dulăi fioroși ce ațineau deschiderea porții. Nu te opune, căpitane, că te pun îndată la
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
gâtul animalului, sfârșit inevitabil, filmul se colorează într-un roșu arterial aprins. În drum, câteva femei tropăie cu cizmele prin zăpadă, înghețate, se vede, de prea mult stat pe loc. De pe strada cu biserica Sfântul Mina vin alți oameni, vecinul descalecă în fine greoi de pe porcul care nu mai mișcă. Eliberat, porcul țâșnește așa însângerat, sparge o bucată din poartă, se aruncă în drum, sub prima mașină care venea măturând stratul subțire de zăpadă, o Dacie. Toată lumea așteaptă să se risipească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
au sărutat, au cântat și din inimă s-au bucurat. Căiță s-a apropiat de Trotinel, apoi a zis către Fata pustiului: -Nu te voi obliga să faci nimic deosebit. Numai dacă vei vrea, să fii mireasa mea. Fata a descălecat de pe Trotinel, s-a apropiat de Căiță și a început a-l săruta, în timp ce zicea: -Da, da, da, și vocea ei răsuna departe. S-au îmbrățișat îndelung, apoi au continuat drumul pe jos. Trotinel, s-a apropiat de ei, zicându
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Fugiți ... Verona a întors calul și când a făcut un salt l-a dat la pământ pe tânărul care vroia s-o lege pe Adela. S-a îndreptat apoi, spre cel de al treilea care venea în ajutor. Atunci a descălecat și, după ce acesta s-a apropiat de ea și a prins-o de mijloc cu ambele mâini, i-a aplicat acestuia două lovituri la tâmple astfel că tânărul a căzut la pământ. Toți tinerii uri purtau la oblânc o ramură
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
acolo. Și liniștit, deși era moment de panică, a scos din traista pe care o avea în spate, un picior de pasăre prăjit pe tăciuni din care se înfrupta de zor. Uran a ajuns la locul unde era Zombo, a descălecat, a venit până în fața calului barbarului și i-a strigat: -Descalecă dacă știi să lupți și dovedește că ești rege așa cum te lauzi, după care cu o singură lovitură a paloșului a tăiat hățurile calului lui Zombo. Zombo a căscat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
așa cum te lauzi, după care cu o singură lovitură a paloșului a tăiat hățurile calului lui Zombo. Zombo a căscat ochii mari și a început să râdă zgomotos, s-a foit în șa și, ținându-se bine de oblânc a descălecat cu greu din cauza burții. A acceptat provocarea și astfel a început duelul celor doi mari conducători. S-au duelat mult la lumina focurilor care ardeau din belșug pe toată aria de luptă. Când Adela a ieșit din adăpost la suprafață
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ordonă ca grupul să se înapoieze la Azuchi. În timp ce intrau în cetate, Nobunaga își struni calul și se întoarse spre o clădire cu aspect străin, din mijlocul unui pâlc de copaci. De la o fereastră se auzea sunet de vioară. Seniorul descălecă pe neașteptate și intră, urmat de câțiva dintre însoțitori. Doi sau trei iezuiți îi ieșiră grabnic în întâmpinare, însă Nobunaga înainta deja prin casă cu pași mari. — Domnia Voastră! exclamară preoții, surprinși. Aceea era școala care fusese construită lângă Biserica Înălțării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se născuse samurai. — Calul dumneavoastră, stăpâne, spuse Masataka. Vasalii încă nu-l observaseră pe slujitorul care aducea calul lui Mitsuhide. Distrași de evenimentele zilei, continuau să stea adunați în grupuri, discutând situația. Chiar când Mitsuhide se pregătea să plece, cineva descălecă în fața porții. Era un mesager de la Nobunaga. — Senior Mitsuhide, plecați? se interesă omul. — Încă nu. Mă gândeam să mai trec o dată pe la castel, să-i salut pe Domnia Sa și pe Seniorul Ieyasu, apoi să plec. — Seniorul Nobunaga era îngrijorat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mitsuhide era un stăpân foarte blând. Asculta atent sfaturile vasalilor și le înțelegea neliniștea. Când ajunseră la păduricea de brazi din fața porții, Dengo luă calul lui Mitsuhide de căpăstru și se opri lângă șa, gata să-și ajute stăpânul să descalece. Pe podul de peste șanț se aliniase un șir de vasali de-ai lui Mitsuharu. Unul dintre aceștia deschise o umbrelă și o oferi respectuos. Masataka luă umbrela, ținând-o deasupra capului lui Mitsuhide. Mitsuhide trecu podul. Privind în jos printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]