802 matches
-
mama amenințând că se sinucide pentru că se teme prea mult că o să moară; pe tata furios că nu ne-au mai rămas bani să îi dăm lui Miep pentru mâncare; și pe mine, cerându-mi scuze că am uitat să descui ușa de la stradă. Noaptea, după ce muncitorii pleacă, ne furișăm afară din anexa secretă, jos, în birourile și în depozitul de la etajele inferioare. Pentru câteva ore, stăpânim clădirea, dar întotdeauna încuiem ușa de la stradă ca să fim în siguranță. Era treaba mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
stradă. Noaptea, după ce muncitorii pleacă, ne furișăm afară din anexa secretă, jos, în birourile și în depozitul de la etajele inferioare. Pentru câteva ore, stăpânim clădirea, dar întotdeauna încuiem ușa de la stradă ca să fim în siguranță. Era treaba mea să o descui înainte să ne întoarcem în ascunzătoare, dar în noaptea asta am uitat și dimineață muncitorii nu vor putea intra. Acum stau întins în pat, jurându-mi că mă voi întoarce. Voi descuia ușa. Voi îndrepta greșelile. Îi voi salva. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
fim în siguranță. Era treaba mea să o descui înainte să ne întoarcem în ascunzătoare, dar în noaptea asta am uitat și dimineață muncitorii nu vor putea intra. Acum stau întins în pat, jurându-mi că mă voi întoarce. Voi descuia ușa. Voi îndrepta greșelile. Îi voi salva. Dar când zorii au bătut la fereastră, am știut că nu mă voi mai întoarce. Nu mă mai puteam întoarce în acea lume. Miep și soțul ei, Jan, și Kleiman, și Kugler și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
spre garaj. Lăsasem ușa deschisă cu o seară înainte. Putea vedea mașina. Știa că sunt înăuntru. Și eu, și David. Fir-ar să fie, nu mă învăț niciodată minte? Ar fi trebuit să închid garajul. Așa cum ar fi trebuit să descui ușa de la stradă pentru ca muncitorii și Kugler să poată intra. Urcă din nou treptele spre ușă. Cu cât se apropia mai mult, cu atât fața lui devenea mai diformă. Ăsta n-o să vrea doar bani și bijuterii. Ăsta era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
la „ajutat“. Drept răsplată aveam voie să mă uit în „camera de duminică“; locuința lor avea nenumărate încăperi micuțe, iar mama lui Felix, o femeie plinuță cu păr blond și ondulat, peste al cărei piept bluza sta gata să plesnească, descuia ușa odăii răsucind cheia aproape fără zgomot. Pentru o clipă rămâneam locului, orbit de răsfrângerea luminii din fereastra de vizavi și de la ușa dinspre grădină; mă respingea și mirosul umed și rece lăsat de fumul chiștoacelor. Simțeam femeia lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cum să se descurce. Se Întorsese ca să fugă din cameră, dar ușa din spatele său era Încuiată. Așa se proceda Întotdeauna când erau intervievați pacienții violenți. Whittier se apropiase de Norman. Acesta avusese un moment de panică Îngrozitoare până când auzise ușa descuindu-se și trei asistenți uriași năvăliseră Înăuntru, Îl Înhățaseră și-l traseră de o parte pe Whittier, care zbiera și Înjura. Norman se dusese Întins la Îndrumătorul său, cerând să i se spună de ce fusese „lucrat“ În felul acesta. Îndrumătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
și femeia. Ne lăsăm pradă dinților răului cu care ne sfîșiem; întinzîndu-ne; încercînd să cuprindem în brațe, bolta. Și ne batjocorim îngerul și nu-l lăsăm să ne slujească. Fiindcă ne rușinează. Ne rușinează cumințenia care-ar putea să ne descuie cerul. Sînt scriitorul V. femeia îmi spune: „-Termină! Nu poți crea veșnicia căci ea, nu numai că nu se termină dar, n-are nici început. Și nici nu poți crea ca atare: poți doar să împarți, să-ți fărîmi gîndul
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
culoarul până am ajuns în fața ușii mele. Când am auzit din apartament zgomotul televizorului, inima mi s-a strâns și mai tare. Asta însemna că James era acasă. Acum chiar că nu mai aveam nici o cale de întoarcere. Mi-am descuiat singură ușa și, chinuindu-mă să dau senzația de nonșalanță, am pășit în sufragerie. Când m-a văzut, James aproape că și-a dat duhul din cauza șocului. Într-un fel pervers, aș fi fost fericită dacă l-aș fi surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
doar sînt administrator! Bine, te las să intri dacă promiți că nu atingi nimic și nu trebuie să plătesc impozit pentru recompensă. Jack Își recuperă poza. — Cum doriți, doamnă. Bătrîna urcă scara spre camerele de la etaj. Jack o urmă. Bunicuța descuie a treia ușă. — Cinci minute, tinere. Și ai mare grijă de mobilă - proprietarul clădirii e cumnatul meu. Jack intră. O cameră de zi ordonată, cu podeaua zgîriată - probabil de la patinele cu rotile. Mobilă de calitate, dar uzată și prost Îngrijită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Sala de la Moravuri era goală. Doar Millard și Thad Green stăteau lîngă vestiar, unul lîngă altul. Jack cercetă avizierul de misiuni - În cea mai mare parte fundături - și merse pe ocolite la magazia de materiale, unde se strecură pe furiș. Descuie ușa cu ușurință - era simplu să tragi de un zăvor. Ajunsese la fix: șefimea discuta despre Nite Owl. — Russ, știu că vrei să te bagi. Dar Parker Îl vrea pe Dudley. — E prea instabil cînd vine vorba de negri, șefule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
tortură, sînge pe pereți. Nici urmă de Hinton, de Dot, de Dudley și de băieții lui. Ora 1.10 noaptea: nu avea cum să rezolve acum problema Întrebărilor și a răspunsurilor. Conduse amețit pînă acasă, prea zdrobit ca să gîndească. Își descuie ușa, căscînd, și lumina din tavan se aprinse. Ceva cineva Îl Înhăță. Cătușe la Încheieturi. Ed Exley, Jack Vincennes - drept În fața lui. O privire În lateral: Fisk și Kleckner, pupincuriștii de la Anchete Interne, Îi țintuiau mîinile. Exley Îl plesni. Fisk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
a tipografiei arăta mulțumitor, așa că făptașul nostru nu i-a dat atenție. Aici am găsit niște chiștoace de țigară Într-o scrumieră. Două mărci diferite. Deci putem bănui că frații Englekling au lucrat pînă tîrziu. Să presupunem că făptașul a descuiat ușa din față, s-a strecurat În vîrful picioarelor și i-a luat ca din oală. Urmele de mănuși de pe canatul ușii de trecere susțin această ipoteză. Intră. Îi convinge pe băieții noștri să deschidă fișetele pe care vi le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
-ului. Bud conduse pînă la Arrowhead, merse de-a lungul lacului și găsi casa: drapele În vînt, nici un Plymouth albastru, Packardul lui Lynn pe alee. Sprint pînă la verandă, scările dintr-un salt. Bud sparse un ochi de geam și descuie ușa. Nici o reacție la zgomot - doar camera din față, plină de umezeală, care trăda o cabană de vînătoare provincială. Pătrunse În dormitor. Putoare de transpirație, pete de ruj pe pat. Goli pernele de fulgi, dădu jos salteaua și văzu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
niciodată nu știa sigur în ce despărțitură o pusese, în întuneric, în fața apartamentului, fără să aprindă becul culoarului îngust la intrarea căruia se legănau câteva pale din lumina scărilor. Apoi, cu mâna tremurândă, a potrivit mult timp cheia și a descuiat, iar toate zgomotele se auzeau amplificate de partea ceastălaltă a ușii, în apartament. A intrat încet, pipăind după întrerupător și ciulindu-și urechea. „Să vezi că nu-i acasă guguștiucul, iar a luat-o razna“, a zis, întorcându-se spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cealaltă n-ar fi vrut să rămână împreună cu ea în casa cu scară interioară, ce părea totuși să-i placă. Dar își dorise câteva obiecte, mobile și bibelouri sclipitoare și îl convinsese pe profesor să i le dea. Când a descuiat, pătrunzând în salonul mare în care se așternuse deja praful, dând drumul cu zgomot cufărului și geamantanului uzat, a avut mai întâi un sentiment de gol, de lipsuri foarte concrete și doar pe urmă a văzut câte lucruri frumoase dispăruseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se strânseseră acolo. Nici n-o interesa. Era mult prea prinsă cu primele ei zile de serviciu. Nu observase nici măcar starea lui de tensiune. Revenit acasă, cu gândurile întoarse în el însuși, n-a auzit zgomotele slabe din apartament. A descuiat, a văzut lumină și ușile tuturor camerelor deschise. S-a trezit brusc. A înaintat încet, cu respirația tăiată și un nod în gât. În camera mare trebăluiau, oftând, bătrâna doamnă Cecilia Beldiman și nora doamnei Marga Pop. Una căutase ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Știu eu că a fost. Am mers în continuare pe drumul principal și între noi s-a căscat un mic spațiu nefamiliar. Până la portalul de la intrarea noastră era o scurtă alee mărginită de câțiva leandri răzleți și acolo, înainte de a descuia ușa, sperasem să încerc să-i fur Fionei o primă sărutare. Dar atmosfera nu mai era propice. Ea părea încă încordată, ținându-și poșeta strâns la piept, iar eu eram atât de emoționat, încât am bâjbâit prostește un secol - atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și ajungându-i aproape până la genunchi. Cine e? întrebă ea, cu glasul ușor tremurat, după ce mânerul se mai răsuci de câteva ori. — Phoebe? Ești trează? Era glasul lui Roddy, șoptind tare. Phoebe oftă exasperată. — Sigur că sunt trează, spuse ea descuind ușa și ținând-o întredeschisă. Dacă nu eram, acum sunt cu cu siguranță. — Pot să intru? — Cred că da. Deschise ușa și Roddy, îmbrăcat într-un kimonou de satin, se strecură înăuntru și se așeză pe pat. — Ce este? Vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
semnate într-un birou splendid sub un portret mare, cu ramă de aur al lui Hitler și ceaiul era servit de tânăra și frumoasa lui fiică. Și azi, ca o favoare specială, i se oferi un deliciu în plus: industriașul descuie o vitrină care conținea un magnetofon cu două benzi, conectat la un microfon montat într-o consolă de radio producție anii ’30. Când porni banda se auzi o voce cunoscută și în următoarele zece minute, Fuhrer-ul însuși, în plin elan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
poate, spuse Phoebe. Dar nu vorbi suficient de tare ca să te facă auzită. Capitolul 8 Băiatul din camera din dos Michael nu treabuia să se îngrijoreze că o scoală pe Tabitha din somn. Din camera ei venea lumină, ușa era descuiată și ședea în pat în capul oaselor tricotând și ascultând un radio cu tranzistori pus pe noptieră. — A, Michael! exclamă ea. Ai venit mai repede decât mă așteptam! E deja momentul să sporovăim și noi un pic? — John Farringdon, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe undeva e o ușă secretă și un pasaj care duce jos. Hai să vedem dacă-l găsim. Înconjurară camera, bătând în fiecare lambriu ca să vadă dacă nu se auzea un spațiu gol. După ce manevra nu avu nici un rezultat, Michael descuie șifonierul cu uși duble încastrat într-unul din pereți și aruncă o privire înăuntru. — Hei, ce-i asta? strigă el. Phoebe veni în fugă. — Ai găsit? Ceva am găsit. Băgă mâna în șifonier și scoase de acolo un costum - o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ai un card de debit: Îl alimentezi cu o sumă oarecare și la casa de marcat ți se scade ce cumperi direct din suma respectivă. Sigur, În felul ăsta ei pot să afle și ce mănânci, a zis ea, a descuiat biroul Mirandei și s-a așezat pe covor. A Întins imediat mâna după o sticlă de vin și s-a pus pe Împachetat. — Chiar le pasă ce mănâncă lumea? am Întrebat eu, cu senzația că am plonjat direct Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mă puteam mișca. Dar, cum se Întâmpla adesea, aveam de Îndeplinit o altă activitate de rutină pe care nu m-am gândit niciodată să o pun sub semnul Întrebării sau să o schimb, așa că m-am apucat de treabă. Am descuiat biroul ei și am aprins toate luminile. Era Încă Întuneric afară și Îmi plăcea ideea teatrală de a sta pe Întuneric În biroul unui magnat al puterii, de a privi pe geam un New York fascinant și neliniștit și de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
se revărsa lumina și fantezia mea lua sfârșit. Simțământul că orice era posibil În New York la revărsatul zorilor se destrăma, și mutrele identice și zâmbărețe ale lui Caroline și Cassidy erau tot ce mi se oferea privirii. După aceea am descuiat dulapul din zona exterioară, locul În care Îi atârnam haina (și pe a mea, dacă ea nu purta o blană În ziua aceea - Mirandei nu-i plăcea ca hainele noastre de doi bani să spânzure lângă vizoanele eiă și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Eu... Vă mulțumesc, domnule Leonard, zise ea, și cuvintele i se părură ridicole, vocea groasă, nesigură, ca și cum nu ar fi fost a ei. Se depărtă de el, și urcă Împiedecat scările pînă În camera ei; bîjbîi În jurul broaștei Înainte de a descuia ușa și a intra. Așteptă clicul ușii domnului Leonard și, fără să aprindă lumina, traversă Încăperea pînă ajunse la fotoliu și se așeză. Piciorul i se lovise de ceva În trecere și făcuse obiectul respectiv să se rostogolească foșnind pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]