766 matches
-
de gradul al doilea. Și nu e, în fond, altceva decât o ecuație de gradul al doilea.“ Niște gemete slabe, ca ale unui biet animal, îi întrerupseră solilocviul. Iscodi cu privirea și descoperi în cele din urmă, în verdeața unui desiș, un sărman cățeluș ce părea a-și căuta drumul pe pământul acesta. „Sărmănuțul de el! - își spuse -. L-au părăsit, abia fătat, ca să moară; le-a lipsit curajul să-l omoare.“ Și-l ridică de jos. Jivinuța căuta țâța maică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Deoarece nu era permis să fie împușcați, îi prindeau și apoi îi relocau în locuri nepopulate. Nu se semnalaseră atacuri, ba nici măcar nu-i văzuse nimeni dar zvonurile circulau. Se întoarse spre locul de unde venise zgomotul și lumină cu lanterna desișul pădurii. Nu-l ajuta mare lucru, lumina nereușind să străbată prea departe printre copaci. Spera totuși să vadă măcar ochii sălbătăciunii sticlind ori să-i distingă silueta întunecată. Da și, dacă o vedea, ce putea să facă? Nu mare lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vadă venind. În spatele său se ridica pădurea dinspre care venise. Se întoarse și încercă să privească printre copacii dintre care tocmai ieșise. Dacă cineva îl urmărea, atunci numai acolo se putea ascunde. Nu distingea mare lucru în zona întunecoasă de sub desișul coroanelor, privirea nu reușea să străbată dincolo de lizieră. Gândul îl ducea la presupunerea lui cu privire la asasinul nevăzut care îi atacase pe cei din Baia de Sus. Își dădu seama că retragerea îi este tăiată. Privi la ceas. Era deja ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un nebun în pădure, convins că îl va găsi printre copaci. Seara, nici mâncare nu îi mai trebuia. Îi lăsa pe ceilalți în tabără, iar el pleca de unul singur prin pădure în căutarea copilului. Îl striga pe nume, răscolind desișurile și toate văioagele unde credea el că l-ar fi putut afla. Se întorcea la o bucată de noapte, cu mâinile goale, năuc și plin de furie. Văzându-l atât de tulburat, starostele îi interzisese să mai părăsească tabăra. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
paragină. Urcușul era obositor și Cristian transpirase din belșug. Ileana mergea însă fără probleme, conducându-l tot mai sus. Casa lui Calistrat era chiar la margine. Mai departe, ulița se pierdea într-o cărare ce intra de-a dreptul în desișul pădurii. Ileana împinse poarta și intră înăuntru. N-ar trebui să batem mai întâi? întrebă Toma. De ce? ridică Ileana din umeri. Ușa lui Moș Calistrat este deschisă tot timpul. Măcar să-l anunțăm că suntem aici. Nu-i nevoie, știe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pândește de undeva dintre copaci. În timp ce-i spunea acestea, Calistrat privea atent spre pădure. La rândul său, Cristian făcea același lucru. Pe aici! spuse bătrânul, pornind hotărât spre marginea drumului. Păși peste șanț și începu să-și facă loc prin desișul de acolo. Cu toate că nu înțelegea de ce moșneagul alesese direcția aceea, Cristian îl urmă imediat. El nu observase nimic deosebit în locul acela însă învățase să aibă încredere în decizia moșului. Erau deja în pădure, trecuseră prin lăstărișul de la marginea lizierei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe partea cealaltă. În pădure era aproape întuneric, molizi uriași cu scoarța aspră și crăpată se ridicau vertical, unii lângă alții, ca și cum cineva îi sădise acolo, străduindu-se să lase cât mai puțin loc între ei. Dedesubt, se întindea un desiș de tulpini uscate, subțiri ca niște bețe, ale puieților crescuți din conurile căzute din coroana uriașilor de deasupra. Pierduseră cursa pentru lumină și pieriseră în lupta cu proprii părinți. Câteva buturugi vechi se ridicau din solul acoperit de ace uscate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ai dat fix sau ți-a dat restu’? Mă uit la el dușmănos și măresc compasul; tocmai din gura pieței mă întorc spre Calu, care se jâmbește cu un aer de stăpân al pieței, cu chiștocul de țigară strălucind în desișul bărbii lui hirsute (cuvântul subliniat probabil trebuia să rămână pentru roman, numai eu făcusem o dată imprudența să-l folosesc într-un articol pentru ziar, uitând că primul cititor, deloc binevoitor, al textelor mele puse în rețea era chiar Portia. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
și tot, tot, iar ceilalți se holbau la câte feluri ies din mămică și în ce cantități. Apoi a băut apă proaspătă, rece, ca să nu înnebunească de tot, i-a luat pistolul șefului de gară și s-a furișat în desiș. În dosul storurilor trase din sufragerie - trei gemeni Ulrich își făceau bagajele, iar mama i-a împușcat pe toți trei. Károly: unul. Brigadieri: altul. Șeful de gară: încă unul. Mama: trei. În total șase. Nu-i așa? — Ba da - am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
și a apărut luna, ca eu să pășesc mai ușor pe cărarea din pădurea de brazi. Cineva lovește năprasnic și dă ajutor cu țârâita, mi-am spus în sinea mea. Nu voi uita niciodată pădurea aceea. De la calea ferată până în desiș, era străbătută de o cărare, iar în față, deasupra ei, se proțăpise luna. Pe acele de brad erau agățate picături pline de lumina ei, apoi, când s-au mișcat de la locul lor, unele s-au stins. Au căzut mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
gândească la faptul că se găsea prins în "capcana cea mai complexă care a fost vreodată inventată de un individ". Trebuia să se gândească și dacă evadarea era în realitate o reușită. În fața lui, femeia intră într-o perdea de desișuri și n-o mai auzi. Gosseyn o urmă și se pomeni în fața unei mări nesfârșite. Avu timp să-și aducă aminte că planeta asta era compusă din oceane întinse presărate cu insule, și o navă aeriană apăru plutind deasupra copacilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
și colo se vedeau colibe muntenești, cu acoperișuri groase de stuf. Partizanii lui Mitsuhide ar fi vrut să evite pe cât posibil asemenea așezări omenești, dar drumul trecea printre case. Din fericire, nicăieri nu licărea vreo lumină. Casele erau înconjurate de desișuri mari de bambus, sub luna argintie, și totul arăta că localnicii dormeau adânc, ignorând haosul din lume. Sfredelind întunericul cu ochii îngustați, Akechi Shigemoto și Murakoshi Sanjuro cercetau terenul până departe în față, călărind de-a lungul satului îngust, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de metri mai în față. Deodată, în întuneric, izbucniră zgomote de bambuși călcați în picioare și mormăielile unui animal sălbatic. Tatewaki, care-și mâna calul înaintea lui Mitsuhide, privi, instinctiv, înapoi. Gardul din surcele al unei colibe cufundate în umbra desișului de bambus era mărginit de întuneric. La vreo douăzeci de metri mai în spate, silueta lui Mitsuhide se continua clar, stând pe loc. — Stăpâne, îl chemă Tatewaki. Nu primi nici un răspuns. Bambușii tineri se legănau pe cerul fără vânt. Tatewaki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
calul lui Murakoshi se cabră. În aceeași clipă, sabia lui scoasă din teacă lovi în partea din stânga șeii. Se auzi un dangăt sonor, când sabia reteză vârful ascuțit al unei lănci de bambus. Mâinile care țineau lancea dispărură, imediat, în desișul de bambus, dar ceilalți văzuseră clar ce se întâmplase. — Ce-a fost asta? Bandiți? — Fără îndoială. Fiți atenți, par să fie undeva în desișul ăsta mare de bambus. — Murakoshi, ai pățit ceva? — Ce, crezi că m-aș lăsa rănit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sabia reteză vârful ascuțit al unei lănci de bambus. Mâinile care țineau lancea dispărură, imediat, în desișul de bambus, dar ceilalți văzuseră clar ce se întâmplase. — Ce-a fost asta? Bandiți? — Fără îndoială. Fiți atenți, par să fie undeva în desișul ăsta mare de bambus. — Murakoshi, ai pățit ceva? — Ce, crezi că m-aș lăsa rănit de lancea din bambus a vreunui hoț vagabond? — Nu-ți pierde concentrarea! Mergi mai repede. Abaterile din drum nu aduc decât necazuri. — Ce-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mic semn de slăbiciune. Sanjuro și Yojiro, ocupați-vă de ei. La auzul cuvintelor lui Shigemoto, oamenii se despărțiră. O lance fu luată în grabă, iar săbiile trase din teci. — Blestemați să fiți! Cu un urlet tunător, cineva sări în desișul de bambus. Un zgomot ca al unei ploi de frunze sau poate al unei hoarde de maimuțe, sfâșie tăcerea nopții. — Shigemoto... Shigemoto... șopti Mitsuhide. — Aici sunt, stăpâne. — A... Shigemoto... repetă seniorul. Apoi dibui prin jur, ca pentru a căuta brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
patru vasali, apoi șase, apoi opt, înconjurară trupul lui Mitsuhide, în același fel, urmându-l în moarte. Cât ai bate din palme, trupurile lor fără viață alcătuiră pe pământ petalele și inima unei flori de sânge. Yojiro se năpustise în desișul de bambus pentru a se lupta cu bandiții. Murakoshi strigă în întuneric, îngrijorat să nu fi fost doborât deja. — Yojiro, vino înapoi! Yojiro! Yojiro! Dar, indiferent de câte ori strigă, Yojiro nu se mai întoarse. Murakoshi fu rănit și el în câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
șerpuia printre ei nu era decât o potecă îngustă a tăietorilor de lemne. Unul dintre străjeri mormăi. — Ce este? întrebă altul. — Veniți aici s-aruncați o privire, strigă un alt om, de la o oarecare distanță. Se auzi foșnetul trecerii prin desișuri, apoi siluetele santinelelor apărură pe margine. Pare să se vadă un soi de văpaie pe cer, spuse unul dintre ei, arătând spre sud-est. — Unde? — Din dreapta chiparosului ăluia mare, până la miazăzi. Ce crezi că e? Râseră cu toții. — Probabil fermierii de lângă Otsu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
interludiu de meditație, însă, soția lui Inuchiyo terminase de pregătit două sau trei feluri. Îl conduse afară din bucătărie, ducând ea însăși tava. În regiunea deluroasă care se întindea spre fortăreața de la apus, se înălța un mic pavilion într-un desiș de brazi. Slujutorii întinseră un covor pe iarba de alturi și puseră două tăvi cu mâncare și carafe de sake. — Nu pot măcar să te servesc cu ceva mai bun, chiar dacă ești grăbit? întrebă soția lui Inuchiyo. — Nu, nu. Soțul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
palidă de pe plantațiile de orez acoperite cu apă și de pe pâraie arăta că zorii erau aproape, dar peste tot se întindeau umbre negre, iar norii întunecați pluteau la mică înălțime deasupra pământului. — Hei! Uite-i! — Jos! Culcat! Pe orezării, în desișurile de boscheți, la umbra copacilor, în adânciturile solului, siluetele oamenilor din armata urmăritoare se culcară repede la pământ. Ciulind urechile, puteau auzi armata din apus deplasându-se într-o coloană lungă și neagră pe singurul drum care dispărea într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dintotdeauna, adică de când eram mic, fruntea unchiului meu Vartan. Asta, spre mirarea mamei, care nu constata la el altceva decât un început de chelie. Pentru mine însă era altceva. Vedeam o frunte înaltă, cu două adâncituri ca două golfuri în desișul părului și golfurile acelea mi se păreau foarte șic. Speram să am și eu o asemenea frunte când aveam să fiu mare. Dacă chelie era aceea, pot să spun că nu prea avea să avanseze cu anii. Inspira încredere. Probabil
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
situația un provizorat detestabil și nimeni nu mișca un deget pentru ca lucrurile în jur să aibă un aspect cât de cât agreabil. Dincolo de gardul pe jumătate dezmembrat, cu uluci putrezite sau încălecate sau pur și simplu lipsă, se întrezărea un desiș încâlcit și prăfuit, crescut parcă dintr-o întindere de gunoaie, învechite și ele. Să fi fost curtea unei case părăsite? Sau la gardul nostru se termina orașul și începeau vestitele pădurici de salcâmi, fără umbră și pline de praf, pe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
părea gata în orice clipă să se ferească de o lovitură venită pe neașteptate. Tu visezi locuri sau întâmplări? îl întrebă Cătălin. Ce?! făcu Damian, surprins, c-o ușoară zvâcnitură înainte. Cătălin visa în multe nopți că se afundă în desișul castanilor de pe bulevardul Regina Elisabeta, care te scoate afară din oraș, și merge și tot merge până când în dreapta sa Valea Prahovei se lărgea și se adâncea imens, însorită, până într-atât încât departe pe versantul celălalt abia mai puteai desluși
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
paladin făcuse pentru ea, iar prințul s-a aruncat la picioarele lui Roland și i-a mulțumit spunând că, nu o dată ci de două ori, îi scăpase viața. În timpul acestui schimb de amabilități și mulțumiri, un zgomot a țâșnit din desiș le-a atras atenția, făcându-i pe cei doi cavaleri să-și lase vizerele și să se pună în gardă. Care era cauza acestrei întreruperi o vom afla într-un alt capitol. virtuți le cunoștea prea bine, căci era tocmai
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
paladin făcuse pentru ea, iar prințul s-a aruncat la picioarele lui Roland și i-a mulțumit spunând că, nu o dată ci de două ori, îi scăpase viața. În timpul acestui schimb de amabilități și mulțumiri, un zgomot a țâșnit din desiș le-a atras atenția, făcându-i pe cei doi cavaleri să-și lase vizerele și să se pună în gardă. Care era cauza acestrei întreruperi o vom afla într-un alt capitol. M E D O R Franța era în
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]