3,459 matches
-
au cele mai fericite morți... După asta, nu mai țin minte nimic. Știu doar că m-am trezit. Ăsta-i tot visul. Asta-i toată zvârcolirea... Nineta, cum am mai zis, tot ninetistă. Știa că venisem la ea ca să-mi deslușească visul. Îmi întinde al doilea pahar de ceai îndulcit cu miere de albine, întoarce clepsidra de pe masă și răsfoiește, tot răsfoiește cărțoiul cu vise. Este foarte preocupată. Neîndoielnic trebuie să descopere misterele celui mai încifrat vis pe care l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
părăsit: "Ei, ei, ei, ei, ei, ei, eiiiiii!.../ Am noroc că știu cânta, / Că-mi astâmpăr inima"... Când Nineta mi-a legat de gât piatra simbolică a zodiei leului, o imitație de rubin, eram în brațele lui Morfeu, încercând să deslușesc tragicul tânguit al acelei zile: "Ei, ei, ei, ei, ei, ei, eiiiiii!... Am noroc că știu cânta, / Că-mi astâmpăr inima"... A doua zi am văzut cadourile: statuete, statuete și iar statuete; statuete de ghips, de bâlci... Parcă se vorbiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pieptu-i rotund și molatic, iar înlănțuirea unitară a buzelor lor pieri... Speriată de ceea ce tocmai făcuse, șiroaie de lacrimi începură a se scurge de pe obrajii fragezi de floare primăvăratică ai fetei, în spatele cărora pendulau sentimente prea amestecate, cu neputință de deslușit. Într-o clipă, fata o luă repede la fugă și se făcu nevăzută - fără indicii, fără explicații. 60 Rareș Tiron Lungi răstimpuri de căință înflăcărată tulburară sufletul copilei de atunci. Regretul i se înfiripa tot mai adânc în inimă, regret
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ea încă mai păstra în ea foarte multe elemente extrem de contradictorii! Așa se întâmplă mereu la oamenii precum Adriana: li se luminează ochii greu, căci sufletele nehotărâte și nestatornice sunt cele pentru care sensul vieții lor încă nu s-a deslușit complet. Așa este, Adriana se îndoia până și de gândurile ei, până și de sentimentele ce le încerca, și nimeni nu putea ghici când anume acele ape tulburi din ea se vor limpezi. Iată dovada: Istorisiri nesănătoase fericirii 127 „Dar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
În tot timpul acesta, văzând ceea ce văzuse, Șerban ajunse cu totul derutat. Cu toate că știa o mulțime de lucruri potrivite și necesare de făcut în astfel de situații, acum absolut toate i se învălmășeau cu repeziciune în minte, fără să se deslușească deloc; totul, în jurul lui, părea desprins parcă dintr-un vis urât; practic, făcea eforturi supraomenești, ca să-și mențină dârz sângele rece și ca nu cumva să se piardă de tot cu firea - asta ar fi fost cel mai nefast lucru
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
niște răspunsuri neclare și încet rostite, din care nu pricepea mai nimic. De altfel, foarte greu te puteai înțelege, în acele grele momente, cu Victoria. Dacă o întrebai un lucru, oricare, ea bâiguia ceva vag, confuz și cu neputință de deslușit, încât se comporta întocmai ca omul care, visând cine știe ce minunății, vorbește te miri ce, bolborosind încetișor în somn și scoțând doar niște sunete frânte, deloc clare. Totuși, ori de câte ori băiatul îi propuse convingător și ferm că este necesar și vital să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
se dă în permanență o luptă aprigă și extenuantă. Marius, personajul central al povestirii, „deși nu auzise de cuvântul fatalitate, fatalitatea auzise de el”. Și aici, revine obsesiv motivul oglinzii: trăim vieți paralele, pare a spune tânărul erou, incapabil să deslușească tainele inefabile ale unei iubiri ideale. Dragostea neîmpărtășită este adesea cauza „sechelelor adânci ale sufletului” personajelor sale. Bătrânul frustrat din proza omonimă își face grave procese de conștiință, așa cum, de Istorisiri nesănătoase fericirii 199 altminteri, procedează absolut toate personajele prozei
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
mai poznașe și mai schimbătoare. În stânga mea, Reiko își plecase capul și răspundea unui salut a cărui sursă nu o puteam încă identifica. Încet-încet, lumea clătinată din jurul meu se îndreptă spre un punct fix, mai fu un vertij care îmi desluși pe un raft drept în față o țesătură romboidală complicată, în care pete regulate de roz se contopeau cu bucăți de verde închis, apoi totul se opri. Priveam celebrele sakura-mochi din Tamazawa, cel mai vestit magazin de dulciuri japoneze tradiționale
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
că unele dintre articolele sale erau publicate pe prima pagină a săptămânalului amintit vine să confirme cele mai sus menționate. În plus, situația în care lui Șerboianu i s-au publicat pe prima pagină a Culturii Poporului articole, menite a desluși semnificațiile sărbătorii Paștelui din 192870, întărește și mai mult convingerea că în aceea perioadă se bucura de o largă apreciere. În general, textele lui Calinic Popp Șerboianu, publicate în Cultura Poporului merg pe linia discursului social al Bisericii Ortodoxe Române
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Șerboianu de a încerca să arate concordanța învățăturilor creștine cu practica cremațiunii. În fapt, revista Flacăra Sacră consacra fiecărei sărbători religioase spații largi de expunere, urmărind același scop explicit. Desigur, arhimandritul Calinic I. Popp Șerboianu era cel mai potrivit să deslușească în sens cremaționist semnificația acestor sărbători și să transmită gândurile bune ale adepților cremațiunii către posibili lor simpatizanți, însă el nu a fost singurul care și-a asumat o asemenea postură, chiar dacă ceilalți nu aveau pregătire teologică 179. Mediația din
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
basm frumos, ce-ți vorbește de pe alte tărâmuri, în care toată lumea locuiește-n palate de cristal și oamenii sunt deștepți, isteți și buni de glume. Așa e Parisul! Pretutindeni vezi case atât de înalte, că nici cerul nu se mai deslușește; auzi fluieratul fabricilor, al automobilelor, al trenurilor zvăpăiate care merg pe sub pământ și pe deasupra caselor; al harabanelor de căruțe și trăsuri; auzi șuieratul ascuțit al vapoarelor mari de pe fluviul Sena și bâzâitul subțiratic al unor mici vapoare de plimbare, pe
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
fost făcut duce după câteva săptămâni, chiar În timpul șederii lui la Madrid. — Pe scurt, rezumă, acid, Guadalmedina. Ai fost pe punctul să-l cureți pe favoritul regelui Angliei, care călătorește incognito. Cât despre celălalt... — John Smith? De astă dată se deslușea o notă de umor resemnat În tonul lui Diego Alatriste. Guadalmedina schiță gestul de a-și duce mâinile la cap, ia căpitanul observă că simpla menționare a jupânului John Smith, oricine ar fi fost acesta, Îl făcea să pălească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
spre Diego Alatriste În același timp cu mine. Mi-am ținut răsuflarea pe când făceam unul, doi, trei pași către ea, care nu mă simțise. Exact atunci Dumnezeu s-a gândit la mine și a Îndepărtat un nor; astfel am putut desluși bine, la lumina alburie a secerii lunii, spinarea unui bărbat trupeș care Înainta cu spada goală În mână. Cu coada ochiului am văzut alți doi care se desprindeau din colțurile piațetei. Și pe când eu, cu spada căpitanului În mâna stângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cerând spovedire și Împărtășanie. Căpitanul se Întoarse spre el un moment și l-am văzut preocupat. — Dă o fugă până la San Andrés, zise În sfârsșit, și caută un preot pentru nenorocitul ăsta. L-am privit nehotărât, părându-mi-se că deslușesc pe chipul lui un rictus sever și amar. — Îl cheamă Ordóñez, adăugă. Îl știu din Flandra. Apoi luă pistoalele de pe jos și plecă. Înainte de a-i executa ordinul, m-am dus la borna de la răspântie ca să-i caut capa, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
sau prin preajma Ieronimilor, știu eu, prin locurile acelea... Dădu din cap afirmativ, cu o presupusă și deliberată franchețe. Asta se prea poate. Olivares Îi susținea privirea, impasibil. — Atât? — Atât. Timp de o câtime de secundă, căpitanului i se păru că deslușește o mijire de zâmbet În barba feroce a favoritului. Dar de asta n-a fost sigur niciodată. Olivares luase un teanc de hârtii din cele multe de pe masă și Îl răsfoia distrat. — Ai slujit În Flandra și la Napoli, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
porțile Alcázar-ului. Din motive diferite de ale tale, bineînțeles. Părea oarecum absent, parcă amuzat de cine știe ce aspect al situației. — Diferite, repetă. Trecu o caretă, cu vizitiul Învăluit Într-o capă impregnată cu ceară. M-am uitat atent, Încercând să-i deslușesc pasagerul. Nu era căpitanul. Lângă mine, italianul se Întorsese să mă privească. Avea același zâmbet sumbru. — Nu-ți face griji. Mi s-a spus că va ieși pe propriile-i picioare. Liber. — De unde știe asta domnia voastră? Întrebarea mea coincise cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să-i bată în geam, făcându-i semn să intre, să crape tot târgul. După ce-l vedea trecând, se liniștea dintr-odată. Uneori și Vânătorul de lupi albi se gândea la Donna Iulia. Considerase totul sfârșit, dar odată, salutând-o, deslușise în ochii ei un licăr. Poate i se păruse. S-au întâlnit, față în față, pe la jumătatea lui decembrie. Donna Iulia iarăși nu a înțeles spusele Vânătorului. Acesta a zis ceva despre datorie și singurătate. Despre bărbați și femei, cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
în aer. I-a numărat. Când, spre prânz, departe, au răsunat împușcături, s-a repezit afară. Dinspre miazănoapte se auzeau. Probabil că vânătorii târgului, scăpați de grija lupilor albi, porniseră după iepuri. Sau se iviseră - iar - vulpi. Donna Iulia a deslușit, parcă, un urlet, mai multe; alte împușcături le-au acoperit. Era vântul, vâjâia în acele pinilor. Tot vântul fusese, poate, și altădată; doar sminteala unora luase șuierul drept altceva. Donna Iulia și-a dus mâna pâlnie la ureche. Doar vuietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
afla un certificat, în engleză, de care era prins cu o agrafă un bilet, mai mult mâzgălit, în același grai. Actul dovedea decesul lui Tim: 3 mai 1889, Saint... Nu era greu de înțeles. Din bilet, Donna Iulia nu a deslușit prea mult; a mers la medicul târgului, învățase, o vreme, în Anglia. Acesta i-a tălmăcit pe loc. „Doamnă, în eventualitatea că doriți să vă recăsătoriți, aveți alăturat actul privind moartea soțului dvs. 7 aprilie 1912 Eddy Wright” „Credeți” s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și câteva case. Ceasornicarul, în acest răstimp, ieșise, de vreo două ori, doar până în ușa atelierului. De acolo văzuse fumul și flăcările; amănunte aflase, fără să întrebe, de la trecătorii guralivi. Nu era bucuros. Nici trist. Pe fața lui cu greu deslușise cineva vreun semn; și ochii păreau de pește; vii sau morți, totuna... Era, poate, nițel uimit: chiar izbutise, cu adevărat, să facă un astfel de ceas? La vreo săptămână, pe șaisprezece martie, noaptea, orologiul a bătut iar. După nici o jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
totul nu era decât o hârjoană păsărească. Ceasornicarul însă, știutor, putea să le citească zborul: pentru el, fiecare tumbă era un semn precis, iar numărul rotirilor, durata lor, cât și dispunerea păsărilor în diferite formații alcătuiau semne pe care le deslușea fără greș. Pe urmă, aranja orologiul să bată așa cum îi venea lui bine; cât să zăpăcească târgul. Cu ce mai afla pe pământ, cu ce mai urzea (multă lume era convinsă că o parte din cele petrecute erau chiar de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cu merinde?!) Cam atât puteau să afle, în chip nemijlocit, locuitorii cetății despre labirintul de sticlă. De aceea, apariția înțelepților și a cititorilor în stele era totdeauna bine-venită. Nopți de-a rândul, astrologii, cu ochii țintă pe cer, încercau să deslușească, măcar în parte, cele ce se petreceau dedesubt, în labirint. Vorbeau mai mult în parabole, nu erau oameni de rând și era necesar ca înțelepții să descifreze și să reia spusele lor în așa fel încât mulțimea adunată ciopor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Regizorul a trecut iar la detalii. „Spațiul - în cadrele luate - va deveni tot mai uman. În depărtare încep să se profileze case, pomi, vii și oameni, firește. Apoi, tot în zare, dar într-un plan mai apropiat, începe să se deslușească, din ce în ce mai clar, amenințătoare, chiar urbea din care am plecat la drum, urbea noastră, de fapt. Coșuri de fabrici, clădirile unor bănci, un avion decolând, grămezi de gunoaie, automobile - din ce în ce mai multe automobile, puzderie -, toate ieșind din oraș (asta o va aranja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
la suveranitate. ș...ț în toate aceste cezuri ruptura de nivel fondează un nou mod de a exista (și asta e adevărat și pentru variantele în care eroul moare sau pătrunde în altă lume)." O asemenea "ruptură de nivel" puteam desluși cu claritate și în poemul lui Ștefan Aug. Doinaș, unde cerbii îl însoțeau pe falsul vînător în drumul său către paradis și îi anunțau sosirea lovind cu coarnele în poartă. Convergent în semnificații se arată, din nou, un exemplu citat
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
cea a Senegalului. De asemenea, la parter există un cinematograf cu numele "Zita", după numele ultimei împărătese austro-ungare... Vizavi, unul dintre cele mai mari - de nu cumva cel mai mare - anticariate din Stockholm, în vitrina căruia am avut surpriza să deslușesc coperta unui album de fotografii - apărut în Suedia -, despre România. Apartamentul din Birger Jarlsgatan 37 a văzut derulându-se tratativele sovieto-române din vremea celui de-al Doilea Război Mondial, reprezentanța României fiind ilustrată de diplomați, precum ministrul plenipotențiar Frederic Nanu
De ce „Apunake“? by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/6995_a_8320]