17,663 matches
-
afinitate, nu mai constați identitatea inițială, cînd înfăptuirea poartă propria-ți viziune despre lumea în care te-ai aflat și căreia îi corespunde, în primul rînd, stilul lucrării respective. După un interval atît de larg, cum este cel care mă desparte de scrierile pe care încerc să le refac, am altă atitudine față de oameni, de anumite principii, opinii sau prejudecăți. I.C.: Perioada rezistenței dvs. anticomuniste cunoaște mai multe etape dacă ținem seama de corespondența publicată în Treptele nedesăvîrșirii, cît și de
Pavel Chihaia - Dacă aș fi ascultat de comuniști, nu mai eram eu, eram un altul" by Ileana Corbea () [Corola-journal/Journalistic/17164_a_18489]
-
față de tine însuți, fără legătură cu mersul lumii, cu societatea, chiar cu cei pe care îi iubești. La o altă definiție s-a gîndit, desigur, Petru Dumitriu - care mi-a fost prieten pînă ce drumurile și vederile noastre s-au despărțit, una din dramele generației, printre cele mai dureroase - cînd mi-a făcut o mărturisire pe care nu o pot uita. Ne aflam amîndoi în cercul Petru Comarnescu și ne plimbam într-o după-amiază însorită (era prin 1946) de-a lungul
Pavel Chihaia - Dacă aș fi ascultat de comuniști, nu mai eram eu, eram un altul" by Ileana Corbea () [Corola-journal/Journalistic/17164_a_18489]
-
se va porunci. Și a adăugat cu vocea lui profundă, gîndind la acest viitor care i se releva: "Eu nu vreau să fiu sclav. Nu îndur sclavia". În clipa aceea, pentru întîia oară, am simțit că un principiu important mă desparte de Petru Dumitriu. A fost ca și cum s-a adîncit o prăpastie și fiecare am rămas pe o altă margine. În sinea mea mi-am spus că fuga de sclavie nu poate fi demnitate, că demnitatea mea este a sclavului care
Pavel Chihaia - Dacă aș fi ascultat de comuniști, nu mai eram eu, eram un altul" by Ileana Corbea () [Corola-journal/Journalistic/17164_a_18489]
-
din afară/ Lasă coastele să facă cercuri albe de răcoare.// Locul inimii așteaptă însemnat cu cheag de sînge/ Capul cel cu stea în frunte se mai vede numai unde/ Ochii umezi dați pe spate vine cineva să-i scoată/ Și desparte carnea rece de luminile rotunde.// Eu rămîn tăcută-n preajma trupului ce se lungește/ Și se leagănă în aer parcă-anume ca să știu/ Că din el acum se vede doar o umbră și-o lumină/ Dată de acea putere de-a
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
scurtei sale vieți. Ca aproape neștiuta sa anamorfoză să păzească pragul între două lumi, ca ea de "strîmbe". (Sau poate că nu, de vreme ce morala oricărei anamorfoze e că totul depinde de cum și din ce punct privești). Lumile pe care le desparte nu sînt numai "strîmbe", ci și obosite, sîngeroase, revanșarde. Cea a poligamului și-n toate dezmățatului Henry al VIII-lea, ce (n-)a omorît un om pentru eternitate (dar care, la fel ca Nero, știa totuși să compună muzică și
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
Memento!, în "Memoria - Revista gândirii arestate" nr.28). Reproduc citatul de mai sus nu pentru a stoarce câteva lacrimi de compasiune, ci dimpotrivă, ca expresie a admirației pentru statura omului de știință Emil Racoviță - și nu mai puțin, și nici despărțit de aceasta, pentru stoicismul cu care el și-a asumat destinul nu întotdeauna îngăduitor. Un stoicism pe care îmi place să îl asemăn cu cel al unui alt explorator al regiunilor antarctice, Robert Falcon Scott, celebrul învins în competiția cu
Un film în 354 de pagini by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17209_a_18534]
-
Eugen Curta nu mai este scriitorul reflexiv cu care eram obișnuiți ci scriitorul militant care își traduce nevoia excesivă de afirmare în limbajul experienței fantastice cu scopul de a continua toate posibilele căutări în baza unui radicalism de concepție care desparte destinul prozei de valoarea nudă a realului. Ca și la Mircea Eliade sau Cortasar deznodămîntul este tragic. Dacă eroul cărții se întreabă la sfîrșit despre rodul acțiunilor sale înseamnă că el ne indică o încercare metaforică de implicare a lui
Arta imprevizibilului by Nicoleta Ghinea () [Corola-journal/Journalistic/17246_a_18571]
-
Într-o zi, oprindu-se la un restaurant mexican, întîlnește un fost coleg de facultate (Paul) care, (coincidență?!) este chiar tatăl copilului. Revederea se desfășoară scurt, lăsînd nerezolvat misterul. Paul nu află că este tatăl copilului și drumurile lor se despart din nou. Această proză (ca și celelalte din volum) răspunde unui bovarism general, al tuturor personajelor, iar transformarea în melodramă ieftină nu e decît la un pas. Accentele cad pe poveste, nu pe personajele, construite, de altfel, schematic și de
Despre cîteva note false by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/17244_a_18569]
-
condus de Camil Petrescu, avea și o rubrică de cronică dramatică în ziarul Democrația al lui Anton Dumitriu, era preocupată de teatru și pe După peripeții, care au fost, toate, grele și la liziera aventurosului periculos, a ajuns la Paris, despărțindu-se, nu știa că e pentru totdeauna, de mama ei, pe care o adora efectiv. Spera, naiv, că peste doi-trei ani, occidentalii vor face ordine, intervenind în România (ca și în întreg Estul Europei), încît, după încheierea studiilor printr-un
Vocea inconfundabilă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17247_a_18572]
-
fapt cotropindu-i-o deja în strînsoarea ei). Vestea abdicării - știa că silită - a regelui, la 30 decembrie 1947, a zdruncinat-o mult. Totul i se părea absurd, gîndind mereu la revederea cu mama ei. Acum apele trebuiau să se despartă. Ambasada Română din Paris a adresat studenților și bursierilor români chemarea (ultimativă) de a se reîntoarce în țară. A refuzat, obținînd de la Oficiul de Refugiați statutul de azilant politic. A rămas nu doar fără bursă dar și fără perspectiva reîntoarcerii
Vocea inconfundabilă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17247_a_18572]
-
modeste de trai din profesiunea ei. Și nu putea înțelege că aceste "condiții" nu pot fi îndeplinite, că exilul însemna înainte de toate suferință și renunțare. Memorabile sînt și paginile despre Celibidache și despre vacanțele și călătoriile petrecute în Europa. Mă despart de opiniile d-nei Monica Lovinescu despre Vianu, Călinescu, Arghezi. Cel puțin de primii doi dintre cei citați mă simt aproape și știu bine că fără ei - cu toate compromisurile făcute - generația mea de tineri intelectuali atunci ar fi fost altfel
Vocea inconfundabilă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17247_a_18572]
-
sonor cu huiduieli și vociferări stridente, gospodina îl pocnește cu sacoșa în cap pe intelectual, după care îl sărută inflamată pe Ion Iliescu. Punct și de la capăt... Lăsînd gluma (cît se poate de amară) la o parte, deși nu ne despărțim chiar acum de mileniu, merită să reflectăm cu toată gravitatea la ce avem dreptul și ce nu să trecem peste pragul acestuia. Fiindcă, după cum se știe, pedalînd pe cele mai josnice instincte ale electoratului său, PDSR a luat decizia - iresponsabilă
Sechele ale unui trecut bolnav by Monica Spiridon () [Corola-journal/Journalistic/17293_a_18618]
-
exponenți ai stângii intelectuale occidentale? Cu multă dreptate a vorbit Monica Lovinescu despre "asimetria indulgenței" față de comunism. În ce mă privește, nu voi obosi să afirm că totul apropie cele două cumplite orori ale veacului și numai un lucru le desparte: autorii Holocaustului au fost judecați și pedepsiți pentru faptele lor, pe când cei ai Gulagului, nu. Călăul Höess, comandantul Auschwitz-ului, a atârnat în ștreang, după judecată, în chiar incinta sinistrei instituții pe care o condusese. Care șef de la Pitești, Aiud, Sighet
În plin absurd by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/17277_a_18602]
-
le evită:"să o pot strînge în brațe" e rescris "s-o pot strînge-n brațe"; în loc de "nu aș fi scris" apare "n-aș fi scris" etc. Revizia constă și în reorganizarea unui text dezarticulat "Au făcut tot posibilul să ne despartă iau băgat tot felul de tâmpeni că sunt bolnavi sunt singuri nu au pe nimeni nu le ajunge pensia și culmea că nu îi mai lasă apartamentul dacă nu renunță la mine da sunt niște absurdități dar sunt adevărate", prin
Scriere și rescriere by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17300_a_18625]
-
mea e un roman", în "Evenimentul zilei", 2317, 2000, 5), în care interlocutoarea, o profesoară, folosește doar mijloacele sintactice și lexicale standard ale oralității familiare ("una-alta", "e lemn pentru limbi străine", "se aruncau exact ca disperații", "ăsta", "nu ne despărțim nici morți", "din prima", "ca lumea", "mă tocau", "nici de-ai dracului", "dom'le", "lălăială"); povestirea curge destul de clar, tonul e autentic. De mai multe ori, transcrierea oralității devine însă obositoare și derutantă, elementele pragmatice - chiar, mai mult, puțin, tot
Scriere și oralitate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17318_a_18643]
-
termină aici). Partenerul de patos liric are o funcție speculară. În ochii săi se reflectă nu numai prezentul etern al poeziei, ci și trecutul moral comun din care aceasta se nutrește, în privirea sa comprehensivă se amortizează regretele comunicante: "mă despart/ mă întunec de tine/ prin acest plîns îngîndurat// citește/ închide-mi ochii/ oglindă a mea tu// nici un cuvînt nu umple durerea/ de a te fi atins/ taina de a te fi salvat/ undeva trecut// Undeva în trecut e un țărm
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
Ca de pildă, în anii de închisoare, cînd zgîria nume proprii ori cuvinte pe bucăți de săpun. În domiciliul obligatoriu, a reînceput lecturile. Prima reluare de contact cu foaia albă este descrisă memorabil. Ca și neputința de a se mai despărți de cărți: plimbîndu-se pe cîmp cu Montaigne sub braț sau traversînd înot Borcea cu o Enziklopädie de filosofie ținută într-o mînă deasupra capului. (Eu însumi l-am zărit, ani buni după aceea, citind Xenofon pe tripozii digului de la Neptun
Cîrtița și Hegel by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17346_a_18671]
-
mai este de făcut/ ca lucrarea să fie gata/ la timpul promis/ de ce, Doamne?// mă naște Duminica luminii/ și orbii mă poartă de mînă/ precum o sabie/ de ce, Doamne? - întreabă a treia oară/ gurile de foc din zidul/ ce mă desparte în două tabere// o voce: - privește în bethleemuri/ au crescut aripile/ și cu alte vieți pleacă" (Peisaje umane, I). Sau această înfruntare a morții pe un portativ teluric și marțial, adîncind tema crizei de conștiință a unei epoci sleite: "cînd
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
despre oraș, acesta din urmă fiind înțeles ca "metaforă a dominației umane asupra spațiului fizic și, din această perspectivă, spațiu al culturii spiritului, rațiunii și ordinii, care se opun toate naturii, materiei amorfe și inconștiente". Subiect generos, autorul încercînd să despartă apele printr-o ordonare inteligentă a materialului. Un prim pas îl constituie identificarea sursei utopiilor urbane moderne în critica adusă orașului industrial și, implicit, arhitecturii acestuia. Interesantă se dovedește a fi și expunerea despre condiționarea arhitecturii de către discursul politic, cu
Utopiile arhitecturii by Marius Țepeș () [Corola-journal/Journalistic/17352_a_18677]
-
a sa, Agripina Boboc, o femeie trecută și ea de mult de prima tinerețe. Bărbatul nu suferă de nici o boală gravă, nu este amenințat de nimeni și nici nu intenționează să se sinucidă. Totuși el simte că urmează să se despartă de viață și vrea să se despartă lin și ceremonios, eventual să și sărbătorească despărțirea. Cezar Zdrăfculescu a făcut armata la "Flotila de bombardiere 1" de la Brașov și la un moment dat a fost detașat la o bază tehnică a
CONSTANTIN ȚOIU POVESTEȘTE... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17349_a_18674]
-
și ea de mult de prima tinerețe. Bărbatul nu suferă de nici o boală gravă, nu este amenințat de nimeni și nici nu intenționează să se sinucidă. Totuși el simte că urmează să se despartă de viață și vrea să se despartă lin și ceremonios, eventual să și sărbătorească despărțirea. Cezar Zdrăfculescu a făcut armata la "Flotila de bombardiere 1" de la Brașov și la un moment dat a fost detașat la o bază tehnică a aviației, din București. Apoi, în plin stalinism
CONSTANTIN ȚOIU POVESTEȘTE... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17349_a_18674]
-
o parodie a literaturii de călătorii și aventuri fantastice și incredibile cultivate de greci începînd cu Odiseia, literatură ajunsă manie o dată cu perioada elenistică prin dezvoltarea romanului grec (în general romanul grec relatează aventurile extraordinare prin care trec doi tineri îndrăgostiți, despărțiți în mai multe rînduri de evenimente neprevăzute, dar care se regăsesc într-un happy end). Istoria adevărată, mă voi referi numai la prima scriere cu acest titlu, cuprinde aventurile care i s-au întîmplat "cu adevărat" autorului. Iată pe scurt
Războiul stelelor în versiunea lui Lucian din Samosata by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/17375_a_18700]
-
fi concedat anterior - poate nu cu toată inima. Tăria de a-ți recunoaște o culpă metafizică jaspersiană, în toată asprimea ei, culpă pe care un termen ca cel care o subsumează nu o poate estompa savant și nu o poate despărți suficient de culpa morală, pentru cine nu vrea acest lucru. 6. Asumându-și acea vină care consideră că îi aparține, I. Funeriu crede, cu dreptate, că e în măsură acum să se pronunțe asupra neajunsurilor semenilor săi. A renunțat la
Curs de sinceritate by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17356_a_18681]
-
moștenitoarea coroanei Habsburgilor, arhiducesa trebuia să meargă la Windsor, pentru prima dată, în vizită oficială, împreună cu arhiducele. Domnea regina Victoria. Vizita trebuia să dureze trei zile. Arhiducesa avea un câine pe care-l iubea mult și de care nu se despărțea niciodată, nici în călătorie. Aflând că nu putea să-l ia în Anglia, din cauza carantinei, i-a scris direct reginei, sigură că va obține pentru cățel ceva ca un pașaport diplomatic. Răspunsul, care și acum după o jumătate de secol
Doamnele între ele by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17391_a_18716]
-
îmbarcare: "O, Moldovă, draga mea!/ Cine pleacă și te lasă/ e pătruns de jale grea!"; iar Maria Cantacuzino-Enescu, donând conacul Tescanii României "otrăvită de ură fără rost" (Casa T.), scria administratorului Ion Milom, în 1947: "dăruind Tescanii României, nu mă despart de Tescani", și evocă pe străbunii ei, "carne și suflet cu acest pământ" (ibid.). Este vorba despre Tescani, pământul celebrat de Enescu la Radiodifuziunea franceză și în Souvenirs drept "une maison qui m'est chère" (Gavoty 141), unde el a
Enescu - între Père-Lachaise și Tescani by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17348_a_18673]