1,412 matches
-
sufletească și toleranță ! Mediocrele și profundele noastre sentimente familiale care dau vieții necesara stabilitate, care eliberează spiritul, lăsându-l să se dedice lucrurilor mai înalte ! Apărându-l... Păstrându-și ochelarii pe nas și șnurul lor tras după ureche, Profesorul își destinde în scaun trupul uscățiv, lăsând privirea îmblânzită să îi alunece prin ferestrele limpezi și mari ce dau spre terasa cu clematite. Un cer prea curat, prea intens albastru ca să fie al toamnei, o lumină mierie și moale în care, din
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
au să-l deranjeze. El avea un aer blând ca totdeauna și m-am gândit că iubisem în el exact reversul lucrurilor care mă deranjaseră la celălalt ; care aș putea spune că mă exasperaseră, așa că nervii mei, lângă el, se destindeau. Altminteri, blândețea lui Titi în ochii mei este slăbiciune, pentru că l-am văzut arătându-se neputincios chiar și în clipele când enervarea îi colorează fața. În asemenea momente, când normal ar trebui să-l cuprindă furia, capătă doar un aer
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
putea să-i folosească ? O păpușă mecanică, ce novitale, quoi de neuf ? Iată singurul lucru ce știa a-l spune ! Și cu asemenea făptură a irosit puținul timp care i-a mai rămas ! Plecarea Sophiei, supărată sau nu, l-a destins însă pe Profesor. Îl privește mai destins pe neastâmpăratul său musafir... Iată-l, elegant cât poate fi unul ca el, cu acest costum nisipiu pe care a declarat că abia în această după-amiază l-a scos de la croitor ! Costum nisipiu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mină, și-au schimbat între ei adresele de acasă și și-au promis solemn : că dacă unul dintre ei va ajunge iarăși liber, în țară, să meargă să ducă vești și la familia celuilalt. Auzind toate acestea, ne-am mai destins, pentru că și noi eram atât de crispate ! La acea vreme, nu, madam Delcă ?, te trezeai cu destui, unii care doar auziseră că ai pe cineva închis și voiau să profite - o masă, o haină, chiar ceva bani, pentru că erai gata
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o veste bună ! Alții, trimiși de Securitate să te tragă de limbă, așa am crezut că e și acest domn, și de aceea, la început, eu și Muti am fost mai circumspecte. Pe urmă, cum îți spuneam, ne-am mai destins, când a spus că la adresa familiei n-a găsit pe nimeni : nevasta lui Spiridon se recăsătorise, într-adevăr... — ... păi, ce să facă femeia ? Să stea ca o cucuvea ? Parcă și dacă stetea, mai putea să-l întoarcă ? Așa, baremi, să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că războiul nu s-a terminat. Dar au fost ciocniri, cum știi, la frontieră, au intrat chinezii, și așa s-au întors și ei acasă. Asta mi-a spus-o altcineva, nu prietenul lui Spiridon. Prietenul lui s-a mai destins după un timp. Când povestea, râdea așa, într-o parte, de unul singur. Făcuse puțină burtă, era, cum se spune, trapu, stătea cu picioarele desfăcute pe scaun, râdea și-și tot trăgea părul peste chelie. Numai o meșă, numai câteva
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
la fel cu OO scris pe ușa de lemn maro. Foraibărele închid bine ușa. Pe jos un preșuleț de cârpe, de perete agățate pătrățele de ziar, atârnate într-o sfoară. Fiecare își ține cheia. Stăm amândoi pe bancă și ne destindem. Încercăm să zărim bucata de cer, privim apoi în jos, spre curtea măturată. Curtea e cheală, nu crește iarbă. Mă ridic primul de pe bancă și pietrișul scârțâie sub pașii mei. O luăm înapoi, trecem pe lângă intrarea Neguleascăi, nu mai e
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
capul cu o mână, dădu plapuma într-o parte și își legănă picioarele peste marginea patului. Apoi și le lăsă cu precauție pe podea. Un soi de cârcel părea să-i închircească tălpile făcându-i-le ghem; refuzau să se destindă deasupra suprafeței plate pe care se putea sprijini; era ca și cum ar fi încercat să meargă în pumni. Reuși cu chiu și vai să se ridice, ținându-se de speteaza patului, apoi se târî până la fereastră și dădu la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de stropi și țopăind pe podeaua de scânduri ude, care degaja un vechi miros melancolic, ațâțător. Se așeză pe banchetă, își scoase costumul de pe ea și rămase acolo gâfâind și ținându-și sânii în palme, până când mușchii feței i se destinseră și bătăile inimii i se domoliră. Se scurseseră mulți ani, nici nu voia să-și amintească de numărul lor, de când îl văzuse ultima oară pe Rozanov pe stradă, poate când murise mama lui. Dar acum, trecând peste toată perioada intermediară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
In același timp, mă gândesc că sunt două lumi diferite, cea de pe bărci și din apă și cea a călugărilor senini și spiritualizați. Pe insulă este rugăciune, mortificație, contemplație și muncă. Pe apă sunt oameni în vacanță care acum se destind. Privesc în sus și mă gândesc că, totuși, Dumnezeu îi binecuvântează și pe unii și pe 48 alții. Tocmai a trecut prin fața mea un călugăr alături de o tânără, mergând spre restaurant și discutând calm și senin. Ii văd apoi la
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
identice cu Sufletul Universal; sufletele individuale sunt emanații, dezvoltări ale virtualității calitative cuprinse în Sufletul Universal (I, 6, 20). Multiplicarea sufletelor constă nu în crearea unor ființe noi, ci în faptul că legăturile care le uneau cu Sufletul Universal se destind și că particularitatea fiecărui suflet este subliniată (Enn. IV, 3, 6; VI, 4, 14). Multitudinea sufletelor este aceea a unei vieți spirituale ce se diminuează și șterge treptat starea de uniune până la cea de dispersie, ea provoacă în ultima sa
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
Ești un neisprăvit! Te-o fătat mă-ta înainte de vreme. Orice ai face, tot mic și prizărât rămâi!” În cele din urmă, chipul lui Toaibă, împotriva a tot necazul prin care trecea - și nu era pentru prima oară - s-a destins într-un zâmbet ca un nimb de glorie, luminându-i întreaga înfățișare. Uitase de apa și mocirla ce îi intraseră prin manta până la piele și de faptul că pușca mitralieră - doar era ochitorul grupei - i-a zdrobit brațele. Și să
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
semăna acum. Deveneam amândoi tocmai pasagerii potriviți pentru o asemenea gară. Cu nervii uzați, lăsam corabia să ia apă. Chiar și gesturile noastre erau din ce în ce mai puține și mai obosite. Ne comportam cumva ca niște păpuși mecanice al căror arc se destinsese aproape în întregime. Nu mai puteam face alte eforturi decât cele minime. Să mâncăm ceva, să ne ducem la fântână și să luăm apă. Atât. Nu mai făceam nici efortul de a vorbi. Zilele noastre acum erau o lungă tăcere
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
culese. Fructele sunt scumpe. Mi-am permis, totuși, să cumpăr în piața din Neptun două kilograme de căpșuni. Pe drum, m-am întîlnit cu câțiva colegi care mergeau să joace minigolf. M-am dus și eu. Am zis că mă destind puțin. Pe naiba! În loc să mă destind, m-am pomenit că puneam prea multă ambiție în joc, că vroiam, neapărat, să câștig. Îmi era ciudă pe cei mai pricepuți sau mai norocoși decât mine. Mă deranja că pierd. Pe urmă, m-
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
permis, totuși, să cumpăr în piața din Neptun două kilograme de căpșuni. Pe drum, m-am întîlnit cu câțiva colegi care mergeau să joace minigolf. M-am dus și eu. Am zis că mă destind puțin. Pe naiba! În loc să mă destind, m-am pomenit că puneam prea multă ambiție în joc, că vroiam, neapărat, să câștig. Îmi era ciudă pe cei mai pricepuți sau mai norocoși decât mine. Mă deranja că pierd. Pe urmă, m-a deranjat faptul că "mă deranja
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cînd Îl Întîlnea În bazin. La Început lui Manolo nu-i prea plăcuse treaba asta, dar pe urmă s-a obișnuit și acum Îi făcea chiar plăcere. Era atît de drăguță Cecilia cînd vorbea cu puștiul, ce fericită era, se destindea complet și era grozav cînd se așezau toți trei alături, departe de cei din cartier și stăteau de vorbă și-l ascultau pe puști vorbind de o surioară, Cinthia, care acum nu mai era și de o mulțime de alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
spusele de mai înainte: - Presupun că băiatul a moștenit această poziție de la părintele decedat. În timp ce vorbea, privi fața lui. Breemeg. Și astfel văzu buzele subțiri strângându-se și devenind și mai subțiri, dacă asta mai era posibil. Apoi buzele se destinseră. Fața se schimonosi într-un rânjet când Breemeg rosti răgușit: - S.O B.-ul acela! Era un răspuns care nu lăsa nici o îndoială. Neașteptata dezvăluire a sentimentelor acestui individ ar fi trebuit să constituie un pericol de moarte pentru el - de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
obișnuit să anunțe Schneiderhahn de pe bicicleta sa, pe un ton festiv, ca și cum ar fi fost un tratament special pentru noi. În realitate, era un exercițiu extenuant: o explozie de putere pe durata bătăilor puternice și nici o oportunitate de a te destinde pe parcursul celor blînde, pentru că era de o importanță crucială să păstrezi echilibrul și ritmul, întocmai, sau dacă era necesar să le restabilești. În felul acesta, puterea și concentrarea erau antrenate în succesiune rapidă. Și competitivitatea, de asemenea, pentru că sfîrșitul fiecărei
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
de rapid. * Unde-l duceau? Primul gând care-i veni, când era din nou în stare să reflecteze. Treptat, faptul că era așezat destinse mușchii încordați ai lui Ashargin. Gosseyn făcu o pauză corticotalamică non-A și simți corpul "său" destinzându-se și mai mult. Ochii se acomodau și văzu că avionul urca deja spre vârful înzăpezit, dincolo de Templul Zeului Adormit. La aceste cuvinte, spiritul i se opri precum pasărea lovită în plin zbor. Zeu Adormit? Avea o amintire vagă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
prosoape, cu mișcări viguroase. În final un halat de cameră, de culoarea părului său de foc îi fu prezentat. Îl îmbrăcă și" vorbi din nou, zâmbind mereu. - Îmi place să fiu îmbăiat de către femei. Ele au o blândețe care-mi destinde spiritul. Gosseyn nu spuse nimic. Remarca lui Enro se voia umoristică, dar, ca la atâția oameni care nu se înțelegeau pe ei înșiși, nu făcea decât să-l trădeze. Întreaga sală de baie era doldora de probe ale dezvoltării mentale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
de zid, ar reuși să ajungă la fereastră. Era un sistem metalic cu picioare cimentate într-un sol de beton. După ce se chinui cu el câteva minute, Gosseyn se dădu înapoi. - O celulă fără uși, zise, și liniștea. Spiritul se destinse. O liniște incompletă. Erau zgomote, mișcări, mers încolo și încoace, palpitația slabă a unor glasuri. Această temniță făcea parte dintr-o construcție mai largă - cum îi zicea femeia? - refugiul Discipolului. Încerca să și-o reprezinte când Jurig zise în spatele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
neclar. Mâna intră într-un buzunar și ieși cu un mic aparat analog unui evantai. Îl ridică și apăsă pe trăgaci. Nu se întâmplă nimic. Gosseyn înaintă și-i luă arma din mâini. Yanar nu se împotrivi. Figura îi era destinsă, dar ritmul nervos îi atesta teama. Era uimit că arma lui, fragilă în aparență, dar puternică, îl trădase. Gosseyn se îndepărtă câțiva pași și examină instrumentul. Nervurile radiale care constituiau antena, tipice, confirmau, dacă mai era nevoie, natura energiei utilizate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Avem timp destul pentru cină. - Cină! repetă ca un ecou Gosseyn. Apoi zâmbi și clătină din cap. Într-un fel se scuza. Era grozav de înfometat, dar aproape că uitase de existența acestor instincte normale. Va fi plăcut să se destindă nițel. Cina. Gosseyn se uită la tânăra servitoare care-i umplea un pahar cu cocktail care conținea bucăți dintr-o materie asemănătoare cu peștele. Așteptă ca și Yanar să fie servit de una din slujnicele mai în vârstă și schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
spiritul dumitale, când prevezi? Femeia răspunse, gravă: - Este ceva automat. - Vrei să spui că nu urmați o metodă anume? - Păi,.. - Faci o pauză? Te gândești la un obiect? Ești obligată să-l vezi? Leej zâmbi, chiar și Yanar parcă se destinse, aproape amuzat, oarecum ironic. Ea spuse: - Se vede. Atât. Nu e ceva la care să te gândești. Acesta era deci genul de răspunsuri pe care se mulțumeau să le dea. Ei erau diferiți. Erau speciali. Răspuns stupid, pentru oameni stupizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ochii deschiși fără să clipească și fixă un punct strălucitor pe zid, mai sus decât el. Plic, plic, plic. Un sunet regulat, ca bătăile inimii. Bat, bat, bat, cald, cald, cald - transpunea semnificațiile. Atât de cald încât toți mușchii se destindeau. Plic, plic, plic, destinde-te, destinde-te... A fost o vreme în istoria omului pe Pământ, când se folosea șocul ritmic al unei picături de apă pe frunte pentru a înnebuni pe cineva. Firește, acum nu-i cădea pe cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]