1,081 matches
-
un mare devotament față de obiectul erotic. „Discursul Îndrăgostit - zice Barthes, - este În mod obișnuit o anvelopă linsă care se lipsește pe Imagine, o mănușă moale și tandră În jurul ființei iubite. Este un discurs pios, cucernic.” Un discurs, totuși, fragil, o devoțiune ce se destramă cînd Imaginea se alterează. Poetul român se refugiază, atunci, În morală și Într-o filozofie a resemnării. Se bocește, de regulă, dîndu-se de ceasul morții, cerînd milostivire... Pentru a exprima toate acestea, el are la Îndemînă (Își
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
îl introduce în lumina Duhului Sfânt, dincolo de forme. Îl introduce numai, pentru că singurul Mijlocitor este Fiul, așa cum precizează și Sfântul Vasile cel Mare: astfel sfinții, în iconomia harului, sunt reflectori-introducători mai degrabă decât mijlocitori, putând totuși să pară, din cauza exceselor devoțiunii sensibile, ca interceptori<footnote Sf. Vasile cel Mare apud Henri Bergeron, op. cit., p. 29. footnote>. Prima experiență a vederii luminii este descrisă de Sfântul Simeon în Cateheza 22, unde apare sub numele tânărului Gheorghe, povestirea făcându-se la persoana a
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
început vieții adevărate În debutul acestui capitol, ne-am putea pune o întrebare: care este elementul esențial în martiriu? În concepția Bisericii timpurii, era acțiunea de a muri, și putem vedea cu ușurință de ce: moartea pune pecetea pe loialitate și devoțiune. Aproape toate ființele umane, în orice moment și în orice loc, sunt impresionate de curajul fizic, iar curajul fizic se demonstrează la maximum în fața morții. Martirii au fost următorii cei mai fideli și mai devotați ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
primire". În locul celui care fusese pentru noi autoritatea însăși, apare acum un copil. El părăsește scena înveșmîntat în propria-i neputință, și le dă voie discipolilor să înceapă să existe tocmai în măsura în care îi constrânge să pună, în locul respectului și al devoțiunii, tandrețea grijulie generată în ceilalți de declinul său. Desigur, nu de o inversare a rolurilor este vorba aici. Dar oferindu-le celor care îl cunoscuseră în splendoarea sa versantul destrămării sale, maestrul consimte implicit la un transfer de autoritate. Tocmai
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai glorifică transcendentul, ci bucuriile și extazul vieții terestre. 8 „Fixând problemele umane sub lupa cazualității practice și a umorului necompromițător, Boccaccio reușește să capteze realitățile mundane ale existenței cu franchețe, delicatețe, inteligență și uimitoare indulgență. Aceste calități și o devoțiune plină de pasiune pentru literatură dau viață tuturor operelor acestui mare om de litere pentru care poezia era, în sensul deplin al cuvântului, o vocație.”9 Operele celor doi scriitori prezintă nu doar o diversitate tematică remarcabilă, ci și o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de moarte. Un elogiu adus femeii se constituie nu doar acest cuvânt înainte al naratorului, sub vocea căruia se întrezăresc crezurile autorului, ci și introducerea făcută zilei a patra a povestirilor: asistăm la o mărturisire apreciativă, laudativă chiar, încărcată de devoțiune profundă față de eternul feminin. Femeia se transformă în deziderat, devine unica cale de a accede la profunzimea lucrurilor, de a se împlini pe plan 124 Giovanni Boccaccio, op. cit., p. 6. 125 Janet Levarie Smarr, Boccaccio and Fiammetta: The Narrator as
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
modelul feminin activ, implicat nu doar în problemele personale, cărora încearcă să le ofere o soluționare, ci și în instaurarea unui nou cod de evaluare umană. Sinuciderea este privită ca singura șansă de a fi alături de tânărul iubit, devine semnul devoțiunii ei supreme, căci nu înțelege să trăiască altfel decât în iubire, în libertate de alegere și de gândire. Guvernând ca regină ziua a cincea, zi ce cuprinde istorisiri de dragoste care au un deznodământ fericit, așadar o tematică optimistă, Fiammetta
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
umanității Fiului lui Dumnezeu, ca modalitate de a face mai accesibilă taina întrupării divinității pentru a oferi lumii salvarea din robia păcatului. 499 Istorisirea dobândește și semnificații alegorice: micul martir al văduvei devine un exemplu al dragostei adevărate și al devoțiunii față de tot ceea ce înseamnă sacru, care se receptează cu sufletul, nu cu rațiunea. Precum băiatul a fost puternic impresionat de frumusețea cântecului religios, sufletul, al cărui succedaneu devine copilul, caută ceea ce îi dă consistență și îl îmbogățește. Se insistă asupra
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
populară în Evul Mediu și a reprezentat un fel de breviar al acelei „religii” a iubirii care s-a dezvoltat în cultura curtenească. Importanța cărții este ilustrată chiar de Biancifiore: „Cred că forțele versurilor sfinte, pe care le citim cu devoțiune, au aprins în spiritele noastre un nou foc, și au adus în noi ceea ce am văzut deja că au adus în alții.” 602. Cartea lui Ovidiu a fost un Galeotto sau un intermediar, un curier pentru cei doi îndrăgostiți, și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
donna angelicata, cu trăsături aristocratice și comportament pe măsură, este imaginea femeii idealizate („O vulturiță, cea mai minunată/ Din câte-a zămislit închipuirea,/ Cea mai blajină și mai dezmierdată,/ De haruri plină.” 673), ridicată pe un piedestal al admirației și devoțiunii totale, dar care rămâne doar un model, un personaj plat, din păcate, nereușind să se individualizeze, să spargă un tipar și să dobândească o personalitate distinctă. Legenda femeilor cinstite (The Legend of Good Women, c. 1386) se dorește, chiar din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
asta scrie/ Petrarca măiestrită istorie.”805) și lansează un apel la urmarea moralei creștine: „Spre bine ni-i cereasca îndrumare:/ Trăiți dar în virtute și-n răbdare.”806 Povestirile în care apar donne angelicate sunt nerealiste și devin metafore ale devoțiunii creștine. Chiar și naratorii, și în spatele vocii lor autorul, sunt conștienți că sunt utopice, de neregăsit în viața de zi cu zi. Diacul din Oxford recunoaște că a încercat să ofere o replică feminismului violent și perceput ca eretic al
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
avea nevoie de un protector. Cresida lui Chaucer nu este atât de ipocrită și nici la fel de îndrăzneață. Chiar îndrăgostită de Troil, are permanent în gând statutul propriu și nu acționează. Pandar este cel care reușește, cu viclenie, afișând dragoste și devoțiune, să-i câștige încrederea și astfel să o conducă, să o arunce efectiv în această poveste de dragoste mai mult regizată cu dibăcie, decât trăită cu pasiune. Pandar, în calitate de unchi, și nu de verișor, ca în poemul italian, își va
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mai glorifică transcendentul, ci bucuriile și extazul vieții terestre. 8 „Fixând problemele umane sub lupa cazualității practice și a umorului necompromițător, Boccaccio reușește să capteze realitățile mundane ale existenței cu franchețe, delicatețe, inteligență și uimitoare indulgență. Aceste calități și o devoțiune plină de pasiune pentru literatură dau viață tuturor operelor acestui mare om de litere pentru care poezia era, în sensul deplin al cuvântului, o vocație.”9 Operele celor doi scriitori prezintă nu doar o diversitate tematică remarcabilă, ci și o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de moarte. Un elogiu adus femeii se constituie nu doar acest cuvânt înainte al naratorului, sub vocea căruia se întrezăresc crezurile autorului, ci și introducerea făcută zilei a patra a povestirilor: asistăm la o mărturisire apreciativă, laudativă chiar, încărcată de devoțiune profundă față de eternul feminin. Femeia se transformă în deziderat, devine unica cale de a accede la profunzimea lucrurilor, de a se împlini pe plan 124 Giovanni Boccaccio, op. cit., p. 6. 125 Janet Levarie Smarr, Boccaccio and Fiammetta: The Narrator as
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
modelul feminin activ, implicat nu doar în problemele personale, cărora încearcă să le ofere o soluționare, ci și în instaurarea unui nou cod de evaluare umană. Sinuciderea este privită ca singura șansă de a fi alături de tânărul iubit, devine semnul devoțiunii ei supreme, căci nu înțelege să trăiască altfel decât în iubire, în libertate de alegere și de gândire. Guvernând ca regină ziua a cincea, zi ce cuprinde istorisiri de dragoste care au un deznodământ fericit, așadar o tematică optimistă, Fiammetta
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
umanității Fiului lui Dumnezeu, ca modalitate de a face mai accesibilă taina întrupării divinității pentru a oferi lumii salvarea din robia păcatului. 499 Istorisirea dobândește și semnificații alegorice: micul martir al văduvei devine un exemplu al dragostei adevărate și al devoțiunii față de tot ceea ce înseamnă sacru, care se receptează cu sufletul, nu cu rațiunea. Precum băiatul a fost puternic impresionat de frumusețea cântecului religios, sufletul, al cărui succedaneu devine copilul, caută ceea ce îi dă consistență și îl îmbogățește. Se insistă asupra
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
populară în Evul Mediu și a reprezentat un fel de breviar al acelei „religii” a iubirii care s-a dezvoltat în cultura curtenească. Importanța cărții este ilustrată chiar de Biancifiore: „Cred că forțele versurilor sfinte, pe care le citim cu devoțiune, au aprins în spiritele noastre un nou foc, și au adus în noi ceea ce am văzut deja că au adus în alții.” 602. Cartea lui Ovidiu a fost un Galeotto sau un intermediar, un curier pentru cei doi îndrăgostiți, și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
donna angelicata, cu trăsături aristocratice și comportament pe măsură, este imaginea femeii idealizate („O vulturiță, cea mai minunată/ Din câte-a zămislit închipuirea,/ Cea mai blajină și mai dezmierdată,/ De haruri plină.” 673), ridicată pe un piedestal al admirației și devoțiunii totale, dar care rămâne doar un model, un personaj plat, din păcate, nereușind să se individualizeze, să spargă un tipar și să dobândească o personalitate distinctă. Legenda femeilor cinstite (The Legend of Good Women, c. 1386) se dorește, chiar din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
asta scrie/ Petrarca măiestrită istorie.”805) și lansează un apel la urmarea moralei creștine: „Spre bine ni-i cereasca îndrumare:/ Trăiți dar în virtute și-n răbdare.”806 Povestirile în care apar donne angelicate sunt nerealiste și devin metafore ale devoțiunii creștine. Chiar și naratorii, și în spatele vocii lor autorul, sunt conștienți că sunt utopice, de neregăsit în viața de zi cu zi. Diacul din Oxford recunoaște că a încercat să ofere o replică feminismului violent și perceput ca eretic al
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
avea nevoie de un protector. Cresida lui Chaucer nu este atât de ipocrită și nici la fel de îndrăzneață. Chiar îndrăgostită de Troil, are permanent în gând statutul propriu și nu acționează. Pandar este cel care reușește, cu viclenie, afișând dragoste și devoțiune, să-i câștige încrederea și astfel să o conducă, să o arunce efectiv în această poveste de dragoste mai mult regizată cu dibăcie, decât trăită cu pasiune. Pandar, în calitate de unchi, și nu de verișor, ca în poemul italian, își va
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de adevărată limbă română. Când, marți, l-am sunat pe Gr. Ilisei, un alt mare scriitor ieșean, prieten al nostru, acesta, trist: "Cărturarul și profesorul Ciopraga a fost un om al vocației asumate, 192 al datoriei săvârșite cu acribie și devoțiune aproape sacră și un ieșean de stirpe rară, devenit el însuși emblemă și simbol al Ia șului..." Pentru cât mi-a dăruit din sufletul său, pentru că m-a modelat după patima sa, poate eu însumi am ajuns model, nu-l
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
vor veni În ajutor. Cele spuse mi se par suficiente pentru explicarea evoluției unui sentiment religios. Nu este Însă suficient pentru a explica și caracterul comunitar al religiei, fenomenul la scară mai mare al ritualurilor și al tuturor formelor de devoțiune publică, atât de importante În religiile pe care le practicăm. În forma ei umană, religia nu este nimic altceva decât o activitate socială: suntem uniți de rituri și credințe comune și Împărtășite pentru a forma o comunitate. Pentru a ajunge
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
prezervă. Cronicile medievale, peisajele, frontierele, steagurile naționale, muzeele, cărțile școlare, cafenelele, genealogiile, Jeanne d'Arc, cocoșul galic, Descartes sau Charlemagne au devenit, prin aceste studii, personaje-totem. Ele sunt extrem de utile istoricului dornic să-și explice evoluția capitalului de atașamente și devoțiuni publice din istoria Franței și nu numai. În anii următori, studiul memoriei a fost marcat de polemici și investigații cu un neașteptat impact public. Apariția revistei "History and Memory" în 1989 editată la Tel Aviv și Los Angeles a devenit
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
introducerea cursurile opționale, după 1999, s-au deschis noi oportunități pentru reînnoirea lecțiilor de istorie 165. Într-o asemenea formulă, Ștefan cel Mare putea deveni, fie și pentru un public restrâns, obiectul unui studiu intens sau, cel puțin, al unei devoțiuni speciale. Un manual dedicat, de pildă, familiarizării copiilor cu specificul județului Vaslui 166, ne demonstrează cât de puțină istorie este necesară memoriei și tradițiilor eroizante pe care ea le întreține. Citind aceste pagini, am putea crede că nici un alt loc
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
paginile manualului de istorie. De cele mai multe ori, ea nici nu se desprinde prea mult de nivelul acestuia, căci memoria istorică nu valorizează argumentul științific ori investigația de durată, ci accesibilitatea reprezentărilor, concordanța lor, atașamentul pe care îl pot genera. Iar devoțiunea cere, prin însăși esența ei, simplificarea informației, recunoașterea cât mai deplină și spontană, nu cunoașterea amănunțită, rațională și solicitantă. Polemicile legate de imaginea domnitorului relevă, la rigoare, varietatea eforturilor de valorizare retrospectivă a unor vechi cunoștințe școlare. Tradiția s-a
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]