1,677 matches
-
cu mărgele, prespapieuri cu tot felul de obiecte suspendate În ele, flori uscate, grăunțe și boabe colorate. Se duse la magazinele de antichități și atârnă pe perete o scândură veche de spălat rufe. Se apucă și de yoga. Combinația dintre dezgustul lui Milton pentru mișcarea antirăzboi și sentimentul de inutilitate al lui Tessie i-a făcut să Înceapă să citească toată colecția, de o sută cincisprezece volume, a setului de Cărți Fundamentale. Unchiul Pete tot făcea reclamă la cărțile astea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
hidos. De când eram la școala particulară - și de când umblam cu Obiectul -, gusturile mele se schimbaseră și, mi se părea mie, deveniseră mai rafinate. Sărmana Tessie nu mai știa ce să-mi cumpere. Orice-mi alegea era Întâmpinat cu văicăreli de dezgust. Mă opuneam cu o voință de fier la orice lucru sintetic sau care avea cusături vizibile. Părinților mei li se părea amuzantă noua mea dorință de puritate. Adesea tatăl meu Îmi pipăia materialul cămășii Între degetul mare și cel arătător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
apă În cadă și auzeam țiuitul țevilor. Încercam să mă gândesc la astfel de lucruri. Așa reușea totul să pară Îndepărtat. Mă prefăceam că sunt În cadă, pe Middlesex. Între timp, fețele se lipeau de hublouri, privind cu uimire, curiozitate, dezgust, dorință. Ne drogam Întotdeauna la lucru. Nu rezistam altfel. În timp ce ne puneam costumele, eu și Zora ne aprindeam o țigară de marijuana, ca de Începutul serii. Zora aducea un termos de Averna cu gheață și eu Îl beam ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și să chemi pe cine vrei tu. Nimic nu se aude în afara pereților ăstora, iar acea ușă din spatele tău, zise arătând-o cu degetul, nu se deschide decât după ce ți-am spus ce am de spus. Te ascult, spusei în dezgust. În primul rând, trebuie să stabilim niște lucruri. Îți sunt prieten și doresc să te ajut... Da. Sigur. Va trebui să montezi niște rampe în unele părți ale liceului. Prietenul tău, Soliteraj, va veni în seara asta, cu vreo oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
voință se obține. Trebuie să vrei neapărat să se întâmple ceva cu un obiect, și se întâmplă. Nu știu exact. Eu n-am fost învățat. N-am avut potențial. Ai mai putea împiedica oamenii să moară. Știai? termină cu un dezgust vizibil. Nu. Cum... Nu știu, mă întrerupse grăbit. Mi se pare o erezie să înfăptuiești un asemenea lucru. Dar mie nu mi se părea. Merserăm mult timp prin grădină. Am văzut părți ale acesteia care nu m-au interesat niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pe cei înrudiți cu ea, conchide regele. De ce nu zici pe șleau că cea mai măreață faptă a lui Caesar a fost că l-a adoptat pe Octavianus Augustus? îl apostrofează scâr bită Vestala Mamă în gând. Se înmoaie și dezgustul lasă loc milei. Sărmanul de el! Încă unul pe care l-a înfrânt sistemul și care linge acum mâna care i-a pus lațul de gât. N-a avut destule relații să scape de slujba asta. După ce a murit Marius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ocolească. Se uită însă în altă parte, ca să nu fie nevoită să pedepsească. Dar, când ajunge în dreptul ei, perdeaua este brusc dată în lături. Mișcarea neașteptată o face pe Vipsania să întoarcă capul fără să vrea. Scoate un strigăt nearticulat. Dezgustul și oroarea i se opresc în gât. Doi băieți identici - sau poate e doar unul singur și mintea ei a luat-o razna? - stau înăuntru. Cel de la fereastră rân jește sfidător către ea, în timp ce celălalt, cu ochii bulbucați, își masează
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
plului lui Castor, pe strada Tusculi, chiar la intrarea în for, lângă statuia zeului Vertumnus. — Nobilă Vipsania, îi șușotește librarul, voi cu cât mai vindeți un exemplar? Întrebarea o lasă fără cuvinte. Bădăranul! Își ascunde cu greu o strâmbătură de dezgust. Ce afacerist veros! Numai la bani îi stă gândul. S-au îmbogățit, și el, și frate-său, pe spinarea scriitorilor. Nu promovarea literelor îi interesează, ci profitul. Nici măcar nu cumpără manuscrisele de la autori, consimt doar să le reproducă ei contra
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe ceilalți: — Câte închinăciuni, rugăminți și cine știe ce alte servicii o fi fost nevoit să facă bietul om... — Pentru a aduna câțiva inși care să binevoiască să-l as culte... Gallus e gelos! îi trece prin minte Vipsaniei. Se scutură cu dezgust. Gelos pe un tânăr de vârsta propriului ei fiu. Abject. Dar de ce se mai miră? Nu a găsit scursuri până și printre colegii de clasă ai lui Herius și Marcellus Aeserninus, care vin în casa lor? Nu-i năimește și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
gât cu un gest grăitor. — Îi facem felul. Băiatul aruncă o privire îngrozită către Rufus. — Aici nu e azil de șontorogi, îl repede acesta cu asprime. Cine te-a pus să-l înjunghii pe amorezul maică tii? rica nează cu dezgust Ganymedes. Adolescentul roșește: — Ne făcea familia de râs, bâiguie cu un sughiț. — Ei și? Nu era treaba ta. Trebuia să-l fi lăsat pe taică-tău să se descurce. Taica e țintuit la pat de ani buni, geme copilandrul. — Atunci
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
rostește cu fața deformată de un rictus amar: — Constați deci - sper - că aici, la Roma, execuțiile capitale sunt un fel de sărbătoare publică și locuitorii vin cu plăcere în această halucinantă grădină a supliciilor. — Abator de carne umană, murmură cu dezgust Pusio. Este destul de șocat. Tovarășul său îl iscodește din priviri: Nu prea le ai cu luptele, din câte văd. Nu ești un obișnuit al amfiteatrelor. — Nu le frecventez chiar deloc, răspunde sincer Pusio. Le evit cât pot. — De ce? Pentru că niciodată
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
instructorul. Ai grijă că-ți vine acușica rândul să urci în arenă... — Abia m-am întors. Rufus tresare. — S-o fi văzut cum îmi lingea mâinile după ce am plesnit-o cu biciul! Pusio întoarce capul, să nu i se citească dezgustul pe față. — Așa de târziu s-a făcut? murmură îngrijorat Rufus. Tot umblând de colo, colo cu germanul după el prin labirin tul ăsta subteran a pierdut noțiunea timpului. Acum trebuie să fi terminat și escadronul de cavaleri pre torieni
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
palmă. Flaminul reușește cu chiu, cu vai să-și ridice trupul bicisnic. Rămâne în picioare, tremurând de epuizare, înfășurat în toga lui groasă de lână, prinsă în copci. Tiberius Nero se uită lung la el. Îl cuprinde mila, dar și dezgustul. Această epavă umană este Paullus Fabius Maximus, slujitorul lui Jupiter, cel mai important dintre toți flaminii. Dar, mai ales, prieten intim cu împăratul. Și nu numai prieteni. Se și înrudesc. Marcia Medullina, soția lui Paullus, este nepoata surorii vitrege a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că ar trebui să mintă ca să fie ascultat cât de cât și, după ce făcu asta de vreo două ori, i se făcu și lui silă de război și de poveștile din război. Din cauza minciunilor spuse, Începu să simtă un anume dezgust față de tot ce i se Întâmplase acolo. Toate clipele care-l făceau să fie senin și liniștit când Își amintea de ele, clipele demult trecute când făcuse un lucru, singurul lucru pe care-l putea face un bărbat, simplu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Nick și-l imagină pe marele tenor făcându-i, cu ajutorul unui bătător de cartofi, ceva foarte ciudat, bizar și atroce, unei femei frumoase care arăta ca Anna Held În fotografiile din pachetele de țigări. S-a hotărât, cuprins de un dezgust considerabil, că atunci când o să fie destul de mare o să facă și el chestia asta cel puțin o dată, ca să vadă cum e. Taică-su a Încheiat subiectul declarând că masturbarea duce la orbire, nebunie și, În cele din urmă, la moarte, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să veniți la secție.» Atunci am realizat că eram pus sub supravegherea poliției. Sau poate chiar urmărit. Încă nu se stabilise că secta Aum era implicată. Eram destul de tensionat. Mai fusese și incidentul Matumoto. Față de cultul Aum simt mai degrabă dezgust decât furie. Îi urăsc pe adepții care au «orbit». Mai ales pe cei care vor cu tot dinadinsul să mărească această organizație. În timpul facultății, în doar trei ani, mi-am pierdut, unul după altul, părinții și fratele mai mic. Tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pe care doream să-l văd. Ceilalți din jurul meu au avut aceeași reacție: treceau pe lângă sectanți și se prefăceau că nu-i observă. E greu să descriu în cuvinte ce am simțit pe moment; era un sentiment de repulsie, un dezgust greu de imaginat. Nu am analizat în profunzime sursa acelei repulsii sau de ce „era ultimul lucru din lumea asta pe care doream să-l văd“. Pe atunci, nu credeam că este necesar. Pur și simplu mi-am scos imaginea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
gândire printr-un efort maxim. Apariția lor ne-a zdruncinat. Din punct de vedere psihologic (nu o să fac decât o singură expunere în acest sens, vă rog să fiți răbdători), se pare că lucrurile față de care simțim repulsie fizică și dezgust, nu de puține ori, sunt o proiecție a propriilor defecte și greșeli. Oare nu asta este cauza acelei repulsii covârșitoare pe care am manifestat-o față de sectanții Aum din fața gării? Mă opresc și mă gândesc din nou la această posibilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
text (din punctul de vedere al povestirii mele), cei cinci „executanți“ Aum, care au străpuns pungile cu sarin cu vârful umbrelelor ascuțite, sunt niște „Întunegri“ evadați din subteranul întunecat al Tokio-ului. Îmi închipui scena respectivă și mă scutur. Frică. Dezgust. Probabil că e o prostie ce spun acum. Aș vrea să urlu în gura mare: „Nu ar fi trebuit să facă asta. Pentru nimic în lume...“ 8 Un ultim cuvânt Vreau să le mulțumesc domnilor Oshikawa Setsuo și Takahashi Hidemi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
fi văzut ieșind fără flori, cu un zâmbet uitat pe buze, de care scăpa încet-încet, abia după câteva sute de pași. Nu puteai ști dacă e un zâmbet de bucurie al unei misiuni bine duse la îndeplinire, un rictus de dezgust produs de penibilul ultimei părți a scenei sau o grimasă de jenă datorată acelei apropieri prea intime de domnișoara S, căreia nu i putuse vedea decât ochii sticlind în întunericul vestibulului. Apoi l-ai fi văzut întorcându-se la florărie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și prietenul și meseria și câte și mai câte... Cuvântul ăsta exprimă atâtea sentimente atât de deosebite, încât ajunge să nu mai exprime nimic. Noțiunea este într-adevăr devalorizată, dar nu și stările pe care le numește. Indiferența sau chiar dezgustul tău față de viață pornesc dintr-o totală lipsă de iubire față de vreo creatură, obiect, idee sau preocupare. Toate astea compun viața. E posibil, n-am ce spune, îngăimă împăciuitor Carol. Dar toate elementele enumerate de tine sunt atât de schimbătoare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Bătrânul tânjea după acest anotimp plin de grație și maiestate. Traversa cu frică iarna, ca o moarte albă cu colții ei reci înfipți în beregata pământului; cu oroare primăvara, cu a ei violentă și zgomotoasă explozie de sevă și cu dezgust vara, cu formele sale mature și opulente exhibate fără urmă de decență. Toamna era pentru el bătrânețea calmă și înțeleaptă a naturii, dezbărată de poftă, spaimă și trufie. Se hotărî să se plimbe și căută în carnetul în care își
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Fragmentate și disparate apăreau pentru o clipă, ca prin ceață, imagini cu copii strâmbându-se, colțuri de încăperi încărcate de mobile și draperii grele, pe care cu greu le recunoștea ca fiind din casa părintească, vreun bărbat privindu-și cu dezgust dinții gălbejiți sau trupul diform îngrășat și multe alte personaje, dintre care poate nimeni nu mai era acum în viață. Printre imaginile care se succedau cu repeziciune, cea a unei femei care stătea nemișcată revenea mai des și Bătrânul începu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
din cele mai puternice sentimente pe care le aveam era acel al cinstei (excepție în dragoste), pe care-l împingeam la exces, și pentru care aveam toate scrupulele. De aci, o veșnică persiflare a moravurilor celorlalți și de cele mai multe ori dezgust. Poate că totul pornea din același instinct de a mă diferenția și de a avea motivele unor noi mândrii personale. Nu admiteam deci nu numai necinstea fățișă, dar nici aranjamentele cele mai nuanțate care sunt în obiceiul celor mai cinstiți
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
vorba ei, mi-a fost recunoscătoare: "Niciodată n-am crezut că ești atât de profund și ai să mă înțelegi". Dar, pe măsură ce redevenea îndrăgostită ca odinioară, îl săpam pe celălalt și-mi era ușor, căci găseam destule pretexte ca să o dezgust. Și apoi ea nu-l iubea, îi fusese numai un motiv. Accepta cu ușurință acum ca statuia ridicată cu atâta osteneală să se fărâmițeze. Mi-a fost foarte simplu să distrug valoarea trecutului ei, și nu mai rămăsese decât rareori
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]