665 matches
-
grupuri de dialecte: cel din zona Odorheiului Secuiesc, cel din zona Trei-Scaune, cel din zona Ciuc, cel din zona Gurghiului și cel din Scaunul Mureșului. Particularitățile de pronunțare din regiunea secuiască față de fonetismul standard se regăsesc în diferite alte regiuni dialectale. Vocala [e] scurtă se găsește și aici, ca în mai multe alte regiuni, la fel ca și lungirea vocalelor înaintea lui [l], [r] și [j]. Pronunțarea [ø] în loc de [ɛ] din zona Odorheiului Secuiesc este asemănătoare cu cea din județul Baranya
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
poziție intervocalică: "nem βot" vs. "nem volt" „n-a fost”, "kicsi βultál" vs. "kicsi voltál" „erai mic(ă)”. În grupul nordic, [t͡ʃ] înlocuiește pe [c], [d͡ʒ] pe [ɟ] și [ε] pe [ø] neaccentuat, ca în insulele dialectale arhaice din Câmpia Transilvaniei. Apare și trecerea de la [ɒ] la [o], ca în dialectele secuiești. Sunt însă și trăsături fonetice specifice dialectelor din Moldova: În domeniul morfologiei se remarcă o serie de arhaisme, mai ales la verb: Câteva particularități sintactice
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
teren propriu și prin numeroase împrumuturi din limba română. Lexicul ceangăiesc este greu de înțeles de către ceilalți vorbitori de maghiară, chiar și de către cei care cunosc limba română, deoarece conține multe arhaisme ale limbii maghiare în general, dar și cuvinte dialectale specifice: Lexicul din Moldova, mai ales cel ceangăiesc de nord, este cel mai puternic influențat de limba română, prin termeni din cele mai diverse domenii. Exemple: "sztomák" vs. "gyomor", "frikosz" vs. "félős", "kozsok" vs. "bunda", "kozonák" vs. "kalács", "kumnáta" vs.
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
făcut, până la o epocă relativ recentă, obiectul unor dispute de fapt extralingvistice între lingviști sârbi și bulgari, primii considerând toate aceste graiuri pur sârbești, iar ceilalți afirmând despre ele că sunt pur bulgărești. În realitate este vorba de un continuum dialectal, aceste graiuri fiind de tranziție între cele două limbi. 2. Există și o diviziune supradialectală după modul în care a evoluat sunetul "ĕ" din limba slavă veche notat cu litera ѣ, numită „iat”. Aceasta determină:
Diasistemul slav de centru-sud () [Corola-website/Science/306100_a_307429]
-
atât politice, culturale, sociale și istorice, cât și lingvistice, chiar dacă este înrudită cu altă limbă, și chiar dacă există înțelegere reciprocă între ele. Dă mai multe serii de exemple, printre care limbile poloneză, slovacă și cehă, care sunt învecinate în cadrul continuumului dialectal slav de vest, sunt reciproc inteligibile, dar fiecare are standardul ei, existând în cadrul unor state naționale aparte. S-a constatat o legătură strânsă între formarea limbilor "ausbau" care nu sunt și "abstand", și cea a statelor naționale, legătură exprimată prin
Limbă abstand, limbă ausbau și limbă-acoperiș () [Corola-website/Science/304863_a_306192]
-
Einar Haugen (1966) a introdus în studiile despre limbi și dialecte noțiunile de autonomie și heteronomie. Folosind noțiunile lui Kloss și ale lui Haugen, Trudgill definește limba "ausbau" ca o varietate standard autonomă, împreună cu toate acele dialecte nestandard din continuumul dialectal respectiv care sunt heteronome față de acea varietate standard, adică dependente de ea. Trudgill (2004) deosebește limbi "ausbau" elaborate în cadrul formării statelor naționale și limbi "ausbau" elaborate fără un asemenea cadru. În prima categorie există exemple din primul val de formare
Limbă abstand, limbă ausbau și limbă-acoperiș () [Corola-website/Science/304863_a_306192]
-
din 1952. Astfel, de fapt Goebl a creat termenul niciodată folosit de Kloss în scrierile sale, pornind de la adjectivele folosite de acesta. Termenul "toiture" apare în afirmația că variantele scrise au, sociologic vorbind, un rang superior celui al corolarelor lor dialectale și îndeplinesc oarecum o funcție de acoperiș. În alt articol în franceză (1979) despre normele literare din Evul Mediu de pe teritoriul Franței, cea de la Paris față de cea normandă, folosește termenul "toit" „acoperiș” tot cu referire la "Dachsprache" ca provenind de la Kloss
Limbă abstand, limbă ausbau și limbă-acoperiș () [Corola-website/Science/304863_a_306192]
-
o apă curgătoare, aprind paie pe apă, apoi își aruncă pe apă și veșmintele din frunze. Pe lângă forma românească, "Paparudă", și cea aromână, "Pirpiruna", este înregistrată forma bulgară "Perperuda" (obicei bulgar în timp de secetă) și, totodată, se găsesc consemnate, dialectal, formele sârbo-croate "Perperuna", "Perepuna", "Peperuna" și slavonul "prporuše". Cu privire la etimologia formelor bulgare și sârbo-croate, Gieysztor înclină să explice cuvântul ca derivat din teonimul (nomen dei) Perun, în opinia sa, peperudele fiind ""cu siguranță"" (zapewne) ""tovarășele lui Perun"". Ovsec, pe de
Paparudă () [Corola-website/Science/306401_a_307730]
-
lui Attis (divinitate tracă)"" . Astfel, sensul străvechi al cuvântului nu poate fi reconstituit. Cu toate acestea, Paliga este de părere că atestarea unui antroponim tracic înrudit cu un epitet din sfera mitologicului arată că formele "Peperuda", "Paparuda" (cu unele variante dialectale) trebuie explicate, mai degraba, ca relict tracic, nu ca derivat din nomen dei "Perun". Pe lânga atestarea formei trace Paparion, un alt argument în favoarea ipotezei originii tracice este și raspândirea formelor doar la slavii de sud și în română, respectiv
Paparudă () [Corola-website/Science/306401_a_307730]
-
de cuvinte românești provin din traca: „balaur”, „balega”, „cioară”, „copil”, „gușa”, „vatra” etc. A fost o limbă de tip satem (adică utilizează cuvântul "sută" și nu "centum"). Fiind vorbită pe un teritoriu întins, se presupune că ar fi existat diferențe dialectale, sau chiar diferite limbi: limba dacă în nordul teritoriului ocupat de traci și limba traca la sud-est de acest teritoriu. [[Categorie:Limba moldoveana [[Categorie:Limbi flexionare]] [[Categorie:Limbi indo-europene]]
Limba tracă () [Corola-website/Science/313999_a_315328]
-
ale arabilor din veacurile al VII-lea și al VIII-lea: popoarele cucerite, care și-au abandonat limbile și au trecut la uzul arabei, nu au preluat decât parțial araba literară clasică și în scrierile lor s-au amestecat elemente dialectale și așa numitele pseudo-corecturi, ceea ce a făcut din araba folosită de ele o „arabă medie”. În cele trei anexe autorul dezbate problemele deosebite puse de araba medie și de iudeo-arabă, ca de pildă trăsăturile lingvistice ale papirusurilor antice, structura elementelor
Yehoshua Blau () [Corola-website/Science/314864_a_316193]
-
ci o denumire alternativă pentru limba română „ausbau” la baza căreia stă graiul „abstand” muntenesc. Prin urmare, graiul moldovenesc intră în câmpul de studii lingvistice și filologice, iar „limba moldovenească” în câmpul de studii politice și istorice. Nu există diferențe dialectale de la un mal la altul al Prutului, dar există regionalisme dispărute la vest de Prut și păstrate în est sau invers, și o diferență între elementele de vocabular modern și între calcuri, care pe malul drept, românesc, sunt mai mult
Graiul moldovenesc () [Corola-website/Science/297291_a_298620]
-
trăsătură distinctă este palatizarea labialei, ca de exemplu în "ghini" (bine), "chișior" (picior), "jin(ars)" (vin(ars)), "a hierbe" și "a șerbe" (a fierbe) (împărtășit în măsură considerabilă mai ales de graiurile ardelenești). Diferențele în vorbire între cele trei zone dialectale periferice (nord-vest, nord-est și sud-vest) nu sunt problematice. În cadrul politicii sovietice de alfabetizare, graiul moldovenesc a suferit unele modificări stilistice, în limba literară existând tendința de a consolida caracteristicile subdialectale, în scopul de a crea o limbă literară aparte.
Graiul moldovenesc () [Corola-website/Science/297291_a_298620]
-
lexicului maghiar din Transilvania, București 1978; Dicționarul explicativ al limbii maghiare, editat de Academia maghiară la Budapesta în 1972; Noul dicționar de regionalisme, editat de Academia maghiară la Budapesta în 1979. Graiul ceangăiesc din Moldova se încadrează în categoria bilingvismului dialectal. În 1880 ziarul românesc Amicul Familiei care apărea la Gherla, deci în Austro-Ungaria de atunci, scria astfel despre ceangăii din Moldova: Limba cengăilor (bineînțeles, cei care sunt vorbitori de limba maghiară și azi) se încadrează în grupul de grai ceangău
Ceangăi () [Corola-website/Science/297394_a_298723]
-
urmă. Altă caracteristică de pronunțare este frecvența fonemului : Lexicul ceangău arhaic este greu de înțeles de către ceilalți vorbitori de maghiară, chiar și de către cei care cunosc limba română, deoarece conține multe arhaisme ale limbii maghiare în general, dar și cuvinte dialectale specifice: În domeniul lexico-gramatical este specifică folosirea foarte frecventă a sufixelor diminutive, aplicate nu numai substantivelor (nume de persoane, dar și de animale și de obiecte), ba chiar și adjectivelor și adverbelor. Sufixul "-ka/-ke" chiar a devenit marca femininului
Ceangăi () [Corola-website/Science/297394_a_298723]
-
a născut la București în 1941, si este fiul unui cunoscut avocat și al Ameliei Pavel, istoric de artă. Absolvă strălucit Facultatea de Filologie a Universității din București (în 1962) și lucrează ca cercetător la Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectale de sub conducerea lui Alexandru Rosetti, maestrul său în anii de formație lingvistică. Împreună cu alți colegi de generație, este unul dintre fondatorii Cercului de Poetică și Stilistică din București (1963), aflat sub îndrumarea lui Tudor Vianu, Mihai Pop și Alexandru Rosetti
Thomas Pavel () [Corola-website/Science/297618_a_298947]
-
(în germană "Deutsche Sprache", uzual "Deutsch" ) aparține grupului vestic al limbilor germanice. Formează împreună cu neerlandeza un continuum dialectal. este vorbită ca limbă maternă de majoritatea populației în Germania, Austria, Elveția, Luxemburg și Liechtenstein, în estul Belgiei, precum și în regiunea Schleswigul de Nord ("Nordschleswig") din sudul Danemarcei, în regiunea autonomă Tirolul de Sud ("Südtirol") din nordul Italiei, în voievodatul
Limba germană () [Corola-website/Science/296610_a_297939]
-
în lume (după engleză și franceză) cu toate că influența crescândă a limbii engleze a afectat în ultimul timp rolul limbii germane în plan internațional. Limba germană este o limbă pluricentrică, sintetică,fuzională cu forme de sinteză derivată și cu un continuum dialectal. O subdivizare posibilă a lexicului german este următoarea: Astfel, limba germană este o limbă enciclopedică cu o permanentă „circulație a cuvintelor” compuse instantaneu din alte cuvinte sau morfeme (substantive, verbe, adjective, atribute, afixe etc.). Introducerea unui număr nelimitat de semnificații
Limba germană () [Corola-website/Science/296610_a_297939]
-
ADZR), "Hermannstädter Zeitung" și "Banater Zeitung." Dialectele limbii germane sunt divizate în mod tradițional în trei grupuri: germana de sus ("Oberdeutsch"), germana mijlocie ("Mitteldeutsch") și germana de jos ("Niederdeutsch"). „Sus” și „jos” se referă aici la altitudinea geografică a regiunii dialectale: germana de sus se vorbește mai ales în sudul Germaniei, Austria, Elveția și alte regiuni mai înalte (spre Alpi și în văile lor), în timp ce germana de jos se vorbește în nordul Germaniei, care este o zonă întinsă de șes de
Limba germană () [Corola-website/Science/296610_a_297939]
-
regiuni mai înalte (spre Alpi și în văile lor), în timp ce germana de jos se vorbește în nordul Germaniei, care este o zonă întinsă de șes de mică altitudine (spre Marea Nordului și Marea Baltică). Germana de jos se divizează în două grupuri dialectale: saxona inferioară și francona inferioară, vorbite în nordul Germaniei, Olanda și nordul Belgiei, precum și de coloniștii germani, olandezi și flamanzi stabiliți în Africa și America. Dialectele francone inferioare ale germanei de jos stau la baza limbii neerlandeze. Unii lingviști consideră
Limba germană () [Corola-website/Science/296610_a_297939]
-
în Africa și America. Dialectele francone inferioare ale germanei de jos stau la baza limbii neerlandeze. Unii lingviști consideră germana de jos a fi o limbă distinctă, nu doar un dialect. Germana mijlocie se împarte, de asemenea, în două grupuri dialectale: germana mijlocie occidentală ("Westmitteldeutsch") și germana mijlocie orientală ("Ostmitteldeutsch"), fiind vorbită în centrul Germaniei (Saxonia Superioară, Luzația, sud-estul Brandenburgului, nordul Turingiei, Hessa, Renania Superioară, Palatinatul Rinului, Saarland), precum și în Luxemburg, estul Belgiei și în regiunea franceză Lorena. Grație poziției sale
Limba germană () [Corola-website/Science/296610_a_297939]
-
sus, dialectul "Lausitzisch-Neumärkisch" al germanei mijlocii orientale (vorbit în Berlin și în sud-estul Brandenburgului) stă la baza germanei standard ("Hochdeutsch"). Germana de sus ("Oberdeutsch"; a nu se confunda cu germana standard sau „înaltă” numită "Hochdeutsch") se împarte în trei grupuri dialectale, la rândul lor subdivizate în graiuri (“"Mundarten"”): francon ("Fränkische Mundarten"), austro-bavarez ("Österreichisch-Bairische Mundarten") și suebo-alemanic ("Schwäbisch-Alemanische Mundarten"), vorbite în sudul Germaniei, Austria, Elveția, regiunea autonomă italiană Tirolul de Sud și în Alsacia, din Franța. Unele dialecte contemporane ale limbii germane
Limba germană () [Corola-website/Science/296610_a_297939]
-
k, l, ł, m, m', n, ń, o, ó, p, p', q, r, rz, s, ś, sz, t, u, v, w, w', x, y, z, ź și ż. Acest set de semne este folosit și astăzi pentru a transcrie cuvinte dialectale. Începutul iluminismului este și cel al perioadei limbii poloneze noi, care durează până la Al Doilea Război Mondial. În aceasta epocă se îmbogățește vocabularul. În limba scrisă intră multe franțuzisme, care nu se impun în limba vorbită și dispar după împărțirile
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
secolului al XX-lea, aceste limbi au ortografii separate, gramatici diferite și organe de reglementare proprii. Astfel, vorbind într-o perspectivă lingvistică cât se poate de corectă, daneza, suedeza și norvegiana pot fi considerate ca făcând parte dintr-un continuum dialectal al limbilor nord-germanice. De asemenea, unele dialecte, cum ar fi cele vorbite la frontiera dintre Norvegia și Suedia, în special în zonele din Bohuslän, Dalsland, vestul Värmland, vestul Dalarna, Härjedalen, Jämtland și Scania, pot fi considerate dialecte ale limbilor naționale
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
și "y", sau runa pentru vocala "i", folosită și pentru "e". Începând cu anii 1200, dialectele daneze au început să se îndepărteze treptat de cele suedeze. Inovațiile s-au răspândit neuniform din Danemarca, ceea ce a creeat o serie de limite dialectale, sau izoglose, variind din Zeelanda din sud până în Norrland, Österbotten și zona nord-estică a Finlandei în nord. O schimbare timpurie care a dus la separarea danezei runice de celelalte dialectele ale nordicii vechi estice a fost transformarea diftongului "æi" în
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]