1,091 matches
-
după încheierea Războiului Rece impun renunțarea conștientă la tendința de a identifica "occidentalizarea" cu "modernizarea". Căci modernizarea nu numai că este ulterioară occidentalizării, dar se desfășoară în multe zone culturale distincte de Occident. O altă menționare: "Unitatea societăților non-occidentale și dihotomia Est-Vest reprezintă mituri create de Occident. Aceste mituri suferă de defectele orientalismului pe care Edward Said (1978) le-a criticat în modul său propriu pentru promovarea diferenței între familiar (Europa, Occidentul, "noi") și străin (Orientul, Estul, "ei") și pentru admiterea
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
sunt modelate în spiritul unei tradiții pe care la rândul lor o așază sub semnul modernității. Acest dialog dintre tradiție și modernitate, care se realizează în spațiul simbolismului, constituie un fenomen care merită o analiză aprofundată, care să deconstruiască corect dihotomia clasică. Am arătat că pictorii simboliști utilizează elemente specifice tradiției, de la tradiția în pictură a decorativismului bizantin, la elemente de folclor, conferindu-le însă un caracter modern, adică simbolist, care le înstrăinează în diferite grade de contextul specific, mergând până la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cercetări asupra programului genetic propriu unei specii sau varietăți și asupra cauzelor care au determinat schimbarea acestui program. Este o orientare a cercetării care distinge biologia evoluției de ceea ce Mayr numește „biologia funcției“. Distincția va fi fixată de Mayr prin dihotomia explicații prin cauze nemijlocite-explicații prin cauze mijlocite. De exemplu, cercetarea funcției unei anumite molecule și a relațiilor ei cu alte molecule din organism urmărește să identifice cauze nemijlocite, în timp ce răspunsul la întrebarea de ce se deosebesc moleculele din unele organisme de
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
și a ordinii universale a rațiunii, a favorizat tranziția de la gândirea fundaționalistă spre gândirea hermeneutică. De la determinismul raționalist-normativist la hermeneutica relativist-contextualistă cu finalitate terapeutică; de la explicarea fundaționalistă la interpretările întemeietoare; de la logica clasică a disjuncției la analiza sistemelor complexe; de la dihotomia subiect-obiect la înțelegerea realității și gândirii ca un întreg coerent iată numai câteva dintre tendințele cunoașterii și acțiunii valorificabile în programul tranziției atitudinale ce vizează consolidarea democrației prin "democrația la bază", democrația comunitară. Criticii modernității clasice au accentuat mereu că
Voturi și politici : dinamica partidelor românești în ultimele două decenii by Sergiu Gherghina () [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
neglijat (Morgenstern și Naciff 2002) dovedind că lipsa unor indicatori pentru implicarea partidelor nu echivalează cu absența acestei implicări. De asemenea, interesele multiple ale partidelor în ceea ce privește beneficiile guvernării pot să diminueze sau să mascheze influența exercitată asupra procesului decizional. Clasica dihotomie posturi vs. politici (Laver și Schofield 1992) este o bună ilustrare a acestora și a faptului că impactul factorilor politici este dificil de măsurat dacă sunt luate în considerare doar politicile. La un al treilea nivel de analiză, ultimul din
Voturi și politici : dinamica partidelor românești în ultimele două decenii by Sergiu Gherghina () [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
de vedere, grupurile politice își păstrează caracterul eterogen, membrii lor neavând aceași viziune asupra binelui comun, a laicității sau a liberalismului 66. În sfârșit, "prezența deputaților ce provin din sisteme politice ce aderă la o practică a "consensului" afectează pertinența dihotomiei stânga-dreapta și suscită divergențe frecvente în sânul grupurilor politice, între deputații favorabili alianțelor la centru și celor care resping principiul sau care nu consimt cu un astfel de acord decât în cazuri limită" 67. Dacă literatura recunoaște deja rolul central
Despre Parlamentul European: democratizare şi democraţie by Nathalie Brack, Ramona Coman, Yann-Sven Rittelmeyer, Cristina Stănculescu [Corola-publishinghouse/Science/1399_a_2641]
-
o experiență civică îmbogățită. Atunci vorbeam despre cum văd eu cultura românească în unitatea ei, astăzi am vorbit despre cum văd eu cultura românească în diversitatea ei. În prelegerea de azi, ați reluat o mai veche teză a dumneavoastră despre dihotomia istorică dintre cultura Moldovei și cea a Țării Românești, cu un clar plus în privința primeia. Credeți că astăzi mai putem vorbi despre o astfel de distincție? Sigur. Nu la nivelul la care se făcea în secolele XVII-XVIII, sau chiar mai
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
pe care ați ținut-o la Casa Pogor, mi s-a părut, să-mi spuneți dacă mă înșel, că sunteți adeptul unei perspective hegeliene asupra istoriei, anume ca întrupare progresivă a spiritului în lume. Pe de altă parte, nu agreați dihotomia eliadescă între istoricitate și sacralitate. Sacralitatea nu este absentă din istorie. N-a fost nici la Hegel, nici la Eliade, ultimul nefiind așa de categoric în această disociere. El a vorbit, dimpotrivă, de o permanentă prezență a sacrului în profan
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
două dimensiuni, se stabilește o relație biunivoca, în sensul că primul nu poate fi pe deplin înțeles în absență ultimului și viceversa 45. Devine evident, în acest punct, că problema opoziției dintre ego și eu implică o altă serie de dihotomii, un alt set de contradicții. Dialectica lui Blake se deschide în direcția psihologiei abisale și, pentru că ea se referă în principal la funcția eului creator, am ales s-o pun în discuție în prima parte a cercetării mele, nu în
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
simptomul unei conștiințe fragmentate care interpretează realitatea că pe o colecție de fenomene discrete în loc să o perceapă că pe o singură formă. Imaginația [...] nu are nevoie de memorie fiindcă ea percepe totul că pe o unitate simultană" (1980, p. 27). Dihotomia lui Blake dintre imaginație și memorie este, orice s-ar spune, un clișeu romantic, diferențierea în cauză supraviețuind în forme care le conjuga menținând antinomiile structurale până în secolul al XX-lea (printre alții, Gaston Bachelard face distincție între o formă
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
operă de artă poem, gravura, pictură sau o combinație a acestora (viziunea estetizata). Desigur, pot exista contexte în care cele două etape sunt, până la un punct, simultane. Aceasta ar trebui să ne împiedice să concepem întregul proces în termenii unei dihotomii simplificatoare: stare empirica irațională vs. transformare rațională a informațiilor furnizate de experiență vizionara. Astfel, în A Descriptive Catalogue, Blake însuși insistă asupra faptului că viziunile empirice demonstrează elemente concrete și logice: "The Prophets describe what they saw în Vision aș
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
întreaga concepție blakeană legată de unitatea contrariilor poate fi pusă în relație cu Fizică lui Aristotel, devenind, în acest caz, un inedit exemplu de hilomorfism 156. Dacă, la origine, trupul desemnează materia, iar spiritul formă, discursul poetic blakean respinge această dihotomie 157, substituind-o cu perechi de contrarii precum rațiune/intelect, memorie/imaginație, vegetativ/spiritual. Profilul vizionar blakean evidențiază o serie de antinomii conceptuale destul de clare, transferate ulterior la nivelul textelor propriu-zise. Concret, în The Marriage of Heaven and Hell (1790-1793
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
permanent blocat, zăpăcit și înșelat de obiectivitatea lumii, care nu abandonează însă lupta" (1991, p. 111). Această aserțiune îmi confirmă premisa fundamentală, aceea că viziunea dublă este preocupată de descrierea fenomenologica a realului, constituind, prin urmare, o oglindă a unor dihotomii profund imbricate în textura lumii și identificabile la mai multe niveluri, incluzându-le pe cel psihologic și pe cel metafizic. Axul central, prezent atât la nivel social, cât și la nivel metafizic, este elementul antropic, fiindcă omul este miezul fenomenologiei
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
prăbușirea omului, care, deposedat de facultatea vorbirii, este proiectat în mijlocul unui univers bestial, dominat de instincte. În paralel, accesul la componentele estetice ale viziunii triple este blocat de absență limbajului, iar individul cosmic degradat este condamnat la suferință provocată de dihotomia emoții/intelect: "The daughters of Beulah terrified have closd the Gate of the Tongue / Luvah and Urizen contend în war around the holy tent" (E: 311). Night the Second aduce în prim-plan construirea, de către Urizen, a Carapacei Lumii, "un
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
malefice (redate, metaforic, de Fiii și de Fiicele lui Urizen). Din nou, se sugerează că, din moment ce viziunea dublă poate acționa pe fondul unei substituții fenomenologice, modificând obiectul perceput vizual în ceva cu totul diferit, aceasta generează o stare conflictuală, o dihotomie ontologica soldata cu război deschis la nivel psihologic (acolo unde domnesc cei patru zoa): "Urizen answerd Read my books explore my Constellations / Enquire of my Sons & they shall teach thee how to War / Enquire of my Daughters who accursd în
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
fidel esteticii fundamental revoluționare pe care el și Milton o aveau în comun el a transformat tradițiile pe care le-a moștenit, inclusiv pe cea a lui Milton" (1982, p. 24). Ronald Paulson gândește figură lui Milton în termenii unor dihotomii puternice, inerente atât creației materiale, cât și creaturilor lui Dumnezeu: "Milton reprezenta conflictul teribil dintre forțe opuse bine și rău, trecut și prezent, cădere și redempțiune găzduite de bărbat și femeie sau de amăgitor și amăgit. Milton a modelat aceste
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
rând, am trasat o genealogie a termenului, încheiate cu o serie de remarce privitoare la natură eului vizionar. Apoi, am făcut diferența între eul empiric (corespunzând, în mare măsură, celui epistemic) și eul creator, care, în ansamblu, alcătuiesc eul vizionar. Dihotomia anterioară este un ecou al dubletului terminologic moi biographique/moi créateur postulat de poeticienii francezi. Aceste rafinări conceptuale mi-au permis, subsecvent, să analizez calitățile ontologice ale eului creator, care constituie elementul sine qua non din cadrul procesului de creație artistică
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
cauză ar trebui interpretată în termeni de interior/exterior, nu de vizual/verbal: Acordând prioritate timpului, nu spațiului, el preferă urechea ochiului. Aceasta se datorează faptului că urechea este o sursă de referință internă, ochiul fiind supus unor distrageri externe. Dihotomia blakeană este, de aceea, internă/externă, nu strict verbală/vizuală" (1982, p. 122). Ideal, ar trebui să privim observațiile drept complementare, nu divergențe. 146 Pentru mai multe amănunte, cf. secțiunea a doua a studiului meu. 147 Desigur, mă refer la
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Să analizăm aceste trei deficiențe mai în detaliu. Cei care sînt atrași de anumite versiuni ale interpretării marxiste explică relațiile de putere din societățile civile mai ales în termenii forțelor și relațiilor de producție. Timpurile moderne sînt analizate în termenii dihotomiei dintre structurile economice sau politice (și ideologice), una simplificatoare între ideal-tipuri. Complexitatea instituțională a societății civile este în felul acesta ascunsă. Dinamica deosebit de importantă, trecută și prezentă, a altor forme de viață civilă, precum gospodăriile, mijloacele de comunicare, asociațiile voluntare
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
și de aceea, chiar dacă conceptul celor trei arhipersonaje cu care operează amintește de departajarea freudiană a aparatului psihic (super ego, ego, id), nu e nici pe departe vorba de o suprapunere a acestora. Criticul pleacă, în construcția taxonomiei propuse, de la dihotomia ontologică (prezentă în limbă) între cele trei persoane (ego, tu și ille) pe care le privește prin prisma psihologiei relaționale. În acest mod, el distinge în antropologia literară cele trei tipuri de personaje: eu protagonistul acțiunii, tu deuterogonistul, destinatarul și
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
nu mai reprezintă o condiție a supraviețuirii, intrând de multe ori în coliziune cu ceea ce elevii consideră interesant, necesar, important pentru ei. De aceea, poate că Paulo Freire are dreptate când relevă clivajul dintre profesor și copil, concretizat prin câteva dihotomii specifice procesului educațional: a) profesorul predă, iar elevii sunt învățați; b) profesorul știe totul în vreme ce elevii nu știu nimic; c) profesorul gândește în vreme ce elevii sunt țintele gandurilor sale; d) profesorul vorbește în vreme ce elevii ascultă cuminți; e) profesorul disciplinează, în vreme ce elevii
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
publicat în "Kritisches Journal der Philosophie", revista condusă împreună cu Schelling, acesta ia atitudine în legătură cu controversa dintre Jacobi și Fichte și îi critică pe amândoi, alături de Kant, ca dualiști. Argumentul principal adus împotriva lor este că aceștia rămân blocați într-o dihotomie ontologică de fond, nereușind să includă cu totul ființa în gândire. În acest context Hegel afirmă împotriva lui Jacobi că "nihilismul filozofiei transcendentale" al lui Fichte este un pas metodologic inevitabil, dar în același timp împotriva lui Fichte că nihilismul
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
a lumii și a omului", "o răsuflare otrăvită asupra realității", "marea seducție care duce la nimic"94. Devalorizarea valorilor supreme, așadar nihilismul, începe deja de aici, așadar cu platonismul, care distinge între două lumi și introduce astfel o fractură, o dihotomie în ființă. Nihilismul, ca istorie a postulării și a destrămării progresive a lumii ideale, este celălalt chip al platonismului, iar "nihilistul este cel care, pornind de la lumea așa cum este, consideră că nu ar trebui să existe și, de la lumea așa cum
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
În acest scop nu este de ajuns să răsturnăm vechea ierarhie, situând în cer ceea ce mai înainte se afla pe pământ, apreciind lumea sensibilă și desconsiderând lumea non-sensibilă. Trebuie în schimb să ieșim în întregime din orizontul platonism-nihilismului sau din dihotomia ontologică pe care aceasta o implică și din opozițiile sale corespunzătoare. Într-un celebru fragment intitulat "Critica nihilismului"102 Nietzsche afirmă că nihilismul apare cu necesitate ca stare psihologică atunci când marile categorii, prin care în lume fusese introdus un principiu
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
reîntoarcere?"116, arată tocmai că după abolirea antitezei dintre lumea adevărată și lumea aparentă, așadar după depășirea viziunii platonico-nihiliste asupra lumii, ne mai rămâne sarcina de a regândi sensul devenirii fără a cădea iarăși pradă schemelor și valorilor produse de dihotomia platonico-nihilistă sau, și mai rău încă, surogatelor sale. Și tocmai doctrina eternei reîntoarceri este cea care îi oferă lui Nietzsche un asemenea prilej. După cum se vede, analiza nihilismului ca logică a decadenței, doctrina voinței de putere și ipoteza eternei reîntoarceri
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]