2,119 matches
-
Othello întinzând un braț spre depărtări și povestind Desdemonei isprăvile lui, Romeo sărutând pe Julieta, și altele. Haia intra și se așeza pe un scăunaș în dreptul ferestrelor deschise, pe care înfloreau flori în oale de lut. Tudorița, așezată în fundul unui divan, o privea zâmbind; și amândouă tăceau o vreme, apoi începeau să vorbească. De unde ai mata așa de frumoase portrete? a întrebat într-un rând fata lui Sanis. Le-am cumpărat de la iarmaroc, răspunse Tudorița. Tablourile acestea au și povești... Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vorbă c-un băiat nalt, negricios, c-o umbră de mustață deasupra buzelor. Stătu la îndoială. Dar Tudorița începu să râdă: —Intră, Haie, intră, nu te teme, că nu te mânâncă... Ea intră și se așeză pe o margine de divan, tăcută și mirată. Prietina ei spunea ceva tainic, cu mult foc, băiatului; iar el o asculta când c-un zâmbet, când c-o încruntare din sprâncene; și din vreme în vreme își oprea ochii ca de păcură asupra ovreicei. Haia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la școală... Băieții noștri se temeau tare de el... îi alunga până-n ulița noastră... Pe urmă s-a dus de pe-aici... Acu nu-l mai cunoșteam... El e?... Da, el e... răspunse râzând Tudorița. Și așezându-se alăturea, pe divan, deodată își schimbă glasul și începu să-i spuie o taină mare. Vartolomei, tatăl lui Ștefan, era un vântură-țară și a colindat multe târguri și sate, ba ca notar, ba ca vechil, până ce, la urmă căzând tot mai tare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
doua zi o neliniște ciudată o cerca din vreme în vreme. N-avea astâmpăr. Lăsa lucrul și cădea pe gânduri, ieșea în uliță și privea la deal și la vale, pe urmă intra în casă și iar se suia pe divan. —Ce ai tu, Haie? întrebă maică-sa. Ce te frămânțiașa? — N-am nimic... răspunse fata întunecată. Pe după toacă, se cercetă înaintea oglinzii, își mângâie cu mâna, ușor, părul în unde, își legă la gât o panglică roșie, și ieși grăbită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu fata picherului. Ba, după vorbele Tudoriței, ca și cum i s-ar fi luat o greutate de pe inimă, simți o zvâcnire de sânge care-i bătea la tâmple și o orbea, cum sta încruntată, cu ochii ațintiți, în colțul ei de divan. Simțea un tremur în toată ființa, o dorință întunecată a tuturor simțurilor, simțea în sfârșit cu toată puterea că iubește pe feciorul lui Vartolomei de mult, din sara când a trecut pe lângă el, la colțul hudiții. De-o săptămână în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a fost! Tudorița se ridicase de la locul ei și se azvârlise spre ușă, ca să fugă. Unde te duci? urlă cu mânie Ion Rusu. Stai colea! Vină și-ți dă samă! O apucă de mâni și o azvârli la loc, în fundul divanului. Fata slobozi un țipăt, apoi întoarse capul, cu privirile arzătoare: — Ce vrei? ce să-ți spun? De ce să-ți spun? Ți-a fost vreodată milă de mine? M-ai îngrijit? mi-ai dat ce-mi trebuie? ai căutat să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu vreau să te alung, nu te blastăm! izbucni el, și crescu nalt, lângă Haia, cu bucata de alamă înălțată. Nebună ce ești! Îți sfărm capul! Rifca dădu un țipăt și se repezi. Haia căzu cu fața-n jos pe divan; și prinse a răcni înăbușit: —Omoară-mă! omoară-mă! Nu mă tem! Nu vreau să știu de nimica! Omoară-mă! Am să mă duc în lume! Lăsați-mă-n pace!... Nu-mi trebuie nici pânea voastră, nici nimica! Am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am păcătuit, ca să cadă asupra casei noastre așa nenorocire?... Sanis nu mai zise nimic; dar în ochii lui era grămădită o adâncă mâhnire. Stătu mult într-un colț, privind spre fată-sa, care plângea cu fața-n jos, la marginea divanului. VIItc "VII" Veni vremea rea: o săptămână de ploaie mocnită. Pe urmă ploaia se schimba în lapoviță, și un vânt aspru porni la începutul lui noiemvrie. Zile mohorâte, zile lungi. Fata lui Sanis, în ceasuri chinuite, nu-și mai găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ce voiți să faceți?... Apoi șopti abia auzit: Tot mi-i drag... mie tot mi-i drag... Se liniști încet-încet, și icoane din singurele-i zile fericite îi năvăliră în puțina lumină a minții. Moașa Etel se așeză pe marginea divanului. Haia închise ochii. —Moașă, de ce te uiți așa la mine? — Dragă fată, zise bătrâna, așa ți-a fost norocul... Haia dădu încet din cap. Așa i-a fost norocul. Cine se poate împotrivi lui Dumnezeu? — Așa ți-a fost norocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Prietinul meu a tăcut. Simțeam amândoi truda zilei. Căscam pe rând; ne era somn. —Da-da, am mormăit eu privind visul Bizanțului... Rămâi cu bine prietine. Fantazii răsăritene, 1946 În Roxelana, scrisă și publicată după Creanga de aur (1931) și Divanul persian (1940), Nicolae Manolescu vede un program estetic relativ nou al prozatorului, caracterizat prin „amestecul de elemente europene, mai realiste, și de elemente orientale, mai protocolare“. Fără ca povestirea să fie ea singură reprezentativă („experiența Divanului persian și a Crengii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Creanga de aur (1931) și Divanul persian (1940), Nicolae Manolescu vede un program estetic relativ nou al prozatorului, caracterizat prin „amestecul de elemente europene, mai realiste, și de elemente orientale, mai protocolare“. Fără ca povestirea să fie ea singură reprezentativă („experiența Divanului persian și a Crengii de aur este evidentă în Roxelana“), trebuie spus că, îndeosebi în această ultimă etapă, criticul identifică modelul livresc al universului sadovenian, în cadrul căruia prozatorul încerca să construiască o utopie umanistă. Detaliu stilistic: abia acum, când limbajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
meu, de o cărare cu grijă desenată. După ce se înclinaseră în fața lui Boabdil, majoritatea vizitatorilor se retrăgeau spre curtea Mirților, unde dădeau câtăva vreme târcoale în jurul bazinului, pierzându-se în salamalecuri. Cei mai de vază dintre ei se așezau pe divanele acoperite cu covoare, rezemate de pereții imensei încăperi, făcându-și din greu loc cu mișcări din șolduri spre a se apropia pe cât posibil de sultan sau de viziri, pentru a le adresa vreo cerere sau, pur și simplu, spre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în sala de primire, urmat de un șambelan, de un secretar și de șase gărzi înveșmântate ca la Alhambra. A murmurat câteva vorbe de circumstanță la urechea unchiului meu, care i-a strâns îndelung mâna, cedându-i apoi locul de pe divanul înalt, singurul din casă. Oamenii din suita lui rămăseseră în picioare. Bunica murise în cursul nopții și, încă din zori, granadinii din Fès începuseră să se perinde cu toții. Boabdil sosise fără să fie anunțat, cu mult înainte de rugăciunea de la amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de sfârșit. Prepelicarul ieși printr-o ușă din peretele de pe stânga și se treziră amândoi într-o cameră luminoasă, aerisită și frumos mobilată: camera lor. Patul mare avea cearșafuri curate și, în mod evident, îi aștepta. Mai erau acolo un divan moale și adânc și o măsuță joasă, plăci pătrate cu carouri de fildeș. Simțul direcției îi spunea lui Vultur-în-Zbor că mai exista o zonă misterioasă de fiecare parte a încăperii. Se lămuri repede - o ușă din stânga lui, cum stătea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
CE-I ȚARA? Natura din Carpați pregătită de bal, Trecutul plin cu basme, legende și povești, Izbânzile lui Horea, Traian și Decebal, Un geniu apărut, pe deal, în Ipotești... Cetățile de scaun, ședințe de divan, Versul lui Eminescu, care își cântă muza, Eroi precum e Mircea, Mihai, și cu Ștefan, Mulțimea ce-aștepta reformele lui Cuza... Istoria cea veche cu ale ei momente, Biserici, catedrale, tradiții strămoșești, Faptul de vitejie înscris pe monumente, Ozana care
CE-I ?ARA? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83762_a_85087]
-
fost spătarul Ioan Neculce<footnote Ibidem, Documente, p.82 bis, d.1.f.1r; d.627, doc.20. footnote> logofătul Constantin Catargiu<footnote Ibidem, Vistieria Moldovei, 2003, Tr.885, d.207/1831, f.22r. footnote>, aga Manolachi Radu<footnote Ibidem, Divanul de Apel al Țării de Sus,d.4/1834, passim. footnote>, marele logofăt Neculai Cantacuzino<footnote Ibidem, Ministerul de Interne, Tr.1772, op.2020, d.28763/1854, passim; Ibidem, d.33563/1855, passim. footnote> sau vornicul Vasile Ghica<footnote Arh.
Evolu?ii demografice ?n zona ?n zona Belce?ti ?n prima jum?tate a secolului al XIX-lea by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83574_a_84899]
-
și sub numele de Ioji Țăranul, era implicat, în anul 1834, într-un litigiu cu arendașul moșiei Belcești, aga Manolachi Radu, căruia îi oferea drept garanție vitele sale din odaia Vîrlanul, pentru un împrumut de 1140 de galbeni<footnote Ibidem, Divanul de Apel al Țării de Sus, d. 4/1834, passim. footnote>. Pentru a avea o imagine mai clară privind interesul negustorilor implicați în comerțul de vite din teritoriul cercetat, menționăm că la 1851 activau la Belcești alți doi negustori armeni
Evolu?ii demografice ?n zona ?n zona Belce?ti ?n prima jum?tate a secolului al XIX-lea by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83574_a_84899]
-
fotografii seducătoare și texte de agațament grotesc de neoriginale. Pufni. Scutește-mă! Apreciez lipsa totală a eticii muncii, să știi. Cum altfel aș putea scrie asemenea porcării zilnic? Își termină martini-ul cu o Înghițitură apreciativă și se ridică de pe divanul din piele. E doar o chestie la care să te gândești, atâta tot. Acum hai să mergem. Avem de supervizat o cină. Am oftat. —Bine, dar nu pot să stau până la capăt. În seara asta am clubul de lectură. —Zău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
bâta și mingea lui de softball rămăseseră agățate de gardul viu, pe care uitase să-l tundă. Ajungând la ușă, auzi voci: o ceartă în două limbi, pe care o mai arbitrase înainte de o mie de ori. Celeste stătea pe divanul din camera în care cosea, înșira conjugări verbale în cehă și gesticula înspre Stefan, prizonierul ei, plasat într-un scaun cu speteaza dreaptă. Băiatul se juca cu niște obiecte de pe marginea mesei - degetare și mosoare cu ață -, aranjându-le în ordinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
nevoie de ajutorul dumneavoastră. Femeia chicoti - elegant - și lăsă ușa deschisă. — Vino înăuntru și povestește-mi, domnule ...? — Considine. Claire îi repetă numele și se dădu la o parte. Mal păși într-o cameră de zi spațioasă, mobilată cu motive florale: divane cu modele de flori de gardenie, scaune ornate cu orhidee, măsuțe și rafturi de bibliotecă încrustate cu margarete de lemn. Pereții erau de fapt niște afișe masive de film - filme antinaziste, foarte populare de la sfârșitul anilor ’30 și începutul anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
descrierea suspectului lui Upshaw. Era și extrem de chipeș pentru cei cincizeci și ceva de ani ai lui, iar întreaga sa făptură crea senzația de distincție. Purta o pereche de pantaloni de tweed și un jerseu tricotat și stătea tolănit pe divan, picior peste picior. Mal se așeză lângă el. Buzz se prăbuși pe un scaun, nu departe de ei. — Tu și drăguța de Claire vă căsătoriți, ha?! Loftis răspunse: — Da, ne căsătorim. Buzz zâmbi larg și bonom. — Ce drăguț! O să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
coridor, rămânând În așteptare. Numărul lor era egal cu cel al gărzilor sultanului. Apoi ușa se deschise și Amir intră, fiindcă era nevoie de un translator din mongolă În turcă. - Am motive de Îngrijorare, spuse sultanul, așezat pe unul din divanurile din larga Încăpere. O formațiune de elită și-a schimbat conducătorul, iar acesta a ordonat escortarea dincolo de strâmtoarea Bosfor a unei corăbii dușmane imperiului. Dar principalul motiv de Îngrijorare este acela că nu știu nimic despre acest nou conducător. Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
măruntă, care Împrăștia un miros plăcut de mosc. Cortul avea ceva din miresmele Istanbulului. - Apropie-te, spuse vocea, iar Oană fu luat pe sus și târât câțiva pași mai În față. - Acum lăsați-ne singuri. Iar tu, căpitane, ai un divan În dreapta. Așază-te. Oană se așeză și Îl privi cu curiozitate pe omul din fața lui, care stătea Întins pe un alt divan acoperit cu o piele de cămilă tivită cu fir de aur. Era Îmbrăcat cu o tunică roșie, lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pe sus și târât câțiva pași mai În față. - Acum lăsați-ne singuri. Iar tu, căpitane, ai un divan În dreapta. Așază-te. Oană se așeză și Îl privi cu curiozitate pe omul din fața lui, care stătea Întins pe un alt divan acoperit cu o piele de cămilă tivită cu fir de aur. Era Îmbrăcat cu o tunică roșie, lungă până peste genunchi, strânsă cu un brâu lat, de mătase galbenă. Purta șalvari negri și În picioare avea papuci de catifea neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mozaicurilor arabe. Părea nu foarte Înalt, poate de Înălțimea voievodului Ștefan, era slab și osos, cu un chip ciudat, de pasăre de pradă, sau poate doar așa părea la prima vedere, din cauza nasului coroiat, asemănător unui cioc de șoim. Lângă divan se afla o platoșă de oțel cu Încrustații aurite și cizmele de călărie, Încă pline de praf. Sultanul tocmai se Întorsese de la asediul Sucevei. - Să trecem peste comedia cu țăranul care nu știe limba turcă, de acord? spuse sultanul, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]