818 matches
-
Alain Leygonie Animalul este, oare, un dobitoc? ALAIN LEYGONIE, Les animaux sontils bêtes ? (c) KLINCKSIECK, PARIS, 2011 (c) EDITURA JUNIMEA, IAȘI ROMÂNIA Alain Leygonie Animalul este, oare, un dobitoc? Traducere de Ioana Carmina Bostan Ediție îngrijită și Cuvânt înainte de Brîndușa Grigoriu EDITURA JUNIMEA IAȘI, 2014 ANANTA. Studii transdisciplinare Colecție coordonată de Tiberiu Brăilean Theodor Codreanu, Transmodernismul, 2005 Tiberiu Brăilean, Grădinile lui Akademos, 2005 Gnoza de la Bilca, 2007 Fundamente filosofice
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
precum copiii de pripas!" Elias Canetti, Teritoriul omului Élisei, lui Tom, Clarei, lui Clément și Léïei, cu toții părinți de animale 1. Tufișul "Cât de mult ni se aseamănă până și ultimele dobitoace!" Quintus Ennius "Degeaba ești deștept dacă ești ditamai dobitocul!". Așa spunea uneori bunica mea care, în tinerețe, păzea vacile în Auvergne și făcea șiraguri de mătănii, fără să audă, cât era ziua de lungă, altă voce decât a lupilor din codru ultimii lupi din Franța: câteva zeci de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
de-al lor) pentru care port în mine acest prețios bestiar și, totodată, speciile nenumărate, inimaginabile, care au precedat, care au condus la existența mea. Trăiesc, adorm, visez și navighez pe o mare de animale. În treacăt fie spus: cuvântul "dobitoc" este ori un substantiv sinonim cu "animal", ori un adjectiv sinonim cu lipsa de inteligență. Om "dobitoc": om care nu își amintește sau nu vrea să își amintească de unde provine, ființă care își reneagă originile. * * * Doamne Dumnezeule, izbăvește-ne de
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
de iute-ar fugi. Chiar și când dispare, tot potârniche rămâne pentru noi, prin imaginea pe care ne-o lasă, nepieritoare. Dacă ne dăm osteneala să observăm animalul în recreație, adică în natură, constatăm că nu e chiar atât de dobitoc. Se cuvine să recunoaștem că acesta, pentru a excela în jocurile naturii, trebuie să posede măcar unul din multele tipuri de inteligență. Spre exemplu, o inteligență a văzului, a auzului, a mirosului, a zborului, a fugii sau a luptei. La
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
începuse ciobanul operațiunea magică, că animalul se și răsturnase pe jos, cu cele patru copite în aer, extaziat. Câteva clipe mai târziu, era momentul potrivit. Puteam, acum, să preiau ștafeta. Fiecare cu plăcerea lui; rămâne doar întrebarea: dintre om și dobitoc, cine-i mai fericit? 5. Raoul Lopez "La drept vorbind, suntem aproape străini de tipul de perfecțiune de care sunt susceptibile animalele. Niciodată, cu un simț al mirosului ca al nostru, nu vom putea atinge diversitatea de raporturi și de
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
preț în lupta cu angoasa metafizică, animalul poate fi valoros și în vreme de război, cu toate că acest tip de activitate e străin de natura sa. Trebuie să fie bun, curajos, trebuie să fie inteligent, generos (trebuie să fie un mare dobitoc, ar spune unii) pentru a participa la războiul pe care oamenii îl duc între ei și pentru a-și găsi, în acest infern, un mod de a se face util, de a trece printre gloanțe, printre bombe, pentru a duce
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
nisip arzător, într-un peisaj lipsit parcă de orizont, pe un drumeag paralel cu asfaltul (cu șoseaua asfaltată) care ne ducea spre sud, am zărit următoarea apariție: un bărbat și o femeie, îmbrăcați în djellaba, mergeau agale la drum, împreună cu dobitocul lor. Era sfânta familie readusă la viață. Cu un copil în brațe, femeia stătea pe asin, în timp ce soțul mergea alături, cu acel pas mărunt, eroic, care îngăduie parcurgerea distanțelor foarte mari ori întoarcerea în timp. De unde veneau, încotro se îndreptau
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
puneau pe capetele elevilor slabi la învățătură o "bonetă de măgar", pentru a-i face ținta batjocurii. Pentru că, într-adevăr, spre deosebire de învățător (de școală și nu numai), care are privilegiul, imensul avantaj de a se fi născut inteligent, măgarul este dobitoc din naștere. Natura lui e să fie prost și încăpățânat, nu se poate una fără cealaltă. Cât de prost, cât de limitat trebuie să fii ca să crezi una ca asta?! * * * Veterinar în Gers, Marc Aubadie-Ladrix, care îngrijește oi, vaci, cai
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
drept că-i un animal încăpățânat. Când zice nu, nu rămâne. Știe ce vrea, dar la urma urmei, și asta poate fi o dovadă de inteligență...". Născut în Țara Bascilor pe lângă Itsasu, patria cireșelor, Sauveur nu se învârte în jurul cozii: "Dobitoc, măgarul? Vezi să nu! E mai inteligent decât omul!" Sauveur își permite să spună așa ceva, știe despre ce vorbește: la ferma unde a crescut, avea un măgar pe care îl trimitea în mod regulat în Spania, de partea cealaltă a
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
cochon): Murdar ca grajdul în care a fost ținut închis atâta vreme (grajduri dintr-acestea încă se mai găsesc la unele ferme; nu de mult, am putut auzi chiar eu, în spatele unei portițe ieșite din balamale, grohăitul insistent al unui dobitoc ce tânjea după afecțiune). Potrivit unei idei încă larg răspândite, porcului îi place să se scalde în noroi, îi place să clocească în propria-i murdărie. Și totuși, când vine vorba de om, în special în India, se spune că
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
pentru Lună.", îi mărturisește la un moment dat, într-o scrisoare. Ladima însuși are un temperament contradictoriu. Ca poet, unii îl așează în imediata descendență a lui Eminescu, în vreme ce Penciulescu îl consideră, nici mai mult, nici mai puțin, decât "un dobitoc". Nae Gheorghidiu e impresionat de geniul lui gazetăresc, se teme chiar de spiritul lui polemic, însă crede că, în relațiile cu ceilalți, Ladima e un tip falacios și îi tapează pe prieteni de bani. Comportamentul lui donquijotesc e remarcat de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
nu-mi folosește!/ picioarele nu-mi folosesc!/ pântecul nu-mi folosește!/ josnicia nu-mi folosește!/ mașina de tocat latră! //...// ieși sânge o dată prin această hârtie scârboasă și/ carnivoră; în șuvițe stranii prelins lasă pentru a/ doua zi (imprimat) capul unui dobitoc. (sângele =/ osatură a morții numai că a început să ricoșeze,/ spre țărmuri deosebind dezintegrarea, migrarea spre/ o altă formă:) în genunchi cu această hârtie/ scârboasă în față vă întreb: dar scrisorile lumii în/ definitiv ce reprezintă? (prezicerile și realitatea tot
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
12. 159 Dimitrie Vatamaniuc în Ioan Slavici, Opere, vol. 3, Editura Minerva, București, 1970, p. 481, (Note la "Hanul Ciorilor"). 160 Vezi piesa lui Camil Petrescu, Caragiale în vremea lui în care personajele Caragiale și Delavrancea se "complimentează" cu "mitocanule", "dobitocule", (tabloul XVI, Scena 4). 161 Cornel Ungureanu, op. cit., p. 10. 162 Dacă în unele lucrări de specialitate conceptul de onomastică este înțeles ca studiu al numelor proprii de persoane și animale și al numelor de locuri, alți cercetători alătură acestora
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Unde În mă-ta să mergem Înainte, căpitan prost ce ești? zise la un moment dat un căprar mai curajos. Tu nu vezi că rușii ne-au Înconjurat și nu mai avem scăpare? În curând vom fi una cu pământul, dobitocule! Și la un semn al sergentului Nechita, căprarul Îi trase un glonț În cap căpitanului. Băieți, zise apoi sergentul, acum eu sunt comandant. Ne dezbrăcăm până la izmene și dăm foc uniformei militare. O luăm apoi spre satul din apropiere și
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
Cândeștilor. — Acum înțeleg de ce știe Leu, măgarul sfinției tale, drumul peste dealul Cândeștilor și te lasă să te odihnești fără grijă... Eh da, îl știe, că de la Snagov la schit la Oncești și de la Oncești la Hurezi a tot mers dobitocul și știe potecile. — La Snagov? Prințul întoarse capul și-l privi pe ieromonah, i se păru deodată că fața lui trasă cu ochii ascunși în găvanele lor, cu sprâncenele urmând subțire arcada, cu barba albă, rară, s-a desprins din
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
înfricoșată. Vru să se întoarcă zâmbitor spre generalul care sosea, dar deodată își aduse aminte și întrebă îngrijorat: ― Călăul unde-i, caporal? ― Noi nu știm, domnule căpitan, răspunse caporalul. Noi am avut ordin să facem groapa și... ― Cum nu știii, dobitocule? se răsti pretorul cuprins de spaimă și răcnind aproape furios: Dar unde-i plutonierul? Ce-a făcut plutonierul?... Plutonier!... Închipuiți-vă, excelență, n-avem călău! adăugă, în culmea zăpăcelii, către generalul care tocmai sosise aproape de groapă. Eu degeaba iau toate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vrând să-i spuie ceva, ca și când ar fi uitat că-i arestat. Văzîndu-i însă capul plecat și gâtul alb, lung și subțire, își aduse aminte, își curmă brusc veselia și, cuprins de rușine, se răsti la vizitiu: ― Dă-i drumul, dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prânzul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spînzurați?... Dobitocule, dobitocule!... Apostol, cu ochii în fundul căruței, zări printre scânduri, pe șoseaua care fugea înapoi, un gătej strâmb, întocmai forma crengii de pe copacul cu spânzuratul singuratic
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plecat și gâtul alb, lung și subțire, își aduse aminte, își curmă brusc veselia și, cuprins de rușine, se răsti la vizitiu: ― Dă-i drumul, dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prânzul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spînzurați?... Dobitocule, dobitocule!... Apostol, cu ochii în fundul căruței, zări printre scânduri, pe șoseaua care fugea înapoi, un gătej strâmb, întocmai forma crengii de pe copacul cu spânzuratul singuratic, în stânga, îl cutremură o spaimă ciudată și, ca o rugăciune, începu să murmure din buze
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și gâtul alb, lung și subțire, își aduse aminte, își curmă brusc veselia și, cuprins de rușine, se răsti la vizitiu: ― Dă-i drumul, dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prânzul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spînzurați?... Dobitocule, dobitocule!... Apostol, cu ochii în fundul căruței, zări printre scânduri, pe șoseaua care fugea înapoi, un gătej strâmb, întocmai forma crengii de pe copacul cu spânzuratul singuratic, în stânga, îl cutremură o spaimă ciudată și, ca o rugăciune, începu să murmure din buze: ― Dumnezeu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pretorului și se așeză pe pat, legănîndu-și picioarele din genunchi în jos. Acuma fereastra era o cruce de lemn într-un pătrat alb. "Trebuie să fie peretele cancelariei pretorului, își zise dânsul și, închipuindu-și iar înfățișarea pretorului, continuă ritmic: Dobitoc... dobitoc... dobitoc..." Apoi veniră amintiri rânduite frumos, una după alta, toate numai din clipa întîlnirii cu Varga încoace. Îi defilau prin suflet secundele, fiecare plină cu viață, cu niște bășici de sticlă, văzîndu-le conținutul. Treceau însă cu o iuțeală vertiginoasă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și se așeză pe pat, legănîndu-și picioarele din genunchi în jos. Acuma fereastra era o cruce de lemn într-un pătrat alb. "Trebuie să fie peretele cancelariei pretorului, își zise dânsul și, închipuindu-și iar înfățișarea pretorului, continuă ritmic: Dobitoc... dobitoc... dobitoc..." Apoi veniră amintiri rânduite frumos, una după alta, toate numai din clipa întîlnirii cu Varga încoace. Îi defilau prin suflet secundele, fiecare plină cu viață, cu niște bășici de sticlă, văzîndu-le conținutul. Treceau însă cu o iuțeală vertiginoasă, ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se așeză pe pat, legănîndu-și picioarele din genunchi în jos. Acuma fereastra era o cruce de lemn într-un pătrat alb. "Trebuie să fie peretele cancelariei pretorului, își zise dânsul și, închipuindu-și iar înfățișarea pretorului, continuă ritmic: Dobitoc... dobitoc... dobitoc..." Apoi veniră amintiri rânduite frumos, una după alta, toate numai din clipa întîlnirii cu Varga încoace. Îi defilau prin suflet secundele, fiecare plină cu viață, cu niște bășici de sticlă, văzîndu-le conținutul. Treceau însă cu o iuțeală vertiginoasă, ca un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la un loc, atunci se supără radetul și căldură canci. Mai pui o pătură pe tine, nu de-aia l-ați Împușcat pe nea Nicu? Nu mai puteați de frig, ce să spun... Vroiați termopane și aere condiționate cu ipaminverter. Dobitoci! Sandu pare Într-adevăr cătrănit. Duce paharul către gură, Însă se oprește la jumătatea drumului și Îl pune la loc, pe masă. Încrucișează brațele la piept și se uită Într-o parte, ostentativ. Un astfel de gest nu poate decât
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
merge împreună să ne odihnim în țărînă." $18 1. Bildad din Șuah a luat cuvîntul și a zis: 2. "Cînd vei pune capăt acestor cuvîntări? Vino-ți în minte, și apoi vom vorbi. 3. Pentru ce ne socoți atît de dobitoci? Pentru ce ne privești ca pe niște vite? 4. Oare pentru tine, care te sfîșii în mînia ta s-ajungă pustiu pămîntul și să se strămute stîncile din locul lor? 5. Da, lumina celui rău se va stinge și flacăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
care face ca toate lucrurile să apară într-o lumină proprie, poate cea adevărată, lumină oarecum estetică, căci într-adevăr în asemenea momente par toate caracteristice și de-aceea frumoase. E ciudat ce impresie îți face atuncea un microcefal, un dobitoc, un strigău. Treaz fiind toate aceste chipuri îți pot fi indiferente, nici le observi, nici te interesa. Curățită inteligența de această greutate a zilei, de nepăsare, fiece întîmplare, fiece om face asupră-ți o impresie marcată, ți se pare c-
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]