669 matches
-
Ana Blandiana și Dan Cristea, prilej cu care are onoarea să o cunoască pe Mitzura Arghezi. Au scris despre creația literară a lui Laurențiu Belizan critici, scriitori, publiciști precum: Răzvan Țupa, Marin Ifrim, Horia Gârbea, Radu Paraschivescu, Paul Cernat, Gellu Dorian, Adrian Botez, Andrei Velea, Teo Cabel. </biography> akedia plouă peștii dipnoi ies din cărămizile nearse se târăsc spre ochiuri de apă în ele demonul plictiselii rânjește aranjându-și gulerul înalt scrobit ai gura cusută când încerci să țipi ațele se întind
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pe muntele de piatră seacă. Datorită vulcanului, Santorini, are forma unui arc de cerc, pentru că numeroase porțiuni s-au scufundat, iar apele mării au invadat craterul cel mare și au rămas două insulițe Nea Kameni și Thira, botezate astfel de dorieni și unde se află încă două cratere. Valurile tsunami formate în urma erupției au distrus civilizația cretană peste noapte. Nenorocirea a fost atât de mare, încât de abia nouă secole mai târziu oamenii s-au încumetat să mai pună piciorul pe
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Schwob, Robert de Montesquiou, Jean Lorrain, Pierre Louÿs, Léon Daudet, Jules Renard, André Gide (care, dacă ar fi să luăm de bune ce scrie Jules Renard În jurnalul său, chiar se Îndrăgostește de Wilde), Verlaine, Mallarmé (sfâșiat Între autorul lui Dorian Gray și Whistler). Iar Într-una dintre seri e invitat la cină acasă la Proust, În apartamentul din bulevardul Malesherbes. Robert de Montesquiou povestește că, la vederea salonului, dezinvolt, cu un amestec de insolență și gust rafinat, Oscar Wilde s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
frumuseții”. La picioarele lui sunt America, Parisul și Londra, pentru că e profund fermecător, inteligent, cu o viață și o operă jucate mereu pe muchie, Într-o fragilitate ambiguă, suspendat Între frenezia trăitului și fascinația morții. Poemele sale, eseurile, romanul lui Dorian Gray (1890), piesele de teatru exercită asupra contemporanilor o seducție pe măsura autorului lor. Și totuși, ca mulți dandy celebri, ca eroii săi favoriți, Lucien de Rubempré și Julien Sorel, Oscar Wilde se stinge Într-un total declin. „Când eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nu numai datorită Înfățișării sale excentrice (cravata verde, vestele de catifea, pantalonii prea scurți, ciorapii colorați, crinul ofilit ținut ostentativ În mână), nu doar cu stilul provocator de a face conversație, ci și prin operă. Poemele, nuvelele, romanul Portretul lui Dorian Gray, piesele de teatru, eseurile Îi aduc un succes copleșitor În Întreaga Europă, ba chiar și În America, pe care o cucerește Încă de la Începutul anilor ’80 cu un șir de conferințe despre prerafaeliți și estetism, dar și prin faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cuvinte, unde să Îl căutăm pe adevăratul Wilde? În textele sale autobiografice? În scrisorile lui Constance Wilde? În mărturiile lui Douglas (numit de Wilde când Narcis, când Hyacint sau Hylas)? În comedia muzicală a lui Charles Brookfield? În Portretul lui Dorian Gray? Aceleași Întrebări sunt valabile pentru Brummell, Byron, Baudelaire, Sue, D’Annunzio sau Beerbohm. Ce se Întâmplă cu aceste persoane? Ele devin uneori personaje, trec, cu alte cuvinte, Într-un regim al imaginarului, Însă nu numai În literatură, ci chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de riduri, de părul cărunt: toate, semn că firavele lor corpuri țin de natură, că sunt supuse trecerii și mai ales morții, ca orice formă de viață, oricât de mult ar refuza acest adevăr. Apologia tinereții făcută În Portretul lui Dorian Gray de lordul Henry Wotton În fața frumosului Dorian consună cu filosofia de viață a lui Oscar Wilde și a oricărui dandy de la finele veacului al XIX-lea: Tinerețea este singurul bun de care merită să te bucuri. ș...ț acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
firavele lor corpuri țin de natură, că sunt supuse trecerii și mai ales morții, ca orice formă de viață, oricât de mult ar refuza acest adevăr. Apologia tinereții făcută În Portretul lui Dorian Gray de lordul Henry Wotton În fața frumosului Dorian consună cu filosofia de viață a lui Oscar Wilde și a oricărui dandy de la finele veacului al XIX-lea: Tinerețea este singurul bun de care merită să te bucuri. ș...ț acum nu-ți dai seama. Dar Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fiecărei zile ascultând vorbele plicticoșilor, Încercând să-i ajuți pe cei pentru totdeauna Înfrânți sau jertfindu-ți viața În folosul ignoranților, mediocrilor și vulgarilor. Toate astea sunt doar țelurile bolnăvicioase, falsele idealuri ale vremii noastre 1. Întreaga poveste a lui Dorian Gray poate fi citită atunci nu doar ca manifest implicit al unei noi epoci, care leagă o lume crepuscular-decadentă de un timp auroral, exaltat; ea este alegoria refuzului unui dandy de a accepta alterarea propriei Întruchipări. Narcis inflexibil, eroul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
urechile justiției... Mircea Mihăieștc "Mircea Mihăieș" Narcis & Co. Oscar Wilde Între oglinzi carnivore*tc "Narcis & Co. Oscar Wilde Între oglinzi carnivore*" Gesticulând larg, uluind prin spontaneitate și subjugând prin farmecul irezistibil al inteligenței sale vii, corozive, ofensive, devastatoare, autorul lui Dorian Gray fascinează și astăzi prin personalitatea sa uluitoare, În detrimentul operei - rău Înțeleasă, rău interpretată și mai ales rău recuperată. Mană cerească pentru specialiștii „studiilor de gen”, Oscar Wilde strălucește mai mult În anticamera culturii decât În saloanele de onoare, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
s-ar spune azi, oscilând tiranic - așa cum sugeram mai sus - Între „machiaj” și „mască”, adică Între Încercarea de corectare a realității și ascunderea acesteia. Marea majoritate a scrierilor sale - eseuri, piese de teatru, povești și, bineînțeles, romanul The Picture of Dorian Gray, dar fără a omite extraordinara sa corespondență - sunt rezultatul unei Împărtășiri prealabile a propriilor idei și subiecte cu cei apropiați. Fântână nesecată de inspirație pentru discipoli, Oscar Wilde „furniza” cu generozitate subiecte pe care unii dintre admiratori nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
transcrie” povestea despre un bărbat și portretul lui. „Pe aceea am s-o scriu eu pe larg și aș fi groaznic de supărat dacă mi-ar lua-o cineva Înainte.” Potrivit lui Richard Ellmann, e cea dintâi menționare a Portretului lui Dorian Gray. Dar și prima filă a unui dosar ce nu și-a găsit rezolvarea nici până În ziua de azi. În capcana falsei limpezimi a romanului au căzut, cei dintâi, criticii și istoricii literari. Pentru ei, lucrurile sunt simple: dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ce nu și-a găsit rezolvarea nici până În ziua de azi. În capcana falsei limpezimi a romanului au căzut, cei dintâi, criticii și istoricii literari. Pentru ei, lucrurile sunt simple: dintr-o singură trăsură de condei, au decis: Portretul lui Dorian Gray (1890-1891) este un manifest al estetismului! Adică ilustrarea artistică a unei idei pur teoretice. Și Încă: o Încercare - reușită - de a da formă literară teoriei „artei pentru artă”. Fără Îndoială, există mult adevăr În aceste locuri comune ale criticii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
vietăți neștiute și nevăzute? Reparcurgând pasajul inițial al „Prefeței”, lucrurile se limpezesc: „Artistul e creatorul lucrurilor frumoase”. Dar numai pentru o clipă: ce se Întâmplă cu lucrurile urâte? Ce se Întâmplă, altfel spus, cu zecile de pagini din Portretul lui Dorian Gray dedicate urâtului și spaimei de urât (adică de eșec, bătrânețe, moarte, uitare)? Unde e fractura? Unde e inconsistența modului Însuși al lui Wilde de a concepe arta? Acestor Întrebări li se poate replica În două feluri. Există un răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a umilinței față de artă, dublată de practicarea agresivă a unui ton peremptoriu, mai potrivit unei dizertații aulice decât unui text ce vorbește despre moliciunea etică a ființei umane, o moliciune Întrecută doar de slăbiciunea acesteia față de propriile inconsistențe. Portretul lui Dorian Gray confirmă plăcerea enormă a lui Wilde de a povesti. (Jurnalul fraților Goncourt ș1956, p. 1005ț vorbește despre „cet individu au sexe douteux, au langage de cabotin, aux récits blagueurs”, a cărui vervă narativă acaparează ore Întregi atenția audioriului.) La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
el un om bogat, și, mai ales, la controversatul roman ce i-a asigurat posteritatea, dar l-a făcut și vulnerabil la atacurile nemiloase ale marilor săi dușmani. Când, În 1895, este chemat la tribunal, procurorul citează largi fragmente din Dorian Gray, transformându-le În bază de acuzare a scriitorului Însuși. Un caz uluitor al transferului artă-biografie, parcă spre a confirma butada wildiană: „Mi-am pus geniul În viață, iar În artă doar talentul!” În datele sale primordiale, Portretul lui Dorian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Dorian Gray, transformându-le În bază de acuzare a scriitorului Însuși. Un caz uluitor al transferului artă-biografie, parcă spre a confirma butada wildiană: „Mi-am pus geniul În viață, iar În artă doar talentul!” În datele sale primordiale, Portretul lui Dorian Gray nu e un deschizător de drum, o „invenție absolută”, un cap-de-operă ce rupe brutal cu tradiția, spre a făuri noi pârtii prozei moderne. Romanul nu e un Ulysses al secolului al nouăsprezecelea, iar Wilde n-a emis niciodată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nouă” a ideilor, Wilde conferă mitului faustic al vânzării sufletului În schimbul tinereții veșnice doza de sfidare, de poză, de artifical, de ireverențios, de lubric pe care nici unul dintre antemergătorii săi n-ar fi Îndrăznit s-o propună. La celălalt capăt, Dorian Gray stabilește un dialog - strict contemporan, de data aceasta - cu Marius Epicureanul al lui Walter Pater, dar, mai ales, cu des Esseintes al lui Huysmans. (Des invocată de critici, paralela cu Lucien de Rubempré, dandy-ul echivoc al lui Balzac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
aproape paralelă scopului pur estetic avut În vedere de Wilde.) În Cărbune, creion și otravă, faimosul eseu despre „viața ca artă”, Wilde Își dezvăluie admirația nețărmurită față de romanul A rebours, care devine, de altfel, cartea secretă citită de personajele din Dorian Gray. Însă aceste pariuri teoretice nu trebuie să obtureze imaginea cu adevărat pregnantă oferită de roman. Criticii mai noi au demonstrat că influența efectivă a „cărții otrăvite” a lui Huysmans a fost mai importantă asupra personajelor decât asupra lui Wilde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pur literare. Interpretarea mitului tinde, la rându-i, să instituie o realitate mitică de gradul al doilea, prin modificarea drastică a moralei povestirii. Dacă, În linii mari, legenda lui Narcis e ușor recognoscibilă În triunghiul creat de complicatele relații dintre Dorian Gray și cei doi magiștri ai săi - Basil Hallward și lordul Henry Wotton -, finalul romanului propune o evadare plină de riscuri din formula clasică. Spre deosebire de inocentul absolut Narcis, Dorian Gray reprezintă forța de pătrundere a răului În mit - adică În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Narcis e ușor recognoscibilă În triunghiul creat de complicatele relații dintre Dorian Gray și cei doi magiștri ai săi - Basil Hallward și lordul Henry Wotton -, finalul romanului propune o evadare plină de riscuri din formula clasică. Spre deosebire de inocentul absolut Narcis, Dorian Gray reprezintă forța de pătrundere a răului În mit - adică În realitate. „Noul hedonism” profesat de Lord Wotton nu e decât varianta hard a teoriilor estetice aflate la putere În mediile „esteților și decadenților” din preajma lui Wilde. Dezvoltarea proprie nezăgăzuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
livrești și mondene, se leagă de cele mai subtile aspecte ale decadentismului european. Prin accentul pur existențial aplicat sferei esteticului, „decadentul” trăiește nemijlocit expresia artistică râvnită. Spre aceeași concluzie converge și panegiricul de o rafinată cruzime al lordului Henry pentru Dorian Gray: „Viața a fost modalitatea ta de exprimare artistică”. Iar Barbey d’Aurevilly, definindu-l pe Brummell, spune că acesta, În felul său, a fost un „mare artist”, că „plăcea prin persoana sa așa cum plac alții prin operele lor”. Asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
prin stilizare, prin unitatea abstractă a detaliilor, subliniate de fard. Masca dă contur unui moment-limită din viața estetului, marcând o concentrare simbolică (precum În masca pluriformă a lui Klingsor, eroul lui Hermann Hesse) sau o dedublare (ca În portretul lui Dorian Gray). Acest tip uman e victima propriei unilateralități. Trăind invariabil pe o singură traiectorie, lipsa unor potențialități deschise către viața autentică Îl anihilează. Un grotesc tragic se Încheagă astfel sub aburii fascinatorii ai esteticului. În Moartea la Veneția, masca semnifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
1887. Maurice Barrès, Sous l’œil des barbares, Paris, 1888. Gabriele D’Annunzio, Il Piacere, Roma, 1889. Paul Bourget, Le Disciple, Paris, 1889. James Abbot McNeil Whistler, The Gentle Art of Making Enemies, Londra, 1890. Oscar Wilde, The Picture of Dorian Gray, Londra, 1891. Stendhal, Souvenirs d’égotisme, Paris, 1892. Eugène Delacroix, Journal, Paris, 1893-1895. Edmond și Jules de Goncourt, Journal, Paris, 1887-1896. Oscar Wilde, De profundis, Reading Gaol, 1897. Joseph Conrad, Lord Jim, Londra, 1900. Hugo von Hofmannsthal, Das Märchen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ne in-tertextualizează fără să Înțelegem; Într-un cuvânt, suntem vorbiți de o „gură“ ce nu este a noastră, dar se află În noi. Tot ce-i spuneam aseară lui Basil la Gambrinus găsesc acum În prefața la The Picture of Dorian Gray, de Oscar Wilde: „Nici un artist nu are preferințe de ordin moral. La un artist, o preferință de ordin moral devine manierism stilistic de neiertat“. (vineri) Un cald de iulie văros Înmoaie asfaltul. Talpa pantofului se Încleiază și trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]