1,717 matches
-
insatisfacții și revolte, tu contra ta și amândoi împotriva destinului. Te războiai cu tine, ca două ființe față-n față; până la urmă mi-ai transmis și mie neliniștile tale fundamentale, și mă uitam în ochii tăi dilatați și rotunzi până ce draperiile imaginare ale timpului începeau să tremure în bătaia destinelor noastre. Atunci totul devenea posibil. Mă uitam la tine în înserarea gravă a odăii pe care o visez mutată aici unde locuiesc acum, la etajul întâi al clădirii acesteia de pe bulevardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dorință să prind cu vechile viclenii crapii Dunării. Mă simțeam însă atras de ascunzișurile necontenit înoite, în cotloanele și printre ostroavele apei. Cu mult înainte de asfințit eram singur, cu totul desfăcut și despărțit de tovarășii mei. Luntrea se strecura printre draperii de liane. Ștefan Gâdea, omul meu, simțind ce caut, mă ducea într-un loc pe care îl știa el. Fără să-mi spuie el nimic, am cunoscut acel loc. Era o grădină sălbatică, înflorită nou de la nuferii din baltă până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unui emir care o amenința, lăsându-l orb. În ciuda renumelui, locuia într-o casă la fel de modestă ca a noastră, situată în suk-ul negustorilor de parfumuri, în fundul unei înguste galerii cu arcade. Era de ajuns să dai la o parte o draperie ca să intri în bârlogul ei. O slujnică negresă ne-a poftit să luăm loc într-o încăpere micuță, după care ne-a condus, la capătul unui culoar întunecos, într-o sală ceva mai mare. Um-Bassar stătea așezată pe o uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe podea arabescuri. M-am îndepărtat de fereastră pentru a lăsa să pătrundă lumina lunii. Abia spre ora unu dimineața, poate chiar mai târziu, strada și-a regăsit liniștea. Dănțuitoarea mea s-a întins pe jos, istovită, gâfâind. Am tras draperia de la fereastră, căutând o urmă de curaj în beznă. Hiba. Chiar dacă pământul Africii nu mi-ar fi oferit decât acest dar, el ar fi meritat pe veci dorul meu. Dimineața, pe când dormea, iubita mea avea același zâmbet pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
odinioară, și pândind ritmurile muzicanților negri care, nu mă îndoiam, aveau curând să-și facă auzite instrumentele pe stradă. Atunci aveam să mă întorc spre mijlocul încăperii și aveam să revăd umbra dragei mele Hiba dănțuind. Un vânt puternic umflă draperia, care porni să fâlfâie și să se răsucească grațios. Afară, zgomote de pași, strigăte care se apropiau. Muzicanții din amintirile mele, poate? Dar de ce erau aduși cu un asemenea tărăboi? Uimirea mea a fost, vai! de scurtă durată; spațiul pieței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Kaabei tocmai fusese deschisă de către vreun oaspete de soi, m-am grăbit să intru, cât să rostesc o rugăciune. Era podită cu lespezi din marmură albă cu vinișoare roșii și albastre, iar pereții erau acoperiți, pe toată lungimea lor, cu draperii din mătase neagră. A doua zi, m-am întors în aceleași locuri și am repetat cu fervoare aceleași ritualuri, așezându-mă apoi, pentru câteva ceasuri bune, cu spatele rezemat de incinta moscheii, nesimțitor față de cele ce mă înconjurau. Nu încercam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fel cu cel din vila mea de la Pompei. Dar la Pompei e soare. Aici, în Germania, nu e niciodată destul de cald, și iarna e insuportabilă. Vitellius făcu un semn și sclavul se duse repede la fereastră, dând la o parte draperia grea, de piele. Vitellius privi plictisit fulgii care cădeau. Nu degeaba soldații noștri ar face orice ca să fie transferați la Mediterana. Sclavul lăsă draperia să cadă, iar Vitellius se apucă din nou să ronțăie migdale și să bea vin dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
insuportabilă. Vitellius făcu un semn și sclavul se duse repede la fereastră, dând la o parte draperia grea, de piele. Vitellius privi plictisit fulgii care cădeau. Nu degeaba soldații noștri ar face orice ca să fie transferați la Mediterana. Sclavul lăsă draperia să cadă, iar Vitellius se apucă din nou să ronțăie migdale și să bea vin dintr-o cupă din aur cizelat. Îl privi pe băiat pe sub pleoapele umflate. — Ești gal? — Sunt gal. Nu-mi plac galii, zise încruntat Vitellius. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-l înroleze pe Titus? — Da. Când a aflat că Vitellius a aranjat să fie ales împărat, împotriva lui Galba, și că Titus îi aparținea... Înrolarea unui gladiator e împotriva legii, dar Valerius Mucrus a acceptat - se ridică și aranjă draperia grea de piele de la intrare, apoi se întoarse și se așeză. Lui Titus îi datorez viața. Vântul scutura pereții cortului, vâjâind puternic în noaptea de sfârșit de ianuarie, sub cerul Pannoniei. În scurtul interval dintre două rafale se auzea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care te așteaptă. Acum poți purta o discuție dureroasă. Nu mă întreba nimic. Nu eu sunt cea care trebuie să-ți răspundă. Se întoarseră la vilă. Calvia îl conduse pe Antonius într-o sală mică și se retrase repede, trăgând draperia purpurie de la intrare. Uimit, Antonius îl văzu în fața sa pe Titus; fu emoționat când îi strânse mâna - acesta era gestul specific al adepților lui Mithra. — Ești aici. Trăiești, spuse Titus, continuând să-i strângă mâna. Și tu... Am auzit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Soldatul îl împinse; se purta însă cu grijă. Intrară într-o sală mare, luminoasă, mărginită de coloane, care dădea spre curtea interioară unde, zilnic, se desfășurau antrenamentele. De acolo Manteus îi observa pe cei datorită cărora câștiga grămezi de sesterți. Draperiile de lână colorată erau date în lături, iar înăuntru pătrundea lumina palidă a dimineții ploioase, ce cădea pe statuile de lemn așezate de jur împrejur, reprezentând bărbați în mărime naturală care purtau armamentul de gladiatori. Figurile acelea războinice, teribile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
te-aș fi închis. Crezi că aici nu sunt spioni care să-l informeze pe împărat despre toate câte se întâmplă? Crezi că vreau să pierd bunăvoința lui, tratându-te ca pe un oaspete de seamă? întrebă, privind îngrijorat spre draperia de la intrare. În definitiv, ești doar un bărbat care trebuie să devină secutor. Se ridică deodată, se apropie cu pași ușori de draperie și o dădu deoparte. Întâlni privirea impasibilă a santinelei. Lăsă draperia să cadă și se întoarse, întunecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vreau să pierd bunăvoința lui, tratându-te ca pe un oaspete de seamă? întrebă, privind îngrijorat spre draperia de la intrare. În definitiv, ești doar un bărbat care trebuie să devină secutor. Se ridică deodată, se apropie cu pași ușori de draperie și o dădu deoparte. Întâlni privirea impasibilă a santinelei. Lăsă draperia să cadă și se întoarse, întunecat la față. — Vitellius pleacă în Gallia. De acolo, se va duce în Italia, cu tot fastul ce i se cuvine unui împărat. Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de seamă? întrebă, privind îngrijorat spre draperia de la intrare. În definitiv, ești doar un bărbat care trebuie să devină secutor. Se ridică deodată, se apropie cu pași ușori de draperie și o dădu deoparte. Întâlni privirea impasibilă a santinelei. Lăsă draperia să cadă și se întoarse, întunecat la față. — Vitellius pleacă în Gallia. De acolo, se va duce în Italia, cu tot fastul ce i se cuvine unui împărat. Noi, aici, zise cu glas puternic, vom avea grijă să-i îndeplinim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu știu să țin scutul? — Unde vrei să ajungi, Valerius? Manteus scruta neîncrezător și curios chipul plin de vânătăi al lui Valerius. — Ce vrei să spui? Valerius se aplecă spre lanist și vorbi cu glas scăzut: — Spune-i spionului din spatele draperiei să plece și-ți voi vorbi deschis. După câteva minute, Manteus și Valerius coborau în grădina lanistului, plină de copaci în floare. — Spune, zise Manteus, așezându-se pe o bancă de piatră. Aici nu ne aude nimeni. — Cum vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înțeles, apoi devenea iar puternic. — Cu ce vini mă înfățișez dinaintea zeului meu? murmură, strângându-i mâinile lui Titus. Viața veșnică... Zeul meu îmi dăruiește viața veșnică. Întotdeauna am încercat să lupt de partea Binelui... Deodată, o mână hotărâtă îndepărtă draperia de la intrare, dincolo de care se zărea cerul cenușiu din acea dimineață de noiembrie. Intră un bărbat scund, zvelt, înfășurat într-o paenula de lână. În urma lui mergea un servitor care ducea un sac mare. — Proculus! Errius Sartorius sări în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fără violență. Iar el să abdice. În schimb, va primi ceea ce dorește. — Eu însumi îl voi escorta în locul unde va hotărî să se stabilească, adăugă Arrius Varus. Cei doi ambasadori îl urmară pe Antonius, care se îndreptă spre ieșire. Trase draperia, ca să-i lase să iasă. — O clipă, zise Vinicius Crulpus, oprindu-se. Eu rămân. — Rămâi? tresări Allius Cerpicus. Nu înțeleg... Ce înseamnă asta? Rămâi aici? Vinicius Crulpus nu se uită la el. I se adresă lui Antonius: — Ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-i servească cina, o umbră căzu dintr-odată peste soare, la fel de repede cum o zi de iarnă se topește într-o seară cețoasă și apoi în noapte, iar după-amiaza luminată în alb se prefăcu în pergament când cerul se întunecă. Draperii albe zburau de la fiecare fereastră. Bucăți de ziare și pungi vechi se iviră peste tot pe străzile indigo. Aerul se subție și se transformă într-o boare care-i făcu pielea de găină pe brațe. — Uite, strigă Kulfi, vine ploaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
betel sau își puneau picioarele pe genunchii unui prieten pentru un masaj generos, îi lovea inspirația pentru folosirea sârmei. Dintotdeauna își doriseră să-și scrijelească numele pe scoarța unui anumit copac sau pe gardul împrejmuitor al vreunui monument protejat. O draperie avea nevoie de cârlige. O poartă, un soi de închizătoare. Întotdeauna se găsea o plantă care nu voia să crească drept. O capră care încerca să mănânce planta. Un câine care încerca să muște capra. O nevoie stringentă de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
bec neacoperit se bălăngănea la capătul unui fir deasupra lui și arunca o lumină slabă peste masă, în timp ce restul camerei se topea în întunericul din jur. Ferestrele erau întunecate, ca niște găuri negre de-a stânga și de-a dreapta sa. Draperii triste și murdare atârnau șleampăt de o parte și de alta. Se ridică, adună la un loc materialul gri și se așeză din nou în fața cotletelor sale. Oh, oare cum va reuși să termine chestiile alea oribile, carbonizate? Chiar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
și pantaloni albi și, cu o privire încă ușor încruntată intră în cameră. Și... Vai, dar vai, cine se poate pune cu soarta? Ce fată! Ce fată văzu, așezată timid între o mămică și un tătic urâți, când trecu de draperia care atârna la ușa încăperii! Depășea orice așteptare a sa. Atât de rotunjoară, de rozalie și de albă! O astfel de apariție sub soarele indian! Cu așa o față somnoroasă și ochi somnoroși, așa un zâmbet somnoros de bun-simț... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
țâțe babane; două palme convexe, ridicate și încordate. Doris își ridică dulce privirea. — Ah, voi, gagicuțelor. Voi, scriitoarelor. Ia hai, am exclamat eu. Am condus-o, ținând-o de mâna-i rece și osoasă. Am trecut prin praful umed al draperiei, pătrunzând în zgomotul mai intens, în fumul mai gros, în băutura mai multă. Douăzeci de bărbați gălăgioși urmăreau evoluția femeii mari de pe scena mică. Era neagră ca un păianjen și mare și știa meserie - cu fața inexpresivă, așa cum trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Motivația ei care e? Dar a lor? Ascultă, urcăm la tine, unde îți voi ține o lecție cu adevărat lungă despre motivație. Privirea ei m-a cântărit din ochi. A dat din cap și a zâmbit, apoi a trecut printre draperii, grăbită de o palmă răsunătoare care căzu peste dosul ei tare ca piatra. Am însoțit-o mormăind, în timp ce urmăream ce se întâmplă pe scenă. Nu-i așa că e frumos felul în care sunt croite toate la fel? Să le dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
greața a început să mi se ridice spre gât De fapt, greața îmi dispăruse fără urmă, înecată într-altă tonă de băutură. În timp ce urcam scările, curățindu-mi costumul de cioburile ude, am observat că tatăl meu mă privea prin crăpătura draperiilor roșii. M-am uitat la el zăpăcit, așteptând o reacție din partea lui Dar el îmi aruncă o privire scârbită, care îmi cerea să dispar, după care se retrase în umbră cu băutura lui. Zece minute mai târziu, continuam să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
văzut că Ladbroke Grove era tot timpul numai scântei și sclipiri. Am cumpărat o sticlă de rom de la un magazin american și am intrat greoi în acțiune. Nu-mi mai amintesc prea bine ce s-a întâmplat: pahare sparte și draperii călcate în picioare, viața de șobolani a manglitorilor, bucuria nebuniei pe care o au fiii haosului. A doua zi m-am trezit cu un spate care semăna cu un acoperiș de olane, uscat ca un deșert, micșorat. Pe coridor m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]