1,425 matches
-
trebui să fugi după Vecu și să-l obligi să înghită un pumn de mâl. Te urci în barcă, doctorul Dinu te urmează nehotărât, dar neîndrăznind după tot ce s-a întîmplat să-ți propună să renunțați, apuci vâslele cu dușmănie și te uiți la cer: "Afurisită ploaie". Din pricina ploii, nu te mai duci la mlaștină. Dealtfel, ți-a pierit cheful de vânătoare. Rămâi cu doctorul Dinu la văduva unde-și ține el pușca, o femeie tăcută, și ceri ceva de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
formată din niște geamuri, toate închise. Până când Maggie și Mustafa îl ajunseră din urmă, Uri gesticula deja disperat către un paznic de la ușă. După cum se temuse, Muzeul Israelului era închis pentru Sabat. După o lungă pledoarie, gardianul îi întinse cu dușmănie lui Uri un telefon mobil, după toate aparențele deja conectat. Vocea lui Uri se schimbă instantaneu, devenind deodată mai ușoară, plină de căldură și bună dispoziție. Maggie nu avea idee ce spunea, dar era sigură că vorbea cu o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
oprea să mă întrebe: „Mai faci?” Aștepta să zic un „nu” de circumstanță, ca să mă lase în pace. Nu era, în fond, un om rău și regreta, poate, că trebuia să mă pedepsească. Mă uitam atunci în ochii lui cu dușmănie și ziceam: „Da, mai fac”. Îl sileam să mă bată din nou, în timp ce eu, ca să nu izbucnesc în lacrimi, îmi înfigeam dinții până la sânge în degete. „Te omor, striga tata disperat, te omor”. Îl înfruntam: „Asta și vreau. Ca să intri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
m-a asigurat Arhivarul, poruncind să se aducă încă un pat care a fost așezat la fereastră, aproape lipit de al meu din pricina spațiului puțin. Necunoscutul nu s-a recomandat. M-a privit fără să zică nimic, rece, aproape cu dușmănie, apoi s-a apucat să-și aranjeze pijamaua și lucrurile de toaletă. — Ce e cu asta? m-a întrebat împingând de pe masă lampa mea cu spirt, ca să-și facă loc pentru un borcan de dulceață. — Ce să fie? O lampă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
într-o zi au dus-o cu forța la cafenea. Bărbații stăteau la mese, tăcuți, întunecați, iar ea rămăsese în picioare ca înaintea unui tribunal. Mai fusese dusă așa o văduvă, una cu gura spurcată care nu se intimidase de dușmănia pescarilor. Se pornise să-i ocărască și toți dracii se băteau la gura ei. „De ce nu vă duceți la azil? le strigase femeia. Să vedeți ce-i cu bufnița aia bătrână care se ascunde între oglinzi, poate e ăla care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă faceți să tac”. Și de disperare că nu mai avea pe cine să ocărască, femeia izbucnise în plâns. Dar Marta nu era rea de gură. Din partea ei pescarii n-aveau de ce să se teamă. De aceea o priveau cu dușmănie și poftă (și pe măsură ce o doreau mai mult o dușmăneau mai mult sau invers), ținând-o în picioare în fața lor, lângă arțarul plin de omizi și de praf care-și arunca o parte din umbră pe mese. Ea pricepuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poftă (și pe măsură ce o doreau mai mult o dușmăneau mai mult sau invers), ținând-o în picioare în fața lor, lângă arțarul plin de omizi și de praf care-și arunca o parte din umbră pe mese. Ea pricepuse că în dușmănia lor se cuibărise dorința, că fiecare ar fi vrut s-o răstoarne acolo în praf poate, și stătea cu ochii în pământ, înfruntându-i tocmai prin refuzul de a se dezvinovăți. Un puștan obraznic, slab, numai piele și os, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nevăzut. Marta privea omizile care se târau pe trunchiul bătrân al arțarului, așteptând cu pumnii strânși, dar râsul i-a obosit și ușurat pe pescari. Când au tăcut și s-au întors spre ea, nu mai exista nici urmă de dușmănie în atitudinea lor. Palma pe care Marta i-o trăsese puștanului le plăcuse. „A dracului femeie, ziceau parcă mutrele lor. Ați văzut cum l-a pleznit?” O priveau chiar cu simpatie și au lăsat-o să plece. Noaptea însă au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca și în cazul Hingherului. Dar n-a izbutit să afle nimic și cu timpul nimeni n-a mai crezut în zvonul care făcuse cătunul să fiarbă. A rămas doar vechea și inexplicabila (Marta nu și-o lămurea nici ea) dușmănie tăcută împotriva celor care veneau de la azil. Dușmănie de care mă loveam și eu. Cum mă zăreau, pescarii deveneau morocănoși, ostili și își coborau privirile în fundul ceștilor de cafea. Nu știau nimic despre mine, dar era de ajuns că veneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
izbutit să afle nimic și cu timpul nimeni n-a mai crezut în zvonul care făcuse cătunul să fiarbă. A rămas doar vechea și inexplicabila (Marta nu și-o lămurea nici ea) dușmănie tăcută împotriva celor care veneau de la azil. Dușmănie de care mă loveam și eu. Cum mă zăreau, pescarii deveneau morocănoși, ostili și își coborau privirile în fundul ceștilor de cafea. Nu știau nimic despre mine, dar era de ajuns că veneam de dincolo de baltă ca să-și arate fără ocolișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
stătea mai departe cufundat în tăcerea lui, închis în ea și așteptând era rațiunii. În rest, până și Moașa devenise parcă mai prevenitoare cu mine. Nu mă mai privea de sus și renunțase la ironii. Iar Arhivarul abia își ascundea dușmănia sporită, printr-un plus de servilism. Căci începuse, mi-am dat seama, o rivalitate surdă între noi. El avea ca armă trecutul tuturor, pe care-l păzea cu gelozie, eu aveam nopțile din sala cu oglinzi care-mi dădeau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trebui să fugi după Vecu și să-l obligi să înghită un pumn de mâl. Te urci în barcă, doctorul Dinu te urmează nehotărât, dar neîndrăznind după tot ce s-a întâmplat să-ți propună sa renunțați, apuci vâslele cu dușmănie și te uiți la cer: „Afurisită ploaie”. Din pricina ploii, nu te mai duci la mlaștină. Dealtfel, ți-a pierit cheful de vânătoare. Rămâi cu doctorul Dinu la văduva unde-și ține el pușca, o femeie tăcută, și ceri ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în lupta cu o poftă de către cei prea lipsiți de voință, prea degenerați pentru a-și putea impune o măsură în aceasta, de acele naturi având nevoie de o trappe, metaforic vorbind (și nemetaforic), de o irevocabilă declarație oarecare de dușmănie, de o prăpastie între ei și pasiune. Mijloacele radicale le sunt indispensabile doar degeneraților; slăbiciunea voinței, mai precis incapacitatea de a nu reacționa la un stimul, nu e ea însăși decât o altă formă de degenerare<footnote Idem, Amurgul idolilor
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
el. Când l-au chemat la Poliție nu știa. De la anturaj, de la băutură... avea carte la bază. Avea douășpe clase băiețașul ăla“. Afară, frig, beznă. În jurul casei se adunaseră sătenii. Ca la mort. Când stai mult pe secție e bârfă, dușmănie, te saturi unii de alții, că vezi numai aceleași figuri și, practic, citim, ascultăm muzică, nu prea avem ce să mai vorbim, am luat-o de n ori la rând, să ne povestim viața, lucrurile. Citim orice carte, orice revistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
pe alții. Se urăsc... se luptă... Gaston îl privi pe Endō și dădu din cap. Trist. Nu era numai Algeria. Și nu numai Franța. Aici, în clipa aceasta... Se părea că nu mai există altceva pe lume decât ură și dușmănie. Țările se dușmănesc, oamenii se suspectează... Dragostea și încrederea au dispărut cu totul. Dulles îl suspecta pe Hrușciov, Hrușciov pe Dulles. Francezii îi urau pe algerieni, algerienii pe francezi. Și asta nu era tot. Chiar aici, sub ochii lui, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și cazmaua pe care le adusese omul. Gaston nu avea nici cea mai vagă idee la ce serveau. El nu știa nici măcar unde merg. Îi era suficient că Endō se purta prietenos cu Kobayashi și părea să fi uitat de dușmănie și de ură. Nu știa cum și când au ajuns să se împace, dar era oricum preferabil vărsării de sânge. — V-ați împăcat? zise Gaston zâmbind, privindu-i pe cei doi. Era atât de încântat că era cu ei, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
simțeam în stomac a devenit și mai mare. În timpul mesei, stăteam lângă Amichi, unul dintre luptătorii sosiți de la Cividale. Acesta m-a lămurit că, la intervenția lui Cipriano, episcop catolic de la Grado, exarhul Isacco făgăduise să înceteze orice act de dușmănie față de longobarzii din ducat. Pentru a pecetlui acest angajament, Isacco i-ar fi adoptat pe duci printr-un om de încredere al său, nobilul Gregorio. - Patriarhul arian de Aquileia ce crede despre toate astea? - Venerabilul Marciano a încercat să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a spus cu un aer grav: - Ne străduim ca lucrurile să iasă bine, Stiliano. Sunt fiu de negustor, sângele meu a absorbit razele de soare ale Orientului, și, fiind străin, a trebuit să lupt mereu cu neîncrederea și, uneori, cu dușmănia popoarelor ce m-au găzduit. Așa se face că m-am deprins să fiu precaut, să cântăresc faptele celorlalți și să măsor cât bine și cât rău este în ele, cât pot să câștig sau să pierd. Învățătura istoriei mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
flatulență. — Elio, spunea președintele, scuză ora târzie, dar știu că m-ai căutat. Apoi veniră cuvintele atât de așteptate și atât de temute. Rostite de vocea lui obișnuită, calmă, prietenească, aproape fraternă. O voce care nu lăsa să transpară nici dușmănie, nici răutate. Și totuși, cuvintele acelea moi și false de Încurajare confirmau ceea ce Elio știa deja: fusese aruncat În mare. După un preambul lung condimentat cu explicații contorsionate, președintele Îi dezvălui rezultatul ultimelor sondaje, despre care spunea că de-abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
era o cărțulie de dimensiuni foarte mici, cu o copertă de un roșu Închis). Toate ființele de la Răsărit, Toate ființele de la Apus, Toate ființele de la Miazănoapte, Toate ființele de la Miazăzi Să fie fericite, să rămână fericite; Fie să trăiască fără dușmănie. Nu era numai vina lor, se gândi el; trăiseră Într-o lume brutală, o lume a competiției și a luptei, a orgoliului și a violenței; nu trăiseră Într-o lume armonioasă. Pe de altă parte, nu făcuseră nimic ca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
decorat cu resturile civilizației. Și în tot parcul, numai ele au mai rămas, parcă a sunat trâmbița zilei de apoi și pământul s-a mântuit de lume. Țipenie! Nici casierițe, nici mape, nici Costache Popa, nici bebeluș! Ninge mărunt, cu dușmănie. După amiaza scade, apăsătoare. Înăuntru, afară, afară, înăuntru, se intră și se iese prin luciul apei. Băltoace mari sau mici, nu contează, liniștite să fie, ca oglinda. Atunci se arată în ele, ieșind din ape sau intrând, cum vrei s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
semnul crucii. Inginerul își plecă ochii îngrozit. Își frământa nehotărât căciula albă, flocoasă. - N-ați înțeles mesajul, tâlcul gestului nostru, oftă dintr-o dată îmblânzit Goncea. Vrem să uităm, bă. Am făcut pace, ce s-o mai ținem tot într-o dușmănie de clasă și de caractere. Izbucni în râs. Se lăsă pe spate, cu tot cu scaun. Râdea sacadat, de parcă îl gâdilase chiar inginerul Nisip. - Să uităm, asta-i deviza patriotică a momentului de-acuma. Asta-i indicația de la etapa asta istorică care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
s-au certat și s-au bătut de la râșnița aia de cafea turceaască. S-a bătut și vecinii, de a sărit toți, care cum și cu ce a apucat, alerga oameni la bătaie ca la pojar, că avea mulți oameni dușmănie p-alde Soporani, chestia cu colectiva, că zicea că bătrânul de l-ați îngropat azi era omul căpitanului Goncea de la raion. Ce mai, a fost o bătaie de a venit miliția și i-a despărțit că a tras cu revolvelu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ne mai uitam cu Macatist, că-i venea câteodată de mă prindea la-ncheietură la fereastă, rupeam cercevelele, îl mai potoleam, că mă gândeam că ne-aude poporul de-afară cum colcăia ăia îndesații, bătuciții, împâsliții, băgații în mine cu dușmănie și disperare la mascarlâc și cotârjeală de aprigul meu Macatist, că stătea oamenii cu listele la coadă și te speriai de câtă milă putea să-ți facă cum aștepta la lactate sau ce mai băga acolo la Turn, era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și-și încheie ziua la toaletă, unde vomă ore în șir. Soarele apuse peste Whipie aducând la poarta fabricii o mulțime de oameni curioși, care (deși unii erau soldații lui Jo și alții ai lui Mallami) renunțară câteva clipe la dușmănia tradițională și rămaseră să privească în tăcere fabrica însângerată până la căderea nopții, când aceasta își pierdu caracterul senzațional și ei își amintiră cine sunt și ce trebuie să facă în continuare. Multe automate și multe pistoale se armară. Apoi respirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]