3,527 matches
-
douăzeci de duci lituanieni și o ducesă văduvă; se specifică faptul că cinci dintre aceștia au fost mai în vârstă și astfel au avut prioritate față de cei șaisprezece rămași. Mindaugas, în ciuda tinereții sale, precum și Dausprungas fratele său, sunt enumerați printre ducii cei mai în vârstă, ceea ce înseamnă că și-au moștenit titlurile. Cronica livoniană Rhymed îl descrie în 1236 ca pe un domnitor al întregii Lituanii. Drumul lui către acest titlu este necunoscut. Cronicile rutene menționează că a ucis sau expulzat
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
vârstă, ceea ce înseamnă că și-au moștenit titlurile. Cronica livoniană Rhymed îl descrie în 1236 ca pe un domnitor al întregii Lituanii. Drumul lui către acest titlu este necunoscut. Cronicile rutene menționează că a ucis sau expulzat o parte din duci, inclusiv rude. Istoricul S.C. Rowell a descris ascensiunea sa la putere ca având loc prin „procesele familiare de căsătorie, crime și succes militar”. În timpul anilor 1230 și 1240, Mindaugas și-a consolidat puterea și a stabilit-o în diferite ținuturi
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
au făcut, unele lângă altele, aranjate după un plan stabilit de dinainte, apărând în felul acesta prima uliță și cea mai lungă, căreia i s-a zis „Ulița mare”, iar apoi s-a numit pe rând: Ștefan cel Mare, I.G. Duca, 23 August, iar actualmente 22 Decembrie. În 1851 este ctitorită Biserica Sfânta Treime, lăcaș de cult ortodox pentru locuitorii din Burdujeni. Edificiul a fost construit în zona centrală a așezării, pe „Ulița mare”. Cea dintâi lege a împroprietăririi pusă în
Burdujeni () [Corola-website/Science/305626_a_306955]
-
presiuni asupra domnitorilor români pentru a-și impune stăpânirea politică. Au pretins drepturi de suzeranitate asupra domnitorilor, pe care îi considerau vasali. Relațiile suzerano-vasalice erau stabilite pe baza tradiției și pe baza puterii politice și militare. Titlurile înalte de regi, duci sau împărați trebuiau recunoscute nu doar de supușii din interior, ci și de conducătorii vecini. Țările Române s-au aflat în punctul de întâlnire a sferelor de influență a celor trei mari puteri ce și-au disputat dominația în regiune
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
regiune. Ducatul Brabant încercă de mai multe ori să anexeze Mechelenul, dar în 1333 Principatul Liège îl cedează Comitatului Flandra, fiind condus de aceeași familie domnitoare cu cea a Flandrei, dar în uniune personală. În secolul XV intră sub autoritatea Ducilor de Burgundia iar Mechelen devine o importantă provincie autonomă în cadrul Țărilor de Jos Burgunde. În 1490 primește de la Frederic al III-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, statutul de comitat și dreptul de a afișa simbolul imperial pe stema orașului
Senioria Mechelen () [Corola-website/Science/314994_a_316323]
-
Gloriosa dei Frari") și Bazilica Sfinții Ioan și Paul (Zanipolo) ("Basilica dei Sânți Giovanni e Paolo"), care cu 101 m lungime și 35 m înălțime este cea mai înaltă biserică din Veneția și a fost locul preferat de mormânt al ducilor. O altă biserică gotica este Madonna dell'Orto ("Chiesa della Madonna dell'Orto") (terminată după 1377, fațadă din secolul al XV-lea). Forme de tranziție la Renaștere sunt deja la biserică Sfanțul Zaharia ("Chiesa di Sân Zaccaria"). Prima clădire sacrala
Veneția () [Corola-website/Science/297320_a_298649]
-
zone mai largi din preajma acestei biserici. Acel spațiu care se prelungea către podul de piatră construit în vremea aceluiași domn peste pârâul Cacaina (în zona actuală Bucșinescu), se afla atunci la periferia orașului. Edificiul actual a fost construit de Gheorghe Duca voievod, în anul 1638, în doar 30 de zile, la sfârșitul celei de-a treia domnii moldovenești. Biserica a fost închinată de Gheorghe Duca vodă la Arghirocastro (lângă Adrianopol, Bulgaria), în schimbul Mănăstirii Hlincea, pe care a scos-o de sub această
Biserica Zlataust () [Corola-website/Science/318060_a_319389]
-
zona actuală Bucșinescu), se afla atunci la periferia orașului. Edificiul actual a fost construit de Gheorghe Duca voievod, în anul 1638, în doar 30 de zile, la sfârșitul celei de-a treia domnii moldovenești. Biserica a fost închinată de Gheorghe Duca vodă la Arghirocastro (lângă Adrianopol, Bulgaria), în schimbul Mănăstirii Hlincea, pe care a scos-o de sub această ascultare, făcând-o să atârne de noua sa ctitorie, Mănăstirea Cetățuia. În interiorul bisericii, se găsește un pomelnic care începe cu Eustratie Dabija Vodă și
Biserica Zlataust () [Corola-website/Science/318060_a_319389]
-
de Eliberare Națională, și guvernul francez, contribuind la realizarea mai mulltor acorduri de încetare a focului. Tillion a post printre primii care au denunțat folosirea torturii de către forțele beligerante franceze. În 1977 Germaine Tillion a primit Prix mondial Cino Del Duca și a obținut Marea Cruce a Legiunii de onoare. Ea a fost director onorific al Școlii Franceze de Înalte Studii în Științe Sociale (EHESS) în perioada morții sale.
Germaine Tillion () [Corola-website/Science/323242_a_324571]
-
un permanent colaborator al lui Ion I. C. Brătianu, pe care l-a susținut în toate acțiunile întreprinse pentru apărarea integrității țării și a formei de guvernământ, pentru realizarea reformelor vizând modernizarea structurală a societății românești. După spusele lui Ion Gh. Duca, a fost "„singura personalitate populară din acele vremuri deoarece, în calitate de primar al Iașului (27 aprilie 1914 - 14 decembrie 1916) și de șef al organizației liberale locale, a făcut eforturi deosebite pentru încartiruirea refugiaților și aprovizionarea populației”". El a depus eforturi
George G. Mârzescu () [Corola-website/Science/307343_a_308672]
-
aprovizionarea populației”". El a depus eforturi extraordinare pentru reîntregirea României în hotarele sale naturale, locuința sa din fața Universității ieșene devenind un loc de întâlnire a politicienilor acelor vremi (Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Barbu Delavrancea, Nicolae Iorga, Vintilă Brătianu, Ion Gh. Duca, Vasile G. Morțun, Emil Costinescu și alții). De asemenea, s-a ocupat de buna dezvoltare, gospodărire și reconstrucție a orașului Iași de după Primul Război Mondial. În noiembrie 1916, a fost ales în funcția de vicepreședinte al Adunării Deputaților. Remarcat de către
George G. Mârzescu () [Corola-website/Science/307343_a_308672]
-
Asan al II-lea încearcă să-și întărească poziția față de Cruciații din Constantinopol căsătorindu-și fiica, Elena, cu împăratul latin (de fapt francez) Balduin al II-lea. Acest proiect provoacă atacul despotului bizantin de Epir și Salonic: Teodor I Anghelos Duca Comnenul. Ioan Asan al II-lea îl înfrânge pe Comnen la Clocotnița (pe fluviul Marița, în bulgărește: Клокотница) în ziua de 9 martie 1230. Teodor Comnenul este făcut prizonier și orbit, dar împăratul Balduin refuză oferta lui Ioan Asan al
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
bizantin de la Niceea, condus de Ioan al III-lea Ducas Vatatzes, împotriva Imperiului Latin, al cruciaților, de la Constantinopol. După moartea soției sale unguroaice, Anamaria, Ioan Asan al II-lea se căsătorește cu Irina Comnena, fiica prizonierului orbit, Teodor I Anghelos Duca Comnenul, atunci eliberat și onorat. Șovăielile lui Ioan Asan între tabăra latină și cea greacă atrag implicarea ungurilor, care, cu consimțământul papei, au atacat Țaratul vlaho-bulgar în jurul anului 1230 și în 1238. După campania din 1230, Ioan Asan al II
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
săi, Filip moștenitorul tronului, Jean Tristan, conte de Valois și Pierre, conte d’Alençon, de fratele său, Alphonse de Poitiers, de ginerele său, Thibaud, rege al Navarei, de Robert d’Artois, fiul fratelui mort la Mansurah în cruciada precedentă, de ducii de Bretania, Montmorency, Montpensier, Laval și alți nobili de seamă pe care regele reușise să îi atragă și care se lăsaseră convinși, spre deosebire de restul armatei plătite, de plăcerea de a călători. Ei erau însoțiți de soțiile lor și multe doamne
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
confruntări de mai mici dimensiuni între cele două tabere, niciuna dintre ele nefiind decisivă. Între timp, cele mai multe dintre celelalte puteri locale s-au implicat în conflict. Siegfried al II-lea de Westerburg, arhiepiscop de Köln și elector, inamic tradițional față de ducii de Brabant, a încropit o alianță cu Reginald I, la care au aderat contele Henric al VI-lea de Luxemburg și fratele acestuia, Waleran de Luxemburg (senior de Ligny), ca și regele Adolf al Germaniei. Pe de altă parte, Comitatul
Războiul de succesiune pentru Limburg () [Corola-website/Science/328694_a_330023]
-
să se emancipeze de sub conducerea arhiepiscopului, s-au alăturat și ei acestei din urmă alianțe. După decisiva bătălie de la Worringen din 1288, câștigată de către ducele Ioan I de Brabant și de aliații săi, Ducatul de Limburg a intrat în posesia ducilor de Brabant. Orașul Köln și-a dobândit independența față de arhiepiscop și în cele din urmă statutul de oraș imperial în 1475.
Războiul de succesiune pentru Limburg () [Corola-website/Science/328694_a_330023]
-
Ducelui Boleslau al III-lea, el a dobândit importanță politică enormă în țară, acoperind cele mai importante oficii de judecată. În prerogativele sale ca voievod, el a avut dreptul să numească funcționari în autoritățile locale din Polonia, inclusiv în zonele Ducilor juniori, ceea ce îl făcea persoana ale căror decizii determinau soarta statului. Având în vedere conflictul dintre frați, Vladislav s-a ivit la orizont, în timp ce Salomea conspira împotriva lui, pentru ca el să demisioneze și să fie înlocuit de unul dintre frații
Vladislav al II-lea Exilatul () [Corola-website/Science/330617_a_331946]
-
motiv - îl considera un trădător. La data de 27 iulie 1144, Salomea de Berg și dușmanul înverșulat a lui Włostowic, a murit. În conformitate cu voința ducelui, provincia ei, Łęczyca, trebuia să revină provinciei Seniorate a lui Vladislav, însă voievodul Włostowic, împreună cu ducii juniori, au planificat o lovitură de stat, în scopul de a prelua cartierul pentru tânărul Henric. În acest caz, Vladislav a apelat la ajutorul aliaților săi din Rusia. Fără să mai aștepte sosirea alimentelor, el și-a trimis trupele împotriva
Vladislav al II-lea Exilatul () [Corola-website/Science/330617_a_331946]
-
în schimb, să ordone să fie orbit, să i se taie limba și să fie condamnat la exil. Włostowic era un om respectat și avea mulți prieteni, iar soarta sa a provocat mulți nobili să-și schimbe loialitatea lor față de Ducii juniori. Mai mult decât atâta, Włostowic a fugit în Rusia Kieveană, care l-a sprijinit de atâtea ori pe Vladislav, și i-a convins să rupă alianța. La începutul anului 1146, Vladislav a decis să dea atacul final asupra fraților
Vladislav al II-lea Exilatul () [Corola-website/Science/330617_a_331946]
-
ze Żnina din Gniezno, care l-a excomunicat pe Marele Duce - drept pedeapsă pentru soarta voievodului Włostowic - rezultand într-o serie de rebeliuni suplimentare. Înfrângerea de la sfârșit a fost mulțumită forțelor combinate ale Ducelui Boleslau al IV-lea cu trupele Ducilor juniori, dar și datorită subiecților lui Vladislav, ceea ce era o surpriză total neașteptată pentru el. Marele Duce a fost forțat să fugă din țară. La scurt timp după aceea, soția sa, Agnes, împreună cu copii, s-au alăturat Marelui Duce, după
Vladislav al II-lea Exilatul () [Corola-website/Science/330617_a_331946]
-
Vladislav, ceea ce era o surpriză total neașteptată pentru el. Marele Duce a fost forțat să fugă din țară. La scurt timp după aceea, soția sa, Agnes, împreună cu copii, s-au alăturat Marelui Duce, după încercările nereușite de a apăra Cracovia. Ducii juniori au avut un succes complet, iar Vladislav se alfa acum la mila vecinilor săi. Inițial, el și familia sa au stat la curtea tizului și cumnatului său, Ducele Vladislav al II-lea al Boemiei, la Castelul Praga. Titlul de
Vladislav al II-lea Exilatul () [Corola-website/Science/330617_a_331946]
-
este una din cele mai vechi familii nobiliare din Europa. În secolul al XII-lea descendenții acestei familii au devenit duci (în , în româna medievală "herțeg") ai Bavariei. În anul 1503 Albrecht al IV-lea a reunit cele trei linii bavareze. În anul 1623 Maximilian I de Bavaria a obținut demnitatea de principe elector al Sfântului Imperiu Roman, în virtutea extinderii autorității
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
anul 1503 Albrecht al IV-lea a reunit cele trei linii bavareze. În anul 1623 Maximilian I de Bavaria a obținut demnitatea de principe elector al Sfântului Imperiu Roman, în virtutea extinderii autorității sale asupra Palatinatului. Membrii familiei au domnit ca Duci, Electori și Regi ai Bavariei (1180 - 1918), Conți Palatini ai Rinului (1214 - 1803 și 1816 - 1918), Margrafi din Brandenburg (1323 - 1373), Conți de Olanda, Hainaut și Zeeland (1345 - 1432), Elector-Arhiepiscop de Köln (1583 - 1761), Duci de Jülich și Berg (1614
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
1214 - 1803 și 1816 - 1918), Margrafi din Brandenburg (1323 - 1373), Conți de Olanda, Hainaut și Zeeland (1345 - 1432), Elector-Arhiepiscop de Köln (1583 - 1761), Duci de Jülich și Berg (1614 - 1794/1806), Regi ai Suediei (1441 - 1448 si 1654 - 1720) și Duci ai Bremen-Verden (1654 - 1719). Familia a furnizat, de asemenea, doi Împărați Romani (1328/1742), un rege al Romanilor (1400), doi Regi ai Boemiei (1619/1742), un Rege al Ungariei (1305), un Rege al Danemarcei și Norvegiei (1440) și un Rege
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
despărțită între descendenții săi, care au creat ramura Bavaria-Landshut, Bavaria-Straubing, Bavaria-Ingolstadt și Bavaria-Munich. După Războiul Landshut de Succesiune, Bavaria a fost reunită în 1505. Din anul 1549 până în 1567 Casa Wittelsbach a deținut Kladsko în Boemia. Prin educația strict catolică, ducii bavarezi au devenit liderii Germaniei după Contrareformă. Din 1583 până în 1761, ramura bavareză a dinastiei a deținut Prinți Electori și Arhiepiscopi de Cologne și mulți alți Episcopi ai Sfântului Imperiu Roman. Prinții Wittelsbach au servit ca Episcopi de Regensburg, Freising
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]