741 matches
-
nemăsurată, se pregătea să o slujească neabătut și pe un timp mai îndelungat decât viețuiesc țestoasele marine. Soitarii Cauzei, căliții mameluci (activiști, sindicaliști, teroriști) trebuia să rupă nasul Occidentului, să tragă de urechi Europa, Asia, America, să apropie de viitor duhoarea crimei și să săvârșească miruirea groazei și disperării. Aducându-i în Carpați, pe banii plugarilor și păstorilor, îi întreținu, pe aceleași spinări îndoite, ani de zile. Însă, brusc, filotimia și îmbelșugarea se curmară: apucat de sminteala cărpănoșiei, Grandomanul invocă necesitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Bine!? Dar nu uita!... Și iarăși ridică un deget aspru, a îngrețoșare, față de lucrurile cele întinate și lumești: Nu lacom, noi! Nu strângem multe comori, pe Pământ! Moliile rod și hoții fură la ele!... Chitul cel alb a oftat cu duhoarea cea înecăcioasă. Fumul acela, de la plecare, parcă mirosea altfel decât întâia oară. Te pomenești că o fi având niscaiva gălbează la carburator, a tot cugetat Vartolomei, care rămăsese, în drum, clătinându-se, pe picioarele lui, betege din pruncie, cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tineri și care nu cunoscuseră din experiențe directe chipul hâd al războiului. Speriați și buimaci, sunt organizați repede sub comanda unui veteran sau ofițer cu nervii mai tari. Sapă, sparg, încearcă asemeni multora să salveze ce se mai poate salva. Duhoarea de carne arsă plutește peste tot și face pe unii dintre ei să vomite violent. Lângă o uriașă grămadă de moloz din care țâșnesc lungi limbi de flăcări, o femeie se leagănă cu mâinile împreunate pe pântec și repetă hipnotic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
din lemn, în spirală, urcă spre etaj. Sub pașii lor, treptele scârțâie agasant la fiecare atingere. Sus, se opresc să scruteze cu ochi vigilenți palierul. Un bec chior, aflat undeva la mijlocul tavanului jos, încearcă fără succes să lumineze pereții crăpați. Duhoarea de urină și tescovină fermentată te poate lăsa fără aer în plămâni. Cu o dezinvoltură ce trădează obișnuința, Manfred se oprește în fața unei uși cu vopsea ce fusese odată verde, acum murdară și căzută pe alocuri. Ascultă cu urechea lipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fuga se transformă într-o goană disperată prin labirintul străzilor pustii. E în viață dar, Dumnezeule, ce sinistru succes! Trece pe lângă cei căzuți fără alegere din unitățile care se înfruntaseră în ultimele zile. Sub ruine, se ghicesc multe alte trupuri. Duhoarea grea a cadavrelor în descompunere este insuportabilă, se insinuează copleșitor. Simțurile lui nu mai rezistă și cu un icnet scurt se îndoaie de mijloc eliberându-și convulsiv și violent conținutul stomacului, după care o ia din nou la fugă. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
într-o parte iar orbitele goale ale ochilor se cască hidos și halucinant. Începând din spatele urechii nu mai are scalp, jumătate din păr este smuls iar buzele sunt doar zdrențe însângerate. Sturmbannführer-ul face semn maiorului să-l urmeze în cameră. Duhoarea cu iz iute a unor axile abundent transpirate izbește precum un baros nările lui von Streinitz. Îngrețoșat, acesta întoarce discret capul, răsuflarea îngreunată căutând aerul mai puțin viciat al holului. Fir-ar să fie! Rezistent ticălosul. Dar i-am venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
loc în loc care adăpostiseră odată mici așezări omenești, dar care acum încetaseră să mai existe. Se mai văd în picioare solitare ziduri de piatră, înconjurate de rămășițe arse și înnegrite, mărturii mute despre imensa sălbăticie a războiului. Aerul păstrează încă duhoarea dulceag amară a morții. La un moment dat, trec pe lângă un fost refugiu montan, încă în stare bună, cu excepția unei porțiuni lipsă din acoperiș. În interior un covor de cenușă rece și câteva bucăți din lemn carbonizate stau mărturie că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
la podea, dar se ridică și continuă să alerge prin holul incendiat. Plin de oroare privește o siluetă umană cum aleargă cuprinsă de flăcări, scoțând urlete îngrozitoare. Văpăile îndârjite acoperă trupul martirizat și zdrențe carbonizate cad odată cu fășii de piele. Duhoarea de carne arsă îți întoarce mațele pe dos. Se aude pocnitura unui glonț milos și omul, după ce mai înaintează câțiva pași, cade cu fața în jos. O nouă salvă lovește clădirea, mai precis de această dată. Bucăți de mortar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
topiră ca o melasă translucidă. Se întețea un sunet ascuțit, asurzitor, în timp ce incendiau această parte a sălii. Ceea ce nu era carbonizat se lichefia datorită căldurii intense. Peretele se scurgea, adunându-se în băltoace în jurul bocancilor lor, aidoma plasticului topit. Dar duhoarea nu era cea a plasticului, ci era de origine organică. Toate privirile erau ațintite spre acest perete și pe aruncătoarele de flăcări. De aceea nimeni nu sesiză mișcarea de pe celălalt perete. 8 Creatura ieși încet din cavitatea în care stătuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
noaptea în liniște. Astăzi n-am ieșit decât pentru un ceas din casă, de dimineață, în restul timpului am stat lângă ea. Pe urmă doar seara am pornit după tine. Mă tem numai că-i prea cald și-o să înceapă duhoarea. Simți sau nu duhoare? — Poate că simt, nu-mi dau seama. Am acoperit-o cu o mușama bună, americană, iar deasupra mușamalei am întins cearșaful și patru flacoane cu soluția lui Jdanov i le-am pus alături, destupate. Și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
n-am ieșit decât pentru un ceas din casă, de dimineață, în restul timpului am stat lângă ea. Pe urmă doar seara am pornit după tine. Mă tem numai că-i prea cald și-o să înceapă duhoarea. Simți sau nu duhoare? — Poate că simt, nu-mi dau seama. Am acoperit-o cu o mușama bună, americană, iar deasupra mușamalei am întins cearșaful și patru flacoane cu soluția lui Jdanov i le-am pus alături, destupate. Și acum sunt acolo. — Asta ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Am acoperit-o cu o mușama bună, americană, iar deasupra mușamalei am întins cearșaful și patru flacoane cu soluția lui Jdanov i le-am pus alături, destupate. Și acum sunt acolo. — Asta ca acolo... la Moscova? — Fiindcă, frate, se iscă duhoare. Iar ea parcă doarme... De dimineață, de cum s-o face lumină, ai să vezi. Ce-i cu tine, nici să te ridici nu te țin puterile? îl întrebă cu uimire timorată, văzând că prințul tremură atât de tare, încât nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
continuare. — Fiindcă, frate, începu deodată Rogojin, după ce îl culcă pe prinț pe perna din stânga, mai bună, întinzându-se și el, fără să se dezbrace, pe cea din dreapta și punându-și mâinile sub cap, fiindcă acuma-i arșiță și, se știe, duhoarea... Mă tem să deschid ferestrele; iar mama are ghivece cu flori, multe flori, cu o mireasmă minunată; m-am gândit să le aduc aici, dar Pafnutievna și-ar da seama, fiindcă-i curioasă. — E curioasă, confirmă prințul. — N-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
urmă pe-ai mei, care se ascunseseră în pădure. Nu vedeam nici la doi pași în față. Și-odată simt că am călcat în ceva moale, că mă scufund ca-ntr-o mlaștină. M-am dus până la brâu. Și-o duhoare de moarte m-a cuprins din toate părțile. Am pipăit cu mâinile în jur, până am dat de niște oase. Căzusem în burta unui cal mort, putred. Îți povestesc degeaba, că tot n-ai cum să înțelegi groaza mea. Pe lângă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
știm că tot făceam era să le arătăm ospitalitatea celor din sud. Scorul final a fost 20 la 14, în favoarea puternicei echipe Tulane. Dar el este un personaj aparte. Avem ceva pentru tine. Vino încoace. Ei îl numesc «Zink» sau «Duhoare» sau ceva de genul ăsta, un nume ridicol”. M-am dus și el mi-a dat mingea de aur - de aur! - pe care o câștigaseră cei din echipa Tulane. Și mi-a dat trei saci de 100 livre cu zahăr
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
cameră, cu un televizor la îndemână, putând să văd pe îndelete finala pe zgură, de la Roland Garros, unde a câștigat pentru a treia oară la rând favoritul meu, Nadal! Și-am început să citesc o carte delicioasă, Despre miresme și duhori... Dar nu asta doream să scriu... Înainte de ‘89, aproape în fiece an, pe vremea lui Axin, îmi petreceam concediul, împreună cu Tamara și Andreea, la Vila Scriitorilor, zisă Paltinul B... Acum, în 2007, m-am întâlnit cu Carmen Firan... Nu o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
să vedem că în față nu se întindea încă un pustiu, ci o aglomerare de străzi, de papagali și de flori în vase de cristal. Călătorul care sosește la Lizabo dimineața nu se așteaptă să găsească acolo nimic, însă când duhoarea orașului îi intră în nări, înțelege că a ajuns în locul pe care îl visase dintotdeauna. Locuitorii din Lizabo dorm întotdeauna în pod, pentru ca în casă să se odihnească cei ce-au fost ei cu o zi înainte. Problema e că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
atunci devine nu doar interspecifică, dar se manifestă chiar Între regnuri diferite. Iar aici, campioane sunt nemișcatele plante. Pentru a realiza polenizarea, marea lor majoritate seduc insectele - deja sensibile la mirosuri - prin parfum sau, precum Rafflesia din Sumatra, cu o duhoare de cadavru care atrage și păcălește muștele. Dar Înflorirea, pentru o specie dată, trebuie să fie simultană. Și se face, ipotetic, tot prin parfum, adică prin mesaj chimic. Ipotetic, căci cu certitudine pot spune doar că etilenul emis de un
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
ei, În problema pe care o va aborda. Apărător al conduitei oneste În relația generală om-mediu, nu pot rămâne pasiv Într’o fațetă particulară a aceleiași dreptăți. De mai bine de o lună, niște „păsări“ care lasă În urmă o duhoare scârboasă, precum harpiile mitologiei grecești, Împuțesc cu găinațul lor ucigaș pământul unui popor mândru și onest, care a „Îndrăznit“ să și-l apere În fața unei invazii deliberate, făptuită În numele unei dreptăți mai mult decât Îndoielnice. De fapt, În fața intereselor unor
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
încă svon, am vrea să putem să-l refuzăm încă, dar precum zadarnic ar fi ca închizând ochii să credem că soarele nu mai e pe cer, așa zadarnic încercăm să nu vedem stupiditatea unui gest ce ne izbește ca duhoarea unui cadavru în putrefacție. Proprietarul moșiei Ipotești, uzând de dreptul pe care legea trecătoare îl conferă, distruge până la pământ casa copilăriei lui M. Eminescu. Mai citim în afiș că societatea [...] își vinde sufletul și că Cercul studențesc M. Eminescu din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și văicărelile lor, mă-mpresurau cu chiotele și hohotele lor de râs, râdeau de mine, mă scuipau și-mi trăgeau șuturi În dovleacul de căpățână, se ușurau pe masa mea și-n patul meu, abia de mai puteam respira de duhorile lor Înecăcioase. Aș fi vrut să ies și să fug, chiar asta făceam, alergam și mă rătăceam printre ruinele orașului meu subteran. Trăiam Într-adevăr Într-o subterană, undeva Într-un gând paralel eram perfect conștient de condiția și situația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Prea repede am mâncat-o. Abia de mi-am Întărâtat foamea. Mă mutasem la o masă din restaurantul gării și mă uitam din nou la ei prin geamul vitrinei. Priveliștea poporului făcea să-mi alerge mai iute sângele prin vine. Duhorile și mugetele lui dragi Îmi provoacă un chin și-un delir care mă Îndeamnă să torn benzină peste ei și să le dau foc, omoară, omoară, omoară... Ce-ați făcut cu poporul? Ce-ați făcut cu dragostea mea dintotdeauna, căreia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
i-a ales o dată și Încă o dată. Poporul Îi iubește și nu se va lepăda de ei În veci. Ei sunt pentru popor, iar poporul pentru ei și peste tot miroase și pute. N-ai să scapi În veci de duhoarea asta. Vuietul brizei răscolea nisipul stârnind vârtejuri de-a lungul plajei, dar marea era liniștită În larg. N-ai unde să scapi și Încotro să fugi. Va fi desigur o zi superbă de plajă. O aștept lungit pe nisip În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
la mare fără bani de mâncare. De bani de tren ca să mă-ntorc acasă, nici nu mai spun. Aici am să-nțepenesc. Și cum Îmi mai țiuie-n urechi nenorocirea asta de vânt și mă Împresoară din toate părțile cu duhori. Peste tot pute a mortăciune, iarăși trebuie să fugi, iarăși Îți muți locul. Mi-am luat hainele și m-am Îndepărtat de țărm până n-am mai simțit mirosul de carne de scoică macerată de soare și m-am Întins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-o permanent la adăpost de lumina verii. Am Încercat ușa. Era Încuiată. Am bătut În ochiul de fereastră cu drugi de fier din fundul curții, iar fereastra era crăpată. Când am Împins-o la perete și am tras perdeaua, o duhoare dulceagă tulbură pentru o secundă răcoarea Înserării și mă Învălui. Dormeau Îmbrățișați strâns În Întuneric Într-unul din cele două paturi, Îmbrăcați așa cum Îi văzusem pe plajă. A trebuit să strig ca să-i trezuesc, Întâi pe Neli, care strigă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]