657 matches
-
se strângeau lopețile, și gunoierii, băuți, ciupeau muierile, înghioldindu-le spre camioanele deșertate. Făcuseră focuri alături, și fumul atârna destrămat peste crestele gropii. Aglica pierise. Mai rămăsese o creastă de ciulini uscați și buburoși. - Uite câinii, Paraschive! spuse ăl bătrân. Dulăii urcau în goană poteca. Erau ogărîți și mușcați. Atârnau floacele de pe ei. Trecură. - Și ce soare! zise pungașul. Urât e la pârnaie, Treanță! Ridică un bolovan și-l aruncă după ceată. Codoșul se scarpină după ceafă și începu să fluiere
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
erau trimiși după țuică. Muierile răsturnau ceaunele pe mesele mici, cu trei picioare. Băutura era tulbure și ardea când o dădeau pe gât. Zidarii mâncau dumicând, osteniți. Ciorba acră luneca până în măruntaie. Era caldă și bună. Lângă neveste se gudurau dulăii, așteptând oasele. Era ceasul sfânt al cinei. Se auzeau cântecele leneșe de seară ale cocoșilor. Spiridon spărgea câte o ceapă cu pumnul lui mare și negru, răsufla adânc, își privea cu dragoste băieții cei mici, întreba de Ene, apoi se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Voiam să-mi iau casa aia cu ei, știi tu, Paraschive, să fi crescut porumbei, ehe, ce bine ar fi fost, că sânt ostenit, mi-ajunge... Ochii îi înghețară. Paraschiv îl lăsă. Sergenții erau aproape. Roti privirile și văzu cunii. Dulăii alergau speriați spre rampă, liberi... Peste salcâmii Cuțaridei treceau brabeții. Se lăsau stoluri-stoluri la rampă. Grigore privea cerul fără culoare, adânc, străveziu. Aglaia scotea măturile din magazie. Vorbea singură: - Gnd vin ăștia, parcă se iau după mine. N-am pomenit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dumneata. Am stat până a intrat în biserică. Când mă uit în spate, se apropiase ușurel, la pas, trăsura poliției, o recunosc după culoare: vișină putredă. A oprit ceva mai încolo, în dreptul clopotniței și-au început s-o latre niște dulăi. Sticleții îi calcă pe urme, nu știu dacă o fi băgat de seamă... Matale nu-ți plac sticleții. Am vrut să mă ntorc să-i zic, dar nu l-am mai putut aștepta, mă grăbeam, că aveam... o treabă de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Fugea în disperare. Fugea în direcția Soarelui de mână cu sora lui mai mare ca el, dar mai mică de statură, amândoi luptându-se cu vegetația crescută exagerat. In spatele lor, lătrând și hămăind sinistru, evadați din continentul verde, doi dulăi dingo, negri, abia ieșiți din catran, sălbăticiți și fioroși, scăpați din lanț, din vreo cușcă cu zăbrele din fier sau chiar din iad, nu-i lăsau nici o clipa să se oprească. Nu vedeau pe unde și pe ce calcă. Distanța
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ea. Trebuia s-o ridice și pe sora lui. O ținea strâns de mână. Era foarte grea. Îl trăgea în jos. Cu eforturi supraomenești a reușit și de data aceasta. Acum erau sus amândoi. Mai aveau de urcat câteva trepte. Dulăii flămânzi, nervoși și nerăbdători se străduiau în urma lor, voiau să facă același lucru hămăind și urlând din ce în ce mai tare, din ce în ce mai amenințător. Nu izbutiseră chiar de la prima încercare. Încă puțin și vor urca și ei, vor fi din nou pe urmele lor
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
o stână, adăpostită într-o văiugă. Ciobanul, un băietan voinic și frumos îi strigă de departe... „Fa Anucă, fa... ci faci, pe‟ ici, fa...?! El o îndrăgea pe fată, de la horă, dar nu cuteza să se apropie de dânsa. Niște dulăi flocoși, cu hămăit rar și gros, o simțiră... dar, s-au potolit singuri. Târla stânii era măturată și stropită cu apă, iar grămada de gunoaie ardea mocnit cu fumul drept în sus, ca o coloană... Mirosul înțepător de oaie și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lăsat împins în căciula de miel în care era băgat. și, stăpânul, s-a dus cu el acasă, unde l-a pus într-un coteț, cât toate zilele, zicând: o să ieși, de pe mâinile mele și din acest coteț, cât un dulău bun de pus la păzit oile. Doar,că, în loc de păzit oile, tu o să devii pachețelul meu zilnic, pentru câteva luni, pachețel, care, la fiecare amiază, îmi v-a domoli foamea. Ăla, mic și animal, cum era, n-a înțeles nimic
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
fi așa proastă? Ți-am zis de o sută de ori că nu-mi place friptura bine pătrunsă! - Da, Sabinel mamă, da’ știi că te doare iar stomacu’. - Mă doare pe dracu! Bă fir-ar să fie, muncesc ca un dulău să îți aduc ție și lui bețivu’ de bărbatu-tău un mușchiuleț, o păstrămioară și voi vă bateți joc de mine! Futu-i mama mă-sii de viață! Mă duc la Doi cocoși să iau o ciorbiță de burtă! Zâmbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în cartiere așa de spectaculoase. Păi noi până prindeam un șobolan ca să-l prăjim sub un burlan înfipt într-o grămăjoară de lemne ne lua jumătate de zi. Acuma găseai peste tot posibilități de distracție. Ca să-mi confirme nostalgia, un dulău în flăcări trecu pe lângă mine în goană, chelălăind. În urma lui, o ceată de puradei înarmați cu bețe, urlând de bucurie. Oricum, Adelina nu m-ar fi lăsat să traversez de unul singur și rănit un cartier așa de periculos. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
jumătate de oră îl strigă nevastă-sa: găsise și ea toaleta. Se descocoță: nu mai avea nici un farmec. Se pupară și-și mârâiră câteva dulcegării. Ea intră. Repede: cravata bordo, sacoul de tweed și pantalonii bufanți. Când fu gata, trase dulăul din cușcă și țâșni pe scări în jos. Chilot se repezi spre parc, dar mâna lui oțelită îi reteză bucuria. O apucară atunci spre facultate. Avea în program un curs despre balcanism, pe care îl rosti cu o satisfacție prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și se numea Puiuțu. „Straiele băiețești îi fură întîia armură; chivăra de hârtie, întâia coroană; o vargă, întâiul sceptru; și alungarea curcanului, întâia biruință. În chipul acesta ajunse voievod al ogrăzii: ograda era el. Și se supuneau toți, căci colții dulăului, care-l însoțea supus, erau pravilă temeinică și temută. Asemeni tuturor voievozilor, a vrut să întreacă hotarele care-i îngrădeau puterea. Astfel a ajuns la portiță. Ulița, străjuind în prag, l-a oprit să-l întreacă. Era prea mare pentru
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
La urma urmelor, ei realizează cercetări importante în domeniul medicinei veterinare. Și parcă pentru a-și ilustra vorbele, îl duse pe Mark prin fața casei animalelor în drumul de întoarcere la mașină. Un timp conversația lor a fost înăbușită de ureletele dulăilor folosiți pentru a testa eficiența gazului paralizant. O pubelă din apropiere era plină ochi cu cadavrele predecesorilor lor. Mai 1987 Mark n-a trebuit sa caute departe ca să găsească uzina de purificare a aerului. S-a dus la un bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
bătut nu-l bate, nici chiar atunci când cățelul se întoarce cu o vrabie în bot și începe s-o jumulească. ─ Piu, piu! face vrabia. Iliuță îi smulge pasărea din bot și i-o flutură pe dinainte, țipând. ─ Cum! Tu, ditamai dulău, să te pui c-o vrăbiușcă! Să piei din ochii mei! Nu mai vorbesc cu tine niciodată! Niciodată! Nici nu vreau să te văd, răule ce ești! Ființă oribilă! Ilie a auzit odată în tramvai o doamnă care-și certa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de judecătoria capitalei! E de ajuns? Sau vreți să chemăm sectoristul? Și adu odată copilul, domnule! Unde l-ați băgat? Ce-i dați să mănânce? Blonda solidă se învârte prin sufragerie iar cealaltă a pornit-o prin apartament ca un dulău după droguri. N-aveți pamperși, n-aveți similac? Cu ce creșteți copilul ăsta? Serviți o cafea, don’șoara Angela? răsare Mihai Mihai. Dar don’șoara Irina servește? O cafeluță mică, o țuiculiță, poftiți, vă rog. Și serviabil, amabil, le îmbie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în refugiul de metal și sticlă ridicat în mijlocul zăpezilor. Într-un colț s-a încolăcit un câine, din cei cu blana albă, mițoasă, de berbece. Câinele doarme temeinic în ea, cu botul vârât între labe și coada împăturită dedesubt. E dulău de treabă, cu o fire blândă. Chiar întărâtat prin vreo haită de maidan, acest câine care latră gros și rar nu va mușca totuși niciodată, nu el, pe oaspetele întârziat ce cutează să o pornească prin noaptea de iarnă, singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
timp de așteptări, Ghiță din nou la domnul, cu plaivazul. Alo! Da! Să trăiți! Sunt tot eu, Ghiță, sunteți la birou? Da. Pot să vin până la dumneavoastră? Da, te aștept. Alo, domnul, fiți bun și veniți la ușă, aveți un dulău de mi-a înghețat sângele în vine când l-am văzut. Aa, este Max, cățelul nostru. Cum al nostru? Ce vreți să spuneți, că e și al meu? Asta-i bună, e câinele din curte! Hai în birou. Bine v-
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
cu goanga În ureche sau ca fluturele cu paiu-n curb.” (Ce caută litera b În coada ultimului cuvînt nu știu, deși, trebuie să recunosc, un fluture cu paiu-n cur n-am mai văzut de mult.) „Moluscă, căpușă, marțafoi, gînganie letală, dulău de flegmă care vinde prosoape la sîrbi, avorton cu colivă, omidă păroasă și păduchioasă” (revine omida). Toate aceste animale domestice sînt de fapt porcul. Și, În Universul Bucureștilor, depistez un titlu pastoral piscicol: „Războiul pentru rîme”. Articolul, excelent scris, zugrăvește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
buni toți oamenii, Hlibocene! Is buni atunci când se înțeleg. Altfe... - i-a întărit spusa Ion Cotman cel tăcut, semn că îi stăruia în minte încă discuția dintre Gheorghe Amnar și Alecu Slobodă. Când au oprit în poarta Crâșmei din drum, dulăii lui Costache au început să latre ca la om străin. Dar, când au auzit glasurile lui moș Dumitru și al lui Pâcu, s-au liniștit ca prin farmec. Crâșmarul a ieșit în ușă și s-a minunat: Măi, să fie
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
rămîne cu botul în o. Miroase iarăși tufișul și-n clipa următoare o ia de la capăt, ca un Sisif canin. Înghesuie nuca dedesubt, temeinic. Mișu Negrițoiu ar fi mai bun la acoperit. Vîntul intervine diabolic și i-o dezgroapă iarăși. Dulăul urlă a deznădejde. Rîdem de el amîndouă. Îi deschid ușa, hohotind. Vino-ncoa, bufonule, îl cheamă Șichy. Rîdeți grămadă, 'ștele voastre de muieri, mîrîie cîinele la proastele alea două care se hlizesc degeaba. Și prinde o molie, să se facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pe fiarele nedresate. Îi dă și termen: 36 de ore pînă să-mi ridice "potaia". Îl doare-n pingele pi primar, crede pensionarul din '90. Pariez că dacă țîni cîne, cînele lui e hrănit mai bini ca mini. Ce mănîncă dulăii îmbuibaților cari ni conduc nu mîncăm noi. După un timp nesfîrșit de lung, Milucă amenință să revină cu poliția. O să ne convingem de eficiența structurilor polițienești declară el, mai solemn decît distincția pe care tocmai a primit-o de la Academie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
știre; un cîine mușcat de om, da. Ba este știre. Și ce știre! Pe toate canalele locale: Un cîine furios atacă; Rector sfîșiat de un lup alsacian; Aproape ornorît de un cîine feroce; Altă viață pusă în pericol de un dulău nesupravegheat; În zece zile se va ști dacă animalul e turbat sau nu; Moarte cîinelui de pe Trompeta. O Scufiță Roșie caninofobă, martor ocular (jur că n-am văzut-o la fața locului) vorbește de haine pătate cu sînge. Ar părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ocupă spațiul din jur tăcuți, toți au arme de vânătoare În mâini. Iată, cel mai apropiat ține un arc mare pe umeri cu săgețile prinse În tașca de la spate, are un grosolan cuțit vânătoresc la cingătoare; cu dreapta, strunește doi dulăi, două bestii feroce care trag să se repeadă spre noi; mai mult spre ea, a cărei carne albă s-a aprins acum ca o torță. Nu am putut observa când i-au sfâșiat veșmântul, cu toții se aruncă spre ea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
oare de casa învățătorului? Un copil i-o arătă cu degetul: numai nițel mai înainte. Casa nu se deosebea întru nimic de celelalte. Doar curtea era mai curată și în geamuri într-adevăr râdeau niște mușcate însîngerate. Deschise portița. Un dulău șchiop și zbârlit se aruncă la dânsul, lătrând atât de furios, de parcă să-l sfâșie. Din cerdacul îmbrăcat cu viță sălbatică îi coborî într-ajutor o țărancă sprintenă, care alungă câinele. ― Aici șade, mă rog, domnul învățător? întrebă Titu nehotărât
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Aici șade, mă rog, domnul învățător? întrebă Titu nehotărât. ― Aici, aici, poftiți!... N-aveți frică, nu mușcă, dă-i încolo de nebun! Face și el gălăgie ca să-și plătească viața! adăugă femeia, văzând că străinul trage cu coada ochiului spre dulăul care, până să se potolească, mai hămăia din când în când neîncrezător și răgușit. În cerdac apăruse un bărbat de vreo treizeci de ani, cu fața suptă și ochii negri, care ardeau straniu, cu mustața mică, răsucită. Purta un veston
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]