964 matches
-
elementar dintr-o lume a modernității neliniștite, aceeași mișcare a materiei verbale aflate în plin proces de structurare. E cazul celebrului „imn” al ceaiului (din fragmentul al doilea al cărții), unde, pe fundalul „panicii” lăuntrice se conturează, cu calmul său elegiac, ritualul consumării „acestei băuturi de culoarea frunzelor”, ca un moment al regăsirii de sine într-o universală comuniune. Este una dintre paginile de referință ale operei lui Voronca și, fără îndoială, din întreaga poezie românească. Nouă „temă cu variațiuni”, ea
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
al regăsirii de sine într-o universală comuniune. Este una dintre paginile de referință ale operei lui Voronca și, fără îndoială, din întreaga poezie românească. Nouă „temă cu variațiuni”, ea cumulează „proustian” o spectaculoasă serie asociativă, definitorie pentru fervoarea estompată elegiac a acestui poem al laudei cvasiliturgice a lucrurilor: CEAI arșiță cu buruieni și coacăze răcoare în căldură binecuvântare de rubin voia și împărăția ta facă-se culoarea ta e a cărnii trecute în spin ................................................. CEAI care desfeți limba și măruntaiele
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
definitivă de lirismul jubilatoriu-spectacular: între Zodiac și Petre Schlemihl (1932), apoi Patmos și alte șase poeme (1933), această carte apare ca un ultim interludiu, care e și un capăt de drum. Căci ultimele două volume amintite continuă mai degrabă filonul elegiac al operei, cu discursul poetului solitar, cu o tot mai acută conștiință a marginalizării sale, atenuată doar de speranța redempțiunii prin poezie, într-un elan de „unanimă înfrățire” cu „mulțimea” ea însăși victimă a injustiției. Motivul liric al călătoriei ca
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
balconul altor oameni. Și totuși am văzut ce ascundeau ferestrele semenilor mei: masacrele, îngenunchierile... Versuri ca acestea anunță încă din prima secvență a cărții din 1932 și o importantă schimbare de ton, menținută pe întreg parcursul ei: e timbrul lamentației elegiace, într-o frazare mai amplă, eliberată în mare măsură de mai vechea, strălucitoare încărcătură imagistică mai gravă acum, cu solemnități de verset biblic și cu un patos al confesiunii doar sporadic întâlnit în poemele anterioare. Avântul versificației muzicale din Colomba
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
personajului” câștigă o valoare parabolică: e în același timp o inițiere în ordinea realului (ca descoperire a distanțării de vârsta originară a „copilăriei” și a progresivelor ei degradări) și tentativă - eșuată - de provocare a metamorfozei transfiguratoare, de unde și culoarea predominant elegiacă. Poetul-personaj e, în chip evident, „mesagerul”, cel care, în locul „descinderii polițiste”, vrea să aducă (drept răspuns la întrebarea „— Pe cine căutați?”, rostită de „vocea tremurată” de teama constrângerilor și agresiunii) semnele fraternității și comuniunii, ale luminii sărbătorești a existenței: „să
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
al unei ars combinatoria niciodată satisfăcută de propriile performanțe. Programul anticonvențional transpărea și în versuri, în termeni adeseori expliciți, pe fundalul unei conștiințe a inerției sensibilității și al stagnării formelor de expresie, - de unde și reacția față de „arhivele nemișcării”, ori versuri elegiace ca acesta: „și-n geamul viziunii, asculți, nu bate nimeni” etc. Or, proza lirică a lui Voronca nu e, din acest punct de vedere decât o variantă a „poeziei în versuri”, - iar un text precum cel comentat sumar mai sus
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
următoare. Rezolvată, pentru moment, în interiorul convenției simboliste de coloratură bacoviană, „schema” structurantă viza organizarea universului imaginar ca spațiu închis, stagnant și inert, opresant pentru ființă, generator, ca atare, al unei permanente tensiuni, exprimate fără vehemențe conflictuale, dar lizibilă în lamentația elegiacă a subiectului liric urmărit de imaginea „orașului întunecat”, cu străzi, piețe și cheiuri pustii, cu parcuri în putrezire autumnală, cu „odăi stinse” etc.; spațiu ce se lăsa descoperit, în atmosfera-i mohorâtă și apăsătoare, prin parcurgerea unor itinerarii mereu reluate
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
deschiderii, ale transparenței și osmozei lucrurilor și ființelor, imaginarul așa-zicând negativ al poetului se restrânge la câteva toposuri caracteristice amintitei obsesii a „imuabilului care ne înconjoară”. În mod firesc, acestea comunică între ele, realizând un izomorfism semnificativ pentru expresia elegiacă a recluziunii, izolării, solitudinii sau alienării, ori pentru multiplele forme de inerție, nemișcare, opacitate. Aproape că nu există poem al lui Voronca (o excepție ar fi, poate, Colomba) în care să nu se manifeste, în chip explicit sau indirect, fie
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în ordinea impusă de calendare / orice zi e numerotată în arhivele nemișcării”. Figurile recluziunii, diseminate pe tot parcursul operei, sunt asociate mereu cu imaginile stagnării, încremenirii, împotmolirii, în genere ale noncomunicării, ale absenței relației cu celălalt. În ultimă instanță, lirismul elegiac al lui Voronca crește tocmai pe acest teren al nostalgiei comunicării, al profundei comuniuni cu universul exterior. Lamentația sa vizează, iarăși și iarăși, „această-ntemnițare a omului într-însul”, „somnul” oamenilor “îngrășați de tenebre” sau „lanțul șcareț înnoadă glezna”, „apăsarea perpetuă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
întâmplă în afara lui, dar de-a dreptul lacom de înfățișările lumii, gata să “înregistreze” totul, acumulând „impresii”, dar mai ales dispus să se implice în dinamica spectacolului universal, să o provoace, să o elogieze. Totul se petrece ca și cum „personajul” itinerariilor elegiace din Restriști ar fi descoperit dintr-o dată acel spațiu de „dincolo de mâhniri”, - invocat într-unul din poemele vechi, iar această revelație i-ar produce o adevărată stare de euforie a libertății regăsite, de bucurie intensă a numirii lucrurilor, de exaltare
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
am văzut încolăcindu-se în voi frunzele șerpii”) coabitând cu suave proiecții ale fanteziei (“în argint se iveau îngerii și cerbii”), elemente caracteristice toposului sărbătorii („oglinzi ca gâtul femeilor la bal // în inel cântecele dorm ferecate”), dar și al rememorărilor elegiace („oglinzi ca săli de așteptare cu reveniri / cu rămasul bun al emigrantului al orei”); echivalențe ce se adaugă constelației senzoriale, în secvențe sugerând voluptatea palpării materiei, a scufundării în mediul ocrotitor: „oglinzi cum mă înfășoară cum iubesc răcoarea / voastră oglinzi
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
s-a realizat deplin, că o agitație subterană o face mereu problematică. Frecvența conjuncției disjunctive "sau" sugerează nesiguranța și labilitatea opțiunilor, cu alternative mereu posibile. Așadar, și în sonetele sale, Ilarie Voronca rămâne, în esență, el însuși: o sensibilitate rănită, elegiacă, neliniștită, care a fost mereu cea a avangardistului, și căreia "armura" sonetului nu-i poate asigura decât o foarte relativă protecție. UN POEM AL „SINTEZEI MODERNE” Încercând o situare istorico-literară a poeziei lui Ilarie Voronca, G. Călinescu nota, în recenzia
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
versuri din Testament (1991) evoluează spre Georg Trakl și Gottfried Benn (nu fără a trece și prin Lucian Blaga), devenind, cu intermitențe, un vehicul al grotescului terifiant. Imaginația edifică un spațiu de coșmar, de lume întoarsă pe dos. Dacă tonul elegiac al unor versuri scrise în țara natală emană dintr-o neputincioasă exasperare a individului și a istoriei, mesajele poemelor ulterioare comunică sentimentul unei damnări inerente destinului omenesc. S. o face adoptând mijloace expresive diverse, fără obsesia sincronizării cu ultimele performanțe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289550_a_290879]
-
C. W. Schenk, PSS, 1997, 1-2; Cassian Maria Spiridon, „Mandala”, „Poezia”, 1997, 3; Mircea M. Pop, România și literatura română în Germania, „Arca”, 1997, 7-9; Al. Pintescu, „Două anotimpuri, toamna”, PSS, 1997, 11-12; Borbély, Xenograme, 161-221; Laurențiu Pop, Un poet elegiac, ST, 1998, 4-5; Mircea A. Diaconu, Christian W. Schenk, CL, 1999, 11; Tatiana Rădulescu, Rostiri și identități paralele, VR, 2000, 7-8; Mircea M. Pop, „Poeme vechi și noi”, CRC, 2000, 8; Valeriu Stancu, Cristian W. Schenk - ziditor în Catedrala Cuvântului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289550_a_290879]
-
istoric). Se poate însă observa că poezia "activistă", cu cifru politic, nu ajunge să dețină un caracter exclusivist în acti vitatea lirică a scriitorului. Argumente sînt volumele The Haw Lantern/Păducelul felinar (1987) și Seeing Things/ Viziuni (1991), două cicluri elegiace inspirate de moartea mamei si, respectiv, moartea tatălui poetului. Ambele au un caracter confesiv și contemplativ. Titlul celui dintîi trimite la anticul Diogene care căuta, simbolic, cu felinarul, un om onest printre semeni, acceptîndu-și mai apoi, în butoiul legendar, eșecul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
imaginea poemului care își devorează creatorul stârnește angoasă: „Și acest umil poem/ Devenind carnivor/ se va hrăni zilnic cu imaginea / Ta” (Neînțeles). Comentatorii au relevat capacitatea lui V. de a oferi versuri de o oarecare frumusețe, relativa autenticitate a structurii elegiace și sentimentale, a expresiei învăluite de „o melodie simplă” (Virgil Mazilescu), dar au semnalat totodată lipsa de curaj la nivelul exercițiului efectiv, angajarea pe căi bătătorite, cultivarea unor formule prin care se „merge la sigur”. I-a fost, așadar, reproșat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290429_a_291758]
-
pentru tot ce a scris acest „poet fără evoluție”, miniaturist discret, peisagist idilic și cântăreț al interioarelor provinciale, maestru al pastelului, foarte atent la grația formală, creator al unei poezii ușor desuete, campestră sau intimistă, descriptivă și sentimentală în ton elegiac. M. a dat și proză memorialistică, de notație lirică pe teme cinegetice în Însemnările unui vânător (1985). Eseuri și alte texte memorialistice au fost adunate în 1989, în volumul Evocări literare. SCRIERI: Păuni, București, 1929; Găteala ploilor, București, 1932; Prezența
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
dramei”. Din această perspectivă, sunt reluate categoriile curente ale discursului teoretic despre teatru: personaj, conflict, situația dramatică, fapt dramatic ș.a. Alături de lucrările de istoria teatrului și de teatrologie, C. a mai publicat volumul de versuri Melancolii (1987). Poetul e un elegiac, în tradiție transilvană. SCRIERI: Colocvii teatrale clujene (în colaborare), I-II, Cluj-Napoca, 1974-1975; Zaharia Bârsan, Cluj-Napoca, 1978; Melancolii, Cluj-Napoca, 1987; Teatrologia românească interbelică, București, 1990; Despre constituirea dramei, Cluj-Napoca, 1995; Teatrul Național din Cluj-Napoca (1919-1994) (în colaborare), Cluj-Napoca, 1995; Silvia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286185_a_287514]
-
este unul dintre scriitorii a căror operă, caracterizată printr-un deosebit rafinament intelectual și stilistic, sfidează dogmatismul ideologic al epocii realismului socialist și contribuie în mod semnificativ la restabilirea legăturilor literaturii postbelice cu marea tradiție spirituală românească și europeană. Spirit elegiac, trăindu-și cu estetism și voluptate nostalgiile, poetul conturează un univers liric dominat de o sensibilitate neoromantică, în care pasiunile și sentimentele sunt îndelung șlefuite de o conștiință artistică superioară: „Odată despărțirile noastre n-o să mai sfâșie. / Am să plec
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288241_a_289570]
-
spre un spiritualism răsfrânt în sine - autocunoaștere matură și semn al schimbării viziunii lirice. Un ciclu din Salonul olandez (1979), alcătuit pe motive din maeștri pictori olandezi (dar și flamanzi și chiar Salvador Dalí), este metatextual: narația iconică este transmisă elegiac, în interpretări diafane. De altfel, N. a asigurat și comentariul câtorva albume de artă plastică universală publicate în anii ’70-’80 ai secolului trecut (Turner, Monet, Constable, Whistler, Caravaggio, Vermeer). O grădină pentru Orfeu (1982) și Semnătura fulgerului (1983) sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
N. a asigurat și comentariul câtorva albume de artă plastică universală publicate în anii ’70-’80 ai secolului trecut (Turner, Monet, Constable, Whistler, Caravaggio, Vermeer). O grădină pentru Orfeu (1982) și Semnătura fulgerului (1983) sunt continuări organice, în același ton elegiac ca în poezia lui Ion Vinea. Aceasta este și perioada în care, în o ultimă secțiune a cărților sale, poetul propune „interpretări” din marea lirică universală, „călătorii pe meridianele lumii, un fel de «jurnale» esențializate” (Petru Poantă). Ultimul volum antum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
o ultimă secțiune a cărților sale, poetul propune „interpretări” din marea lirică universală, „călătorii pe meridianele lumii, un fel de «jurnale» esențializate” (Petru Poantă). Ultimul volum antum, Fugato (1987), lasă tot mai pregnant impresia de presentiment al extincției, iar tonul elegiac este mai profund. Eseurile din Starea lirică (I-II, 1975-1984) sunt reprezentări prozastice ale idealurilor sale estetice: calofilie întemeiată pe claritatea clasică, amintind prin asociații de G. Călinescu. Grifa poetului se învederează pretutindeni: „O «exaltare» poetică lăsată în voie îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
adeseori spiritul, poanta. Călătorind mult, a publicat câteva cicluri de însemnări: De-a curmezișul țării românești, De-a curmezișul Europei ș.a. (în „Lupta pentru viață”, 1905) - note fugare, vag descriptive, ușor malițioase și (auto)ironice. Majoritatea versurilor sale, satirice, erotice, elegiace, sunt neinspirate și vetuste. Volumele de teatru cuprind piese proprii, prelucrări, localizări și traduceri (multe dintre acestea au rămas în paginile revistei „Familia”), folosite mai ales de trupele de diletanți din Moldova, Transilvania și Banat. Unele dintre piese sunt „dramatizări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285786_a_287115]
-
simbolistă din rondeluri. Cultivat cu discreție aproape în toată opera, rondelul monopolizează în Măslinul lui Platon (1977) un întreg ciclu. Ponderea notei simboliste diferă de la o piesă la alta, această notă făcându-se mai distinct auzită în versurile de tonalitate elegiacă: „S-au scuturat toți trandafirii, / Se mai aude aiurând / Povestea tristă-n care mirii / Se întâlniră la comând. // [...] S-au scuturat toți trandafirii.” Dar simbolismul, cât există, nu angajează însăși simțirea poetică adâncă a lui H., care în esență e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]
-
natal, transmite în tonuri subtil nuanțate vibrația unui suflet mereu fascinat de icoanele copilăriei, mereu înfiorat de înțelesurile unui destin al comunității și de rezonanțele călătoriilor în lumea culturii. Ion Horea continuă nu pe mesianicii ardeleni (Goga - Cotruș) [...], ci lirismul elegiac al lui Iosif. El se desparte astfel de alți poeți veniți din lumea țărănească (Al. Andrițoiu, Ion Brad, Ion Gheorghe, Ioan Alexandru), se desparte și de poeții de la „Steaua”, orientați după 1956 spre o poezie de notație și cei dintâi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]