962 matches
-
subtext), un aer atemporal lăsat peste o scenă poetică unde coexistă bucolicul și ermeticul modernist - acestea ar putea fi ecouri sau influențe ale frecventării Antichității. Chiar și Adevărata întoarcere depășește stângăciile debutului. Tonul de un clasicism aparent (impresie datorată interferențelor elegiacului, limbajului abstract sau recuzitei din care nu lipsesc decorurile unei naturi stilizate) integrează în fapt din plin experiența modernismului. De regulă, poemele sunt etanșeizate semantic, ritmul - sau muzica - premergând sensului. Dar chiar când nu e vorba de o enigmă propriu-zisă
MIRAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288168_a_289497]
-
o tehnică ce mizează pe contrapunct, contrast și sincopă. În spațiul lor alternează spiritul ludic și gravitatea, notația seacă, reportericească și expresia rafinată, atent cizelată. Pe de altă parte, „edificiul amintirilor prețioase” se armonizează cu fascinația civilizației moderne, tonul dominant elegiac este uneori disimulat în grațioase caligrafii mizând pe forța de sugestie a dicțiunii studiat-arhaizate (Reverență silențioasă), iar alteori este redus la condiția eliptică a „lipsei de cuvinte”, care devine elocventă prin contrastul provocat de sentința din finalul poemului: „la 26
MIHAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288131_a_289460]
-
de rostiri încântătoare, s-a pus în scenă la Teatrul Național din Craiova (1925-1926), la cel din Cernăuți (1930-1931) și, mai târziu, la Teatrul Muncă și voie bună din București (1939). O versificație fără cusur, melodioasă, străbătută de o undă elegiacă, etalează și poemul dramatic Floarea lui Sânzien (1927), elaborat tot împreună cu Radu Gyr. Prețuit peste măsură, printre mulți alții, de Perpessicius și de Petre Pandrea, M. se revelează, în versurile lui, ca un melancolic ale cărui stări pendulează între vaporoase
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
și îndoiala crispantă, între chemarea iubirii și semnele premonitorii ale morții, se consumă trăirile unui spirit mereu supus tensiunilor divergente, căutându-și izbăvirea în smerenia rugăciunii, în reculegerea pioasă, într-un ritual ce se confundă cu invocarea, cât anxioasă, cât elegiacă, a divinității. În aceeași formă de expresionism liric, dar excesiv complicată, poemele din Urmare intonează, în modulări liturgice, „psalmi cântând a moarte” și „a rea vestire”. Transpuși într-un discurs eliptic și cam uscat, psalmii lui Mihail exprimă sforțarea orgolioasă
ACTERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
puțin numeros. Poeții au Început să capete o tot mai serioasă dragoste de lucrurile concrete, ei preferă să viseze deasupra documentelor vii și visul lor incită la acțiune, e combativ și mobilizator, cu unele excese. (Suntem departe deci de «tonul elegiac» pe care-l constata un recenzent al poeziei păcii, ori acolo unde acesta se Întâlnește avem de a face cu un accident). Lirismul lor a câștigat În adâncime. (Ă). Spre convingere, n-avem decât a reciti pe Maria Banuș, Eugen
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
În 1912, devenise membru al Societății Scriitorilor Români. Semnalând decalajul dintre o sensibilitate minoră și noutatea unui tip de discurs liric, critica vremii îl plasa pe B. la „remorca simbolistă” a lui I. Minulescu. În ritmul indecis al unui temperament elegiac, versul învățăcelului urmează când cadențele discursive ale micului romantism, alegoric și romanțios, când mișcările mai subtile ale simbolismului. Poetul se vede asemenea unui „fluture ce moare-n crisalidă”, starea de suferință fiind aproape calmă, egală cu ea însăși. Evadarea într-
BUDURESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285913_a_287242]
-
grea din doinele populare. Delicatețea suavă, compătimirea, duioșia învăluie acum codrul „frate” și „tată”, muntele „uncheș”, pământul „văr” etc. E un fel de fraternizare franciscană, ce corodează solipsismul inițial, existența însăși încetând a mai fi pură negativitate. Ca urmare, tonul elegiac câștigă teren, regretate fiind clipa pierdută „în valea delicatului Prier” (Clipei), „timpul mierlei” (Preistorie), tinerețea (Doamna Seara, Către Fantazio). Dar resuscitarea trecutului pregătește, totodată, accesul la sublimul lumii prezente. Fervori, nebănuite odinioară, aproape extaze sunt declanșate de „căprioara cu aripi
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
1983, 9 martie; Cornel Ungureanu, Viața în Megalopolis, O, 1983, 3; Victor Felea, Ion Budescu, „Viața cu mine, viața fără de mine, TR, 1983, 46; Petru Poantă, Ion Budescu, „Viața cu mine, viața fără de mine, ST, 1983, 11; Ovidiu Ghidirmic, Un elegiac reflexiv, R, 1983, 12; Nicolae Manolescu, Doi poeți, RL, 1985, 46; Victor Felea, Ion Budescu, „Omul interior”, TR, 1985, 50; Al. Călinescu, Contraste, CRC, 1986, 27; Nicolae Manolescu, Doi poeți, RL, 1988, 11; Cornel Ungureanu, Miturile orașului, O, 1988, 13
BUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
carte ce dobândește, în discursul poetic, accente care duc spre fantastic, cu viziuni baroce ale unei lumi aflate într-un continuu proces de coagulare. Volumul Dragonul spre ziuă (1988) dezvoltă aceleași coordonate ale experimentului poetic, interesant mai ales prin elementele elegiace, într-o formulă lirică aforistică, având în nucleu meditații de rezonanță filosofică („A iubi altceva / înseamnă a te iubi într-o altă dimensiune / într-un alt spațiu într-un alt timp / contopite în unul și același viitor / minune dincolo de uscăciune
BULAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285926_a_287255]
-
comitetul de redacție al revistei „Vorbe bune” (Balș, 1904-1907). Lirica lui B.-A., poet famelic și boem incorigibil, e o spovedanie amară, păstrând, în confesivitatea ei, o anume decență a suferinței. Tonalitatea versurilor, încă de la primul volum, Singurătate (1892), rămâne elegiacă. La fel, în Din vravuri (1894) și Sonete (1904). Chiar și clipele de veselie sunt umbrite de tristețe. În poezia erotică, îngânările lui sunt ale unui eminescianizant, mergând până la pastișă. Unde inspirația se mai primenește e în contact cu „cântările
BURLANESCU-ALIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285960_a_287289]
-
poetic - cel șaptezecist - în care aceste trăsături, accente și perspective erau uzuale, dacă nu ubicue. Astfel, deși vibrația lirică izbutește să se vădească drept certă și autentică, roadele sale textuale apar ca fiind convenționale. Caracteristice poetului îi sunt tonul consecvent elegiac chiar și în momentele de exultanță, cenzurarea sentimentului în confidența elegiacă, reținerea și discreția, aplecarea statornică spre „melancholie”. Limbajul și tehnica expresivă ale acestei poezii sunt la fel de convenționale ca și zestrea ei sentimental-ideatică, fiind pline de ticurile, rutinele și clișeele
BURICEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285956_a_287285]
-
uzuale, dacă nu ubicue. Astfel, deși vibrația lirică izbutește să se vădească drept certă și autentică, roadele sale textuale apar ca fiind convenționale. Caracteristice poetului îi sunt tonul consecvent elegiac chiar și în momentele de exultanță, cenzurarea sentimentului în confidența elegiacă, reținerea și discreția, aplecarea statornică spre „melancholie”. Limbajul și tehnica expresivă ale acestei poezii sunt la fel de convenționale ca și zestrea ei sentimental-ideatică, fiind pline de ticurile, rutinele și clișeele metaforizării „șaptezeciste”, manierizate. În Arhivele cerului (2001), scriitorul a adunat mici
BURICEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285956_a_287285]
-
a dreptul curajoase prin subversivitatea lor: denunțări, uneori disimulate, alteori directe, de o incisivitate conținută, dar sarcastică, ale unui ev inuman. Vechea temă a satului și a familiei este, în Elegii (1973) și Epitaf, un pretext pentru fixarea în efigie elegiacă a unui ceremonial dispărut, concomitent cu o rostire acuzatoare: „Tata a murit acum doi ani, într-un spital/ al țăranilor fără pământ./ Suferea de frigul cel mai cumplit,/ boală socială - refuz organic/ de adaptare la frigul lumii.” Versurile-comentariu vorbesc de
ALBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
din Chișinău. A debutat editorial în 1961, cu placheta Patima izvorului, care cuprinde esența evoluției viitoare a lui B. Lirica lui, îndatorată modelelor folclorice, cultivă simbolistica rurală, într-un metaforism original. Balada și pastelul, specii predilecte, sunt dominate de puseuri elegiace. Plasticitatea și insolitul imaginilor sunt rodul unei imaginații uneori excesive și nesupravegheate, precum o demonstrează unele poezii din volumele Cântarea ființării mele (1968), Trestienii (1975), Amurguri verzi (1978). Alteori, versul este îndatorat reportajului conjunctural și propagandistic (Toboșarii, 1974, De vorbă
BOLDUMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285804_a_287133]
-
le decanta în „raza gândului etern”. Gândește însă cu simțurile. Mai exact, ocolește conceptul, transmițând - nu ca atare, ci distilată, sterilizată prin idee - frenezia simțurilor. Piesele exemplar-antologice sunt, de departe, Requiem și Pietà, un fel de ode meditative (în tonalitate elegiacă), una către „bărbatul cu numele Gheorghe, / copilul cu numele tată”, cealaltă către Mamă, care posedă atributele mamei absolute, ale Geei. Cu Octombrie, noiembrie, decembrie (1972), poeta ancorează în mitologic; mai propriu spus, își mitologizează meditația lirică, își proiectează în mit
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
ultimul ei volum pot figura în orice antologie a acestei teme atât de fertile pentru meditația lirică de totdeauna. Din perspectiva ei, polaritatea viață-moarte, terestru-spiritual capătă un relief memorabil. Particularitatea acestei rostiri este că într-o formă echilibrat melodioasă, calm elegiacă, de felul unui blând și inofensiv murmur abia dacă muzical, spune lucruri deloc temperate, neliniștitoare, dureroase. Materialitatea percepțiilor directe se filtrează în sunete de o mare puritate. Înăbușirea conținutului dramatic într-o formulare dulce somnolentă este de un neașteptat efect
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
-Miu, Gherghinescu-Vania ș.a. În poezie, autorul Gamelor pledează pentru un „modernism tradițional”, ce exclude atât idilismul, cât și anarhia avangardistă și care e întrupat perfect de creația lui T. Arghezi. Ulterior, viitorul poeziei e întrevăzut în reconcilierea dintre „ermetic” și „elegiac”. Tematica și imagistica argheziană sunt recognoscibile în poeme ca Stih, Har, Duh, Fast, Panteism monahal. Nu de puține ori se recurge însă și la tehnica barbiană a ermetizării. În mai mare măsură trimit la Joc secund, dar și la versurile
BOTTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285842_a_287171]
-
lutul (vocabulă intens semantizată), câmpia însorită, Târnava, colina și podgoriile ce dormitează - un peisaj saturat de deliciile verii - compun tot atâtea priveliști pastorale (Somn de vară, Cântecele serii, Neclintire). Alteori, peisajul magnific stă sub amenințarea firii dezlănțuite (Pe câmpia noastră). Elegiacul și metafizicul se conjugă, însă fără mare adâncime, după prototipul poetic blagian asaltat de mister (Ectenie, Semne). Renașterea, „învierea” mult așteptată („Doamne, fă un semn ca de-nceput”), proximitatea divinului, către care se deschide, în primăvară, frumusețea terestră, amintesc de
BRATES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285866_a_287195]
-
Încă nedesprinsă total din matca poeziei mai vechi, anacreontică și preromantică, lirica lui oferă imaginea fidelă a începuturilor romantismului românesc și a formelor lui în anii revoluției, când literatura era înțeleasă ca un instrument al luptei politice. Chiar dacă o compunere elegiacă și meditativă l-a impus, chiar dacă în primul său volum un întreg ciclu era alcătuit din Reverii, ori de câte ori a încercat formula lirică a meditației, B. se arată prizonierul modelelor (Lamartine, A. Chénier, Millevoye) și nu a putut depăși un registru
BOLINTINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
Lamartine, A. Chénier, Millevoye) și nu a putut depăși un registru minor, sentimental. Temperamentul poetului era cel al unui senzual, atras de forme și sonuri, și spiritul auster al meditației i-a rămas străin. Doar înstrăinarea (exilul) dă autenticitate discursului elegiac și creează un personaj și o obsesie a liricii lui B.: pribeagul. Popularitate i-a adus, însă, legenda istorică. Orientându-se, în poezie, spre izvorul vieții naționale, el răspundea programului „Daciei literare”. Construite pe antiteza romantică trecut-prezent, legendele urmăreau să
BOLINTINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
poeme ( Când zarea) prefigurează o altă fațetă a poeziei sale, desfășurată, odată cu revenirea autorului în circuitul editorial, după un sfert de veac de tăcere, prin volumul De n-ar veni noaptea... (1969). Poetul se fixează în ipostaza unui „bard ostenit”, elegiac, meditativ și melancolic. Versurile păstrează solemnitatea dicțiunii, însă într-un registru preponderent confesiv, interiorizat, uneori cu inflexiuni psalmice, atitudinea dominantă fiind aceea, productivă liric, de resemnare senină, ca în poemul Din când în când: „Din când în când mă adumbrește
BUCSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
Chiar și celebrarea erosului (ca în volumul Mereu iubirea, 1988) stă sub premoniția „marii treceri”, a „nopții” care va veni. Solitudinea, angoasa, criza de timp sunt convertite fie în interogații austere, formulate în stil folcloric (Dialog nocturn), fie în melosuri elegiace (Mult prea devreme), iar drama omului e văzută, uneori, ca dramă a creației. Tonul, imagistica trimit deseori la Lucian Blaga (invocat explicit în Poetul) sau la Tudor Arghezi (îndeosebi în erotică), modelele tutelare ale vârstei mature a poetului, care a
BUCSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
sumară) se contrage în imagini lapidare și sobre, stil caracteristic de acum înainte. Zăpezile de acasă (1972) și Noapte cu privighetori (1973) reiau, într-o disciplină stilistică matură, temele copilăriei, satului, familiei, tratate fără frivolități neosămănătoriste, cu un real fior elegiac. Poetul știe că, inevitabil și ireversibil, s-a rupt de acea lume: „De ce te-ai lepădat și tu, Ioane?/ Cine mă strigă?/ Cine reînvie?/ E numai satul din copilărie.” Mitologia personală, cea locală sau cea elină devin pretexte de meditație
BRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
fără leac („Unde să strig de disperare?/ Din care lume să te-arăți?/ De sete mor între izvoare,/ De neînțelesuri între cărți”), strigăt fără ecou, prohodire după iubita dispărută sau după „pierduta mamă” („fântâna mea de plâns și poezie”), nota elegiacă fiind dominantă în ultimele cărți. Acum, B. încearcă forme prozodice noi, corespunzând aspirației sale, de tip clasic, la concizie (sonetul, rondelul, terțina). Se poate afirma că partea rezistentă a poeziei lui e reprezentată de evocarea meditativ nostalgică a originilor (subliniată
BRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
prozodice noi, corespunzând aspirației sale, de tip clasic, la concizie (sonetul, rondelul, terțina). Se poate afirma că partea rezistentă a poeziei lui e reprezentată de evocarea meditativ nostalgică a originilor (subliniată și de Mircea Zaciu) și de erotica paroxistică și elegiacă. Prima temă trece și în ciclul epic început cu romanul Descoperirea familiei (1964), continuat cu Ultimul drum (1975) și Raiul răspopiților (1978) și reluat, într-o ediție revizuită, în Romanul de familie (I-II, 1986), unde primelor trei (intitulate acum
BRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]