829 matches
-
-am zăcut, cu capul în apă până peste urechi, ascul-tînd zgomotele curios de clare venite de la vecini - glasuri, lătrături, huruitul unei mașini de spălat - până când aproape că mi s-a făcut rău de căldură. Toată seara, apoi, am recitat cu emfază, în fața oglinzii, din poeții pe care-i descopeream, unii după alții, ultimul părîndu-mi-se întotdeauna cel mai mare, cel atins de geniu, singurul. Patetismul declamărilor mele - cu voce joasă, totuși, căci mi-era teamă de ironiile părinților, deși ei, de cele mai multe
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
dar își schimbase încă din școala primară numele în Bertine și, în loc să ajungă cultivator de lalele ca taică-su, se făcuse el însuși lalea, cum în argoul de-atunci erau numite curvele masculine. Preferase însă întotdeauna să-și spună, cu emfază, "artistă", dat fiind că o vreme performase la un cabaret din cartierul roșu un fel de spectacol pentru gusturi speciale, cântând și dansând, costumat în țărancă olandeză (pînză scrobită pe cap, fuste lungi și saboții obligatorii în picioare), pentru ca-n
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
armată imensă, ce avea să se adune pe malul drept al Rinului, în fața cetății Augusta Rauricorum. Iar prin bivuacuri și prin taverne numărul acelor barbari devenea tot mai mare: oameni care abia de știau să numere până la zece vorbeau cu emfază despre douăzeci de mii, cinzeci de mii sau chiar o sută de mii se gepizi și huni, însetați de sânge, violuri și jafuri. Oricum ar fi stat lucrurile, Augusta se afla în mare pericol. Pentru a o ajuta, Gundovek părăsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
am nimic de-a face cu ei: sunt păcătoși! Păcătoși! Se cred în siguranță acolo sus, fiindcă valea e adâncă și locul e la înălțime. Aruncându-i lui Balamber o privire exaltată, arătă cu degetul către sine și adăugă cu emfază: — Dar tu... da, tu ești pedeapsa lor: tu ești îngerul nimicitor, așa că o să ajungi la ei și o să-i pedepsești. Fiindcă ziua judecății a venit, în sfârșit, și toți vor plăti pentru păcatele lor, da, toți, chiar... chiar și cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
comanda lui Eudoxiu și în acord cu cei din Belgica, am fost cei care au făcut să cadă cetatea, cei care i-au călăuzit pe acei diavoli în măcelurile și jafurile lor! își lovi puternic pieptul, strigând cu o dramatică emfază: — Din vina mea! Din vina mea! Din prea mare vina mea! Da, fraților, da, tovarăși, și nu trebuie să credeți că numai clarissimi au căzut sub săbiile lor însângerate. Nu, nu trebuie să credeți asta, fiindcă nu e așa nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
măsură de nebunie și moarte, obsedat de rigoare și de sarcasm clarificator. Pesimismul fundamental îl angajează pe două căi diferite, dar secret complementare: aceea a unei aspre ironii, cu accente deseori nemiloase, și aceea a unei disperări, departe de orice emfază, încăpățânându-se să sape în dureroasa și măreața sa deșertăciune. În ceea ce privește intenționalitatea artistică, revelată printr-o lectură fidelă, care nu ține seama de obscurul simbolism criptic, putem spune că eroul e un visător solitar, izolat de restul umanității printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
scăpate adesea de sub control (să fie la mijloc doar o impresie?), cu o ingenuitate frapantă, de neverosimilă autenticitate. Smerit, naratorul parcă și-ar cere mereu scuze. Aplauzele îl stingheresc. Ei bine, povestind despre tot ce se nimerește, fără pic de emfază, dar cu o însuflețire contaminantă, Sorin Stoica se singularizează în raport cu colegii săi de generație tocmai prin latura aceasta participativ empatică, ilustrând la propriu și într-o manieră dramatică ideea mai veche (a lui Sartre, pare-mi-se) că scriitorul trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
aceea de a ne asuma destinele și de a pricepe doar când este prea târziu că am greșit ca niște proști. Am tot stat la televizor zilele astea și am văzut tot felul de găgăuțe, ziariști care-și spun cu emfază analiști, unul mai prost ca altul, bolnavi de nervi sau pur și simplu saltimbanci de duzină, băieți care au dreptul să spună ce le trece prin cap la televizor, așa ca să înțeleagă și oamenii cuminți că la stele trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de toaletă. — Gunther, detectivul? — Exact, am răspuns eu, iar dumneata trebuie să fii - m-am prefăcut că mă uit pe cartea lui de vizită - Dr. Fritz Schemm, avocat german. Am rostit În mod intenționat cuvântul „german“ pe un ton de emfază sarcastică. Întotdeauna am urât mențiunea asta pe cărțile de vizită și pe plăcuțe, din cauza subînțelesului de respectabilitate rasială; iar acum cu atât mai mult, când - cel puțin În ceea ce-i privește pe avocați - asta e o informație redundantă, de vreme ce evreilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
care se știau, slavă Domnului, dintotdeauna străini, de parcă ar fi coborât, cum spune pe bună dreptate, recent, un poet, „cu hârzobul din cer”. Da, „coborât cu hârzobul din cer” i-ar fi mers la inimă lui Sorin, nu am Îndoială. Emfaza și ciocoismul literatului de tribună, regizarea mutual avantajoasă a trofeelor Între „consacrații” Agorei Îi provocau spontane reacții de silă. Sfida Autoritatea narcisistă a Criticii, dar Întreținea un enorm, aproape sfios respect față de criticul devotat, până la sacrificiul de sine, descifrării misterului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
lume... lume... Apoi închide gazeta și trage concluzia: EFIMIȚA: Vreme frumoasă, dever slab! LEONIDA (intră ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic și o aprobă): Criză teribilă, monșer! (stă la locul lui) EFIMIȚA: Căldură mare. LEONIDA: Aprob pozitiv. (constată fără emfază) O, ce noapte furtunoasă. EFIMIȚA (indiferentă): Ce oribilă tragedie. LEONIDA: Destinul mă persecută implacabil. Totul rămîne într-un silențiu lugubru. O pauză mai lungă. Deodată se aud bătăi de orologiu. Ele vor continua pe replicile următoare, dar nu în ritm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
face semn că plătește și el). FANE (ritos, bucuros că face o surpriză): Tată socrule...Trebuie să-ți mărturisesc! (pauză de efect) O să pictez și eu un nud. Dacă vrei, ți-l dedic dumitale. BUNICUL (se ridică, îl îmbrățișează cu emfază, se sărută pe obraji, femeile îi privesc consternate): Ei bravo! Știam că ești un artist adevărat! Am știut eu cui să-i dau fata mea. Toți marii artiști au pictat nuduri. (îl mîngîie pe obraz) Așa! Barbă și nuduri! BUNICA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
istoria și istoriile sub semnul unui nenorocit prezent continuu, al cărui stupid determinism presupune un reînnoit exercițiu de exorcism, nu și o salvare sub zodia cine știe cărui utopic falanster. Ironia combinativă devine legea morală, liberul arbitru relativizînd tirada patriotardă dar și emfaza hipertextuală a dramaticului". Celelalte două texte din volum Decembrie, în direct și Cafeaua domnului Ministru (sau Rigor Mortis) continuă linia de forță paralelă a teatrului lui Horia Gârbea, în care fără a oculta satisfacția de substituire a intertextualității accentul cade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
fost în iunie, și voi ați plecat în iulie. Păi maică-ta n-a fost la tratament în august, ai uitat? Și ție ți-au luat bicicletă în septembrie... - Nu mai știu exact, zău. - Îți spun eu, a continuat cu emfaza lui caracteristică, ce naiba, țin minte foarte clar. Ați stat atunci la Histria, nu? — Da, da, la Histria. — Vezi? Am tăcut. Mi-am prins brațul drept cu palma stângă. — Ce ai? a întrebat. - Mă dor încheieturile, am zis. Nu știu de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
figurii și a privirilor ei ("S-a înroșit?" " Mi s-a părut?" ,,S-a perindat prin balcoane pentru mine?"). Hotărârea supremă: scrisoarea - patru pagini de adorație în stil poetic, exagerat, stilul vârstei când candoarea, pierdută mai târziu, se traduce prin emfază. Buchetul de trandafiri aruncat din balcon la miezul nopții. Întâlnirea în semiîntunericul scărilor dintre etaje. (Stătea cu fața întoarsă, cu o mână sprijinită de perete; avea mâinile reci, pleoapele reci, buzele reci, părul rece, talia subțire, care-i vibra de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
clipească. ― Cred că arăt ca dracu’, spuse după o clipă. N-am spus dacă arăta sau nu așa. Trebuia să-i alimentez dubiile, ca să-mi consolidez poziția. Am luat micul dejun În firida cu masa. Beulah ne-a servit fără emfază, aducând farfuriile și apoi luându-le. Purta o uniformă adevărată de servitoare, neagră cu șorț alb. Ochelarii erau o reminiscență din cealaltă viață a ei, mai stilată. Cu un scris auriu, pe lentila stângă se zăreau ghirlandele numelui ei. Veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
este adevărata formă de existență a limbii poetice 10. Am putea adăuga: a stării poetice. Emil Botta își cultivă stările poetice, ori chiar și le provoacă. Apoi le pune în scenă, le amplifică somptuos, de unde și impresia de artificial, de emfază: Ca un mare actor (...) în imaginara, tragica lume a sa, În carcera grea, de gheață și fum (Memorial) Și sune o muzică (...) Pentru claustrații Într-o ceață de plumb (Cântând) Și intrăm în frig, În disperare Și intrăm în țarc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în oglindă: cea a jocului morții și a morții înseși. Ceea ce reușește poetul este o redefinire obsesivă, circulară a sentimentului sfârșitului. Bineînțeles că această dublare a discursului poetic presupune o ironie întoarsă spre sarcasm, dar antagonismul viață-moarte, declarat inițial cu emfază, se dovedește ușor solvabil. Moartea devine oglinda vie, măsura fierbinte a tuturor actelor noastre, de la naștere până la sacrificiu de sine. Alteori este pur și simplu o expulzare din timp, o dezrădăcinare. "Ion fără țară" trebuie perceput ca ostracizat, expulzat nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
fost răstignit. (Revizorul nostru) Și ne mântuiește de cel rău, În numele Tatălui, al Fiului, Al Neamului tău. (Ipotești) Mai puțin realizată este poezia Ecourile, care se alcătuiește prin dezvoltarea retorică a versului "Eminescu se credea Eminescu", dar alunecă în prețiozitate, emfază: O patimă grozavă, o patimă neînduplecată, mai tare ca oțelul și cremenea. Mania grandorii, comparată cu patima lui este nimic, o nimic toată: Eminescu se credea Eminescu. Dorul eminescian îl învață pe Emil Botta să interiorizeze spațiul. Imaginile sunt captate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
În sala mare a Teatrului Tineretului. Prezentându-i cât mai elogios pe cei doi redactori de la Radio Europa Liberă, Liiceanu, fără să roșească și, ignorând regula care prevede acordarea cinstei de eponim unor personalități numai după decesele acestora, rosti cu emfază cele ce urmează: „Regret că Încă nu există, cel puțin În Capitală, două bulevarde cu numele Virgil Ierunca și Monica Lovinescu.” Auzind aceasta, Îmi veni așa de mare greață că era să vomit În sală. Ca să nu se fi petrecut
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
și destui profeți populari, expuneri naive sau vulgare. În acest sens, revenirea la unele pagini mai vechi poate valora în felul unei terapii. Ea poate inspira o replică - discretă, însă sesizabilă - față de noua vulgată apocaliptică. În consecință, nici urmă de emfază existențialistă în această povestire. Dimpotrivă, cuvântul simplu și rostirea lapidară îți lasă posibilitatea să regăsești mai degrabă semnele unei experiențe similare celei religioase. Nu vreau să spun că povestirea În fața legii trebuie citită în lu mina unor discuții teologice, precum
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
dă-mi repede ceva parale, că nu prea am procese. Să beau și eu din diurna unui senator. Toader scoase repede o hârtie mototolită pe care o ținuse pregătită și i-o dădu zâmbind, fără strâmbătură de neplăcere și fără emfază. Stănică o luă, sări jos, făcând cu mâna la cei doi, și se-ndreptă spre Lipscani, fără alte ceremonii. De-abia după o sută de metri de mers, scoase hârtia din buzunar și o privi. Era o bancnotă de o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
înfricoșat spre hazul credincioșilor tineri. Babele îl mustrau de la obraz, dar îl venerau, și de altfel și el le certa, împroșcîndu-le cu numiri nemaiauzite de sfinți. Părintele titular îl ocrotea dintr-o omenie pe care o declara tuturor plin de emfază și de prefăcută îngrijorare pentru prestigiul bisericii. Sfinția-sa era un bărbat înalt, rotund, roșu la față, cu barbă mare, albă, răsfirată pe tot pieptul. Râdea din tot pântecele, rezista la cele mai grozave insinuații păgâne, parând cu glume prudente
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vieții omenești a lui Isus este șirbit și neasumat integral dacă sensul învierii lui, în loc să fie un act spiritual, este înțeles ca atare, ca o înviere care a redat viață trupească celui așezat în mormânt... Francezii sunt un popor caricatural. Emfaza și exagerarea în contrast cu fizica realității: totul pare făcut din excepție, dar recade repede în ridicolul platitudinii. Îndrăzneala verbală e mereu blocată de circumstanța reală: individul pretinde oral că pentru el totul este posibil - cu sensul că nimic nu e imposibil
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
doar de fațadă? Nici măcar nu-și imagina că aș putea fi de altă părere decît el. Se obișnuise să mă vadă că Încuviințez tot ce spunea. Dacă i-aș fi fost prieten În loc de fiu, i-aș fi spus: „Gata cu emfaza. Nu te mai refugia În spatele certitudinilor care nu sînt ale tale, ci ale unei religii căreia Îi ceri să rezolve problemele În locul tău“. În ritmul ăsta, aș fi Încetat rapid să-i mai fiu prieten. Nu suporta să fie contrazis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]