2,071 matches
-
sosirea pe suprafața planetei, Ross a zburat cu naveta "Erica" pentru a scana planeta, dar nu a reușit să observe noile așezări din emisfera nordică, deoarece acestea erau situate în peșteri adânci pentru a fi protejate de sporii spațiali. În emisfera sudică, Erica a găsit prima așezare a coloniștilor îngropată sub cenușă vulcanică, dar o sondă încă emitea un semnal slab înspre muntele sudic. Ross și echipa sa l-au găsit pe primul colonist, Stev Kimmer, acum un om bătrân, conducând
Pern () [Corola-website/Science/323298_a_324627]
-
era planificat inițial. Barbicane, Ardan și Nicholl încep o observare a geografiei selenare, înainte ca proiectilul să treacă pe partea întunecată a Lunii și să îi lase pradă gerului. Odată cu revenirea pe partea luminată de Soare, proiectilul se apropie de emisfera sudică, oferindu-le celor trei o panoramă spectaculoasă a unuia dintre cele mai mari cratere de pe Lună, Tycho. Cei trei oameni dezbat posibilitatea existenței vieții pe Lună, ajungând la concluzia că aceasta e nelocuită. Proiectilul începe să se îndepărteze de
În jurul Lunii () [Corola-website/Science/321305_a_322634]
-
se află la 65° lat. N (conform altor surse — 75° lat. N). Odinioară, balenele pătrundeau și în apele mărilor Mediterană și Baltică. Preferă apele de litoral și de șelf, ieșind în largul oceanului doar în timpul migrațiilor. Balenele cu cocoașă din emisfera nordică se țin mai aproape de țărm în timpul acestora. Grupurile de balene cu cocoașă migrează atât local — în căutarea hranei — cât și sezonier, odată cu schimbarea anotimpurilor. Își petrec sezonul cald în zonele reci și temperate, iar cel rece în apele subtropicale
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
până la 11° lat. N), iar apoi s-au deplasat în zona antarctică, a determinat că indivizii adunaseră 8.300 km în călătoria lor. Este interesant faptul că în aceleași ape ale Costa Ricăi iernează populațiile de balene cu cocoașă ale emisferei nordice, astfel încât acesta este unicul loc în care se pot întâlni populații din ambele emisfere. An de an, migrațiile au loc într-o ordine prestabilită. La sfârșitul toamnei, primele pornesc spre sud mamele cu pui alăptați, care se deplasează cel
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
indivizii adunaseră 8.300 km în călătoria lor. Este interesant faptul că în aceleași ape ale Costa Ricăi iernează populațiile de balene cu cocoașă ale emisferei nordice, astfel încât acesta este unicul loc în care se pot întâlni populații din ambele emisfere. An de an, migrațiile au loc într-o ordine prestabilită. La sfârșitul toamnei, primele pornesc spre sud mamele cu pui alăptați, care se deplasează cel mai lent. După ele pleacă balenele tinere, masculii adulți, femelele neînsărcinate și, în sfârșit, femelele
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
însemne „balenă cu cocoașă” a dus la concluzia că balenele cu cocoașă populează aceste regiuni nu de mult timp. O descoperire similară a fost făcută în Caraibe, care servesc cel mai important loc de reproducere al balenelor cu cocoașă. În emisfera de sud, balenele cu cocoașă formează 5 grupuri în apele Antarctidei, care din iunie până în decembrie viețuiesc în apropierea: Grupurile mari de balene cu cocoașă se împart în grupuri mai mici. Astfel, în grupul din Atlanticul de Nord-Vest se evidențiază
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
cele mai des practicate sunt următoarele: Ultimele două tehnici de vânătoare cer o oarecare sincronizare din partea balenelor și reprezintă un exemplu de conțiețuire în grup a mamiferelor marine. De menționat că vânătoarea în grup este caracteristică doar indivizilor din populațiile emisferei de nord. O altă tehnică de vânătoare, utilizată de indivizii singuratici, este de a ameți prada prin lovituri violente ale cozii. Pentru aceasta, ei înoată mai întâi într-un cerc larg, lovind puternic apa cu coada. O altă modalitate este
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
al anului. Reproducerea, gestația și nașterea sunt concentrate, de obicei, în sezonul de iarnă -primăvară, atunci când se află în apele subtropicale sau tropicale. În această perioadă femelele întră în estru, iar la masculi se intensifică spermatogeneza. Ovulația femelelor din populațiile emisferei sudice se cuprind între lunile iunie și noiembrie, cu culminare în sfârșitul lui iulie. La femelele din populațiile nordice aceste perioade întârzie cu respectiv șase luni. Puține femele ovulează de 2 ori pe an (16-28%), iar cele care ovulează de
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
nord-pacifice este rotunjit la 10-15 mii. Acesta a scăzut până la 1200-1600 în 1976 și până la600-900 în 1983. Situația s-a schimbat spre bine la sfârșitul anilor ’90, când populațiile nord-pacifice numărau peste 6000 de capete. Se consideră că în emisfera sudică viețuiau aproape 100 mii balene înaintea vânătorilor, dar mai puțin de 3000 la sfârșitul acestora. În prezent, de-a lungul coastelor Antarcticii înoată peste 20 mii de balene cu cocoașă. În nordul Oceanului Indian, anii 1980 au cunoscut un număr
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
cu cocoașă nordice au fost protejate de lege în 1937, dar peste 12 ani aceasta a fost abrogată. Legi mai drastice au venit după mijlocul secolului al XX-lea — speciile nord-atlantice au fost protejate în 1955, în 1963 cele din emisfera sudică, cele sud-atlantice în 1964, iar balenele din Pacificul de Nord au intrat sub protecția organelor de profil în 1966. În același an Comisia internațională privind vânătoarea de balene interzice definitiv exterminarea acestora. În prezent numai câteva balene pe an
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
recunoscută de către toate stările sociale, indiferent că aparțineau stărilor dominante sau celor subordonate. Interesul navigatorilor occidentali s-a îndreptat cu precădere spre zonele sudice ale globului, spre „Indii”, iar pe liniile de navigație între Pacific, Atlantic și Oceanul Indian străbăteau îndeosebi emisfera sudică. Dar, în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe măsura creșterii nevoii de noi piețe de desfacere a diferitelor produse industriale, s-a impus necesitatea formării unor escale suplimentare
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
Aceste tulpini de virus trebuie incluse în Intanza înainte ca vaccinul să poată fi utilizat . Intanza conține în prezent fragmente ale tulpinilor de virus despre care se presupunea că vor cauza gripa în sezonul 2006/ 2007 , conform recomandărilor OMS pentru emisfera nordică și ale Uniunii Europene ( UE ) . 7 Westferry Circus , Canary Wharf , London E14 4HB , UK Tel . ( 44- 20 ) 74 18 84 00 Fax ( 44- 20 ) 74 18 84 16 E- mail : mail@ emea . europa . eu http : // www . emea . europa . eu
Ro_481 () [Corola-website/Science/291240_a_292569]
-
că recent au existat unele erupții vulcanice. Aproximativ 80% din suprafața venusiană este acoperită de câmpii vulcanice netede, formate din câmpii în proporție de 70%, 10% câmpii plate. Două ținuturi muntoase "continente" alcătuiesc restul de suprafaței acestuia, una situată în emisfera nordică a planetei, iar cealaltă la sud de ecuator. Continentul din nord se numește Terra Iștar, după Ishtar, zeița Babiloniană a dragostei și este de aproximativ de mărimea Australiei. Muntele Maxwell este cel mai înalt munte de pe Venus, se află
Venus () [Corola-website/Science/297166_a_298495]
-
cometa Halley. Van der Berg și Chris Floyd iau naveta "William Tsung" (poreclită "Bill Tee") și pleacă să studieze Muntele Zeus, epava navei chinezești "Tsien" și monolitul gigantic supranumit „Marele Zid” care stă culcat pe o parte la granița dintre emisfera luminată și cea întunecată. Ajuns la destinație, van der Berg constată că teoria sa a fost corectă, iar Muntele Zeus este, într-adevăr, un diamant gigantic desprins din miezul planetei Jupiter atunci când aceasta a fost transformată în mini-soare. Din păcate
2061: A treia odisee () [Corola-website/Science/323990_a_325319]
-
drept scară de distanță. Catalogul Abell este o listă aproape completă de peste 4.000 de roiuri conținând fiecare cel puțin treizeci de membri până la un redshift de "z" = 0,2 (Vezi Lista roiurilor de galaxii). Catalogul inițial al roiurilor din Emisfera nordică a fost publicat în 1958. Catalogul extins, care include și roiurile din Emisfera sudică, a fost publicat postum, în 1989, în colaborare cu Harold G. Corwin și Ronald P. Olowin. Abell, împreună cu Robert G. Harrington, a descoperit cometa periodică
George Abell () [Corola-website/Science/318635_a_319964]
-
de roiuri conținând fiecare cel puțin treizeci de membri până la un redshift de "z" = 0,2 (Vezi Lista roiurilor de galaxii). Catalogul inițial al roiurilor din Emisfera nordică a fost publicat în 1958. Catalogul extins, care include și roiurile din Emisfera sudică, a fost publicat postum, în 1989, în colaborare cu Harold G. Corwin și Ronald P. Olowin. Abell, împreună cu Robert G. Harrington, a descoperit cometa periodică cunoscută sub denumirea 52P/Harrington-Abell. Împreună cu Peter Goldreich, el a stabilit, în mod corect
George Abell () [Corola-website/Science/318635_a_319964]
-
stabilitatea în Europa. A fost înființată ca Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE) în iulie 1973 și ulterior, în ianuarie 1995, a devenit ceea ce este astăzi. OSCE numără 56 de state membre, acoperind cea mai mare parte din emisfera nordică. După destrămarea Uniunii Sovietice, în regiunea Mării Negre au fost fondate mai multe organizații regionale, cum ar fi: Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) are scopul de a asigura pacea, stabilitatea și prosperitatea prin încurajarea relațiilor de prietenie și
Integrare europeană () [Corola-website/Science/327474_a_328803]
-
discuri osoase, cu rostrul alungit, prevăzut cu mustăți. Peștii din această familie sunt denumiți și sturioni. Se hrănesc cu precădere din fauna bentică : moluște, crustacei, pești bentici din familia guvizilor sau a blenidelor, icrele altor specii. Sunt întâlniți numai în emisfera nordică, fiind prezenți îndeosebi în Marea Neagră și Marea Caspică, mult mai rari în apele Europei occidentale (mai ales șipul), de unde migrează în fluviile aferente. ii sunt pescuiți pentru carnea, icrele negre și cleiul lor : supraexploatarea stocurilor naturale i-a rărit
Sturion () [Corola-website/Science/319332_a_320661]
-
ei vor putea să se hrănească singuri. Durata de viață a solifugelor nu este cunoscută. Solifugele sunt considerate indicatori endemici ai biomurilor de deșert. Cele mai multe solifuge locuiesc în habitatelor calde și aride. Arealul lor cuprinde practic toate deșerturi în ambele emisfere, de est și de vest, cu excepția Australiei. Unele specii au fost întâlnite în ecosisteme forestiere sau de stepă. Iarna solifugele hibernează, uneori și în perioada aridă de vară. Solifugele sunt animale carnivore sau omnivore, majoritatea speciilor se hrănesc cu termite
Solifugae () [Corola-website/Science/318520_a_319849]
-
de aer stă la baza aerodinamicii. Intensitatea vântului depinde direct proporțional de diferența de presiune dintre cele două zone geografice. Direcția vântului este influențată de forța Coriolis care ia naștere prin rotația pământului, deviind, de exemplu, vânturile spre vest în emisfera nordică. Un alt factor care schimbă direcția și eventual temperatura vântului sunt obstacolele topografice ca: munți, văi sau canioane. Föehnul, de exemplu, este un vânt rece din Munții Alpi care la trecerea peste Alpi (urcare și coborâre) se încălzește prin
Vânt () [Corola-website/Science/306681_a_308010]
-
regiunile cu smârcuri sau de stepă, unde trăiesc și păsările care îi cresc puii. Cucul a fost întâlnit de exemplu în Elveția la o înălțime de 2.400 de m, iar în India la Pasărea este răspândită mai ales în emisfera nordică, dar iernează în regiunile de savană din sudul Africii și Asia sudică, cu temperaturi variate între 15-19 grade. Cucul se hrănește în special cu insecte, fiind printre puținele păsări care consumă și larvele păroase de insecte, păianjeni sau melci
Cuc () [Corola-website/Science/314374_a_315703]
-
Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud. Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat și pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte și Venus. Totodată
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
observarea fenomenului în nordul continentului, de unde numele de auroră boreală. În secolul XVIII navigatorul englez James Cook a constatat prezența fenomenului observat de Galileo în Oceanul Indian, botezându-l aurora australă. De atunci a devenit clar că efectul nu era exclusiv emisferei nordice terestre, motiv pentru care a apărut denumirea de auroră polară. În aceeași epocă, astronomul britanic Edmond Halley a emis ipoteza potrivit căreia câmpul magnetic terestru ar fi legat de fenomenul de formare a aurorelor boreale. În 1741, Hiorter și
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
țări în curs de dezvoltare. Termenul „nordul” a înlocuit în anumite contexte cu „vestul”, ca o demarcare mai clară decât „vest” și „est”. Nordul asigură anumite indicații geografice clare pentru localizarea țărilor bogate, cele mai multe dintre ele fiind localizate fizic în emisfera nordică, deși, cum în general în această emisferă sunt situate multe țări, se poate considera această categorisire ca inoperantă de multe ori. Cele 30 de state membre ale OCDE include țarile membre ale UE, Norvegia, Islanda, Elveția, Canada, SUA, Australia
Lumea occidentală () [Corola-website/Science/304109_a_305438]