1,345 matches
-
în natură, să regăsească rădăcinile ființei, până și să redescopere iubirea. Iar celebrele sale plângeri din Pont? Fum aruncat în ochii romanilor, cu scopul de a fi lăsat definitiv în pace. Jurnalul, în ciuda inevitabilului caracter repetitiv, strâns legat de caracterul epistolar, reușește în tentativa de a ne dărui un portret inedit și de neuitat al poetului. Aceasta chiar dacă, după atâtea melancolice considerații, în cele din urmă încercăm o mică nostalgie după acel Ovidiu mai cunoscut și mai scânteietor: cel care prescria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mai bogate pentru evaluarea estetică a scrierilor eminesciene. Este o carte, fără îndoială, de neocolit de acum înainte pentru biografii, ca și, în general, pentru exegeții operei eminesciene. OMUL DIN SCRISORI (Dan C. Mihăilescu) Apariția, în anul 2000, a corpusului epistolar Eminescu Veronica Micle, aproape o sută de texte necunoscute până atunci, ținute la fereală de către descendenții familiei adresantei, a trezit un interes cu totul aparte, atât în rândurile istoricilor și criticilor literari (eminescologilor), cât și în mediile cele mai largi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
literar cu o fină pătrundere în mecanismele creației literare, formator de opinie culturală în emisiuni de radio și TV. Având ca punct de pornire cronicile sale scrise pe marginea acelui volum de corespondență, el reia lectura, din perspectiva studiului literaturii epistolare ("corespondența mijloc terapeutic, loc de liniștire, zonă de stilistică ludică, ifose introspective, tandrețuri în oglindă și alinturi capricioase /.../ scrisoarea face bună medie/re/ între oglindirea necruțătoare, crudă și nudă, a jurnalului și travestiul oficial al operei publicistice. Este un interstițiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
auzit de iubirea dintre Mihai și Veronica", cei care "vor fi văzut mormintele celor doi, al lui, în cimitirul Bellu, al ei, la mănăstirea Văratec, dar nu au adăstat cum se cuvine asupra acestor destine, asupra ființei eminesciene, a rigorilor epistolare de la finele veacului XIX ori a asemănărilor șocante dintre retorica lui "Hyperion" și partiturile verbale ale unor personaje caragialiene, precum Chiriac, Veta, Rică Venturiano..." Ideea asocierii acestor texte cu acelea pe care le produc personajele lui Caragiale, prin limbaj, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
adăugând întrebarea cu îndreptățită uimire:"Eminescu un personaj al lui Caragiale?" E aici unul din punctele ideatice pe care eseistul Dan C. Mihăilescu îl ia drept reper în pledoaria pentru o mai dreaptă și mai firească interpretare a acestei producții epistolare. "Important este zice domnia sa să gândim aceste texte în funcție de omul și nu de artistul Eminescu". Fără îndoială, are dreptate. În acest roman epistolar de iubire, cei doi corespondenți, în speță Eminescu, își dezvăluie inti mitatea, care e una comună oricăror
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
îl ia drept reper în pledoaria pentru o mai dreaptă și mai firească interpretare a acestei producții epistolare. "Important este zice domnia sa să gândim aceste texte în funcție de omul și nu de artistul Eminescu". Fără îndoială, are dreptate. În acest roman epistolar de iubire, cei doi corespondenți, în speță Eminescu, își dezvăluie inti mitatea, care e una comună oricăror îndrăgostiți ce comunică între ei fără grija înfățișării publice într-o anume ținută, rămânând în neglijeul domestic, dacă nu cumva cobor prea mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cafenelelor (...) Totul se face pasional, cu o efervescență ce frizează constant patologicul, chiar și în zonele (domeniile) tradițional caracterizate prin rigoare, calcul rece și stilistică à quatre épingles". Acestei mode (sau acestui model) i se supune și romanul de dragoste epistolar dintre Veronica Micle și Eminescu, "pe cât de omenesc, pe atât de românesc în esența lui!". Eseistul nu rămâne doar la această constatare. El îl urmărește pe Mihai Eminescu în timp, așa cum arăta în diverse schimburi epistolare, cu diverși inși (personalități
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și romanul de dragoste epistolar dintre Veronica Micle și Eminescu, "pe cât de omenesc, pe atât de românesc în esența lui!". Eseistul nu rămâne doar la această constatare. El îl urmărește pe Mihai Eminescu în timp, așa cum arăta în diverse schimburi epistolare, cu diverși inși (personalități) ; observând cu ușurință tehnica adaptabilității poetului la mediul căuia i se adresează:"un Eminescu în corespondența către Maiorescu, P.P. Carp, Iacob Negruzzi, altul când îi scrie lui Creangă, Slavici, Chibici Revneanu ori Samson Bodnărescu, altul, cam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
eminescian". Aici, notează Dan Mănucă, "privirea este grea și neguroasă, însoțită de o imensă oboseală. Nici moartea nu mai are superbie, ci a devenit un act discret, o stingere domoală, o suspendare lină a temporalității" (Sugestii tematologice). În Fețele unui epistolar, se oprește pe larg asupra problematicii volumului de scrisori editat de Christina Zarifopol-Ilias, în 2000 (Dulcea mea doamnă/ Eminul meu iubit), corespondență inedită dintre Eminescu și Veronica Micle, reținând "informațiile despre viața cotidiană a lui Eminescu" pe care "o nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
având oarecare înțelegere față de zelul celor care, răscolind arhive și colecții de jurnale din epocă, încearcă a impune o altă imagine a gazetarului. Totuși, "e puțin probabil că pe această linie exegetică, viitorul ne va oferi documente noi (precum șocul epistolar din 2000), mobilizând condeie și influențând judecata urmașilor, destrămând, adică, supoziții, risipind colecția imaginilor prefabricate și a reflexelor "leneșe", recalibrând opinii etc. Totuși, în biografia ultimilor ani eminescienii, ne încredința testamentar Petru Creția, vom găsi mereu "ceva adânc de aflat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ci și la nivelul "micro-structural, cel al formelor, stilurilor și prozodiei". Exegetul este pregătit de-acum a urmări "zona filosoficului", care în proză, bunăoară, propune "o mixtură de secvențe textuale, un gen hibrid, construit sintagmatic din fragmente textuale narative, dialogale, epistolare, eseistice, ironice, retorice", ducând totul într-o zonă a fantasticului în care "visul devine la nivel narativ modul de organizare textuală" (se emplifică prin nuvela Sărmanul Dionis). Tot în zona problematicii filosofice în gândirea eminesciană, se oprește asupra alternativei Ființă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
se găsește într-un greu impas mai cu seamă moral. Pricepând că nu se poate consacra ridicării „aproapelui sărac și osândit” fără a se subordona celor avuți, el își vede amenințată și virtutea fecioriei. Exasperat, măcinat de nehotărâre, se destăinuie epistolar duhovnicului său de departe, căruia îi mărturisește „groznica văpaie”, chinul lui. În romanul Doctorul Taifun, un conclav improvizat de bărbați judecă, în prezența ei, o tânără Magdalenă de care unii dintre ei beneficiaseră. Ideea structurantă a scrierii e cuprinsă în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
de Andrei Grigor), Romul Munteanu (de Lucian Chișu), N. Steinhardt (de Zaharia Sângeorzan), un fragment (Ce-i lipsește literaturii române?) din volumul Convorbiri cu Petru Dumitriu de Eugen Simion. Pagini de literatură memorialistică, jurnale, confesiuni poartă semnăturile lui Petre Pandrea (Epistolar din închisoare), I.D. Sârbu și Marin Sorescu. Despre spectacole de teatru scriu Ion Cocora și Jeana Morărescu, cronica cinematografică e ținută de Valerian Sava, iar despre arta plastică se pronunță Dan Grigorescu, semnatar ulterior al rubricii „Carnet”, în care abordează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287825_a_289154]
-
volum, Câmpia pierdută și Orașul fără fântâni. Textele din cealaltă carte se cantonează în orizontul satului, alternând narațiunea realistă, de tip „document”, cu portretul, pitorescul limbaj oltenesc cu proza poetică, umorul și ironia cu tonul nostalgic și cu lirismul. „Romanul epistolar” în cinci volume Plâng, iubite prinț se compune din documente personale, dar și din tăieturi de ziare (mai ales după 1991, când atenția se îndreaptă și spre zona politică și socială), fragmente de jurnal, cronici și schițe de portret, amintiri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
Cum îți permiți să stai jos în fața mea? Stinge țigara!“ etc. etc. Face, tot în 1977, o a treia tentativă de sinucidere. Ca urmare a gestului său extrem, volumul său de poezii și aforisme Viața particulară (1977) și Un roman epistolar (apărut în 1978, conținând corespondența sa, masiv epurată, cu Radu Stanca) primesc bunul de tipar al cenzurii. În 1979, participă la festivitățile aniversare ale revistei Echinox, considerând, dintotdeauna, că „echinoxiștii“ îi continuă, în multe intenții, pe „cerchiști“. Pleacă, în 1980
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a lui Euphorion un substanțial trup cultural: „Ca fiu al Elenei și al lui Faust, în Euphorion s-au contopit spiritul grecesc apolinic (limitele, ordinea elină) și fausticul modern al europeanului, adică dinamismul, avântul nesăbuit“ (v. corespondența din Un roman epistolar). Definiția lui I. Negoițescu este una schilleriană, iar euforionismul, într-adevăr un fenomen goethean, căci la autorul lui Faust, spune Schiller, „spiritul grec e turnat într-o formă nordică“. După Gundolf, Goethe nu s-a întrebat ce sunt „grecii dătători
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
o pierdere ireparabilă pentru cultura noastră, neobișnuită încă cu asemenea introspecții de profunzime, faptul că ea s-a întrerupt brusc. Abia părți disparate vor putea fi, oarecum, înlocuite de câteva dintre „engrame“ ori de unele dintre pasajele cenzurate din Romanul epistolar. Oricum, chiar și prin atâta câtă este, Autobiografia lui I. Negoițescu va marca, în mod sigur, maniera de a scrie proză subiectivă la noi. PREFAȚĂ Notă asupra ediției I. Negoițescu a transmis pe cale testamentară revistei Apostrof dreptul de publicare în
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
1982, p. 40-59. Eliade, Mircea. Despre Eminescu și Hasdeu, Iași, Editura Junimea, 1987, p. 8-54. Iorga, Nicolae. Pagini alese, Vol. 2. Buc, E.P.L. 1965, p. 127-131. Lovinescu, Eugen. Mihai Eminescu, Iași, Editura Junimea, 1984, p. 71-72. Maiorescu, Titu. Jurnal și epistolar, Vol. 6, București, Editura Minerva, 1986, p. 361-362. Noica, Constantin. Cuvânt împreună despre rostirea românească, București, Editura Eminescu, 1987, p. 6-65. Oprea, Al. În căutarea lui Eminescu gazetarul, București, Editura Minerva, 1983, p. 320-324. Papu, Edgar, Poezia lui Eminescu, Iași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
resorturi intime, nedezlegate nici de specialiști, încât chiar din perioada pariziana să se arate semnele unei boli îndelungi și nevindecabile. În final, balanța acestui echilibru fragil între știință și arta a înclinat talgerul către limbajul liniilor și al culorilor. Capitolul epistolar este de mare interes monografic, desprinzându-se câteva aspecte esențiale despre profilul spiritual al pictorului în tinerețe: atragerea/vocația ineluctabila, aproape devoranta către artă plastică, o emoționantă dragoste filiala, semnele unei boli chinuitoare și dorul de locurile natale. Scrisorile în
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
în sine cuprind pagini dramatice despre o sfâșiere lăuntrica a artistului grijuliu, prins între două viituri: pe o cale să nu și amărască părinții, adică să studieze medicină și pe cealaltă cale să-și urmeze vocația de artist. Personal, confesiunile epistolare ale artistului Viorel Huși îmi par de o dramatică autenticitate, iar pictorul - un personaj dilematic, într-o dramă psihologică. Chiar în scrisoarea din 15 iunie 1929 (ziua majoratului!), la Paris fiind, deși se arătă mulțumit de aprecierea profesorului de botanica
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
greoaie, nuanțele cromatice dense, lirismul cald, echilibrul de compoziție și tematica unitară a multor tablouri care întăresc ideea unei monografii pictate a Hușilor. Datarea tablourilor și manieră constantă de execuție precum și dorul de Itaca natală exprimat cu sinceritate în confesiunile epistolare de la Paris conduc tot spre unitatea monografica. Chiar dacă izvorul de inspirație n-a fost doar meleagul natal, memoria afectiva a artistului diluează dimensiunile universalului, supunându-le unei grile de autohtonizare. Poate o stradă din periferia Parisului să-l fi inspirat
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
și cu Monica, lui E. Lovinescu). Între 1950 și 1954, Ion Caraion făcuse pușcărie pentru că încercase să evite stagiul militar și perspectiva încorporării cumpărându-și un livret militar fals, prin intermediul unui amic fost legionar. În plus, mărturisise la anchetă legături epistolare cu „fugarul“ Virgil Ierunca (între 1947 și 1949), ca urmare a cărora a fost acuzat și de „spionaj“ în favoarea Franței; însă a primit pedeapsa cu detenție de drept co mun, nu CR (contrarevoluționar). În 1956, așadar, Caraion a făcut cunoștință
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Dimitriu, Tudor Vianu despre „inegalitatea lui Macedonski”, ALA, 1998, 413; Gheorghe Crăciun, În căutarea referinței, București, 1998, 83-85, passim; George Gană, Tudor Vianu și lumea culturii, București, 1998; Mănucă, Perspective, 216-220; Săndulescu, Constelații, 282-287; Zaciu, Departe, 156-161; H. Zalis, Dialogul epistolar Tudor Vianu - G. Călinescu, RL, 1999, 47; Vasile Lungu, Opera lui Tudor Vianu, București, 1999; Simion, Fragmente, III, 105-127; Gh. I. Tohăneanu, Armonie, LL, 2000, 3-4; Florin Mihăilescu, Tudor Vianu sau Obiectivitatea ca formă de spirit, LL, 2000, 3-4; [Tudor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
ministru etc. Spre deosebire de Gabriel Liiceanu, de care Înainte de revoluție fusesem mai apropiat (și pe care l-am apărat, printre altele, În revista Viața Românească, cu ultimul meu text amplu, trimis de altfel de la Paris, pentru a-i apăra cartea sa Epistolarul, atacat de servitorii regimuluiă, Andrei a arătat În aceste vreo două decenii un comportament egal, previzibil, În relația noastră. Sigur, nu mă mai sună ca Înainte, ambii, și el, și Gabriel, nu-l mai vizitează ca „Înainte” pe bătrânul romancier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
opiniilor. Dar dl Liiceanu nu trebuie să se Înșele, „jurnalul” nu este ficțiune, nu este roman! O spun cu atât mai clar cu cât eu Însumi, În acel text publicat de mine În Viața Românească În care Îi luam apărarea Epistolarului său, avansam ideea că Liiceanu propune o „proză epistolară”, un gen hibrid, Între memorialistică și jurnal, pamflet literar sau anchetă de opinie. „Jurnalul” ca gen secund este interesant când este semnat de o autoritate Într-una din speciile majore ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]