1,457 matches
-
în fața istoriei. În fine, abandonul e pentru Cioran o formă mai subtilă de a participa la istorie și de a o învinge: „Ca de obicei, îi scrie aceluiași destinatar, nu mă pot opri să nu fac reflecțiile de rigoare despre ereditate... Ă ceea ce este o lașitate din partea mea. Dar cel puțin e în stilul fatalismului valah, iar Dinu are, fără îndoială, dreptate să repete că sunt mai aproape decât îmi închipui de rădăcinile mele” (1976 Ă 315). Poate că, departe de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să aleg? Cărui eu să mă aliez?” (II, 306). Iată, prin urmare, motivele de adâncime care-l fac pe Cioran să se numească, pe sine însuși, străinul. El e în permanență altul, o alteritate. Cauza acestor contradicții? Uneori, Cioran acuză ereditatea imediată: „Ai mei, mama și tata: cu greu se pot imagina două ființe mai diferite. N-am reușit să împac în mine caracterele lor ireductibile; astfel, o dublă și ireconciliabilă ereditate îmi apasă spiritul” (I, 24). Adesea, țara din care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
altul, o alteritate. Cauza acestor contradicții? Uneori, Cioran acuză ereditatea imediată: „Ai mei, mama și tata: cu greu se pot imagina două ființe mai diferite. N-am reușit să împac în mine caracterele lor ireductibile; astfel, o dublă și ireconciliabilă ereditate îmi apasă spiritul” (I, 24). Adesea, țara din care provine: „Paradoxul poporului român este că e deopotrivă nefericit și ușuratic” (II, 294). Doar că, disprețuindu-se pe sine, Cioran își disprețuiește deopotrivă rădăcinile. Sau, mai clar: disprețul față de ai săi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ar fi fost sceptic prin opțiune, Cioran n-ar fi simțit în preajma lui neputință. Într-un loc, după ce mărturisește că „Scepticul din mine îl înăbușă din ce în ce mai mult pe mistic” (I, 122), Cioran o spune la fel de clar: „Sunt sceptic prin fiziologie, ereditate, obișnuință și vocație, și de asemeni prin gust filozofic”. Oricum, cuvintele lui despre scepticism definesc mai degrabă o carență adâncă a ființei, chiar dacă e o carență admirată și exploatată filozofic. Să fie carența care salvează? Limita care amână? Negura care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
asociat numele cu ea, n-a inovat în acest domeniu, fie și numai prin câteva formule” (III, 293). Este ceea ce, în fond, încearcă să facă Cioran, știind însă din start că încercarea e sortită eșecului. Că pune eșecul acesta pe seama eredității și a neamului căruia îi aparține?! „Un Kafka, spune la un moment dat, n-ar fi fost cu putință la noi. Mediul l-ar fi făcut frivol, «jurnalist», diletant, sceptic într-un chip vulgar. Asta e și trăsătura dominantă a
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
transele silei de mine însumi, ba chiar m-am detestat cu o furie ucigașă. Mă întreb uneori prin ce miracol izbutesc să mă mai suport. Ură de sine vecină cu urletul sau cu lacrimile” (II, 57). Evident, punând totul pe seama eredității, Cioran își detestă cu aceeași furie ucigașă rădăcinile. Citim într-un loc: „Mi-ar fi plăcut să am cinismul lui Talleyrand. Din păcate, prea mulți străbuni umili și cinstiți îmi inhibă ambițiile și-mi stingheresc mișcările. Sunt prea slab ca să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
simte că se sufocă de anonimat și caută miezul lumii. Dar când ajunge la el, trăiește nostalgia paradisului pierdut. În ambele cazuri, dezgust de sine. propriile contradicții, care îl macină, îl fac, oricum, să incrimineze lumea și să-și flageleze ereditatea, strămoșii, ființa. Până și propria familie e vinovată de neputințele pe care le explorează cu aviditate: „Ai mei, mama și tata: cu greu se pot imagina două ființe mai diferite. N-am reușit să împac în mine caracterele lor ireductibile
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
familie e vinovată de neputințele pe care le explorează cu aviditate: „Ai mei, mama și tata: cu greu se pot imagina două ființe mai diferite. N-am reușit să împac în mine caracterele lor ireductibile; astfel, o dublă și ireconciliabilă ereditate îmi apasă spiritul” (I, 24). Sau: „În familia mea, nimeni, afară de mama, nu s-a dovedit în stare să înfrunte viața cu încredere și curaj. Cu toții au fost mai mult sau mai puțin disperați și timorați, începând cu mine. Disperarea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
creat, ca pe un reflex, pe aceasta din urmă. Ce lașitate, în fond! Să-și flageleze țara, strămoșii, trecutul din neputința de a se flagela pe sine. E aici o lipsă de eroism care i se pare, de asemenea, semnul eredității sale. În fine, să mai rămânem o clipă la vârsta aceasta, a experiențelor teribile, când a început negarea de sine și fascinația autonimicirii, pentru a înțelege ce motivează, retrospectiv, nostalgia și ura. Cum știm, admirația de sine s-a transformat
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
moștenit de la țara mea nihilismul funciar Ă trăsătura ei fundamentală, singura ei originalitate. Zădărnicie, nimicnicieă aceste cuvinte extraordinare... dar nu, nu sunt cuvinte, sunt realitățile sângelui nostru, ale sângelui meu” (III, 35-36). Așadar, tot ce este, Cioran situează sub semnul eredității, al sigiliului pe care țara l-a pus asupra lui. Dacă, totuși, și-a blestemat neamul, strămoșii? În ei, Cioran s-a negat pe sine, în miezul identității sale mereu în derivă. E felul lui de a se salva. Iată
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
toate înflăcărările mele! E firesc să fi suportat tragedia țării meleș...ț” (I, 181). De reținut, oricum, că atunci când vorbește despre eșec, despre propria atractivitate către eșec, Cioran invocă destinul țării sale. Un destin numit tragedie. În fine, pusă pe seama eredității, conștiința eșecului înseamnă deopotrivă o conștiință a predestinării, a imposibilității de a decide. Iată: „Predestinarea mă fascinează la fel de mult ca, altădată, Nenorocirea. În realitate, e unul și același cuvânt. Să nu poți fi altul decât cel care ești. Sunt imposibil
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu cred că e nevoie, într-o bună zi vom depăși aceste opoziții mă aflu cu mult mai aproape de perspectiva lui Lamarck decît de cea a lui Darwin". Leroi-Gourhan a fost foarte deschis cînd am început să vorbim nu des-pre ereditatea însușirilor dobîndite, ci despre în-semnele de neșters pe care le lasă experiențele în "combinațiile cromozomice". A apreciat mult întîl-nirea cu Grupul celor Zece: "E pentru prima oară de cînd sînt profesor la Collège de France cînd pot discuta cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
generalizată și erau puse fundamentele inteligenței artificiale. Cultura militară de după război transformă biologia într-o știință a informației: se trecea de la o reprezentare a vieții materială și energetică la una informațională. Creierul era comparat cu o mașină de calcul, iar ereditatea era descrisă în termeni de informație, devenind un simplu transfer de mesaj de la o generație la alta. Ființele vii, celulele și moleculele erau considerate ca făcînd parte dintr-o rețea de comunicare. Termenii de informație, efect retroactiv, mesaje, coduri, alfabet
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
verbală, a cărei expre-sie cea mai evoluată este limbajul uman. Acest al treilea creier este cel al imaginației, al creației, al asociațiilor de idei, al inovației; b. Încep să devină evidente și modurile de articulare dintre înnăscut și dobîndit, dintre ereditate și învățare, pentru a ne face să înțelegem fixarea a ceea ce omul învață din mediul său în interiorul suportului programului genetic". Regăsim și aici referirea la ipoteza lui Mac Lean despre cele trei creiere prezentată ca fapt obiectiv. Această derivă ilustrează
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
un fel de reprezentare materială și energetică la o reprezentare in-formațională a vieții, de a intra în era comunicării și controlului. Cultura militară de după război transforma biologia într-o știință a informației. Creierul era comparat cu o mașină de calcul. Ereditatea devenea transferul unui mesaj de la o generație la alta. Introducerea unor termeni precum cod, mesaj, instrucțiune, program, comunicare contribuia la construirea acestui nou cîmp de reprezentare în care ființele vii, organele, moleculele fac parte dintr-o rețea de comunicare și
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Scientific Humanism and Social Medicine in Britain in the interwar and early war years (Eugenie, umanism științific și medicină socială în Marea Britanie între cele două războaie și în primii ani de război). Prezentare de la colocviul INSERM despre transmitere: "Bolile între ereditate și infecție. Metode istorice", 23-25 mai 1996, Paris. 141 Frază citată de Jean-Jacques Salomon în Science et Politique (Știință și Politică), Seuil, 1970. 142 Jean-Jacques Salomon, Science et Politique (Știință și Politică), op. cit. 143 Condorcet, Éloge des académiciens et de
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
deprinderilor cu care copiii pornesc în viață. Desigur, educația comple mentară pe care copiii o primesc la grădiniță, apoi la școală poate ameliora eventuale carențe educative, dar nu le poate anula. În al doilea rând, conform psihologiei care argumentează rolul eredității și al educației în dezvoltarea copilului, influențele mediului și ale climatului familial sunt determinante în formarea eului conștient al copilului. „Aventura conștiinței mele a început întro zi de iarnă când o anumită întâmplare ma făcut să înțeleg deodată că exist
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
țigările light, pentru sufletele cu probleme de comportament. Ea este "în opoziție cu un anume tip de psihiatrie, psihiatria degenerării ereditare, cu eugenia"26. Normalizarea, produsă de psihanaliză, a fost o formă de a dezautoriza tabuurile psihiatriei, ideea preconcepută a eredității. Astfel, disciplina lui Freud mută atenția pe terenul inconștientului, al dorințelor refulate și al sexualității (infantile). În viziunea sănătoasă a lui Foucault, natura umană și ale sale patologii nu pot fi înțelese decât printr-un raport istoric 27 al individului
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Mirea, Editura Eminescu, 1989) nu putea să nu denunțe necontenita cabală antieminesciană, denigrarea tip "Eminescu, mon amour", semnată de Mircea Cărtărescu, un infamant text ce colecționează "pe surse" felurite neglijențe fizice, de vestimentaație sau de comportament datorate sărăciei endemice, temperamentului, eredității (hirsutismul!) sau solitudinii poetului care-a prezis, profetic, pizma visceral-anxioasă a detractorilor în Scrisoarea I: "/ Dar afară de acestea, vor cătă vieții tale / Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale - / Astea toate te apropie de dânșii ... Nu lumina / Ce
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
ar fi dat un asemenea impuls energetic retragerii lor. Scopul este vehicularea grabnică a imaginii în sine, desprinsă parcă de autor din romanul Donnei Alba scena sărutului carnasier. În suita raporturilor de ironie cu personajul central se înscrie și natura eredității negative, ilustrate deopotrivă de Tudorel și de Pica. Pentru propriul său genitor, "băiatul era voluntar ca și Ioanide, în forma inferioară a obstinației (credea arhitectul)..." Tocmai de aceea, succesul persuasiunii devine improbabil: "chestiunea depășea cu mult limitele pedagogiei paterne." "Junele
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
naratorul, urmînd indirect vorbirea interioară a tatălui ("dobitocul", mai simplu raportat la categoriile lui Ioanide) "făcea altă politică." Degradarea naturii idealității, cum și împrejurarea inacceptabilă că o a doua sacrificată este Pica, subjugată erotic de un "Mirabeau de Dunăre", verifică ereditatea eșuată, acoperită de ironie. Apărînd subit tatălui drept "adevărat monstru de disimulație", Tudorel nu mai poate intra în jocul nevinovat al ironiei pe care-l descoperă, oglindindu-se reciproc, maestrul și ucenicul. Cazul se ilustrează cu alt tandem, Hagienuș-Petrișor ("Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
recrutarea elementelor tinere, - lărgește posibilitățile de afirmare pe plan internațional. Orientarea și selecția este determinată în ansamblu de trei factori care reprezintă baza, și în urma cărora pot surveni modificări esențiale în rezultatele și performanțele sportive: - factorii genotipici care depind de ereditate; - factorii fenotipici care se adresează caracterelor acumulate și anume: antropometrice, morfologice, funcționale, motrice, psihice; - factorii socio-sportivi integratori care se referă la sistemul de organizare, conducere, planificare, calendarul sportiv și baza materială, factori dependenți de subiecți, antrenori și mediu. Procesul modificării
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
omul, orice ar face, vă regretă întotdeauna, ceea ce nu face decât să-l îndreptățească să se creadă un eșuat. Recunosc aici filosofia neamului nostru; n-am inventat nimic, n-am făcut decât să prelungesc dezamăgirea strămoșilor mei."101 Pus pe seama eredității (naționale, în acest caz), constiinta eșecului la Cioran înseamnă o conștiință a predestinării. Cioran "trăiește la maximă intensitate ură de sine pe care o trăise și idolul adolescenței sale, Otto Weininger", deși, cum spune Svetlana Paleologu Matta, "ultimul cuvânt al
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
argument rawlsian în această direcție este acela că responsabilitatea unui individ pentru dezavantajul de care suferă nu poate fi determinată cu acuratețe. Deciziile unui individ sunt întotdeauna puternic influențate de factori care nu se află sub controlul lui, factori precum ereditatea sau mediul în care trăiește. Este însă extrem de greu de separat acești factori de ceea ce poate fi considerat în mod genuin drept alegerea unui individ. Chiar egalitarienii șansei recunosc acest lucru. De pildă, Cohen subliniază că în marea majoritate a
Dreptate distributivă şi sănătate în filosofia contemporană by Loredana Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/1416_a_2658]
-
care au fost fie uitate, fie refulate. Nu sunt excluse gândurile și sentimentele subliminale. Inconștientul colectiv, descoperire exclusivă a lui Jung și, caracterizată de specialiști ca la fel de importantă, pentru știința secolului XX, precum fisiunea nucleară, stă în strânsă legătură cu ereditatea. Conținuturile sale subliniază experiența speciei și ne permite să considerăm inconștientul colectiv ca pe un inconștient supraindividual. Elementele care compun inconștientul colectiv nu au fost niciodată conștiente, în vreme ce inconștientul personal are la bază experiențe care au fost cândva conștiente. Jung
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]