1,410 matches
-
trepte către Țara Himerei, căci mirajul însuși devine mai prietenos în măsura în care suferă, omenește, de temporalitate: „Se face târziu în iluzii.” Apoi marile spații neptunice și uranice sunt aduse la dialog cu măruntul, insignifiantul, umilul, într-un spirit conciliator, oarecum arghezian. Erosul însuși este asumat arhetipal, ca principiu unificator, capabil să șteargă hotarul dintre moarte și zămislire, dintre zori și amurg, dintre mișcare și încremenire. D. este un poet al stărilor contrare, dar nu extreme. El nu pendulează între panică și extaz
DUMBRAVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
colerică”, patroană” a unui „bordel selenar”, cerul se supune unei „aritmetici sentimentale”, iar marea nu mai e bună decât ca recipient pentru „elanurile și urina” poetului. Deposedat de atributele lui tradiționale și coborât într-un registru opus, șocant, apare și erosul. Femeia, având „hoitul important”, îi ciocănește în dreptul inimii „cu degete de zaraf” sau, în ipostază castă, e coborâtă - cu un cinism pervers, sadic - în registrul trivial, culinar și agrest. Există, desigur, o anumită poză teribilistă în toate acestea. La baza
DUMITRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
album, intitulat Dragoste și Poezie, în care a transcris versuri proprii sau unele din poeziile eminesciene ce i-ar fi fost dedicate, însoțindu-le de comentarii. Substanțiala corespondență purtată cu Eminescu atestă bogate resurse autoscopice, accentuate cu deosebire în prezența erosului, precum și o apreciabilă diversificare, în aceeași direcție, a literaturii epistolare. M. debutează în 1872, la „Noul curier român”, cu două schițe de factură romanțioasă. Și-a publicat versurile în „Columna lui Traian” (1874), iar din anul următor în „Convorbiri literare
MICLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288102_a_289431]
-
înfășurat/ Și când luna stoarce lapte peste iarba șoptitoare,/ Stele clare priveghează cortul meu nemăsurat”. Ca în Naiada, Avatar, Stepa, în același spirit al regăsirii energiilor primare, natura declanșează o violentă furie a simțurilor, o senzualitate frenetică, iresponsabilă, care conferă erosului atmosfera specific macedonskiană, de „idilă brutală”; adâncul obscur al instinctului, prins în Faunul, deși are unele atingeri cu imaginea naturalistă a omului, trimite de fapt la una din fețele „diabolice” ale romantismului. În Noaptea de mai integrarea omului în ritualul
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
domină destinul. Cu ecouri din Gabriele D’Annunzio (Triumful morții) și Longos (Daphnis și Chloe), romanul rămâne punctul de convergență al unora dintre cele mai profunde tendințe ale autorului - violența orgoliului și magia voinței, himera idealului, forța copleșitoare a visului, erosul arzător unit cu aspirația spre puritatea platonică -, remarcabil prin fina transcriere a senzațiilor elementare și excelentele descripții marine, dinamizate de jocul savant al luminii și culorii. Din nefericire, metaforismul baroc, limbajul crud (ce i-a șocat pe contemporani), digresiunea filosofică
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
Rondul de Sibiu”, „Tribuna învățământului”, „Colocvii” ș.a. Studiul din volumul de debut, Tudor Arghezi. Imaginarul erotic (1980), construcție critică pe cât de solidă, pe atât de suplă, face perceptibilă - într-o contradicție totală cu opiniile anterioare - prezența permanentă și complexă a erosului în opera argheziană, ca ferment și simbol iradiant, dar și ca factor structurant arhetipal. Distingând în creația poetului trei ipostaze ale iubitei, sugerate prin metafora miresei (virtuală, reală și metafizică), G. le urmărește prezența de-a lungul întregii opere, cu
GUŢAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287391_a_288720]
-
creația poetului trei ipostaze ale iubitei, sugerate prin metafora miresei (virtuală, reală și metafizică), G. le urmărește prezența de-a lungul întregii opere, cu necesare raportări la elementele biografice, judecându-le însă în principal ca întruchipări ale imaginarului. Autorul receptează erosul arghezian ca „un spațiu imaginar, având o configurație complexă și, firește, contradictorie, guvernat de o dialectică imprevizibilă, precum și, totodată, ca o invitație la explorarea unui teritoriu afectiv și spiritual a cărui contribuție la deslușirea creatorului său se va dovedi a
GUŢAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287391_a_288720]
-
ceea ce anterior fusese verbiaj nebulos, uneori chiar balast strălucitor. Accentele expresioniste nu lipsesc, dar experiența poetului face ca stridențele să fie evitate. Cele două cicluri ale volumului - Orfice și Starea de dor - semnalează chiar prin titlu domeniile explorate: logosul și erosul. În Sonete (1978; Premiul Asociației Scriitorilor din București), meditația lirică, depășind restricțiile formale, refuză din nou contemplația, fiind înviorată de evocarea unei naturi în expansiune, în care gravitația apare ca un impuls generator. Revin cele două spații complementare: exteriorul hiperbolizat
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
un model epic de natură a sincroniza romanul românesc cu cel european. Proza criticului de la „Viața românească” e citită ca o prelungire a lecturilor și tezelor psihologice ale exegetului literar, în care se prefigurează tipul romanului care va urma, al erosului, al „spațiului-femeie” ș.a.m.d. Intenția comentatorului e de a demonstra caracterul organic al operei celor doi autori și de a identifica, la nivel general, diferența specifică a „prozei criticilor”. Ion Creangă. Spațiul memoriei (1984), carte redactată, pare-se, înaintea
HOLBAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287442_a_288771]
-
pe vorbitor, precum și darul povestirii. Nu de puține ori însă compoziția este neglijată, ca și cum autorul și-ar fi pierdut răbdarea în pregătirea deznodământului, ceea ce este mai evident în două nuvele ample din Cărarea cenușie. În Dragostea doamnei Precup ingenuitatea reprezentărilor erosului, pe care le are naratorul-autor, mai întâi copil, apoi adolescent, cucerește, în pofida prezenței (auto)ironiei maturului. Paginile acestea se leagă însă nefiresc cu o povestire melodramatic-senzațională, axată pe sinuciderea unei verișoare obligate să se mărite cu amantul mamei sale. În
HURMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287468_a_288797]
-
năruie,/ Lutule, pe anii mei,/ Lună, codrilor de tei,/ Dăruie-te, dăruie”). Prin „stampe în lumină” ori în pasteluri pline de culoare, subiectivitatea se lasă întrevăzută în bucuria de a trăi în ritmul naturii și al cutumelor ancestrale, într-un eros ce împletește adorarea marianică și impulsul primar în relația, familiară orizontului rustic, cu sacrul și, mai rar, în luciri de conștiință socială și revoltă („Plug înfipt în lut și-n carne/ Și norod flămând, răscoală” sau „Drum bătut de țară
LIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
Băncilă, Portrete, 245-256; Dimisianu, Subiecte, 39-57; Anghelescu, Textul, 184-188; Băileșteanu, Aorist, 99-103; Lovinescu, Unde scurte, I, 430-440, III, 235-246; Heinrich Stiehler, Panait Istrati, Frankfurt pe Main, 1990; Nicolae Manolescu, Spovedania unui dezamăgit, RL, 1991, 8; Romul Munteanu, Panait Istrati. Revoltă, eros și moarte, L, 1991, 13; Mircea Țicudean, Așteptându-l pe Gorby, APF, 1991, 1-2; Ov. S. Crohmălniceanu, O mărturie patetică, CC, 1991, 3; Maria-Ana Tupan, Regăsirea lui Panait Istrati, VR, 1991, 5; Cornel Munteanu, Panait Istrati. Dialogul sinelui cu lumea
ISTRATI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287636_a_288965]
-
mai înstrăinate, poate părea o cercetare amănunțită a dinamicii subtile a unei relații erotice eșuate, victimă a incomunicării, ambiguității, reticențelor, tristeților. Erotica este una estetă și reflexivă, vitalist-eterată, îndrăzneață și intelectualistă deopotrivă. Dar, după cum s-a remarcat, discursul poetic transcende erosul, instalându-se invariabil pe tărâmul meditației filosofice. Rostirea este distinsă și energică, temperată de o detașare mai degrabă jucată, limbajul e măiestrit, textele caligrafiate cu aerul autenticității, iar rarele accente de colocvialitate nu subminează „noblețea” modernistă. Textele dezvăluie un ego
ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289304_a_290633]
-
sentimentul de unitate oceanică și, În același timp, Într-o negare a pierderii originare, deoarece durerea produsă de separare, dependență și moarte este mai mult decât putem suporta. Freud se referă la sentimentul originar de unitate ca „instinctul vieții” sau eros. Senzualitatea, sexualitatea și dragostea sunt toate o parte a instinctului vital. Pe măsură ce copilul se dezvoltă, el este separat Într-o măsură din ce În ce mai mare de erosul necondiționat cu ajutorul Învățatului la oliță, al orarelor și al altor constrângeri externe. Copilul compensează sentimentele
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
decât putem suporta. Freud se referă la sentimentul originar de unitate ca „instinctul vieții” sau eros. Senzualitatea, sexualitatea și dragostea sunt toate o parte a instinctului vital. Pe măsură ce copilul se dezvoltă, el este separat Într-o măsură din ce În ce mai mare de erosul necondiționat cu ajutorul Învățatului la oliță, al orarelor și al altor constrângeri externe. Copilul compensează sentimentele de pierdere, anxietatea și lipsa de putere pe care le simte, sublimând trăirile fizice și substituind instinctul vital cu „instinctul morții”. El neagă separarea originară
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
abia ca soție, că e vulgar, mediocru și pe deasupra îi este și infidel. Divorțează, încearcă să se sinucidă, e salvată de un admirator neagreat, doctorul Panu, dar nu e deloc sigur că, prin el, va obține mult jinduita fericire statornică. Erosul e văzut aici ca o forță irațională a naturii. Principala realizare a romancierei rămâne Între zi și noapte (1941), cel mai substanțial, mai adânc dostoievskian dintre romanele ei: exemplificare tulburătoare a fatalității unor determinisme interioare decise de factori abisali. Ana
STAHL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289841_a_291170]
-
celei din Pontiful, nu fără evocarea primei căsătorii, cea cu Ion, ori deconspirarea câtorva amoruri paralele, „ocazionale”. Dar personajul care suscită mai mult interesul e rabinul Emanuel Reich, cabalist și, asemenea Pontifului, taumaturg, smuls sacralității la care năzuiește, coborât în erosul profan de o femeie fatală, Verona. Mult diluat prin inserții speculative, romanul rămâne inferior și celui anterior, Lena, fata lui Anghel Mărgărit (1977), care rezistă doar prin câteva episoade izbutite, teza speranței oferite de „viața nouă” de după 1944 fiind de
STAHL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289841_a_291170]
-
continuitatea exterioară și lăuntrică a prezenței și a chipului uman. Puse față în față, relieful grecesc reprezentînd o femeie tînără și personajul sfîrșitului de sec. XIX sau începutului de sec. XX reprezintă ipostaze ale aceleiași realități exemplare și inalterabile. Un eros estetic și o senzualitate culturală plină de vitalitate străbat evident actul contemplației și gesticulația de creator ale lui Peter Jacobi. După cum, în cea de-a treia secvență a interesului său pentru spațiul fotografiei, transpare o enormă capacitate de admirație și
O sculptură în timp by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15005_a_16330]
-
prin ele, cum șuieră vântul,/ acesta e totuși cântecul nostru.” Volumul antologic, publicat postum, La capătul meu de înserare (1985), conține și un ciclu inedit de poezii, selectate de I. N. Boeriu, soțul scriitoarei. Sunt ilustrate aici stăruitoarele obsesii ale erosului și morții, dar și tema esențială a „nerostirii”, a suferinței cuvintelor. Într-o expresie profund feminină, revolta în fața fragilității omenești, dilemele existenței umane tind spre o rezolvare apolinică, de depășire în spirit a condiției de muritor. O amplă antologie postumă
BOERIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285782_a_287111]
-
Altă carte va fi restituită în 1991, sub titlul Omul care a trecut. Aici sunt incluse trei nuvele având ca subiect evenimente din trecutul familiei Hallipa și necuprinse în forma definitivă a ciclului romanesc, dar revizuite în vederea tipăririi. Prefața, intitulată Eros și psihologie, se remarcă prin disocierile pertinente ale unui studiu de „caz” literar, ilustrat cu textele antologate. În ultimii ani de viață S. era preocupat de editarea celor mai importante romane bengesciene în versiuni definitivate de autoare. Publică astfel, în
STAMATIADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289849_a_291178]
-
explorarea eroticii unor C. Conachi, Anton Pann, V. Alecsandri, precum și în identificarea „spațiilor securizante”, a timpurilor și anotimpurilor amoroase („înserarea”, „noaptea”, „matinalul”) sau în evoluția deplasării de la iatac spre o natură-martor, refugiu, exil; la fel, în urmărirea unei „patologii” a erosului (singurătatea, urâtul, mâhniciunea, necazul), cu primele accente misogine (la Anton Pann), sau în semiologia „obiectelor erotice”, în „carnavalul numelor” ș.a. Se găsesc aici, pe lângă justificarea lecturii tematiste, pagini persuasive, analize de subtilă acuitate. Participând la „cearta metodologică” a anilor ’70-
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
o sfidare a „bunelor moravuri” din lumea literară. Tot în pagina întâi se publică din Emil Isac Două versuri. Femeia prețioasă, o antologabilă tratare livrescă a iubirii ca poem, în care Shakespeare, Byron și Heine sunt invocați spre a defini erosul vampiric, delirant și pervers. Și din Ion Minulescu se reproduce, în deschiderea numărului 4, Romanța unui rege asiatic, o badinerie cu recuzită macabră, pe motivul amorului sadic criptat în statuile feminine dintr-un parc, văzute ca „o sută de poeme
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
se conturează o manieră personală, axată pe investigarea structurii de adâncime a textului, pe discernerea rețelelor și a structurilor simbolice, într-o abordare hermeneutică și comparatistă. Problematica, temele și motivele asupra cărora se insistă ar fi eul (inițierea în sine), erosul și conjuncția sa cu tanaticul ori cu esteticul, antinomiile cunoașterii sau ale ființei - rezolvate tot prin „soluția morții”. Lucrarea Liricul și tragicul (1983) pornește de la premisa întâlnirii, în modernitate, între liric și tragic, dincolo de limita categoriei literare stricte. Plecând de la
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
sau de onirosimil (Adrian Dinu Rachieru). În Jocul vechiul motiv „viața e vis”, aplicat cu finețe intelectuală, constituie nucleul structurii romanești și determină nota acesteia. În compensație, personajele sunt înzestrate cu un vitalism psihic care se dezvoltă prin descoperirea unui eros nesfârșit, dublat de o visare pulverizantă, orientată spre descoperirea unor adevăruri ale începuturilor. Jocul „magic” dintre puterea individului de a-și întrezări destinul și încercarea lui de a-l schimba, impunându-se față de ceilalți, lasă loc abuzului simbolic, dar se
SOLCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289778_a_291107]
-
mai are nevoie de o logică a demonstrației. Lățirea analizei, dilatarea amănuntului convoacă prezentul ca pretext” (Adrian Dinu Rachieru). În schimb, în Nostalgia e imaginată o altfel de lume, și anume satul de odinioară, ferit de seismele sociale, dominat de eros, de femei fatale și bizare, trăind confuzia vis/realitate prin jocul visătoriei. Nu faceți case mai înalte ca arborii (1990) este un roman de dragoste, sentimentul fiind tratat din unghi psihologic. Scriitorul se complică mai mult ca oriunde în evidențierea
SOLCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289778_a_291107]