12,743 matches
-
ar fi să continuăm metafora centrală a cărții de față) vorbirea îi era interzisă subiectului (eului), ea era imposibilă, nerealizată. Gestul autorului adaugă acestui text scris la persoana întîi o macabră garanție a autenticității, a identității dintre eul narator și eul auctorial, transformîndu-l într-o confesiune cu implicații tragice, dincolo de orice metaforă, dincolo de alegoria (atît de șocantă pentru oricare cititor format în spațiul logocentric de tip european) Logosului absent la Cina de taină a unei noi Sfinte Familii (mamă, tată, copil-narator
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
etc. Pîinea de tăcere nu este, sub aspectul filiației chiar, o surpriză. Nici chiar preferința autorului pentru scriitura la persoana întîi, pentru toate semnele retorice - prin care scriitura lui e "îngreunată" într-un fel de baroc al confesiunii dezmărginite - ale eului și ale autenticității nu surprind. Gestul de după, gestul definitiv, care nu mai era scriitură, care nu mai transforma tragicul într-o figură textuală, gestul e cel ce schimbă definitiv percepția asupra textului; el reorientează sensul lecturii; el face o cronică
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
este încă posibilă, că șansa mea este o ultimă șansă înaintea ultimelor sfîrșituri...". Neîntrupat în cuvinte, el nu are trup nici în oglinzi (scena coșmarescă a oglinzii goale dinaintea ochilor lui revine în narațiune spre a semnala efortul eșuat al eului de a prinde contur), iar absența oricărei mîngîieri materne se adaugă procesului negării trupului: mîinile mamei ating piatra, praful, obiectele inanimate ale casei, ele numără pastilele unei boli de neînvins, dar nu se roagă, nu ating, nu brodează (caietul vechi
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
vor fi trecut clipele de șoc și anotimpurile de doliu, îndrăznesc să sper că Pîinea de tăcere se va citi o carte interesantă, în singularitatea scriiturii sale alegorice, o carte emblematică pentru această vreme a jurnalelor și a confesiunilor, unde eul autentic se rostește cu atît mai greu, cu cît el e singurul a se rosti. Naratologic vorbind, Pîinea de tăcere mi se pare una din cele mai originale "întrupări ale eului" pe care mi-a fost dat să le citesc
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
pentru această vreme a jurnalelor și a confesiunilor, unde eul autentic se rostește cu atît mai greu, cu cît el e singurul a se rosti. Naratologic vorbind, Pîinea de tăcere mi se pare una din cele mai originale "întrupări ale eului" pe care mi-a fost dat să le citesc în literatura elvețiană actuală.
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
exista decît pe coordonată esteticului, care îl definește esențial, punînd în valoare "intuiția intelectuală devenită obiectivă", din așa-zisul "identic absolut": "Doar opera de artă reflectă pentru mine ceea ce nu este reflectat de nimic altceva: acel identic absolut care în eul însuși s-a scindat deja...". Grecii antici foloseau în loc de genius cuvîntul daimon. Daimonul era un soi de duh titular al individului(devenit la creștini înger păzitor), cu o putere intermediară între cea a zeilor și cea a oamenilor, cu un
Ideea de geniu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17443_a_18768]
-
Astfel se întâmplă că aproape totdeauna față exprimă altceva decât dorești și numai grația unei clipe izolate ți-ar putea satisface dorințele tale de "nobil" și "frumos". Acel "altceva" este "străinul" din tine și din lume. El, adversarul permanent al eului tău și-a găsit loc în însăși ființă ta venind de undeva din afara și asta pentru că tu ai rămas pe locul tău încleștat în tine. El vorbește lumii de la fereastra deschisă a obrazului, împotriva voinței tale! Povestește tot, despre secretele
Despre fizionomie by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17450_a_18775]
-
ci numai pentru toți la un loc. Această parte a ta îndreptată spre lume, fizionomia este o bizară îmbinare, expresie a unor porniri contrarii. Pe de o parte fidelitate pentru că te întovărășește până la moarte, dar și trădarea mesajului pe care eul îl transmite. De ce oare? ... Pentru că mesajul este ezitant, lipsit de continuitate și de credință că va fi primit. De fapt cine să-l primească? Lumea? Lumea este cineva, altfel decât mine. Nu știu dacă mă va primi?! Și fără ea
Despre fizionomie by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17450_a_18775]
-
când plec capul ca si cum ar fi prea scund și n-aș putea trece prin el. Privirea asta care ocolește lumea caută desigur un alt punct familiar, în fapt un punct invizibil. Este o întoarcere din drum, revenirea acasă în întunerecul eului. Timiditatea este o încercare sinceră lipsită de curajul riscului. Fizionomia ei exprimă intensă simpatie a lumii încremenita în pragul ei, fără ochi ca s-o privească. Designerul modei încearcă să modifice fizionomiile în fiecare sezon. Nu numai îmbrăcămintea ci și
Despre fizionomie by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17450_a_18775]
-
Senzațiile gustative, tactile, vizuale au un loc de cinste: "Acre mai șanț poftele/ obiceiuri/ an tandrețea așa-zisa imperiala/ an topul/ cuvintelor sufocate de imaginație de greutate/ de prea mult rost/ nici nu mai cred că a fost libertate/ an eul măzgălit pe fruntea poetului/ poate o slujbă de pomenire la ora amiezii/ an bisericuța lui literară!" (Acre poftele). Visul ănsusi e demonic-senzual, ăn grotescul sau se oglindește o nostalgie a inocentei:"Visul/ stă spănzurată o tărfă de-oglindă și vămuie
Lirism biologic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17497_a_18822]
-
Gheorghe Grigurcu Dacă este adevărat ceea ce afirmă Robert Musil despre poet, caracterizăndu-l drept "omul cel mai conștient de singurătatea fără scăpare a eului an lume și printre oameni", se cuvine a ține seama de ămprejurarea că aceasta singurătate implică o anume comunicare, chiar dacă una dureroasă, traumatizanta, a celor doi factori. Solitudinea nu e decât o nostalgie a lumii ce exclude ființă prin incompatibilitate
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
procesul asimilării sensibile a celei din urmă, a luării an stăpânire, cum ar veni, a lumii ostile, transformată an idiom specific. Exterioritatea devine interioritate. S-ar zice că, de data aceasta, printr-o mișcare inversă, lumea se "camuflează", se adaptează eului pe care l-a ultragiat, de teama unei punițiuni, a unei revanșe transcendente. Ajunge, ea, a se comportă aidoma unui cameleon. Se ascunde an ființă, uneori cu drăgăstoase, atât de ănselătoare aparente: "Hei, dacă viața mea ar fi putut rămâne
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
e, până la urmă, o astfel de "vomă" eterica ce expulzează lumea care, ăn fond, n-a putut fi asimilată. Prin urmare, atât an primul cât și an al doilea caz, al aparentei substituții și al aparentei resorbții, transpare neputința armonizării eului cu cadrul universal an care a fost plantat. Lumea rămâne un deziderat neămplinit, o rană a ființei, care, cu toate strădaniile sale, nu poate atinge decât ipostază unui plâns al nepotrivirii ontice. Fie că e proiectat dinăuntru an afară, fie
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
al poetei e ratificat de monstruozitățile prin care ea ași asumă lumea an oglinzile concave ori convexe ale privirii sale sublimat-tendentioase. Distrugerea "frumosului" e o reflectare a distrugerii lumii, ultimul proces reflectând, la răn- du-i, distrugerea raporturilor acceptabile dintre eu și lume, care definesc solitudinea. Din izvorul idealului ultragiat se scurg purulentele concretului bolnav, putrefact: "Cu botul pe labe și an genunchi,/ cu pucioasa curgăndu-ti prin vene,/ distrugi și te autodistrugi/ crezând că e doar scriitura/ ceea ce anca scâncește an
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
ruptură profundă cu universul inaugural și senin al primelor volume. Este cartea unei sfâșietoare revelații a singurătății ființei an lume, a căderii an durată și a absurdului existențial, ea fiind totodată locul relevării inexorabilei dorințe de supraviețuire prin cuvânt a eului stănescian aruncat an haosul timpului. Cu totul altceva așteptau "patriarhii" proletcultului victorios de la tânărul poet intrat atât de promițător an cetatea literară a vremii nimbat cu mitul prerafaelit al unui "nou Labis", măi angelic și mai seducător. Nimic mai străin
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
ceea ce pare și "totul este inversul totului". Poetul opune universului istoric, atât cel al realității, cât și cel al poeziei vremii sale, un labirint al viziunii spiritului poetic reconstruind lumea an chip enigmatic și "manierist" din substanță abstractă a "gesticulației" eului liric care se descoperă pe șine, se instituie an lume și se salvează din curgerea timpului spre neant prin poezie. Este un mod cu totul nou de a gândi atât poetica epocii, cât și sensul existenței relevate an actul creației
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
literaturii noastre postbelice, eliberarea poeziei de orice biografism și psihologism care, "realități" fiind, cad sub incidența determinărilor social-istorice, asadar și a concepției materialist-dialectice a fenomenelor. Poezia stănesciană din această perioadă a "momentului '68" este triumful imaginarului absolut an care mitologia eului liric populează universul poetic cu stări de spirit stranii, dureri abstracte, suferințe ale creierului, bătăi ale inimii, imagini ale timpului, viziuni ale sentimentelor, ideilor și mai ales ale poeziei an sine, himerica și golita de orice referințe personale, intime ori
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
Meșteșugita din materialul rezistent al "necuvintelor", poezia să este o ultimă "arca a lui Noe" menită a-l salva din potopul curgerii vremii, a-l ajuta să evadeze din sorbul timpului prin care, supuși vidului cosmic, ne pierdem substanță, sinele, eul. Căzut an durată, el face experiență neantului existențial. Spaimă este atat de adâncă și rădăcinile ei atât de vechi, ăncât scriitura poetica stănesciană se ăncarcă fundamental cu funcția mitică pe care Mircea Eliade o vedea că esențial destinată "vindecării de
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
se amplifică vădit (că și inegalitățile valorice) cu Belgradul an cinci prieteni (1971) și Măreția frigului (1972) unde ăntr-o poezie a universului perceput printr-o durere fără nume, ăn motivele lirice se pot lesne observa acum starea de zbatere a eului, suferind de singurătate și spleen, ănfrângerea elanului spre absolut, resemnarea: prăbușirea și putrezirea calului, moartea păsărilor, sufocarea ăngerului spânzurat de propriul hâr și lipsit de aerul respirării sau al zborului, refuzul de a privi prin hublou. După o tăcere editorială
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
actualmente - în faza globalizării existenței, datorită promptitudinii cu care circulă informațiile, comprimînd lumea, preschimbînd globul terestru în multinvocatul "sat planetar". Sîntem "vecini" cu absolut toți ceilalți pămînteni! Supraîncărcarea informatică nu mai îngăduie nepăsarea, neștiința, egoismul de orice natură și hipertrofia eului. Totuși, internaționalistul de școală veche socotește c-a descoperit America, atunci cînd rostește sentențios și inutil: "A construi o economie globală durabilă presupune un efort cooperativ global" (Ion Iliescu). Un truism, nimic mai mult! Mimetismul favorizează adaptarea la mediu a
Pseudodefinitii by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17511_a_18836]
-
am lăsat devorat de cuvinte/ călcîndu-te am trăit bucurii nerușinate/ bucurii de om singur" (Dacă toate gîndurile duc într-o carte). Poetul are sentimentul unei damnări moderne, în compoziția căreia intra istoria (nervozitate temporală), spaimă mulțimii (nevroza a solitudinii), dedublarea eului (inconformism al ființei în raport cu sine). "Pesimismul" e conotat metropolitan, spre a i se asigura alibiul unei "actualități" pe cît de defectuoase moralmente, pe atît de trebuitoare nădejdii de supraviețuire estetică: "Trec pe străzi cu o sabie deasupra capului./ În spatele meu
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
m-a învățat să fiu mereu singur./ Trec pe străzi cu o sabie deasupra/ capului nimeni nu observă/ doar tu inima: ușa prin care plec și mă-ntorc/ în fiecare seară" (Elegie). În acest climat de supraromantism (pandant al suprarealismului), eul își pierde consistentă, devine lax. Narcis nu se mai privește fix în oglinzi, ci deambulează fantomatic prin luciul lor, trupul său însuși se multiplică în senzația de mortificare: "Încă te știe gură mea sărutînd lame subțiri/ încă te știu mîinile
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
filozofie sau de religia care anunța, cu vorbele lui Plotin, ca "sufletul nu va merge spre altceva decît spre sine, și către sine", iudaismul pledează pentru o transcedentă întrupata, dacă pot folosi expresia, ca relație cu un Celălalt fără de care "eul se află într-o stare de sfîșiere și de dezechilibru", și fără de care nu poate ajunge la Dumnezeu. Lévinas scrie pagini uluitoare despre iubire, despre femeie, despre felul în care Eva a fost creată nu dintr-o parte a lui
O filozofie a tandretii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17561_a_18886]
-
pagini uluitoare despre iubire, despre femeie, despre felul în care Eva a fost creată nu dintr-o parte a lui Adam, ci mai curînd pentru a-i împlini toate visele și dorințele, în sensul cel mai cast cu putință. Pentru că Eul nu poate exista fără de Celălalt, care îl tulbură și îl mîngîie, totodată, bărbatul nu poate exista fără femeie, spune doctrina iudaica, căci astfel ar diminua imaginea lui Dumnezeu, un Dumnezeu al iubirii și împerecherii, insă iarăși în sens cast, nu
O filozofie a tandretii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17561_a_18886]
-
reculegerii, despre ce înseamnă acasă, ca spațiu privat de retragere din lume, ca paradis al intimității, ascunziș descins din mirajele copilăriei, unde mă pot rupe de o existență naturală care presupune nesiguranță, posibilă violență, ostilitate. Locuința este, după Lévinas, utopia eului care se reculege de ca si cum s-ar izola în interioritatea ei, rămînînd însă deschis Alterității, pe care o invită să îi treacă pragul. Nu se poate încheia un excurs atît de precar într-o gîndire atît de bogată altfel decît
O filozofie a tandretii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17561_a_18886]