5,886 matches
-
poți face nimic să scapi de ea; trebuie să treacă de la sine... În ani de zile, poate În decenii, i-am spus eu lui Lauren, pe un ton deznădăjduit. Ia nu mai exagera. Nu e chiar așa de grav, a exclamat Lauren. Măcar ai un soț. Acesta este un exercițiu de pierdere a ego-ului și tu prea te simți bine făcându-l. Pierdere a ego-ului? Și cu pierderea soțului cum rămânea? —Ești prima persoană căreia i-am povestit, am recunoscut eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
o sete de mor. Câteva minute mai târziu, În timp ce ne sorbeam paharele de Saccotini lângă bar, Lauren remarcă: —Ești foarte norocoasă. Se uită la Hunter, după care din nou la mine. E frumos să-l pui În ramă. —Hei, termină! exclamă Hunter jenat. Hai că mi-a venit o idee grozavă. Ce-ar fi să i-l prezint lui Lauren pe cel mai bun prieten al meu? Mi-e prieten vechi, Încă de când eram la colegiu. Cine? l-am Întrebat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
O gură de ceai de salvie s-ar putea să-mi facă bine la mahmureala asta. Chiar atunci, Lauren patină Înapoi spre noi. Se cocoță pe brațul divanului. Zicea careva ceva de ceaiul Agatei? Întrebă. Acum Îl aduce sus. —Grozav! exclamă Marci, cu ochii sclipind de entuziasm. În mod evident, ea o venera pe Lauren chiar mai mult decât o venera Agata. Hunter, Sylvie zicea că pleci la Paris săptămâna asta, spuse Lauren. Da, de fapt plec pentru câteva săptămâni, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
măsura zero să pară prea mare, Thackeray avea dreptate cu privire la afacere. Tocmai vânduse Încă șase rochii. Noi trebuia să Îmbrăcăm cât mai multe fete posibil pentru fantastica petrecere de Anul Nou a lui Alixe. Brusc, mă lovi inspirația. —Lauren! am exclamat. Alixe organizează pentru ea chestia asta nebunească prilejuită de divorț. Tocmai am primit invitația. În mod sigur Lauren și Alixe sunt foarte apropiate. —Vorbești de Lauren Hamill Blount? Întrebă Thackeray. Doamne, este o frumusețe fascinantă. —Exact. —Lauren este atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Lauren. —Ce anume? am Întrebat. —L-a prins pe Christopher În pat cu fosta ei colegă de cameră de la facultate. Cel puțin ăsta e zvonul răspândit pe aici de președinta Baby Buggy, Valerie Gervalt, zise Tinsley. — Nu se poate! am exclamat, șocată. —Existau toate semnele. Era cât se poate de evaziv În legătură cu toate deplasările alea În interes de serviciu, iar toanta de Marci nu și-a făcut niciodată probleme În legătură cu ele. Plus că a mai găsit și un sertar Încuiat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nebunie aici, remarcă. Apropo, a născut. I-a pus copilului numele Lila Slingsby și vrea să vii și tu la botez. E la vreo zece zile după ce ajungem Înapoi acasă. Pe neașteptate, Lauren sări de pe scaunul Înalt de la bar și exclamă: —Gerski! Un rus destul de voinic, Îmbrăcat cu o jachetă subțire din piele neagră, se Îndrepta cu pași mari spre noi. Pășea de parcă ar fi luat cu asalt o mică țară. Când ajunse lângă noi, Lauren Îl sărută pe amândoi obrajii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
știi că Monterey va fi acolo În mod sigur? l-am Întrebat. Pentru că joacă și el. Așa că ar face bine să fie acolo, ca să aibă loc meciul, replică Gerski. —Dumnezeule mare! Un jucător de polo! Super! De-abia mai rezist! exclamă Lauren, aproape explodând de entuziasm. Observând că Gerski o cerceta atent cu o privire dezaprobatoare, adăugă repede: Doar mă știi, Gerski... niciodată nu e vorba doar de afaceri pentru mine, nu? —Nu vreau să te Încurci cu cineva ca Monterey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
care nu ține la o Cuplare. Fir-ar să fie. Pentru prima oară, am văzut o mică breșă În armura de petrecăreață a lui Lauren. Era un lucru drăguț, de fapt, deși ea făcea tot ce putea ca să o mascheze, exclamând: — Nu-mi pasă! La New York mă așteaptă undeva Cuplarea nr. 3... Cioc-cioc-cioc. Cineva bătea În geamul de la mașină. Am tras perdeluța neagră la o parte. Sălbaticii ochi albaștri ai lui Giles Monterey priveau cercetător la mine. Zăpada cădea În vârtejuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
hârtie albă, foarte fină. —Sunt așa de emoționată, iubitule... am spus În timp ce ridicam straturile de hârtie. Era ceva care licărea dedesubt. Am scos obiectul și m-am uitat la el. —Ăăăă... un inel de argint pentru șervetele de masă?! am exclamat eu, Încercând să par extaziată. —M-am gândit că o să-ți placă trandafirii gravați pe el, zise Hunter. Părea necăjit. Poate că reușise să-și dea seama că eram dezamăgită. Nu doream să-l rănesc, așa că, Încercând să par fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
lui urma să se deschidă În seara următoare la galeria de artă „Gagosian“. Nimeni nu știa numele real al lui Prince Angus, dar, În New York, nimănui nu Îi pasă cum Îi cheamă, de fapt, pe britanici. Ce spațiu uimitor! am exclamat, când Glamela mi-a deschis ușa În seara aceea. Afișând un entuziasm exagerat, mă dădeam peste cap să Îmi ascund starea de disperare: trecuseră douăzeci și patru de ore de când Hunter plecase și nu mai știam nimic de el. Când Îl sunasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Îi era prins la spate Într-o coadă lucioasă. Se vedea că lui Lauren Îi priește măritișul. Arăta mai grozav ca niciodată, mai ales În decorul oferit de una dintre cele mai somptuoase nave pe care le văzusem vreodată. —Bunăăă!!! exclamă Lauren, Îmbrățișându-mă strâns. Apoi se Întoarse spre Hunter și zise: —Hunter, ești beton! Între timp, Hunter și Giles se Îmbrățișară, ca niște vechi prieteni. „Ciudat“, m-am gândit eu. Mă bucur să te revăd, Hunter, spuse Giles. —A trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
se pare penibilă, așa că se cuibărește în blana strînsă bine la piept, cu ochii mijiți, visînd o florărie, garoafe albe, mari, așezate într-un vas de lut, din care Radu, ca pe vremuri, alege. Profund îndatorat, dom' profesor, profund îndatorat! exclamă Radu, închizînd telefonul. A plecat de-o oră spune, luînd ceașca pusă lîngă telefon -, vine cu cursa rapidă. Cred că abia aștepți rîde sonor Paula, întinzîndu-se după țigări. Am auzit cum îți dădea sfaturi profesorul; ar fi trebuit să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
călătorul din spate. Poftiți îi oferă actorul. Dumneavoastră nu vreți? întreabă pe vecină. Femeia nici nu-l bagă în seamă. Doar nodul care i se pune în gît trădează nervii gata să se reverse, opriți la timp, cu greu. Fantastic!! exclamă înăbușit actorul, lovind cu dosul palmei pagina de revistă, concentrîndu-se asupra lecturii, simțind cum, alături, femeia tresare. Absent, aproape să adoarmă, arhitectul își rotește mereu bastonul ca pe un titirez. Se-ntețește arată țăranca spre fereastră, desfăcîndu-și larg sumanul, în interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
respinge astfel. Se împacă prea frumos cu nenea Toader, și-ar fi urît să se observe ceva..." Tîrziu, cînd secretarul literar se întoarce în birou, îl găsește adormit de-a binelea, visînd aiurea. Haidem! se înviorează Mihai. Ptiu, ce iarnă! exclamă secretarul literar, ieșind în curtea teatrului, în urma lui Mihai. Ninge foarte frumos. Traversează piața alături, în grabă, și intră în hotel, hotărînd să rămînă pe una din canapelele din hol; în bar, e și fum și zgomot de la magnetofonul reglat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
șoseaua acoperită cu un strat alb, în care roțile mașinilor ce vin din sens invers taie urme late, negre. Toți cei din cursă moțăie, cu bărbiile în piept, legănați de uruitul continuu al motorului. Chiar și actorul, după ce a mai exclamat cîte un "extraordinar!" la fiecare ziar cercetat încă o dată, spre mirarea și neliniștea vecinei, s-a potolit, punînd ziarele și revistele peste geanta de pe brațe. Profesorul și-a încrucișat brațele la piept, închizînd ochii; alături, bătrîna a scos din geantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-mi fac meseria! Fă-ți-o! Du-ne la destinație! Asta-i bună! Cum ne împotmolim un pic, ne întoarcem! Fiecare din noi este așteptat, este..., își are problemele sale. Așa-i, dom' profesor, așa-i! confirmă grav Lazăr. He! exclamă profesorul, observîndu-l. Ce mai faci, Lazăre? Aranjez foile de viță. Tovarăși! se impune din nou șoferul. Uitați-vă și dumneavoastră: în față e o mare de zăpadă. Chiar de facem loc, imediat dăm de altă întroienire. Pînă acum a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că nu deranjez... De unde știți că am mers la autogară? Alo! ridică glasul Paula, derutată, săltîndu-se din fotoliu. Cine-i la telefon? Radu? se bîlbîie, încurcată de-a binelea, clipind mărunt, să alunge amețeala. Nu, Vlad vine răspunsul. Of, Dumnezeule! exclamă Paula nervoasă, lovindu-și palma liberă de coapsă. Domnule, te rog foarte mult, dacă n-ai ce face, găsește-ți alt mod de-a-ți umple timpul! Tocmai voiam să adorm, am fost de gardă și... Vă rog să mă iertați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
soțul la o întîlnire, la teatru și mi-am dat seama de cum se împacă, încercarea mea de-a-i face curte m-a nemulțumit. Trebuie să fim atît de demni încît să recunoaștem că, uneori, putem face un mare rău. Literatură! exclamă Vlad amețit. De ce i-ai luat cameră la hotel Sorinei? Pentru că ea, te rog să mă crezi!, nu-i o aventură în intențiile mele. Ai putea să-mi răspunzi: "literatură", dar eu cred că-i altceva, iartă-mă că ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fi fost acasă." Țevile de sub canapea încep să se răcească, iar dinspre geam coboară valul de răceală. Aura se mută pe locul din mijloc, strîngîndu-și blana la piept, cu o ciudă mereu crescîndă că a scăpat cursa rapidă. Dumnezeule mare! exclamă șoferul, răsuflînd ușurat, trăgînd frîna de mînă. Am ajuns la restaurantul Sălcii spune, întorcîndu-se spre interior. Propun să rămînem aici. Pe vîntul ăsta nu se mai poate înainta. Aici, măcar, sîntem la adăpost. De ce n-ai tras mașina lîngă ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lichior îi arată chelnerul o sticlă, intimidat de scăpărarea unui surîs bătăios pe buzele clientului. Mircea Emil arată cu degetul spre gura unui pahar de-un sfert, în care chelnerul toarnă, oprindu-și apoi prețul din bancnota întinsă. Mersi, șeri! exclamă clientul, așezînd paharul gol pe tejghea, luîndu-și restul. Auzi, Ovidiule, spune șoferul în șoaptă chelnerului te rog, nu mi-i îmbăta că n-am chef să iau oameni beți la bord. Taci, mă Andrei, că am și eu niște resturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nu mai rezistă, intră din nou în biroul șefului autogării. Și ce vrei de la mine, Andrei, ce să fac eu?! strigă în telefon șeful. Au încercat să pornească autofreza, dar... Dumneavoastră? întreabă expeditiv, observîndu-l pe Vlad în ușă, dar, recunoscîndu-l, exclamă furios: Cursa rapidă! Vine! Dar vine mai încet! Matale nu vezi ce-i afară?! S-a oprit la Sălcii. Vine mîine. Alo, Andrei, strigă în telefon am trimis după un mecanic de la garajul central, sper să pornească el autofreza. Încercați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
astea-s butoiașe de stejar, îngropate în perete nu-s făcute. Doina spune să fac și o orgă de lumini, dar nu-s de acord, prea ar semăna a bîlci sclipirea aceea de lumini în ritmul muzicii. Eh, ce vremuri! exclamă, lăsîndu-se, după un timp, adînc într-un fotoliu, golind paharul. Bîlciurile alea, vara... Ne duceam de cu seară... Știi ce voiau să facă cei de-aici? Să desființeze bîlciul anual, sau, măcar, să-l scoată din oraș, că ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
am pe banda asta. Nici măcar pe cea în căruță? La oraș, avem mașini. Atunci, eventual, un Brahms; Simfonia numărul 3, în Fa major, opus 90; în special partea a treia, poco allegretto, să-mi amintesc de-un film frumos. O! exclamă femeia, arcuindu-și mult o sprînceană. Aimez-vous Brahms? Moi aussi 1. Regret! Nici asta nu-i pe bandă. Lovește scurt cu degetul, închizînd magnetofonul și se retrage. Așază fotoliul cum era mai înainte, după care, ignorînd total prezența celor doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de fată. Și unde bate tata fata? întreabă el pe același ton. Tata! rîde încet Doina, trecîndu-și brațul după umerii tatălui. Aici! rîde Săteanu, lovind fundul fetei cu vîrful palmei, într-un gest de o infinită tandrețe. Nu-mi place! exclamă imediat grav, măsurînd-o cu privirea. Deși am dat pe blugii ăștia atît cît ia bunicul tău patru luni la rînd pensie de la ce-a-pe, nu-mi place cum îți stă. Ești un fel de gagică mișto și mie nu-mi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
astea?! Bine, bine încuviințează el calm, aproape în șoaptă. Se rezolvă. Mîine îți spun exact cînd și cum. Gata! Pe mîine. Sărut mîinile! Săteanu închide telefonul, rămîne două-trei secunde cu el pe brațe, apoi îl lasă cu zgomot jos, înfuriat, exclamînd: Dacă ești proastă, stai dracului acasă!... Cumpără revista ca s-o arunce sub prima tufă... bombăne ca pentru sine. Ce zici, schimbă el tonul, ridicîndu-se, venind spre bar îți place? Superb! murmură Mihai. Doamne, ce tîrziu e! se miră uitîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]