2,256 matches
-
eseuri, intitulate Dialoguri cu eroii tragici. Prima lucrare amplă publicată de V. în România e Montaigne. Omul și opera (1936), în care expune aserțiunile tradiționale privind evoluția moralistului de la stoicism la scepticism și de aici la epicureism, fiind printre primii exegeți europeni care explică sistemul gândirii montaigniene ca rezultat al acțiunii simultane a diferitelor idei. Concluziile le anticipează cu peste un deceniu pe cele ale lui Hugo Friedrich. Sublinierea valorilor morale întemeiate de Eseuri constituie principala contribuție a interpretării românești. Publicat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
reiau observații anterioare despre gândirea lui Montaigne, cu formulări care le completează în mod fericit. În scurta analiză consacrată lui Malebranche se insistă asupra problemelor de epistemologie, iar secțiunea despre Pascal relevă semnificative corespondențe cu punctele de vedere ale unor exegeți străini de mai târziu. Solicitată să scrie și partea referitoare la Școala de la Marburg în cel de-al treilea volum al Istoriei filosofiei moderne (1938), V. nu va aduce elemente noi față de teza de doctorat din 1913, dar va acorda
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
în discuție sistemul nesistematic al epico-liricii blakeene vizează coerentă poeziei lui Blake: poate fi ea descrisă și analizată că o construcție unitară, ca un model înzestrat cu semnificație? Premisa de la care pornesc este că da. Trei dintre cei mai importanți exegeți blakeeni, S. Foster Damon, Northrop Frye și David V. Erdman, demonstrează în chip convingător existența unei varietăți de sisteme blakeene 12. Cu toate că, în contextul cultural postmodern din prezent, planează o serie de suspiciuni față de orice tentativă de abordare sistematică a
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
termenii unei "cosmologii în mișcare", al doilea se concentrează asupra dezvoltării intelectuale a sistemului blakean în ordine simultan istorică și politica (deși, după cum voi arăta în continuare, perspectivele istorico-politice se îngustează în marile epopei, fiind înlocuite de cele estetico-religioase). Ultimul exeget care caută să ofere o abordare completă a filosofiei blakeene este Leopold Damrosch, Jr., care (în Symbol and Truth în Blake's Myth din 1980) decide, în urma tentativei de a demonstra existența unei structuri coerențe, că respectiva structura este permanent
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
who cares little for this World which passes away" (E: 767). Toate aceste exemple evidențiază simultan propensiunea lui Blake pentru discursul profetic și aptitudinea să de a oferi o reconstrucție vizionara a realității. Precum au demonstrat deja, în vari ocazii, exegeți importanți că Damon 38 sau Frye39, esența eului creator blakean este sintetizată de Los, care incarnează principalele calități ale facultății imaginației. În mitologia blakeană, el este manifestarea lui Urthona, acel Zoa care nu dobândește nici formă, nici atribute materiale, fiind
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
forme de inspirație atât în contextul viziunilor empirice (în care prima modelează și extinde conținuturile senzoriale furnizate de ultimă), cât și pe parcursul procesului de creație artistică (în care prima organizează și rafinează datele estetice furnizate de ultimă). Tocmai de aceea exegeții ar putea detecta cu ușurință o combinație paradoxala de explozii spontane de creativitate lirica și o revizuire atentă, uneori chiar obstinata, a eboșelor presupus revelate. În opinia mea, nici rolul imaginației, nici rolul inspirației nu ar trebui privit drept exclusiv
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
abordări pur psihologice a biografiei lui Blake. Astfel stau lucrurile cu volumul Blake's Prophetic Psychology (1983), semnat de Brenda S. Webster. Autoarea, care pornește de la premisa, abuzivă, ca Blake este nebun, se grăbește dintru început să respingă tentativele numeroșilor exegeți de a-l reabilită pe vizionar, pe care-i acuză de... molipsire, ca și cum insanitatea ar putea fi contagioasă: "în eforturile lor de a reduce distanță dintre Blake și cititor și de a se îndepărta cât se poate de mult de
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
principale ale procesului de creație), este momentul oportun să examinez câteva dintre cele mai importante contribuții critice la tema viziunii blakeene. Cititorului îi va fi mai ușor să înțeleagă cum se pot genera ambiguități hermeneutice din confuzia pe care unii exegeți o fac între viziunile empirice și cele estetizate. După ce subliniază că ideea care subîntinde întreaga ontologie blakeană este viziunea, Harvey Birenbaum afirmă chiar că aceasta rămâne singura determinație ontologica pe care artistul o acceptă pe deplin. Totuși, concluzia este redundanta
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
sale, mi se pare important să vă prezint ipotezele privitoare la manieră de realizare a unei anluminuri (adică a unei miniaturi specifice manuscriselor ilustrate), așa cum sunt acestea formulate de specialiștii din secolul al XIX-lea. Datorită observațiilor lui Joseph Viscomi, exegeții lui Blake înțeleg mai bine cum anume este privit procesul blakean de creație artistică de către contemporani. Cititorul trebuie să rețină că avem de-a face cu trei presupuneri, fiindcă, la data respectivă, nu era posibil niciun răspuns definitiv. Cele trei
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
agent străin. Prin urmare, în elaborarea ei, omul devine un simplu scrib 125. 4. Paravizualitate și paraverbalitate. Acel "continuum vizual-verbal" al operei de artă blakeene, în care se poate vorbi despre un pansenzorialism, funcționează doar la un nivel teoretic, atunci când exegetul vrea să descopere natură primară a acestei opere 126. La un nivel mai rafinat, sintagma în cauză devine inoperanta. Cele două atribute constituie simple definiții umane ale unei opere de artă de origine divină (dacă ne menținem în grila de
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Paradis și că el nu este decât un simplu scrib. Rezultă de aici că opera de artă există înaintea transcrierii ei mundane, fapt care proiectează o aură de inutilitate asupra întregului proces de creație 150. Totuși, cărțile pe care noi, exegeții, le avem la dispoziție conțin numeroase omisiuni, ștersături, repetiții, care demonstrează că actul lor de creație nu ține de arbitrariul Divinității, ci reprezintă un gest conștient din partea eului poetic. Deși Blake declară că accederea la starea vizionara este singura experiență
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
de viziuni, corespunzătoare unui număr similar de niveluri hermeneutice, care permit o interpretare cvadripartita a textelor poetice. Oricât de straniu ar părea prin raportarea acestui fenomen la centralitatea pe care el o deține în gândirea blakeană, pozițiile teoretice adoptate de exegeți în relație cu definirea celor patru clase vizionare din sistematică lui Blake sunt destul de inconsistente. Pornind de la ceea ce eu consider că este o presupunere corectă, aceea că, în sens larg, viziunea desemnează "percepția umanului în toate lucrurile" (1988, p. 436
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Ajungând la capătul modestei mele propedeutici în poetica blakeană, nu-mi rămâne decât să sper că munca mea de cercetare, limitată și, fără îndoială, plină de erori și de omisiuni, va constitui un impuls pentru noile și dinamicele generații de exegeți angliști, care, atrași de complexitatea gândirii artistului vizionar, să poată oferi noi perspective asupra personalității și operei sale. Bibliografie Abrams, M.H. "Apocalypse: Theme and Variations". The Apocalypse în English Renaissance Thought and Literature: Patterns, Antecedents and Repercussions. Ed. C.A
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Ideas and Symbols of William Blake, Morris Eaves susține că trei ar fi figurile emblematice, demne de a reprezenta repere în studiile blakeene: Damon, Frye, and Erdman (1988, p. IX). Autoritatea acestora se datorează, în opinia mea, faptului că sus-menționații exegeți au oferit, fiecare, câte un Blake coerent și unitar. 13 Voi face referire pe parcurs la mai multe astfel de "adnotări", care constituie doar note de lectură făcute de Blake în marginea unor texte dintre cele mai diverse. 14 Cf.
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
biblice, cele profetice nu s-au bucurat de o atenție particulară din partea lui Augustin, așa cum se întîmplase în cazul lui Ieronim. Cercetătorii au observat că aceasta este o atitudine specifică exegezei occidentale: Ieronim, care constituie o excepție, trebuie considerat un exeget inspirat de coordonatele culturale orientale. O atenție deosebită merită cele 124 de Predici despre Evanghelia după Ioan (Tractatus in evangelium Iohannis), ca și cele zece predici Despre Epistola întîi a lui Ioan (In epistolam primam Iohannis). Bibliografie. Ediții: CChr.Lat
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cei mai importanți discipoli ai lui Mani). Bibliografie. Ediții: CSEL 84, 1, 1971 (J. Divjak); Sulla bugia, trad. it. și intr. M. Bettetini, Rusconi, Milano, 1994. 6. Episcopul de Hippona și doctrina creștină Această intensă activitate de predicator și de exeget, care era asociată cu o viață de neîntreruptă rigoare ascetică, sporise tot mai mult faima și autoritatea lui Augustin în calitatea sa de preot asistent al episcopului Valeriu. La patru ani de la hirotonisire are loc mișcarea decisivă, numirea ca episcop
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scurt timp după moartea lui Boetius; în epoca lui Carol cel Mare, doctrina sa nu era considerată perfect ortodoxă, iar în secolele mai apropiate de noi, din dorința de a rămîne fideli „dogmei” opoziției dintre operele creștine și cele profane, exegeții au hotărît că adevăratul Boetius ar fi cel aflat sub influența filozofiei neoplatonice, în timp ce operele explicit creștine ale lui Boetius ar fi neautentice. Evident, această metodă de cercetare a fost abandonată, chiar dacă de puțin timp. Potrivit interpretării valabile astăzi, Boetius
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în fiecare zi tot mai mult atenția cititorilor. Prima sa operă este reprezentată de cele treizeci și cinci de cărți ale scrierii Despre morală în Iov (Moralia in Iob), compuse cînd Grigorie se găsea la Constantinopol ca nunțiu papal. Așa cum indică titlul, exegetul are preocupări preponderent morale, chiar dacă reușește să valorifice învățătura lui Origen care, deși îndepărtată în timp, ajunge pînă la el, însă nu neglijează nici exegeza istorică. E vorba, probabil, de o serie de conferințe, prezentate unor grupuri de călugări care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o „istorie a Bisericii”, asemănătoare cu a istoricilor dinainte, ci cu o istorie a poporului, în care predomină iraționalul și miraculosul, iar politica sau impactul problemelor economice și militare rămîn în planul secund. Grigorie nu e nici teolog și nici exeget; puțin înclinat spre speculație, el se mulțumește să accepte simplu și fără complicații Revelația și învățătura Bisericii; în mod logic, e adeptul Crezului de la Niceea, pe care îl plasează la începutul scrierii sale. Grigorie dedică însă douăzeci de ani scrierii
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Ieronim, Augustin și Cassian referitoare la educația călugărițelor. A murit în 600 sau 601. Bibliografie. Ediții: PL 72. Traduceri: BTP 66, 1987 (Lettera alla sorella Fiorentina: O. Giordano). Studii: L. Navarra, Leandro di Sevilia..., Japadre, L’Aquila, 1987. 3. Exegeți în Spania vizigotă a fost cultivată și exegeza biblică, deși într-un mod nu foarte original (ceea ce înseamnă că în această țară începuse renașterea unei culturi atente la asemenea probleme „științifice”); avem așadar un Comentariu mistic (cu un conținut tradițional
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
redactate cu spirit enciclopedic, adică vrea să concentreze cît mai multe informații și reflecții într-un spațiu cît mai redus. Isidor intenționează să reia învățătura lui Origen, chiar dacă îl cunoaște doar din traduceri, pentru că îl consideră cel mai mare dintre exegeții credinței creștine. Astfel, Isidor a devenit o cale importantă de răspîndire a exegezei lui Origen în Evul Mediu; pentru el, cea mai interesantă parte a acesteia este tipologia, cu valorile pe care le atribuie Bisericii și lui Cristos. De aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Dumnezeu la locuitorii cetății Ninive, așa cum Fiul este trimis de Tatăl să anunțe omenirii evanghelia; însă Iona a încercat să evite mandatul, în timp ce Cristos s-a jertfit din propria voință pentru a-l aduce la îndeplinire. Chiril conchide că exegetul trebuie să procedeze ca albina, adică să aleagă și să adune lucrurile din Sfintele Scripturi care pot ilustra misterele referitoare la Cristos (Comentariu la Iona, ed. Pusey, vol. I, pp. 562-565). Spre deosebire de elementele narative, discursul profetic nu are nevoie, crede
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
despre care ne dă informații în capitolul 39 din tratatul Contra gramaticului nelegiuit (cf. p. 000). El afirmă că a descoperit că Isidor nu era episcop, așa cum reieșea din textele ce-i fuseseră atribuite, ci preot al Bisericii din Pelusium, exeget valoros și ortodox; Sever menționează trei discursuri ale acestuia împotriva gentililor și despre inexistența destinului, precum și peste trei mii de scrisori care circulau în culegeri rău întocmite, unde aceeași epistolă apărea de mai multe ori și unde unii, profitînd de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
et G. Sabbah, traduction par A.-J. Festugière: livres I-II). Studii: Eltester; Chesnut; Downey, citați mai sus. 4. Teodoret al Cyrului Din extrem de întinsa producție literară a acestui scriitor, care a fost teolog (cf. pp. 000 și urm.) și exeget (cf. pp. 000 și urm.), face parte, ca o consecință a vastității preocupărilor sale, și istoriografia. a) Istoria bisericească Și Teodoret e un istoric „eusebian”, în sensul că punctul său de pornire este încheierea Istoriei bisericești a episcopului din Cezareea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
interesul cititorului, și de aceea a fost tradus în mai multe limbi și a avut o largă răspîndire. Bibliografie. Text: Corpus Scriptorum Historiae Byzantine, Bonn, 1831 (L. Dindorf); PG 97, 9-790; Studii: O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 121-122. CAPITOLUL XXI Exegeți greci minori din secolele al V-lea și al VI-lea După perioada de mare înflorire din vremea școlii antiohiene și a comentariilor lui Chiril, exegeza creștină tinde să se închidă în sine și, parcă vlăguită, să se întoarcă la
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]