2,012 matches
-
ROMÂNĂ, revistă apărută la Paris în mai-iunie 1851, editată de studenții români membri ai societății Junimea română. Textele din cele două numere ale revistei sunt nesemnate, din redacție deconspirându-se doar Dimitrie G. Florescu, fost comisar de propagandă la 1848, exilat la Paris. Se știe că la J.r. au scris G. Crețeanu, A.I. Odobescu, D. Berindei și G. Lecca, paternitatea colaborărilor fiind stabilită ulterior. Articolul-program, Scopul nostru, redactat probabil de G. Crețeanu, vorbea despre datoria tinerilor români, „soldați necunoscuți, dar
JUNIMEA ROMANA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287684_a_289013]
-
în timpul unor întreceri organizate de rege. Tânărul se îndrăgostește de Antusa, care, la rândul ei, îi răspunde tânărului cu prea multă îndrăzneală, în comparație cu Aretusa. Filerot o cere în căsătorie pe Antusa, gest care îl determină pe regele Periandros să îl exileze, iar pe Antusa să o trimită într-o „capiște elinească” dintr-o pustietate, pentru că refuzase căsătoria cu regele Atenei. Într-una dintre numeroasele peripeții din surghiun, Filerot se transformă în arap și revine la curtea lui Periandros, dându-se drept
FILEROT SI ANTUSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286990_a_288319]
-
luminii, cum susțineau adepții maniheismului. L-a impresionat, în schimb, convertirea lui Antonius, care, înțelegând creștinismul ca pe o experiență totală, renunțase la absolut orice pentru a se dedica vieții de eremit: această „convertire” fusese făcută cunoscută de Atanasie, care, exilat din Alexandria, se găsea la curtea imperială de la Treviri; unele persoane oficiale de la curte fuseseră impresionate de povestorea sa și renunțaseră la bogății și onoruri pentru a practica asceza. Un alt exemplu de convertire fusese acela reprezentat de un intelectual
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
așadar, era probabil originar din Vita și fusese ales episcop ulterior. Ar putea fi acel episcop de Vita, primat al provinciei Bizacena, care în 507 l-a învestit pe Fulgențiu ca episcop de Ruspe și puțin după aceea a fost exilat de Trasamundus în Sardinia, unde a murit prin 510. Nu avem alte informații despre el: Ghenadie, care de obicei furnizează multe date prețioase despre literații din acest secol, nu-l amintește pe Victor care era totuși contemporanul său. Victor din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
durata secolului al șaptelea. Isidor s-a născut în jurul anului 560 într-o familie hispano-romană așa cum dovedește numele tatălui său, Severianus; locul nașterii pare să fi fost Cartagena sau o localitate din acea provincie spaniolă. Familia sa ar fi fost exilată de vizigoți în jurul anului 559, probabil din cauza opoziției față de monarhie care era de credință ariană: totodată, nobilimea hispanică privea cu simpatie Orientul bizantin și acesta a fost un alt motiv pentru care a fost dispersată de puterea dominantă. Într-adevăr
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
așa cum îi ceruse împăratul la sesizarea celor patru frați, Teofil s-a împăcat cu aceștia și a organizat în septembrie 403 sinodul de la Quercia (după numele orașului de lângă Calcedonia unde s-a desfășurat) unde Hrisostomul a fost condamnat, fiind imediat exilat de către împărat. Rechemat o dată în urma unei revolte populare, peste puțin timp Ioan a fost exilat definitiv; papa a intervenit în favoarea lui, însă fără succes, ceea ce a provocat o ruptură de mai mulți ani între Roma, pe de o parte, și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și a organizat în septembrie 403 sinodul de la Quercia (după numele orașului de lângă Calcedonia unde s-a desfășurat) unde Hrisostomul a fost condamnat, fiind imediat exilat de către împărat. Rechemat o dată în urma unei revolte populare, peste puțin timp Ioan a fost exilat definitiv; papa a intervenit în favoarea lui, însă fără succes, ceea ce a provocat o ruptură de mai mulți ani între Roma, pe de o parte, și Alexandria și Constantinopol pe de altă parte. În interior, Teofil a combătut fără milă cultele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și s-a întors la mănăstirea sa din Antiohia. În anii care au urmat, Chiril și liderul curentului antiohian, Ioan de Antiohia, s-au reconciliat și au consfințit unirea celor două naturi în aprilie 433; ca urmare, Nestorios a fost exilat de către împărat întâi la Petra, apoi în Marea Oază din Egiptul de Sus. Aici, după moartea lui Teodosius (28 iulie 450), el a scris Cartea lui Heraclid din Damasc. Nu se cunoaște data morții sale. Așa cum am spus, Nestorios și-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să subscrie Tomul în mod individual și invoca situația părții occidentale a imperiului, devastată de Attila. Papa ar fi preferat să convoace conciliul la o dată ulterioară și dorea ca participanții să nu se ocupe de doctrină ci de reintegrarea episcopilor exilați în 449. Conciliul, convocat întâi la Niceea pentru 1 septembrie 451 și transferat apoi la Calcedon (mai bine controlat de Constantinopol), unde s-au și deschis lucrările la 8 octombrie, a aprobat Tomul lui Leon și a promulgat în sesiunea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Marcian în 457, succesorul lui Dioscor, Proterios, care mai fusese înainte apărat cu armata, a fost făcut bucăți de către mulțime și a fost înlocuit cu monofizitul extremist Timotei Eluros, uns deja ca episcop al monofiziților (aici, p. ???). Expulzat și exilat între 458 și 460 de către noul împărat Leon, Timotei a profitat de revolta uzurpatorului Basiliscus pentru a se întoarce (475) și pentru a-l determina pe Basiliscus să promulge întâi un Enkyklion care condamna Calcedonul, apoi un Antienkyklion care îl
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
funcția de episcop împreună cu alți trei nestorieni cu același rang; însă succesorul său, hirotonisit de chirilianul Firmus de Cezareea, n-a putut să preia episcopatul. După încheierea păcii, Euteriu l-a comparat pe Ioan de Antiohia cu Iuda; a fost exilat la Scitopoli în Palestina, de unde a plecat ulterior la Tyr și aici a și murit la o dată necunoscută. În Synodicon contra Tragediei lui Irineu s-au păstrat, într-o traducere latină mediocră, cinci scrisori ale lui Euteriu. Trei dintre ele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
l-au ales pe Timotei, zis Aelurus („gatto”, din cauza constituției sale delicate), ca antiepiscop al lui Proterios, succesorul lui Dioscor. Puțin după aceea, acesta a fost asasinat în biserică în timpul unor tulburări și Timotei a ajuns la putere. A fost exilat de imperatorul Leon în 460 la Gangra, apoi, ca urmare a neîncetatelor sale uneltiri, la Chersones (464), însă a reușit să se întoarcă după un lung exil, rechemat de uzurpatorul Basiliscus în 475, și a rămas în funcție până al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
deja, extrase din alte epistole anticalcedoniene ale lui Timotei. Ioan Rufus, episcop monofizit la Maiuma, lângă Gaza, în Pleroforiile sale („mărturii adevărate”) anticalcedoniene, scrise în 512-518 (aici, p. ???), citează un pasaj dintr-o operă istorică compusă de Timotei în timp ce era exilat la Gangra; e vorba despre exilul și moartea lui Nestorios la Tebaida. Bibliografie. J. Lebon, Le monophysisme sévérien, J. van Linthout, Louanii 1909, pp. 93-111; H.G. Opitz, (Timotheos) Ailuros, PRE 2. R., 12. Halbbd., 1937, col. 1355-1357. Ediție (fără traducere
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de conciliul condus de Chiril, le-a comunicat orientalilor sentința la sosirea acestora și, în iulie, a fost trimis de ei la Constantinopol pentru a susține acolo cauza lui Nestorios. După condamnarea acestuia, printr-un edict imperial, Irineu a fost exilat la Petra, în Arabia. Îl regăsim circa 10 ani mai târziu, prin 445, înscăunat ca episcop de Tyr. Atacat cu duritate pentru nestorianism de către eunucul Chrysaphios, de Eutihie și Dioscor din Alexandria (care intervin pe lângă Teodosius al II-lea și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
epistolele lui Sever, declară că aderă la poziția sa care corespunde învățăturii Părinților Bisericii. Tot în traducere siriană s-a păstrat amplul dosar al controversei dintre Sever și Iulian de Halicarnassus. Aceasta a început în anii în care amândoi erau exilați în Egipt, lângă Alexandria, ca urmare a politicii anticalcedoniene a lui Justin. Încă de la Constantinopol, unde în jurul anului 510 episcopul de Halicarnassus îl ajutase pe Sever să provoace depunerea patriarhului Macedonius, apăruseră între cei doi prieteni primele neînțelegeri privind alterabilitatea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la această criză, Palladius povestește că a petrecut unsprezece luni “într-o celulă întunecată” (ascunzătoare sau temniță, după întoarcerea la Roma?). Întors la Roma dintr-o călătorie pentru a susține cauza lui Ioan Hrisostomul în fața papei, Palladius este arestat și exilat în Egipt la Syene (406). Alte câteva texte se referă la o ședere în Palestina: un an la Betleem, trei pe Muntele Măslinilor, care ar părea că trebuie plasați la începutul vieții sale monastice. Din perioada exilului, în schimb, par
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în cadrul contextului originilor creștinismului. Astfel, scrisoarea a șaptea evocă fenomenele cerești care au însoțit moartea Domnului și pe care Dionisie putuse să le observe de la Heliopolis (în Egipt), unde se găsea în acel moment. A zecea este adresată evanghelistului Ioan, exilat în insula Patmos (conform tradiției creștine, bazate pe primul capitol al Apocalipsei): scrisoarea îi prezice eliberarea iminentă și întoarcerea în ținuturile Asiei. Deși autenticitatea corpusului a fost contestată de Hipațiu în 532 și de alții în perioada Antichității târzii, operele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
intelectuali a mai multor simpatizanți sau membri ai mișcării legionare. A reuni prin urmare fostele victime și foștii aliați ai lui Hitler Într-un grup presupus a avea trăsături comune pe baza faptului că și unii și ceilalți au fost exilați este un act de acrobație intelectual-politică Îndoielnică. Alegerea Freiburg-ului ca loc de desfășurare a colocviului, oraș În care Își are sediul cea mai mare bibliotecă românească din exil, nu a fost nici ea lipsită de ambiguitate. Bibliotecă din Freiburg, transformată
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
Înafara („mi-dehors, mi-dedans”): „În proiectul exilului, adică Înaintea exilului propriu-zis, scriitorul păstrează un loc imaginar Întoarcerii, schimbării posibile În viitor a societății sale de origine”. Acest proiect este la originea unei logici latențe, adesea insesizabile, pornind de la care anumiți scriitori exilați dezvolta un gen literar personal și un spațiu literar autonom. „Exilul este dezechilibrul perfect dintre inerția dinăuntru (le poids du dedans) și chemarea libertății dinafară, este distanțarea extremă”. Pentru Le Huu Khoa, conceptul de „filiație literară” este operațional În analiza
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
absolută de creație, ceilalți Împart același destin cu poporul sub totalitarism. Le Huu Khoa propune imaginea fraților siamezi separați printr-o operație chirurgicală, ducând la o reducere sensibilă a solidarității dintre scriitori. „Nu arareori poți auzi În timpul anchetei printre scriitorii exilați din Vietnamul de Sud că «literatura scriitorilor rămași În țară nu-i o [adevărată] literatura. (...) Iar cei rămași În Nord țineau și ei aproape același discurs: «Literatura exilului vietnamez În Occident e lipsită de orice interes». Nefericirea e dublă. Pentru
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
fost constituit de 112 scriitori, În timp ce 13 scriitori revendicau continuitatea unui centru al Întregii Germanii, PEN-Zentrum Ost und West, sub președinția lui Arnold Zweig; acesta a devenit Centrul PEN-RDG abia În 1967. Printre cei 13 scriitori din Est, 11 erau exilați de foarte mult timp. Cazul lui Johannes Tralow este citat că exemplar pentru incompatibilitatea politică dintre scriitorii germani ai anilor 1950: bavarez, ales În prezidiul PEN-Est-Vest sub conducerea lui Bertold Brecht, antifascist radical fără a fi comunist, ostracizat În Vest
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
ceea ce evocă mai bine la condiția artistului și a scriitorilor sub regimul «socialismului real». Ar trebui citate aici toate actele de reunificare simbolică a acestui spațiu transfrontalier: publicarea operelor apărute inițial În exil, istorii și encyclopedii ale exilului, prezența scriitorilor exilați În dicționarele literare, organizarea unei mari reuniuni anuale pompos întitulate «Congresul Scriitorilor Româini din Întreaga Lume”, sau Întemeierea Institutului Național pentru Memoria Exilului Românesc. Asupra rolului biografiilor În construirea identității intelectualilor români după 1989, vezi Mihai Dinu Gheorghiu (2001). Două
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
unde fusese Închis Împreună cu alți militanți sau simpatizanți ai Gărzii de Fier, Închiși de poliția regelui Carol al II-lea. Mulți dintre discipolii lui au avut parte de destine tragice, uciși pe frontul de Est, morți În Gulagul românesc sau exilați uneori după mai mulți ani de Închisoare. Nu este vorba a fortiori de o situație inedită. Cum bine amintește și George Voicu, explicarea Revoluției franceze printr-o teorie a „complotului evreiesc” este cu mult ulterioară epocii revoluției Înseși. Reluarea acelorași
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
de ani dedicați studierii operei ovidiene, va sintetiza rezultatele cercetărilor în monografia Ovidiu. Omul și poetul (1971), prima consacrată poetului latin în România, lucrare ce va fi concentrată la datele esențiale și totodată accesibile publicului larg în compendiul Ovidiu, poetul exilat la Tomis (1973). L. analizează personalitatea clasicului latin, creația sa, dar și atitudinea posterității europene, inclusiv a celei românești față de acela pe care îl consideră cel mai senin poet din întreaga Antichitate. Autorul încearcă să descifreze mesajul profund uman al
LASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287750_a_289079]
-
clasic drept componentă esențială a spiritului românesc și pune în valoare propensiunea spre valori antice ca semn al apartenenței la spațiul istoric și cultural al Romei. SCRIERI: Cum trăiau romanii, București, 1965; Ovidiu. Omul și poetul, Cluj, 1971; Ovidiu, poetul exilat la Tomis, Constanța, 1973; Clasicii antici în România, Cluj-Napoca, 1974; Călători și exploratori în Antichitate, București, 1986. Antologii: Lui Ovidiu, Cluj-Napoca, 1977. Traduceri: Roberto Paribeni, Traian, preabunul împărat, Sibiu, 1943; Tacit, Opere, vol. II: Istorii, introd. trad., București, 1963; Raymond
LASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287750_a_289079]