KorAP: Find »[drukola/base=existențialist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...29 >

725 matches

Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465

care educatorul așteaptă manifestarea legilor naturii fără a interveni? Nu, pentru că, în cazul acesta, omul ar apărea ca fiind închis în el însuși, fără nici o legătură cu altul, ceea ce ar contraveni unei alte teze a acestei filosofii. Unii dintre teoreticienii existențialiști ai educației R. HARPER, F. GLAESER și, mai ales, FRIEDRICH BOLLNOW consideră că ființa umană nu se dezvoltă spontan, nu poate ieși singură din starea confuză în care se afla atît în primii ani ai existenței sale, cît și în

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
personale implicate în actul devenirii proprii (24, p. 117). Tocmai de aceea, existențialismul, ca filosofie a educației, nu se interesează de teoria educației elementare. Deși ideea "trezirii" nu este cu totul nouă (ea poate fi depistată la Socrate, Platon, Montessori), existențialiștii fac din ea un concept de bază, prin care să depășească unilateralitatea celor două teorii opuse: educația ca formare și educația ca dezvoltare. "Trezirea" apare ca moment al contactului cu exteriorul, pentru stimularea tendințelor interne, pregătindu-le pentru viitoare alegeri

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
ea un concept de bază, prin care să depășească unilateralitatea celor două teorii opuse: educația ca formare și educația ca dezvoltare. "Trezirea" apare ca moment al contactului cu exteriorul, pentru stimularea tendințelor interne, pregătindu-le pentru viitoare alegeri. De fapt, existențialiștii resping numai în parte ideea autodezvoltării, pentru că, odată "trezite", disponibilitățile interne urmează să se dezvolte spontan. Sesizînd pericolul teoretic și practic al abandonării copilului, Bollnow introduce, în afara momentelor de trezire, o nouă stare a relației educat-educator: avertizarea. Ființa umană nu

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
educat-educator: avertizarea. Ființa umană nu se află într-o evoluție de continuă ascensiune; apar și momente de întrerupere datorită oboselii, a unor stări de depresie etc. Este astfel necesară o îndrumare a devenirii de către un educator, evident adept al filosofiei existențialiste. Avertizarea este unul din aspectele de bază ale îndrumării, prin care se urmărește stimularea voinței celui ce se educă, recunoscîndu-i-se însă libertatea. În condițiile avertizării, se argumentează elevului valoarea soluției propuse, urmînd ca hotărîrea s-o adopte singur. Este adevărat

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
ca o completare a "pedepsei naturale" (copilul să fie prevenit asupra consecințelor acțiunilor sale, iar în caz de nesocotire a cuvîntului educatorului, pedeapsa naturală îi va releva caracterul limitat al libertății). De fapt, tot aici va ajunge și discipolul mentorului existențialist, numai că acesta nu va pune accentul pe ideea de subordonare în fața necesității, ci pe conștientizarea deplinei libertăți și responsabilități. O filosofie care pune în centrul preocupărilor sale omul cu problemele sale va păstra această prioritate și în domeniul instrucției

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
conștientizarea deplinei libertăți și responsabilități. O filosofie care pune în centrul preocupărilor sale omul cu problemele sale va păstra această prioritate și în domeniul instrucției. Pe primul plan se vor afla disciplinele umaniste și cele artistice, cele care, din perspectiva existențialistă au o valoare educativă mai mare, ajutînd ființa umană în creștere să înțeleagă sensul și importanța vieții. Științele și tehnica nu se bucură de apreciere, întrucît ar da educației o orientare utilitaristă, împingînd omul spre înstrăinare. Cunoștințele spun existențialiștii se

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
perspectiva existențialistă au o valoare educativă mai mare, ajutînd ființa umană în creștere să înțeleagă sensul și importanța vieții. Științele și tehnica nu se bucură de apreciere, întrucît ar da educației o orientare utilitaristă, împingînd omul spre înstrăinare. Cunoștințele spun existențialiștii se învață nu pentru a fi utilizate, ci pentru ca omul să devină liber. Nu sînt acceptate nici programele școlare; ele anulează libertatea copilului de a alege. Cum se va desfășura procesul instructiv în viziunea existențialistă? Punîndu-se accentul pe înțelegere, nu

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
omul spre înstrăinare. Cunoștințele spun existențialiștii se învață nu pentru a fi utilizate, ci pentru ca omul să devină liber. Nu sînt acceptate nici programele școlare; ele anulează libertatea copilului de a alege. Cum se va desfășura procesul instructiv în viziunea existențialistă? Punîndu-se accentul pe înțelegere, nu pe cunoaștere, K. Jaspers, ca și W. Dilthey, făcea distincție între verbele verstehen și begreifen; primul semnifică un act intelectual, presupunînd cunoaștere și conceptualizare, iar celălalt, o comunicare simpatetică, intuitivă înțelegere (25, p. 80). În

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
nu pe cunoaștere, K. Jaspers, ca și W. Dilthey, făcea distincție între verbele verstehen și begreifen; primul semnifică un act intelectual, presupunînd cunoaștere și conceptualizare, iar celălalt, o comunicare simpatetică, intuitivă înțelegere (25, p. 80). În această direcție merg atît existențialiștii germani (O. F. Bollnow, F. Glaeser), cît și cei americani (W. R. Niblet, R. Harper, Van Cleve Morris). Potrivit concepției lor, elementul esențial al procesului de învățămînt îl constituie formarea unei concepții despre lume (existențialiste, evident), a unei anumite atitudini

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
În această direcție merg atît existențialiștii germani (O. F. Bollnow, F. Glaeser), cît și cei americani (W. R. Niblet, R. Harper, Van Cleve Morris). Potrivit concepției lor, elementul esențial al procesului de învățămînt îl constituie formarea unei concepții despre lume (existențialiste, evident), a unei anumite atitudini față de viață, prin apropierea elevului față de ea. Instrucția nu va însemna deci "predare și învățare", ci "experimentare". Elevii să poată avea zilnic "experiențe" sau să li se comunice "experiențele" altora; se vor utiliza, în acest

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
viața lui. Pe această cale, se apreciază, se vor provoca emoții, sentimente, va fi antrenată imaginația; interesează mai puțin cunoașterea lucrurilor ca atare, ci mai mult reacția subiectului la acest conținut (26, p. 114), contribuția ei la procesul devenirii umane. Existențialiștii au surprins una din slăbiciunile educației contemporane: goana după informație face să scadă preocupările pentru conștientizarea problematicii omului din lumea de azi, pentru valorificarea proceselor afective ale elevului în cultivarea sentimentului său de responsabilitate. Ei împing însă prea departe preocuparea

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
autenticitate", neglijînd faptul că omul nu poate trăi numai filosofînd, că el este totuși homo faber, iar educația trebuie să țină seama de acest fapt esențial. Aceiași teoreticieni, la care s-a făcut referire mai sus, valorifică un alt concept existențialist cel de angajare corelat cu conceptul de "libertate". Studiul disciplinelor umaniste nu și-ar avea rostul consideră ei dacă n-ar cultiva elevilor o atitudine angajantă față de anumite valori, dacă n-ar permite aprecierea lor, pe baza căreia unele sînt

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
o atitudine angajantă față de anumite valori, dacă n-ar permite aprecierea lor, pe baza căreia unele sînt acceptate, iar altele respinse. Iată încă un prilej pentru implicarea vieții afective în procesul de instruire. Apare și mai limpede acum de ce pentru existențialiști instruirea presupune mai curînd înțelegere decît cunoaștere care poate fi neutră. Ideea angajării este plină de interes; instrucția, o instrucție bine înțeleasă, cu efecte în plan educativ, trebuie să conducă la angajarea ființei umane pentru apărarea și promovarea valorilor acceptate

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
este plină de interes; instrucția, o instrucție bine înțeleasă, cu efecte în plan educativ, trebuie să conducă la angajarea ființei umane pentru apărarea și promovarea valorilor acceptate. Chestiunea care se pune este aceea a criteriilor de apreciere a acestor valori. Existențialiștii vor să ne convingă că se lasă deplină libertate elevilor. În realitate, educatorul după cum se va observa nu va putea fi cu totul neutru; el va oferi cele mai multe elemente pentru conștientizarea criteriilor de apreciere a valorilor. Din punctul de vedere

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
ne asigure că "întîlnirea" nu ipoate fi planificată, nu poate fi pregătită în mod special de profesori; ea are un caracter întîmplător, și numai un număr restrîns de elevi sînt cuprinși de "raza fulgerului" său (23, pp. 111-128). Deși teoreticienii existențialiști nu explicitează relația "întîlnire" "trezire", se poate aprecia că "întîlnirea" este o formă de "trezire", ea dezvăluind noi potențe, spre a căror valorificare este îndreptat cel ce se educă. Nu se poate contesta faptul că, în decursul perioadei de instruire

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
valorificare este îndreptat cel ce se educă. Nu se poate contesta faptul că, în decursul perioadei de instruire, unii tineri sînt în mod deosebit atrași de anumite personalități ale culturii, de operele acestora! Nu înseamnă să subordonăm însă așa cum fac existențialiștii instrucția "întîlnirii". Aceasta din urmă este ceva accidental, cu consecințe pozitive numai dacă se sprijină pe o temeinică instrucție. Din cele spuse despre filosofia existențialistă a educației se poate deduce că aceasta va manifesta o specială aprehensiune față de aspectele metodice

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
de anumite personalități ale culturii, de operele acestora! Nu înseamnă să subordonăm însă așa cum fac existențialiștii instrucția "întîlnirii". Aceasta din urmă este ceva accidental, cu consecințe pozitive numai dacă se sprijină pe o temeinică instrucție. Din cele spuse despre filosofia existențialistă a educației se poate deduce că aceasta va manifesta o specială aprehensiune față de aspectele metodice ale instrucției. Într-adevăr, pentru existențialiști orice preocupare cu caracter "metodic" este identificată cu nesocotirea personalității elevilor; toate aceste tehnici au în vedere supunerea unui

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
este ceva accidental, cu consecințe pozitive numai dacă se sprijină pe o temeinică instrucție. Din cele spuse despre filosofia existențialistă a educației se poate deduce că aceasta va manifesta o specială aprehensiune față de aspectele metodice ale instrucției. Într-adevăr, pentru existențialiști orice preocupare cu caracter "metodic" este identificată cu nesocotirea personalității elevilor; toate aceste tehnici au în vedere supunerea unui număr de elevi la aceleași rigori, standardizînd astfel procesul educației. Mai presus de metodă se află relația de la om la om

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
este identificată cu nesocotirea personalității elevilor; toate aceste tehnici au în vedere supunerea unui număr de elevi la aceleași rigori, standardizînd astfel procesul educației. Mai presus de metodă se află relația de la om la om, dintre educat și educator. "Școala existențialistă a viitorului poate să apară mai mult ca o creație a celor care învață decît a celor care predau" (24, p. 131). Dacă poziția acelora care subordonează profesorul metodei este dăunătoare și oferă argumente existențialiștilor pentru a-și exprima reacția

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
dintre educat și educator. "Școala existențialistă a viitorului poate să apară mai mult ca o creație a celor care învață decît a celor care predau" (24, p. 131). Dacă poziția acelora care subordonează profesorul metodei este dăunătoare și oferă argumente existențialiștilor pentru a-și exprima reacția, nu mai puțin vătămător este antimetodismul lor, revenirea la forme de instruire spontană, lăsate la discreția bunului simț al educatorului și chiar a elevului. În elaborarea teoriei privind educația morală, existențialiștii au pornit de la conceptul

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
dăunătoare și oferă argumente existențialiștilor pentru a-și exprima reacția, nu mai puțin vătămător este antimetodismul lor, revenirea la forme de instruire spontană, lăsate la discreția bunului simț al educatorului și chiar a elevului. În elaborarea teoriei privind educația morală, existențialiștii au pornit de la conceptul de libertate prin care este exprimat și raportul dintre individ și societate. Din punctul lor de vedere, omul este pe deplin liber. Cea mai înaltă moralitate, apreciază K. Jaspers, înseamnă recunoașterea libertății absolute a individului. La

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
Simone de Beauvoir: "omul este liber; dar el găsește legea sa în libertatea sa" (27). Aceasta înseamnă că, întemeindu-se pe morală, libertatea constituie ea însăși o bază pentru moralitate. Libertatea și moralitatea se identifică. Nu apare însă la filosofii existențialiști suportul teoretic pe baza căruia se explică cum, vrînd să fie liber, individul acceptă libertatea altora. Încercarea de a corecta nihilismul moral este, de aceea, un adaos provenit dintr-o intenționalitate umanistă, care nu decurge din logica internă a discursului

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
teoretic pe baza căruia se explică cum, vrînd să fie liber, individul acceptă libertatea altora. Încercarea de a corecta nihilismul moral este, de aceea, un adaos provenit dintr-o intenționalitate umanistă, care nu decurge din logica internă a discursului filosofic existențialist. Nesocotind faptul că valorile morale nu au un caracter subiectiv, ci sînt o expresie a unor condiții sociale și că alegerea unora sau altora dintre valori este determinată social, existențialismul este acuzat uneori că a eșuat într-o teorie etică

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
nu au un caracter subiectiv, ci sînt o expresie a unor condiții sociale și că alegerea unora sau altora dintre valori este determinată social, existențialismul este acuzat uneori că a eșuat într-o teorie etică fără morală. Consecvenți concepției lor, existențialiștii critică practica educațională curentă tocmai pentru că inculcă tineretului un anumit cod etic, socialmente determinat; aceasta nu este altceva, după opinia lor, decît o înstrăinare. Ce ar trebui să se facă? Profesorul, deși are convingeri morale, nu le va impune elevilor

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
de educație care vor permite fiecăruia ca, în forul său interior, izolat de "presiunea" socială, să hotărască nu numai pentru sine, ci și pentru Om în genere. Manifestîndu-și insatisfacția față de tendințele de nivelare a spiritelor, întîlnite în unele sisteme educaționale, existențialiștii trec în cealaltă extremă; promovînd un individualism excesiv, ei nesocotesc valoarea educativă a grupului școlar. De altfel, ei își manifestă opoziția față de orice forme educaționale colective. "Școlile și clasele tind totdeauna să egalizeze copilul; el devine pur și simplu unul

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]