735 matches
-
pune În scenă un „eu” aparent bolnav psihic, deși foarte lucid În ceea ce face. În fond, aparența lui de maniac sexual nu face decît să sublinieze discrepanța Între individ (autoficțiunile sînt povestiri ale unor oameni singuri) și societate, conform modelului existențialist despre care am vorbit. Autoficțiunea franceză ridică mereu la rang ontologic această incompatibilitate, perpetuînd astfel ideea omului revoltat și a misiunii eliberatoare a literaturii ca document existențial al individului excepțional. Scriitorul este mereu un individ excepțional, măcar pentru că, scriindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
francez. A fost, În primul rînd, Simone de Beauvoir, care, În cel de-al doilea volum din Al Doilea sex, a inserat un capitol intitulat „Lesbiana”, puțin apreciat Însă de liderele mișcării feministe de la sfîrșitul anilor 1960. Totuși, abordarea ei „existențialistă” reușește să circumscrie problema identității lesbiene: „Dacă există multă provocare și de afectare În atitudinea lesbienelor, aceasta se Întîmplă pentru că n-au nici un mijloc de a-și trăi situația firesc. [...] Comportamentul celorlalți o aduce pe lesbiană de fiecare dată În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
urmează Însă nu are acțiune. Se mai Întîmplă foarte puține lucruri - totul se petrece de-acum În narator. Miza evidentă rămîne subiectul, definit În raport de excludere cu ceilalți și deci singur În fața provocărilor propriilor pulsiuni. Ca și pentru fenomenologii existențialiști post-hegelieni, fundamentul alterității este conștiința ei. Vrînd să-l elibereze din chingile dialecticii spiritului, Gilles Deleuze a numit omul „mașină dezirantă”, dar pentru naratoare a atare regresie e acum cu neputință. După moartea lui A***, mai mult sau mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
evacuează, pe cît poate, umanul - „bolnav”, fără a ceda tentației de a-l „Înlocui” cu inumanul (adică de a lăsa să intre pe fereastră ceea ce scosese pe ușă). În plus, pentru că „omul”, În sensul realismului clasic, pozitivist, sau al umanismului existențialist, devenise de ceva vreme sediul unei tumori maligne, Îl elimină pe cît poate din scrierile sale - și am aici În vedere mai ales prozele sale. Nici pe acesta nu-l Înlocuiește cu un Supraom, sau cu vreun Subom (deși, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nu atît eșuase, cît Își Încheiase misiunea de asanare cu care fusese investit. În romanele acestea minimaliste reapare, chiar dacă În situații și decoruri frugale, protagonistul, eroul - unul al noilor timpuri, desigur - singur, ancorat undeva, nesigur, În marginea lumii. Este eroul existențialist care și-a pierdut teza sau, mai degrabă, dacă ne gîndim la romanul etic din anii 1930, eroul care și-a văzut tezele practic Împlinite și, departe de a jubila, se rersemnează cu ideea, finală, a inutilității tezelor În general
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
scurte angoase Înghesuite Într-un cotlon de conștiință. Boli psihice, am spune, dar e prea mult: manifestarea unor urme, consecințele psiho-fiziologice ale unei absențe: doar o muscă - prea puțin pentru a fi ceva. Singur, protagonistul romanului minimalist, avatar al celui existențialist, reîncepe să trăiască. Pe nepusă masă, se Îndrăgostește, Își redescoperă corpul. Departe de a fi, În această descoperire, singur: dacă Toussaint scrie În 2003 un roman despre iubirea pierdută, Dominique Noguez, dominat și el În anii 1980 de prevalența tehnicii
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
divin) permite autorului un număr de referințe ironice, implicite, la meseria de scriitor, la voga etnologiei și, mai ales, la deviații psihice supradimensionate până la absurd (numele lui Eugène Ionesco nu poate fi ocolit, dar aici este vorba de un absurd existențialist pus În ramă). Într-un alt roman, din 1999, Opera postumă a lui Thomas Pilaster motivul dublului se regăsește exploatat de-a lungul unui demers ludic și livresc totodată (la fel se Întîmplă și În Démolir Nisard, 2006). Dualitatea se
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o succesiune de fulguranțe, pentru ca din șirul lor să se poată trăi fără umbra suicidului, fără ca dimensiunea umană a vieții să poată fi prea mult - supărător sau poate tragic - comparată de protagonist cu aceea transcendentă, așa cum se Întâmpla cu romanul existențialist. Primul personaj din galeria imperturbabilor macho echenozieni intră repede În pielea lui Mersault, ucigând În două reprize trei oficiali americani aflați pe drum Între Quito și Bogota, ale căror mutre Îl intrigau. Pentru ca apoi, plictisit, să se Întoarcă la Paris
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lui Baudelaire, care inaugurează de fapt modernitatea literară franceză. Retrospectiv, lucrurile s-au Întîmplat foarte repede. Voința de originalitate a crescut o dată cu ascunderea originii. Revendicările metafizice ale literaturii franceze, din partea avangardei nihiliste, a celei de stînga umaniste, a romanului etic, existențialist și apoi a Noului Roman, pînă la vizionarismul maximalist al lui Houellebecq, au fost rînd pe rînd respinse de Istorie, ultima dovadă că Lumea nu ține seama de literatură, ci numai invers, literatura se agață de Lume, o investește sau
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Poziția aștrilor", E. P. L., 1967; "Călătoria de seară", E. P. L., 1968; "Imnuri către amurg", Editura Eminescu, 1970. Al. Piru îl consideră pe Dan Laurențiu un Bacovia în care intră "elemente noi de ultimă oră, de la beton și autobuz până la mizantropia existențialiștilor". 1 Motivul central al volumelor "Poziția aștrilor" (1967), "Călătoria de seară"(1968), "Imnuri către amurg" (1970), este condiția poetului, a precarității existenței lui în realitatea prozaică 2. Trimiteri se pot face și la M. Eminescu: "De plânge Demiurgos, doar el
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Colecția TEXTE DE FRONTIERĂ 48 VIOREL ROTILĂ este lector doctor în cadrul Universității "Dunărea de jos" Galați, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Catedra de Filosofie-Sociologie. A publicat Tragicul în filosofia existențialistă franceză (2009) și Heidegger și rostirea ființei (2009). La editura Institutul European a apărut, în 2010, Din alchimia unei existențe. Jurnal de idei. Viorel Rotilă, "Citește-mă pe mine!" Jurnal de idei (c) 2011 Institutul European, Iași www.euroinst.ro
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
spirituale. Totul este o luptă de depășire a limitelor vieții. Această preocupare a omului pentru propria sa persoană este forma sublimată a grijii, a neliniștii sale interioare, a angoasei pe care o Întâlnim, ca temă centrală, dezbătută la mulți filosofi existențialiști (S. Kierkegaard, M. Heidegger, J.P. Sartreă. G. Marcel vorbește de „omul problematic”, M. Scheler de „omul resentimentului”, P. Teilhard de Chardin despre „fenomenul uman”, A. Camus despre „omul revoltat, F. Nietzche despre „Supra-om”, M. de Unamuno despre „omul tragic” și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
limitează numai la corp și nici nu se Închide o dată cu atingerea corporală reciprocă dintre cei doi. Mai mult decât atât, este o relație sufletească, emoțională, deschisă și Într-o continuă expansiune. Prin aceasta, subliniază D. Stăniloae, gândirea creștină depășește viziunea existențialistă. Iubirea creează o relație de comuniune Între persoane, o atracție reciprocă, o nevoie a mea de celălalt și invers. Ea este permanentă și inepuizabilă. Persoana umană nu poate exista singură. Ea are permanent nevoie de ceilalți. Chiar și când este
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Ele reprezintă, pentru J.P. Sartre, „diferitele atitudini ale sinelui Într-o lume În care există altul”. Aceste relații sunt determinate de prezența mea și a celorlalți, de Întâlnirea noastră. În sensul acesta pusă problema, din punctul de vedere al filosofiei existențialiste, Eu rămân o simplă relație existentă exclusiv În planul exterior. După J.P. Sartre, această relație este reprezentată prin trei categorii de nevoi, și anume: aă Într-o formă posesivă, prin „a-fi-cu-și-pentru-celălalt”, ceea ce semnifică a accepta posesiunea celuilalt. Prin aceasta, fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de acest grup. Cele trei tipuri de relații dintre mine și altul, sau alții, Îmi anulează libertatea exterioară și interioară, mă Închid, Îmi relevează faptul că ceilalți sunt pentru mine Infernul, așa cum susține J.P. Sartre. Spre deosebire de acest punct de vedere existențialist, viziunea creștină susținută de către D. Stăniloae, a comuniunii prin iubire, exclude distanța, tensiunea și conflictul. Nu mai este anulată nici libertatea și nici voința celor două persoane aflate Într-o relație de comuniune. Completându-se reciproc, ei se dezvoltă În
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o grijă și, implicit, o responsabilitate reciprocă, morală, dar și sufletească a mea față de celălalt. Prin aceasta, grija creștină raportată la iubirea aproapelui este o grijă altruistă, și nu una grija egoistă, interioară, Întoarsă către mine dintr-o neliniște ontologică, existențialistă, care mă Închide și Îmi arată că sunt singur, Împingându-mă către disperare. Prin grija pentru aproapele meu, Eu am datorii morale și sufletești față de celălalt, la fel ca și acesta față de mine. Apare astfel un sentiment de siguranță, care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În sensul acesta, că momentul morții este ca o ieșire din durata vieții și ca o trecere Într-o durată de dincolo, mai exact, de la temporal la transtemporalitatea unei realități transmundane. O poziție particulară față de moarte o Întâlnim În filosofia existențialistă a lui K. Jaspers, pentru care moartea este o situație-limită, o problemă a conștiinței. În sensul acesta, el vorbește despre sentimentul sufletesc și moral al fricii de moarte despre care vine din spectacolul morții celuilalt, resimțit ca o ruptură a
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
care vine din spectacolul morții celuilalt, resimțit ca o ruptură a comunicării, ca o despărțire definitivă. În ceea ce privește moartea mea, aceasta nu mai contează pentru mine, Întrucât „nimeni nu-și trăiește (În planul conștiinței saleă propria sa moarte”. Filosofiile de obediență existențialistă se recunosc În gândirea lui S. Kierkegaard, care transformă și concentrează tema morții În grija pentru viață și sentimentul de angoasă. Viața devine, În felul acesta, „o boală mortală” (S. Kierkegaardă. Un ultim aspect referitor la atitudinea omului față de moarte
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
despărțire dureroasă, care sfâșie sau umple de neliniște sufletul, ceva care mă face să mă cutremur și mă azvârle În necunoscut, o experiență străină vieții, care mă umple de teamă. Acest punct de vedere Îl regăsim mult mai târziu la existențialiști, care pun problema raportului dintre viață și angoasă (S. Kierkegaardă, ajungând la concluzia care Închide și anulează valoarea umanului prin afirmația că „ființa este destinată morții” (M. Heideggeră. 2. Moartea din punct de vedere medical Medicalizarea morții, prin scoaterea acesteia
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
persoana în cauză evită situațiile sociale. dar poate că și mai ilustrativ exemplu este cel al individului suferind de „autofobie”, respectiv de teama de a fi, sau de a rămâne, singur cu el însuși — subiect predilect de analiză al filosofilor existențialiști. O puternică impresie de frustrare există și în „obsesiile impulsive”, care cuprind în contextul lor executarea unor acte neraționale, ridicole, pe care persoana respectivă le realizează contrar voinței sale, dar cu sentimentul inutilității lor (ex. bolnavii cu „nosofobii” își spală
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
îi spunea P. Janet). Altfel spus, persoana se găsește într-o stare de pericol iminent, pe care însă delimita, defini, sau înlătura. De aici și acea îngrijorare, sau acel sentiment al neputinței persoanei în cauză față de pericolul difuz anticipat. Filosofii existențialiști (ex. J.P. Sartre) vorbesc chiar de prezența la persoana anxioasă a unui sentiment al înstrăinării față de sine și față de lume. Acest sentiment ar fi determinat, spun ei, de conștiința faptului că omul este o ființă muritoare și, totodată, limitată în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
va deveni locul unde se învață pentru viață, cînd ea va pregăti tineretul să continue singur, tot timpul vieții, opera de instruire începută. Există în Secolul copilului un paragraf pe care cu ușurință l-am putea trece pe seama unui filosof existențialist contemporan și prin care se relevă rolul școlii în pregătirea tinerei generații pentru autoeducație: "Trebuie să-l învățăm pe copil cît mai curînd posibil ce înseamnă libertatea și primejdiile alegerii personale, dreptul și responsabilitatea voinței personale, condițiile și datoriile experienței
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
care Dumnezeu ni le-a hărăzit dă acțiunii noastre educative o eficacitate profundă, fără asemănare cu mijloacele omenești pe care noi putem să le punem în mișcare" (13, p. 381). În general, personaliștii, ca de altfel, cum vom vedea, și existențialiștii pun un accent special pe factorii emoționali ai educației; aceștia, mai mult decît discursul logic, favorizează apelul la grație, la comunicare de tip personalist (14, p. 103). Filosofia lui EMMANUEL MOUNIER, care se vrea o soluție a deplinei umanizări, caută
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
nu însă pe cale discursivă, rațională, ci prin gîndire intuitivă care, după cum se apreciază, fiind nemijlocită, poate înțelege și explica mai exact și în toată complexitatea sa "existența". Spre deosebire de alte filosofii care prin existență înțeleg realitatea obiectivă, independentă de conștiință, pentru existențialiști aceasta se reduce la "realitatea trăită" de om; existența este modul de a fi al existentului dotat cu conștiință al omului. Este riscant să încerci ca într-o pagină, două să expui o filosofie atît de variată, care utilizează termeni
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de tradus, cu evoluții conceptuale atît de diverse, în care chiar marii creatori, cu timpul, și-au precizat și chiar modificat termenii lansați. De aceea voi evita pe cît se poate să fac apel la concepte în legătură cu care nici filosofii existențialiști, nici comentatorii lor n-au ajuns la o înțelegere. Voi prezenta doar cîteva idei simplificate poate ca introducere la teoriile despre educație ale unor existențialiști, teorii care ca și cele personaliste chiar dacă nu vor fi adoptate, datorită valorii lor practice
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]