824 matches
-
cea din 28 noiembrie 1964 nu conține referiri la situația din România și esteticul nu e condiționat de etic. În rest, legătura cu România este constantă. În cazul volumului de eseuri Ecartèlement, nu poate face decât presupoziții: "Când toate steagurile fâlfâie voios, iar voievozii sunt convocați să scandeze la defilările de partid, un astfel de text ar fi îngropat într-un azil psihiatric, nici n-ar mai ajunge pe pragul cenzurii"299. Într-o scrisoare datată 27 aprilie 1966, reprodusă și
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
care se individualizează opera literară. Analizând, de exemplu, o poezie bacoviană, identificăm teme și motive simboliste, corespondențe și sinestezii, sau tehnici specifice, precum refrenul ori tehnica sugestiei. În același timp însă, auzim materia plângând, simțim frigul lăuntric ori clipa când fâlfâie pe lume violetul, care sunt numai ale lui Bacovia. Un alt argument constă în caracterul reductiv al doctrinelor literare, care însumează, întro formă generalizată, principalele orientări și opțiuni estetice ale unui grup de scriitori. Dar literatura nu poate fi „măsurată
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ambiguă, coexistă cu moartea. Natura însăși, precară în spovedaniile poetei, spectacol peren de alternanțe, nu estompează tragicul cum se întâmplă la Eminescu, la Sadoveanu, la alții. Introspectivă, totdeauna gânditoare, retrasă într-o subzonă de penumbre, în preajma Ilenei Mălăncioiu adulmecă moartea, fâlfâie păsări de noapte nevăzute, se închid obloane; anotimpurile repetă spre neuitare ideea de Trecere. "Moartea mă caută de când m-am născut" (În lumina crudă a iernii). Prin somn o vizitează stafii, "ființe reci și înfricoșătoare" suscitând teroare: În zori cineva
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cerbii mei în goană să se-adune Și către ei privirile-și țintesc Un codru nesfârșit de coarne brune În care mii de stele strălucesc, Sosind din dunga zării de argint Vin păsările-mi mari de sărbătoare Și-nchipuiesc pe ceruri, fâlfâind, Un ocean de aripi mișcătoare; Întreaga lume-a sufletului, vie, Palpită-ntr-o frenetică beție. Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu Deasupra lumii sufletului meu. Izvoarele s-au luminat și sună Oglinzile ritmându-și-le-n dans, Și brazii mei vuiesc fără furtună
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din zid, aspre și reci. Carne crudă, și-a amintit pe neașteptate, lângă urmele unui animal În nisip. Oroare mereu la pândă, cerând dijme și dări timpurii, gata să-i taie capul lui Euclid cu secera haosului. Fluturi care Își fâlfâiau aripile prin toate războaiele și toate păcile. Fiecare clipă era un amestec de situații posibile și imposibile, de fisuri prevăzute Încă din prima clipă la temperatura de trei mii de milioane de grade Kelvin, situat Între cele paisprezece secunde și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care se individualizează opera literară. Analizând, de exemplu, o poezie bacoviană, identificăm teme și motive simboliste, corespondențe și sinestezii, sau tehnici specifice, precum refrenul ori tehnica sugestiei. În același timp însă, auzim materia plângând, simțim frigul lăuntric ori clipa când fâlfâie pe lume violetul, care sunt numai ale lui Bacovia. Un alt argument constă în caracterul reductiv al doctrinelor literare, care însumează, întro formă generalizată, principalele orientări și opțiuni estetice ale unui grup de scriitori. Dar literatura nu poate fi „măsurată
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ochii." Metafora rebreniană definește în chip figurat agresiunea unui subconștient pe cale să răstoarne siguranța rațională. Autorul o preferă, se vede, pentru sugestia ei terifiantă, primară. "Atacul" păsărilor gînduri apare și în alte contexte: " Acuma îl rodeau remușcări. Simțea împrejur întrebări fîlfîind cu aripi negre și nu îndrăznea să le privească." Similitudinea cu spaima ucigașului Puiu Faranga, care deslușește, în Ciuleandra, încă din primele clipe ale "trezirii", amenințarea propriei fapte, iar nu a consecințelor ei, merită reținută, ca dovadă a felului în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
un dâmb, la malul / însingurat al unui lac, de frunze / încununat și plante taciturne. / În el, în crucea-amiezii-și oglindește / domoala față Soarele. Sub boare / nici frunzele, nici iarbă nu tresaltă, / nici valuri unduind sau cânt de greieri, / bătăi de aripi fâlfâind prin ramuri, / zumzet de fluturi, glas sau frământare, / nimic n-auzi, nu vezi nimic. Pe maluri / înalte liniști străjuiesc și-n ele, / cum stau încremenit îmi uit de mine, / îmi uit de lumea dimprejur și-mi pare / că m-am
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mari (s.n.) albind podelele de păreau unse cu cridă; păreții posomorâți (s.n.) aveau, pe unde ajungea lumina lunei, două cuadrate mari argintoase..." (Eminescu: 2011, II, 37). (S1g) Privea în păretele afumat (s.n.) la umbra sa proprie, mare și fantastică. Lampa fâlfâia lungă, ca și când ar fi vrut s-ajungă tavanul, iar umbra lui...ca o mreajă neagră cu nasul lungit,...(Eminescu: 2011, II, 48). Am plecat de la pereții afumați ai cafenelei, trecând pe lângă ferestrele mari care filtrau lumina prin desenele șiroaielor de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o masă pline cu pergamente și hârtii; (...) făclia arunca o lumină turbure, roșie, galbenă și somnoroasă (Eminescu: 2011, II, 45). (S4f)...deschise cartea cea veche (s.n.) cu buchile neclare și cu înțeles întunecat (Eminescu: 2011, II, 48). (S4g) Lampa sa fâlfâia mai fantastic, literele bătrâne ale cărții (s.n.) căpătau înțeles și se introduceau în visuri și-n cugete ce-i împleau capul fără de voință, umbra lui începu iar a prinde conturele unei icoane în oloi (Eminescu: 2011, II, 49). (S4h) El
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
galbenă lumină prin aerul apăsat. [...] El aprinse o lampă neagră, împlută cu untdelemn; lumina ei fumega pâlpâind. Încet, încet ochiul luminei se roși ...el se așeză la masă..., deschise cartea cea veche cu buchile neclare și cu înțeles întunecat. [...] Lampa fâlfâia lungă, ca și cum ar fi vrut s-ajungă tavanul, [...].Lampa sa fâlfâia mai fantastic, literele bătrâne ale cărții căpătau înțeles și se introduceau în visuri și-n cugete ce-i împleau capul fără de voință, [...]. Lampa cu flacăra ei roșie sta între
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu untdelemn; lumina ei fumega pâlpâind. Încet, încet ochiul luminei se roși ...el se așeză la masă..., deschise cartea cea veche cu buchile neclare și cu înțeles întunecat. [...] Lampa fâlfâia lungă, ca și cum ar fi vrut s-ajungă tavanul, [...].Lampa sa fâlfâia mai fantastic, literele bătrâne ale cărții căpătau înțeles și se introduceau în visuri și-n cugete ce-i împleau capul fără de voință, [...]. Lampa cu flacăra ei roșie sta între Dan și umbra închegată. [...] Îmi voi aprinde lampa [zice umbra] ș-
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei lumi cu capete îndealtfel ca și ale noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampa mea cea verde și veche și mă uit sub cojocirocul ei, când fâlfâie fantastic, ca și când i-ar fi dor de tavan (Umbra mea Eminescu: 2011, II, 261). (h1c) [...] capete îndealtfel ca și a noastre [...] conversez cu lampa mea verde și veche [...] (Simion: 2005, II, 184). Comparația neutră din hipertext ("Lampa fâlfâia lungă, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ei, când fâlfâie fantastic, ca și când i-ar fi dor de tavan (Umbra mea Eminescu: 2011, II, 261). (h1c) [...] capete îndealtfel ca și a noastre [...] conversez cu lampa mea verde și veche [...] (Simion: 2005, II, 184). Comparația neutră din hipertext ("Lampa fâlfâia lungă, ca și cum ar fi vrut s-ajungă tavanul...") se încarcă afectiv în hipotext: "fâlfâie fantastic, ca și cum i-ar fi dor de tavan". Relativ la tomul care va cartografia drumul spre altă dimensiune, hipertextul accentuează asupra caracterului ezoteric ("cartea cea veche cu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
2011, II, 261). (h1c) [...] capete îndealtfel ca și a noastre [...] conversez cu lampa mea verde și veche [...] (Simion: 2005, II, 184). Comparația neutră din hipertext ("Lampa fâlfâia lungă, ca și cum ar fi vrut s-ajungă tavanul...") se încarcă afectiv în hipotext: "fâlfâie fantastic, ca și cum i-ar fi dor de tavan". Relativ la tomul care va cartografia drumul spre altă dimensiune, hipertextul accentuează asupra caracterului ezoteric ("cartea cea veche cu buchiile neclare și cu înțeles întunecat"), în timp ce hipotextul întărește nuanța de vechime. Nuvela Sărmanul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de Ossorio: Copacii de pe culmi se prefăceau, în visul lui, în năuci negre, în haiduci cu căciulele înfundate pe ochi [...]. Alte dăți, aceiași copaci [...] erau călugări cu glugi negre pe cap, care, pe deșelate, goneau sub ei cai [...]. Vântul le fâlfâia mantalele și glugile; se schimbau în demoni; se înmulțeau cât coprindeau dealurile și văile; erau în față, în urmă și împrejurul trăsurii". Punctul culminant al asaltului diabolic este constituit de invazia caleștii, o prolepsă vizuală a unei eviscerări iminente: Dar
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Tronul regal. De o parte un mic vînător prezentînd arma, de altă parte o mică zînă în genunchi cu ochii la cer. La stînga tronului, România armată, în picioare, încununînd tronul cu o ramură de dafin. D-asupra tabloului întreg fîlfîie tricolorul și în nouri strălucește cu lumini deviza Nihil sine deo. Imnul regal cu cor, orchestră și fanfară. Cortina încet." Cu această imagine în față, mă întreb la ce se referă titlul " Mare farsor, mari gogomani", cui este adresat îndemnul
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
catrinți și bondiți. Bărbații împușcau cu pistoalele asupra brazilor, ca să sperie și s-alunge mai degrabă iarna. Cum au văzut oameni străini pe drumul de sus, vorniceii au pus pinteni și le-au ieșit înainte cu năfrămile de la urechile cailor fîlfîind. Au întins plosca ș-au ridicat pistoalele. Ori beau în cinstea feciorului de împărat și a slăvitei doamne mirese, ori îi omoară acolo pe loc”. Vitoria nu se dă în lături să participe la veselia generală, ba face față nesperat
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
mai putu deslipi privirea. În genunchi, cu fața spre Mecca, ienicerii se rugau. Privea marea și i se păru de neimaginat faptul că de la o distanță atât de mare îi auzea freamătul valurilor. Le auzea zbaterea și izbiturile de țărm, fâlfâit de aripi de păsări care se înălțau ca niște săgeți în văzduh, ca de acolo de sus să poată vedea soarele nerăsărit încă, și peste toate, ca un ciocan izbind înfundat, loviturile inimii. Cu aceeași acuitate auzi șoapta măriei sale taica
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
această derivă, moartea era foarte dezorientată. Alerga cu o vioară sub braț; zicea că merge la nunta mea. I-am spus prietenei mele că am amânat ceremonia fiindcă nu am încă rochia de mireasă eternă... Cântec de singurătate Pomii au fâlfâit din aripi și toate florile sau transformat în îngeri. Buchete ruginii de liliac păstrează parfumul amărui al iubirilor pierdute. Primăvara se încheie cu nebunia florilor de salcâm iar vara vine tiptil pe tril de ciocârlie. Munții îmi îngână o simfonie
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
anilor mei: „poftiți în vagoane”! Gânduri și stări În clipele de disperare gândurile îmi îmblânzesc gura; împart ciocolată la toată lumea, copiii își lipesc degetele de pielea mea. În clipele de normalitate gândurile mele sunt porumbei albi ce ies din gură fâlfâind cu dor de libertate... În clipele de fericire gândurile dau năvală, se încurcă în gură ca ițele, buzele mele au fierbințeală și zac de parcă aș avea 40 de grade. Alb sau Negru Am uitat să ne mai privim în ochi
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
poeme . - Vom sta acolo unde trebuie- au răspuns gândurile. În acest timp, gândurile negative s-au așezat pe umărul stâng. Voiau să-i reteze aripa care stătea pavăză la granița dintre bine și rău, dintre iubire și ură. Aripa a fâlfâit și toate gândurile negative s-au risipit... Și totuși balanța nu atârna întrutotul spre partea dreaptă; am descoperit un gând nehotărât care rămăsese agățat între granița celor două tabere și, aflându-se în singurătate a tot privit spre umărul drept
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
momentul rugăciunii, se plecă speriată peste strană și-i șopti: "Acuma, puișorule..." Cu fruntea sus, cu mers apăsat, Apostol trecu în fața ușii împărătești, căzu în genunchi, împreună mâinile... Peste o clipă glasul lui subțire ca un fir de mătase albă fâlfâia în tăcerea înecată de respirații, se ridica spre tavanul înstelat, se coborî printre sutele de oameni... Ochii lui văzură la început, în altar, pe protopopul Groza zîmbindu-i cu blândețe și încurajîndu-l; pe urmă însă rămase numai crucea aurită, sus, parc-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ședea ceasuri întregi încremenit în fața unei fotografii care reprezenta pe tatăl său într-o poză dârză, amenințătoare. (Era făcută la Cluj, pe când se întorcea din temniță.) înainte îi fusese frică de fotografia aceasta. Acuma îl rodeau remușcări. Simțea împrejur întrebări fâlfâind cu aripi negre și nu îndrăznea să le privească. Își zicea mereu că n-a știut să-l prețuiască, își amintea îndrumările lui severe și-i era teamă necontenit să nu se dărâme ceva, undeva, și nu-și dădea seama
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de alături... În uliță Klapka și Bologa se opriră, ascultând râsetele gălăgioase din popotă, dominate de un glas răgușit, care cânta fals și cu mare însuflețire o romanță sentimentală. Întunericul se zbuciuma peste tot cuprinsul, și sus, în cer, vânturile fâlfâiau pânze de nouri plângători. ― Încotro mergem, camarade? întrebă Klapka deodată cu vocea schimbată. În aceeași clipă însă la răsărit se ivi pe cer o trâmbă de lumină albă, tremurătoare, plimbîndu-se de ici-colo, grăbită, cercetătoare ca o iscoadă isteață, stăruind pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]