749 matches
-
lor, nici de Tamar și de cei doi medici. Până și studiile istorice ale lui Țvi Kropotkin vor fi probabil depășite până atunci. Cel mult va rămâne din ele vreo notă de subsol, Într-un volum gros și Învechit. Ce fadă, lipsită de sens și ridicolă i se păru acum invidia sa față de Țvi. Invidia pe care Încerca să o ascundă, până și față de propria sa persoană. Invidie a cărei mușcătură perfidă o reducea la tăcere cu scuze nesfârșite, sunându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
țară, nu promisă, nici măcar uitată -, Însă ceva care te cheamă la el. Pentru o clipă se Întrebă: I-ar păsa oare dacă ar muri astăzi? Întrebarea nu trezi nimic În el, nici spaimă, nici dorință. Moartea i se părea la fel de fadă ca una din glumele lui Wahrhaftig. Iar viața sa de zi cu zi i se părea previzibilă și plicticoasă ca morala povestirilor tatălui său. Brusc Îi dădu dreptate În sinea lui bătrânului, nu În privința identității indienilor, ci a zilelor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
speranță. Chiar luând În considerare faptul că frigiderul tocmai Începuse să zumzăie În bucătărie. Dar era posibil ca speranța să fie Încă prematură. Și expresia aceasta, „elementul dur“, i se păru deodată dezgustătoare, cum să definești oamenii prin cuvântul acesta fad, „element“. În afară de asta, ideea de-a Întinde pe canapeaua psihologului persoane cu alte concepții politice i se păru ridicolă: de parcă tabăra noastră ar fi Întruchiparea sănătății mentale. Disperarea, frustrarea și mânia mușcă și din noi. Suntem și noi prinși În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
găsit În Grecia? E vina mea că viața se scurge și că timpul macină totul? E vina mea că murim cu toții câte puțin În fiecare zi? Ce mai vrei de la mine? Fima se ridică, vinovat, umilit, mizerabil, bâigui o scuză fadă, Începu să-și caute paltonul, și deodată zise sfios: —Suntem În februarie, Yael. Acuși e ziua ta. Am uitat. Sau poate a fost deja? Nu țin minte În ce dată suntem. N-am nici măcar un sistem trifazic să-ți dăruiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
chiar dacă nu te fascinează acel ceva, dar să fii într-atât de profesionist și abil scriitoricește încât să faci acel ceva să devină scintilant (și nu doar în ochii celorlalți, ci și pentru tine însuțiă. Să faci dintr-un ceva fad, prostesc și nesărat exact inversul său. Chestiunea, așa cum o puneam, era următoarea: de ce nu ar putea fi preschimbat (repet, prin abilitate scriitoriceascăă eșecul în împlinire, și vidul, în plin? La urma urmei e de departe mai greu de izbutit acest
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
să fi avut măcar cognitiv experiența morții ori a nebuniei. Apoi mai cred că poetul trebuie să fie o bestie. O dihanie. Tăria lui să fie o namilă. Cu jumătățile de măsură nu merge. Cu focurile de artificii și lucrușoarele fade nu merge. Cu sângele subțiat nu merge. Cu sângele apos e zadarnic. Cu slăbănogeala automiloasă nu merge. Mai cred în incantații și în ritmurile interioare demente. Cred în sonoritatea scelerată și doar foarte vag solemnă, dacă e dusă până la capăt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
de răgaz asupra petrecerii care tocmai s-a terminat. Praful s-a așezat demult pe drum, dar vântul continuă să-i aducă, cu intermitențe, glasurile celor mici, venind de departe. Zgomotele domestice, bâzâitul automobilelor, lătrăturile - deși vii - pătrund ca sunete fade și molatice în urechea bătrânei; vocea nepoților străbate tenebrele și ajunge până la ea. Atunci realizează pupila-i ostenită că nimic din solitudinea ei tragică n-o să oprească lumea în loc si că tot ce ia rămas e puțină puritate goală... ....capătă
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
să mai urci o treaptă. Te urăsc, pentru că nu eziți nici măcar o clipă și nu-ți întrebi niciodată conștiința dacă ce faci e bine sau rău. Pentru că nu ai o conștiință. Pentru că ești doar un purtător de suflet searbăd și fad. Te urăsc. Pentru că lumina din ochii tăi pare vie și omenească. De fapt ochii tăi sunt morți și seci și tot ce transpare afară e doar tehnică și efect special. Ai învățat să stăpânești tehnicile astea de aruncat praful în
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
de biografii și autobiografii, fiind întotdeauna surprins de ariditatea, nefirescul și răceala lor. Îi era greu să-și facă vreo idee despre un om citindu-i biografia, care ca și istoria în cazul unui popor se reduce la o înșiruire fadă de date cu implicație socială, aparent importante, dar de fapt periferice și puțin semnificative. Dacă vrei să cunoști un copac, nu-i suficient să cauți în dicționare din ce se compune și câți ani trăiește. Trebuie, mai degrabă, să-i
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cu Carrefour. Pe platformă respiram aburii din nările celorlalți. Am prins curaj și mi-am lăsat trupul să se odihnească pe un singur picior lângă scaunul din care apărură merele roșii ocrotite de haina neagră a unui bărbat. Merele păreau fade și pătate, dar contrastau frumos cu griul metalizat al autobuzului. Domnul avea privirea îndreptată spre ghiozdanul burdușit ce stătea culcat pe genunchi și spre nasul în vânt al fetei de la geam. Treceam prin dreptul Tribunalului, pe partea cealaltă râul murdărise
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
În același an cu ea. Vecina lor de peste drum adusese pe lume un flăcău, Gligori, care, chiar dacă părea un pic cam pirpiriu și mergea un pic șontâc, avea fire veselă și o fantezie ieșită din comun. De altfel, și preotul Fadei pusese ochii pe băiat și, când acesta Împlini șase ani, Îl unse ajutor de pălimar. Gligori a fost tovarășul de joacă al Mașei În copilărie. Singurul ei prieten, cu care făcuse atâtea năzbâtii, Încât și acum, la cei patruzeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Sau, dacă știa, nu voia să spună. Onisei trăi un timp ascunzându-se prin cimitir, apoi, Încetul cu Încetul, Începu să dea ocol curții oamenilor. Pe unii Îi ajuta să spargă lemnele, pe alții, la alte treburi. Chiar și preotul Fadei se Îndură de el și Îl lăsa să bată toaca În locul pălimarului, când acesta zăcea mahmur, răsucindu-se de pe o parte pe alta În pat, Înjurând de cele sfinte și punând neputința sa pe seama reumatismului, care Începuse să-l chinuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mică de la Rădăuți), pedeapsa fu și mai cruntă. Orătăniile din curte Începură să facă ouă colorate, de parcă pentru ele În fiecare zi ar fi fost Paștele, după care biserica luă foc și arse până-n temelii. Unii puneau incendiul pe seama părintelui Fadei, care, fiind un pic cam abțiguit, se urcase, În mână cu un sfeșnic, În clopotniță ca să alunge cucuvelele ce se aciuaseră pe acolo și la coborâre dăduse foc la niște pânze de păianjen. Alții aruncau toată vina pe umerii pălimarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Îmbătrânise. Se făcuse mai mic, mai bicisnic. Bătrânii uitaseră limba Învățată de la străbuni. Uitaseră obiceiurile. Uitaseră până și rugăciunile și rânduielile bisericești. Dacă, prin absurd, s-ar fi născut un copil, n-ar fi avut cine să-l boteze. Preotul Fadei abia dacă se mai putea ridica din pat, așa că slujeau doar dascălul și pălimarul, Îmbătrâniți și ei mult prea devreme, care scurtau rugăciunile și Încropeau slujbe de mântuială. Nici nunțile, nici Înmormântările nu mai erau ca altădată. De fapt, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Mașa nu scăpau nici de liturghie, nici de vecernie. Câteodată, babulea o trezea cu noaptea În cap și o lua la utrenie. Privind mulțimea de icoane ce se clătinau În fața ei, Mașa mai-mai că nu adormea În picioare. Glasul preotului Fadei o făcea să-și revină În simțiri. Pentru fiecare slujbă la care participa, fetița primea de la bunica ei câte-un bănuț, pe care-l dosea În tigva de bostan. De-a lungul anului, se adunau acolo, În pușculița ei, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se Încumetau să intre În pridvor și-l vedeau ieșind din altar Îmbrăcat În odăjdii scumpe și cu cădelnița fumegând, scuipau În sân, ca și cum l-ar fi văzut În fața ochilor pe Necuratul și se duceau apoi pușcă la ușa părintelui Fadei, ca să-l Îndemne să trimită mânia Domnului asupra lui sau măcar să-l afurisească pe neastâmpăratul Învățăcel... Își făceau un adevărat plan de bătaie: colindau Întâi rudele și familiile cu dare de mână, apoi mergeau și pe la ceilalți. Nu ocoleau nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ieșiseră În ninsoare cu prapurii, cu icoanele făcătoare de minuni, ferecate În argint suflat cu aur, zadarnic coborâseră crucea de lemn, agățată deasupra iconostasului, pe care o desprindeau de la locul ei doar În noaptea de Înviere, zadarnic Își pusese preotul Fadei pe creștetu-i pleșuv sfântul potir, pe care-l folosea la Împărtășanie, zadarnic colindase Nicanor Însoțit de Fevronia și de babulea, care se țineau de el ca niște umbre, una lungă și subțire, cealaltă gârbovită, pe malul râului, ridicând În mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
consoartă“, la un punct mort. Ippolit era vesel și nu prea. Se străduia totuși să mai Încălzească atmosfera. Discuțiile Însă lâncezeau. Glumele sale nu-și mai găseau ecou În inima ortacilor. Cei doisprezece hăhăiau, dar hăhăiala avea un gust la fel de fad ca berea răsuflată, pe care se străduiau s-o bea amestecând-o cu alcoolul. Un timp șezură așa, sporovăind În dorul lelii. Dar stinghereala ce-i cuprinse era atât de mare, Încât Încetul cu Încetul tovarășii de beție ai lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
La ei își cască ochii săi norodul Că-i vede-n birje răsucind mustață, Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă: Stâlpi de bordel, de crâșme, cafenele și viața lor nu și-o muncesc și-o plimbă. și-aceste mărfuri fade, ușurele, Ce au uitat pân’ și a noastră limbă, Pretind a fi pe cerul țării: stele. Aruncând cuvinte goale Ce din coadă au să sune. Totul și toți cei puternici s-au coalizat împotriva omului simplu, a vorbei simple și
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
la predică. Eu înțeleg că predica ar trebui să explice logic ce a vrut să spună pilda citită din evanghelie și nu cum este cazul mai peste tot, să o prelungim cu alte pilde și mai puțin grăitoare, și mai fade și mai adormitoare. Oamenii pot înțelege acum și trebuie făcuți să înțeleagă adevăratul rost al bisericii, acela de a-i face să înțeleagă că există și alte dimensiuni decât cea terestră, mult superioare nouă (de aceea nu le putem vedea
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
asta pentru a desface un stoc de haine demodate datorită cărora fiecare spera să devină imun. Dar toate aceste semne ale anotimpului nu te puteau face să uiți că cimitirele erau părăsite. În ceilalți ani, tramvaiele erau pline de mirosul fad al crizantemelor, și grupuri de femei se duceau la locurile unde rudele lor erau îngropate să depună flori pe mormântul lor. Era ziua în care se încerca să se compenseze pe lângă defunct izolarea și uitarea în care fusese lăsat timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
făcut dragoste cu un bărbat răcoros, cu pielea ca pământul fertil. Sau măcar că nu am stat în brațele unuia care să-mi placă, într-o noapte fierbinte de vară, să simt cum pulsează viu lângă mine un trup mai puțin fad ca trupurile noastre de albi și răcoros ca pământul. Cu mexicanii a fost și mai simplu. Eram deja irațional atrasă de latino-americani, iar literatura lor era hrana mea de om viu în anii ’80. Unul dintre bărbați fusese șapte ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
el, că nu l-am ucis cu mâna mea. Toată tinerețea am visat la asta. În afara dispariției lui fizice, nu am văzut nici o soluție valabilă. El transsubstanțializa răul. Era chintesența acelui rău. ??? rând alb? Mircea, îmi dau seama că scriu fad despre anul ’89 și că, poate, singura bucată mai reușită este cea care nu e în text, povestea de la Riga, din 23 august ’89. Pe drum către Bodly Library mi-a venit și explicația: în afara acelui episod fericit, anul ’89
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Cafeaua și ceaiul erau acum însoțite, pe masa de la popotă, de feluri de mâncare puse ca pentru ospăț. Fiecare mânca încet în entuziasmul general. Veselia lor venea din faptul că formau acum, din nou, un echipaj, și nu din hrana fadă oferită de "autobucătar". Numai Kane înghițea cu lăcomie bucăți mari de carne și legume. Devorase deja două porții normale și începea pe a treia. Indiferent la foamea oamenilor. Jones motanul își mânca alimentele cu delicatețe, așezat ca un rege în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
aici? Acest apologet al plecărilor nu vrea să jure credință nici unei clipe. El pare convins că libertatea Înseamnă tocmai acest drept de a pleca nestingherit spre alte aventuri. Fiecare eveniment, odată trăit, se ofilește pentru Tezeu și capătă un gust fad. De-abia a obținut ultima victorie și tînjește spre alta, se resoarbe spre ea. El nu va cădea În robia labirintului,” dar nici nu e liber să rămînă vreodată pe loc. Îl fascinează ceea ce urmează să se Întîmple. Și, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]