8,029 matches
-
grea a bărbatului. * * * Fericirea a existat, știu sigur; ea a plecat nevinovat din trupul cel mai mistuit, de dorințe nemărginit. Cu noblețe a crescut din piedestal s-a întregit în marmura pură, fără fisură, într-o candoare copilărească să crească, fecioară cu trupul de aer. Frumoasă ca în vechea Eladă cu: floare, pietriș și multe vegetale alunecate pe furiș s-a îmbrăcat în zale. Fericirea se măsoară în timp, fără mărturisiri repetate, făptura mică apare și dispare când te refuză, Fericirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ale mele, ca să pătrundeți cât mai multe adevăruri. 11 martie 2004 A fost odată, ca-n povești, A fost ca niciodată Din rude mari împărătești O preafrumoasă fată. Și era una la părinți Și mândră-n toate cele Cum e Fecioara între sfinți Și luna între stele. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Către fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. Îl vede azi, îl vede mâni Astfel dorința-i gata. El iar privind de săptămâni Îi cade dragă
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
Papadag-Bengescu își înzestrează primele eroine. Într-o alăturare imposibilă, avem de-a face cu o metafizică a simțurilor a cărei protagonistă ideală și idealizată arde din toată ființa sa pentru “amantul din eter”. După cum bine aprecia Al. Protopopescu: “Tipul de “fecioară tare” viitoarele “fecioare despletite”este osândit alături de masculinitatea agresivă.”¹ În felul lor, Bianca, Myriam, Alisia, Adriana, Manuela sunt niște apostoli ai iubirii ideale, și nu niște femei în înțelesul veridic pe care ni-l vor revela romanele. Ele cultivă un
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
primele eroine. Într-o alăturare imposibilă, avem de-a face cu o metafizică a simțurilor a cărei protagonistă ideală și idealizată arde din toată ființa sa pentru “amantul din eter”. După cum bine aprecia Al. Protopopescu: “Tipul de “fecioară tare” viitoarele “fecioare despletite”este osândit alături de masculinitatea agresivă.”¹ În felul lor, Bianca, Myriam, Alisia, Adriana, Manuela sunt niște apostoli ai iubirii ideale, și nu niște femei în înțelesul veridic pe care ni-l vor revela romanele. Ele cultivă un amor-problemă, a cărei
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
perceptibil. Scriitoarei nu îi reușește foarte bine povestea de dragoste ca manifestare în doi, dar cu toate acestea paginile cel mai bine realizate sunt cele în care sunt prezentate exaltările organice ale femeii, excitabilitatea mentală ce reverberează vizibil în trupul fecioarei desăvârșite în actul creației sale femeiești. Cu siguranță Manuela e pregătită și știe că vrea să-i fie femeie lui, lucrau în ea fermenții naturali ce își “limpezeau elixirele” și o făceau să-l perceapă așa cum îl vroia:”Lui Vâlsan
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Acel trup armonios ar fi vrut, pentru o clipă, să fie al ei și astfel să-l fi desfătat pe iubitul său, fără de păcat. Să fie un complex de inferioritate față de femeia-femeie, să fie o dedublare, o manifestare conștientă a fecioarei despletite din interiorul ei, dar pe care nu este capabilă să și-o asume deplin? Nu se înțelege cu exactitate ce vrea eroina, certitudine este doar gelozia, care-i înfiorează sufletul: “Gelozia ei nu mergea la o femeie, mergea la
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
inhibate până acum. Gelozia ei este de fapt spasmul vulcanului din care va erupe feminitatea ei desăvârșită, se vrea femeie cu toate că se teme de femeia din ea. Își reamintește plăcut declarația de dragoste a lui Vâlsan: “Am văzut numai...femeia!”, fecioara Manuela are conștiința femeii Manuela, pe care n-o alungă din imaginea sa. Acest sentiment de siguranță va mai diminua șarpele verde al geloziei. VOLUBILIS Voluptețea o face pe eroină să trăiască acut dorința înfăptuirii cuplului. Plăcut femeiesc, noțiunea de
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
încât și-ar fi dorit să răsară pe trupul ei un stigmat, o floare de păcat, care să-i aducă aminte mereu de iubirea pe care o simte pentru Vâlsan. GAROAFE Mereu Manuela a căutat o comparație cu Divinitatea cu Fecioara, cu Christ), probabil spre a-și reliefa suavitatea trăirii fără păcat, iubirea absolută, neîntinată, dar oare și fără de păcatul plăcerii ?!? Chiar și așa se simte o victimă a iubirii, pentru că ”iubirea sapă în ea...”. ”Cruzimea cumplită a acelui blând o
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
că iubește. Zbuciumul ei sufletesc este manifestarea ei firească, la fel de firească precum firul existențial al celorlalți ce se derulează în paralel. Verbele definitorii stărilor sufletești ale eroinei sunt cele de prezumție: poate, crede, e posibil, ar vrea, spera etc. ICOANA FECIOAREI În capitolul “Icoana fecioarei”, scriitoarea deschide acest fragment cu o frază scurtă, plată, ca o sentință: ”Icoana Fecioarei, a Mariei, Manuela simțea că nu o iubește...” Chipul prea blând cu ochii prea rotunzi și limpezi, chipul ei inocent și fericit
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
sufletesc este manifestarea ei firească, la fel de firească precum firul existențial al celorlalți ce se derulează în paralel. Verbele definitorii stărilor sufletești ale eroinei sunt cele de prezumție: poate, crede, e posibil, ar vrea, spera etc. ICOANA FECIOAREI În capitolul “Icoana fecioarei”, scriitoarea deschide acest fragment cu o frază scurtă, plată, ca o sentință: ”Icoana Fecioarei, a Mariei, Manuela simțea că nu o iubește...” Chipul prea blând cu ochii prea rotunzi și limpezi, chipul ei inocent și fericit, o uimeau pe eroina
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
derulează în paralel. Verbele definitorii stărilor sufletești ale eroinei sunt cele de prezumție: poate, crede, e posibil, ar vrea, spera etc. ICOANA FECIOAREI În capitolul “Icoana fecioarei”, scriitoarea deschide acest fragment cu o frază scurtă, plată, ca o sentință: ”Icoana Fecioarei, a Mariei, Manuela simțea că nu o iubește...” Chipul prea blând cu ochii prea rotunzi și limpezi, chipul ei inocent și fericit, o uimeau pe eroina care nu înțelegea acea iubire fără imeneu. Atitudinea de neînțelegere a simbolului Fecioarei Maria
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Icoana Fecioarei, a Mariei, Manuela simțea că nu o iubește...” Chipul prea blând cu ochii prea rotunzi și limpezi, chipul ei inocent și fericit, o uimeau pe eroina care nu înțelegea acea iubire fără imeneu. Atitudinea de neînțelegere a simbolului Fecioarei Maria nu mai surprinde, Manuela este sclava unei senzualități proprii, pe care nici nu este capabilă să o înțeleagă. Aici nu se pune problema cunoașterii definiției dragostei după cuvântul biblic : “De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor iar
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
de aceea este atrasă de imaginea Magdalenei pe care o vede despletită. Atitudinea de admirație pentru cea de a doua evidențiază faptul că eroina este o sămânță a Mikai-Lè din romanul Concert de muzică de Bach. Manuela nu iubește la Fecioară decât ipostaza maternă : ”pe genunchii ei largi ca un leagăn purta, cu sfidarea legii naturale, copilul minunii, al vestirii celei bune, copilul care [...] a rodit ca un pom miraculos, fructele amorului infinit drept hrana omenirii flamânde. ” Manuela este fericită și
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
măcar de acceptare, dacă nu de înțelegere. Gândește foarte ușor la păcat, la fericire și mântuire, la amor, la fecundare și la moarte, pe care le percepe ca fiind dureri asumate de ea. Nu poate Ădin nou) să înțeleagă netulburarea Fecioarei ”cu ovalul ei perfect, cu surâsul necunoașterii de orice, ca o floare neparfumată, necolorată și neofilită, ca o oglindă fără de răsfrângeri”. Frumusețea Fecioarei este un simbol al idealului de armonie feciorelnică, iar ”surâsul necunoașterii” este însăși cunoașterea perfectă a tot
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
pe care le percepe ca fiind dureri asumate de ea. Nu poate Ădin nou) să înțeleagă netulburarea Fecioarei ”cu ovalul ei perfect, cu surâsul necunoașterii de orice, ca o floare neparfumată, necolorată și neofilită, ca o oglindă fără de răsfrângeri”. Frumusețea Fecioarei este un simbol al idealului de armonie feciorelnică, iar ”surâsul necunoașterii” este însăși cunoașterea perfectă a tot ceea ce o înconjoară. Surâsul simbolizează acceptare senină a destinului, înseamnă supunere, primire a propriului pocal. Însușirea epitetelor caracterizante ”neparfumată, necolorată și neofilită” este
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
sunt contradicții care evidențiază neînețelegerea ideii de neprihănit. Pendularea între credință și ignoranță, este perpetuă Manuelei care n-o iubea și totuși ”simțea că ar trebui s-o iubească pe singura zeie, pe icoana-femeie, pe Mama iubirii, pe Mireasa amorului, Fecioara Maria. Gândirea ei este primară, ea consideră legea firii : Te vei naște...Vei naște...Vei muri.” Eroina nu trăiește, duce un trai superficial între puncte existențiale rigid trasate, uneori fără legătura cu contextul viețuirii, ea știe că vrea ceva Ăla
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
la propria ei trăire: astfel, lupta unui țânțar cu o viespe capătă proporții cosmice, primul devine o „minunată gazelă cambrată“, în vreme ce viespea se convertește într-un „tigru furios“. De asemenea, stafidele din nord au „gust de vin și miere“, sunt „fecioare caste, cu părul bălai, soprane“, bananele devin livide de teama devorării, iar leul ce împodobește somiera urmărește adormit dansul haotic al muștelor din odaie. Pentru Katherine Mansfield, autoare de jurnal, dar și de proză scurtă, această viziune augmentativă are rolul
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
pînă la capăt și nu a mărturisit teama sa de responsabilitatea morală ce revine oricărui părinte. „Curajul crește pe solul convingerilor definitive!” - îl execută P.H.L. pe Domnul R. Teodora l-a ajutat să aibă (abia acum?) revelația sfintei iubiri a Fecioarei pentru Pruncul Isus. Copilul nu este doar o ființă nouă; el reprezintă totodată resurecția părții noastre de umanitate, a fondului spiritual dornic să se împlinească în lumina Bunătății Supreme. Orice nou-născut garantează „nemurirea” speciei, după cum nașterea lui Isus, mărturisită de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
prinsă de o mână ascunsă, care vine din lăuntrul poetului și folosește trupul aflat în afară". Ideea că poetul este străbătut de un glas tainic, ceresc, este ilustrată, între alții, de El Greco în tabloul Sfântul Idelfons scriind sub dicteul Sfintei Fecioare (Iliesca, biserica Spitalului lui Hristos). Leibniz, în Eseu de Teodicee (af.403), afirmă: "Nu ne formăm ideile pentru că noi vrem; ele se formează în noi, prin noi, nu ca urmare a voinței noastre, ci după natura lucrurilor". Nietzsche: "Un gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Blaga descrie astfel dicteul: "Ce arătare! Ah ce lumină!/ Stea albă-a căzut în grădină,//necăutată, neașteptată: noroc,/ săgeată, floare și foc.// ...S-a-ntors ah! în lume o stea./ Mi-s arse mâinile de ea." Universul poetului este o pagină albă, fecioară, care "suferă" o săgetare iluminatoare, un dicteu care este totodată revelarea unei armonii (floarea) și a unei arderi spirituale (foc). Vorbind despre fenomenologia inspirației, Nietzsche afirmă în Ecce homo despre poetul gânditor și gânditorul-poet, că aceștia nu sunt altceva decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vedea ceea ce văd eu dincolo"; sau Leonardo da Vinci expresia, de asemenea unică, inimitabilă a Giocondei: conștiința omului de a fi o taină lăuntrică în marea taină universală. Dar mai înalt, îngerul din varianta de la Londra (National Gallery) a tabloului Fecioara printre stânci, care privește dincolo de dincolo, în transposibil. Cu un ochi transcendental a văzut Amenofis IV, Akhenaton, că toți oamenii sunt egali în fața unui Dumnezeu universal unic, transzoomorf. Prin un al treilea ochi a introdus Socrate rațiunea în circuitul valorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este constituită de o lumină asemenea florilor de cireș emanată de o făptură plutitoare, o zână cvasi eterică. Urmează întunericul chemării carnale în care iubita decade, din care însă poetul o înalță răsărind sub forma unei icoane divine, întruchipare a Fecioarei Maria. În poezia La steaua, se pleacă de la o lumina unui astru, urmează întunericul străbătut de moartea ei, după care ea reînvie în neuitarea iubirii poetului. În Venere și Madonă, în prima hipostază iubita apare un prototip al îngerilor, urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
arhanghelul Gabriel cu lăuta lui, Apollo cu lira sa. Verlaine evocă nopțile în care poetul lucrează cu ardoare pentru ca să răsară soarele Operei. Arta nu este un suflet împăiat, este marmură asemenea Afroditei din Cnide, "Sculptată cu dalta Gândurilor în blocul fecioară al Frumosului imaculat, să facem ca, sub mâinile noastre grăbite să țâșnească o statuie pură cu peplos înstelat. În felul acesta, într-o zi, lovind cu raze argintii și trandafirii, Capodopera senină, ca un nou Memnon, Aurora-Posteritate, fiică a timpilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
decantat din geometria cea mai implacabilă, simbol suprem fiind perla o hotărnicire perfectă infinit depășită prin iradierea luminoasă. Și să ne amintim cum în tablourile lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa del Giocondo și mai cu seamă îngerul din tabloul Fecioara printre stânci de la National Gallery din Londra arta cea mai desăvârșită emană cea mai transfigurată și misterioasă spiritualitate, cel mai pur dincolo transuman: homo sui transcendentalis, cum aspira Friedrich Nietzsche, cel mai poet dintre filozofi. Repetăm: marea poezie pune în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
întreaga viață pe poet, așa cum a remarcat cu multă subtilitate Svetlana Paleologu Matta în cartea sa, Eminescu și abisul ontologic. Din abisul ontologic profund tragic, suferința l-a aruncat pe Eminescu în sus, viziune formulată de contemporanul Nietzsche. Adresându-se Fecioarei Maria, poetul o roagă să-i redea credința în viață, conștient de străinătatea sa în lume, ca geniu, și de nimicnicia sa în raport cu absolutul onto-axiologic: Străin de toți, pierdut în suferința Adâncă a nimicniciei mele, Eu nu mai cred nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]