1,278 matches
-
George Willis, o personalitate semnificativă a teoriei fenomenologice a curriculumului. În 1979, Willis încă nu realizase că fenomenologia este un efort disciplinat și riguros de a înțelege experiența educațională în mod profund și autentic 105. La întrebarea „Ce este cercetarea fenomenologică?” Willis (1979) răspundea, cu seninătate, că este vorba despre „investigarea estetică și prehermeneutică” a fenomenelor. În 1991 însă, Willis a adăugat acestei definiții naive amendamente serioase: În formele sale cele mai elementare, cercetarea fenomenologică investighează percepțiile specific umane ale indivizilor
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
105. La întrebarea „Ce este cercetarea fenomenologică?” Willis (1979) răspundea, cu seninătate, că este vorba despre „investigarea estetică și prehermeneutică” a fenomenelor. În 1991 însă, Willis a adăugat acestei definiții naive amendamente serioase: În formele sale cele mai elementare, cercetarea fenomenologică investighează percepțiile specific umane ale indivizilor și rezultatele acestora din descrieri ale fiecărei percepții care apar în percepții ale altor persoane 106. Dar nici chiar această definiție îmbunătățită nu lămurește ce este, cu adevărat, cercetarea fenomenologică. Lămuririle există, desigur, în
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cele mai elementare, cercetarea fenomenologică investighează percepțiile specific umane ale indivizilor și rezultatele acestora din descrieri ale fiecărei percepții care apar în percepții ale altor persoane 106. Dar nici chiar această definiție îmbunătățită nu lămurește ce este, cu adevărat, cercetarea fenomenologică. Lămuririle există, desigur, în operele lui Husserl; dar, după cum se vede, ele nu au fost asimilate cu ușurință. Bineînțeles, dificultățile începutului au fost depășite deja. Teoreticieni ai curriculumului precum Pinar și Grumet (1976) le-au evitat de la început 107. Alții
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ușurință. Bineînțeles, dificultățile începutului au fost depășite deja. Teoreticieni ai curriculumului precum Pinar și Grumet (1976) le-au evitat de la început 107. Alții, precum Max van Manen (1984, 1986, 1989), au avut permanent clară conștiința rolului crucial pe care cercetarea fenomenologică îl poate juca în investigațiile educaționale 108. Max van Manen poate fi considerat, până la această dată, cea mai proeminentă personalitate a acestui domeniu. A fost influențat nu numai de Husserl și Heidegger, ci și de Maurice Merleau-Ponty, Alfred Schutz, Paul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
colaboratori ca Tetsuo Aoki, Dwayne Huebner, David G. Smith, William M. Reynolds ș.a. A contopit toate aceste influențe într-o sinteză proprie, aplicabilă la cercetarea educațională și teoria curriculumului. Max van Manen (1984) a elaborat o metodologie severă de cercetare fenomenologică educațională pornind de la o ingenioasă interpretare pedagogică a conceptului de conștiință umană realizată de Maxine Greene (1974)109. „Conștiința” este conceptul central al fenomenologiei. În accepțiunea lui Husserl, fenomenologia este știința obiectivă care studiază conștiința subiectivă. Greene (1974) a observat
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
imaterială, invizibilă, infatigabilă - care își întinde tentaculele psihice pentru a „pipăi” lumea obiectivă pe care o percepe, generic, ca altceva, adică mediul și modul ei de viață. Este o analogie forțată, dar sugestivă și adecvată pentru a pricepe de ce înțelegerea fenomenologică, conștiința, este caracterizată prin intenționalitate. In-tendere spre lume este „intenționalitate a ceva”; astfel se realizează înțelegerea sensului în actul de conștientizare. Max van Manen (1984) a sesizat că această imagine fenomenologică a conștiinței și a înțelegerii își are poezia sa
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
dar sugestivă și adecvată pentru a pricepe de ce înțelegerea fenomenologică, conștiința, este caracterizată prin intenționalitate. In-tendere spre lume este „intenționalitate a ceva”; astfel se realizează înțelegerea sensului în actul de conștientizare. Max van Manen (1984) a sesizat că această imagine fenomenologică a conștiinței și a înțelegerii își are poezia sa. De aceea a apreciat, cu toată seriozitatea, că, „în timp ce aprofundează lumea, cercetarea este o activitate poetică, o asimilare estetică a experienței”, cum apreciase și Willis (1981)110. Dar van Manen atrăgea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a înțelegerii își are poezia sa. De aceea a apreciat, cu toată seriozitatea, că, „în timp ce aprofundează lumea, cercetarea este o activitate poetică, o asimilare estetică a experienței”, cum apreciase și Willis (1981)110. Dar van Manen atrăgea atenția că „munca fenomenologică” nu este o joacă, ci un travaliu (poiesis) riguros de căutare a sensurilor adânci, originare. În munca educativă se produc aceleași procese profunde de conștientizare și înțelegere, numai educatorii competenți și responsabili putând controla in-tenderea și înțelegerea 111. Perspectiva pe
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
o joacă, ci un travaliu (poiesis) riguros de căutare a sensurilor adânci, originare. În munca educativă se produc aceleași procese profunde de conștientizare și înțelegere, numai educatorii competenți și responsabili putând controla in-tenderea și înțelegerea 111. Perspectiva pe care abordarea fenomenologică o deschide asupra educației este tulburătoare. Educația nu mai este înțeleasă ca o activitate birocratică, formală, ce se desfășoară în instituții școlare. Ea este conștientizare și înțelegere a lumii. Educatorului i se cere să declanșeze, să orienteze, să orchestreze, să
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
este conștientizare și înțelegere a lumii. Educatorului i se cere să declanșeze, să orienteze, să orchestreze, să conducă aceste procese vitale, trudnice și de mare profunzime prin care se făurește însăși umanitatea dinlăuntrul fiecărui membru al speciei noastre. Cercetarea educațională fenomenologică se concentrează asupra acestor „fenomene”. Ea nu seamănă deloc cu analiza superficială privind componentele curriculumului sau modul în care trebuie organizate școlile pentru a produce absolvenți „competenți”, capabili să îndeplinească „performanțe standardizate”. Fenomenologia răspunde unei probleme care părea fără soluție
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pentru a completa „lumea interioară” a individului pe care o creează și o recreează continuu. Această activitate obiectivă, naturală a conștiinței este obiectul de studiu al fenomenologiei, ca știință și ca metodologie. Max van Manen (1984) a arătat cum cercetarea fenomenologică diferă în mod radical de cercetarea din științele naturii, pentru că vizează nu elucidarea unor „fenomene ale naturii”, exterioare conștiinței umane, ci lămurirea unor „fenomene originare ale conștiinței”; ea explorează „lumea dinlăuntrul” fiecărui individ, și nu „lumea din afara” oricărui individ uman113
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
reală”, dacă sunt posibile ambele simultan, dacă numai „lumea trăită” e cu adevărat obiectivă ș.a.m.d. constituie interogații asupra cărora epistemologii nu s-au aplecat încă decisiv. Max van Manen (1984)114 a schițat cinci caracteristici majore ale cercetării fenomenologice: a) focalizarea pe experiența trăită: cercetarea fenomenologică investighează experiența trăită (lived experience). Fenomenologul investigator studiază „lumea trăită” (In-der-Welt-Sein, lifeworld) ca experiență imediată (immediately experienced), prezumabilă și previzibilă înainte de a fi conceptualizată; el caută să trăiască și să se raporteze la
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
numai „lumea trăită” e cu adevărat obiectivă ș.a.m.d. constituie interogații asupra cărora epistemologii nu s-au aplecat încă decisiv. Max van Manen (1984)114 a schițat cinci caracteristici majore ale cercetării fenomenologice: a) focalizarea pe experiența trăită: cercetarea fenomenologică investighează experiența trăită (lived experience). Fenomenologul investigator studiază „lumea trăită” (In-der-Welt-Sein, lifeworld) ca experiență imediată (immediately experienced), prezumabilă și previzibilă înainte de a fi conceptualizată; el caută să trăiască și să se raporteze la un nivel mai profund și nemediat al
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
să se raporteze la un nivel mai profund și nemediat al experienței, pe care îl face accesibil, zi de zi, lumea practică. Fenomenologul caută o experiență mai directă a întâlnirii cu lumea. Aceasta este precomprehensiunea originară; b) căutarea sensurilor: cercetarea fenomenologică caută esența experiențelor (essence of experiences), și nu numărul sau frecvența lor. Cercetarea fenomenologică folosește o așa-numită „reducție eidetică” pentru a „capta” atitudinea „naturală” și/sau pentru a reflecta „luarea de conștiință” asupra lucrurilor prin intermediul sistemului comun. Max van
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
îl face accesibil, zi de zi, lumea practică. Fenomenologul caută o experiență mai directă a întâlnirii cu lumea. Aceasta este precomprehensiunea originară; b) căutarea sensurilor: cercetarea fenomenologică caută esența experiențelor (essence of experiences), și nu numărul sau frecvența lor. Cercetarea fenomenologică folosește o așa-numită „reducție eidetică” pentru a „capta” atitudinea „naturală” și/sau pentru a reflecta „luarea de conștiință” asupra lucrurilor prin intermediul sistemului comun. Max van Manen a avut în vedere înțelesul conceptului de fenomen conferit de Husserl. Fenomenul este
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a reflecta „luarea de conștiință” asupra lucrurilor prin intermediul sistemului comun. Max van Manen a avut în vedere înțelesul conceptului de fenomen conferit de Husserl. Fenomenul este ceea ce face un anumit lucru „să fie”. Esența experienței este acest „să fie”. Cercetarea fenomenologică nu este interesată de multitudinea evenimentelor, ci de esența fenomenologică a experienței care conferă sens (înțelegere, semnificație) unui anumit eveniment. Cercetarea fenomenologică nu elucidează cauzele fenomenelor, ci le dezvăluie sensurile. Fenomenologia nu întreabă „Cum?”, ci „Ce?”. De exemplu: „În ce
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Max van Manen a avut în vedere înțelesul conceptului de fenomen conferit de Husserl. Fenomenul este ceea ce face un anumit lucru „să fie”. Esența experienței este acest „să fie”. Cercetarea fenomenologică nu este interesată de multitudinea evenimentelor, ci de esența fenomenologică a experienței care conferă sens (înțelegere, semnificație) unui anumit eveniment. Cercetarea fenomenologică nu elucidează cauzele fenomenelor, ci le dezvăluie sensurile. Fenomenologia nu întreabă „Cum?”, ci „Ce?”. De exemplu: „În ce constă natura experienței de învățare?”115; c) grija ontică: cercetarea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de Husserl. Fenomenul este ceea ce face un anumit lucru „să fie”. Esența experienței este acest „să fie”. Cercetarea fenomenologică nu este interesată de multitudinea evenimentelor, ci de esența fenomenologică a experienței care conferă sens (înțelegere, semnificație) unui anumit eveniment. Cercetarea fenomenologică nu elucidează cauzele fenomenelor, ci le dezvăluie sensurile. Fenomenologia nu întreabă „Cum?”, ci „Ce?”. De exemplu: „În ce constă natura experienței de învățare?”115; c) grija ontică: cercetarea fenomenologică este conștiința practică a „grijii” (thoughtfulness). După van Manen (1984), nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a experienței care conferă sens (înțelegere, semnificație) unui anumit eveniment. Cercetarea fenomenologică nu elucidează cauzele fenomenelor, ci le dezvăluie sensurile. Fenomenologia nu întreabă „Cum?”, ci „Ce?”. De exemplu: „În ce constă natura experienței de învățare?”115; c) grija ontică: cercetarea fenomenologică este conștiința practică a „grijii” (thoughtfulness). După van Manen (1984), nimic altceva nu caracterizează fenomenologia decât acest cuvânt. Thoughtfulness este corespondentul englez al heideggerianului Sorge („grijă”). Ca și Heidegger, van Manen susține că „grija” este dată de acea stare a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
nasc celelalte trăiri pe care le-a analizat Heidegger în Prolegomena zür Geschichte des Zeibegriffs și Sein und Zeit: „angoasa” (die Angst), „frica” (die Furcht), „starea de a fi azvârlit”/„starea de a fi aruncat” (die Geworfenheit)118 ș.a. Pedagogia fenomenologică este expresia generală a „grijii” (die Sorge; the thoughtfulness) omenești, a neliniștii interogatoare și a căutării înfrigurate a sensurilor care ne lipsesc și a căror absență e neființa, Neantul însuși (das Nichts); d) căutarea rostului uman: cercetarea fenomenologică nu produce
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ș.a. Pedagogia fenomenologică este expresia generală a „grijii” (die Sorge; the thoughtfulness) omenești, a neliniștii interogatoare și a căutării înfrigurate a sensurilor care ne lipsesc și a căror absență e neființa, Neantul însuși (das Nichts); d) căutarea rostului uman: cercetarea fenomenologică nu produce cunoaștere de dragul cunoașterii, ci mai degrabă produce cunoaștere pentru a dezvălui rostul/sensul de a fi uman. Venim pe lume întâmplător, printr-un „accident cromozomial norocos”, dar fără sens predefinit și fără rost predestinat. Pe acestea insul, „aruncat
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Husserl și Heidegger nu au avut-o în vedere 120. După van Manen, geografia intențională generează și accentuează subiectivitatea și intersubiectivitatea, în special la nivelul atitudinilor, valorilor și credințelor. Acest proces este evident în mediul școlar; e) participarea poetică: cercetarea fenomenologică capătă adesea calități poetice. John Ciardi observase că pentru înțelegerea unui poem nu ajunge o sinteză de câteva propoziții care precizează sensul încapsulat în poem; pentru a înțelege poemul, cititorul trebuie să participe, să se implice în ceea ce poemul semnifică
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
calități poetice. John Ciardi observase că pentru înțelegerea unui poem nu ajunge o sinteză de câteva propoziții care precizează sensul încapsulat în poem; pentru a înțelege poemul, cititorul trebuie să participe, să se implice în ceea ce poemul semnifică 121. Cercetarea fenomenologică presupune ceva similar. Ea nu poate fi redusă la „rezultatele cercetării”. Ca și poezia, fenomenologia presupune o „glăsuire incantatorie”, o „spunere primară”; scopul fenomenologiei este tocmai acela de a folosi în prezent acest cânt originar al lumii (van Manen, 1984
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
o „spunere primară”; scopul fenomenologiei este tocmai acela de a folosi în prezent acest cânt originar al lumii (van Manen, 1984)122. Pinar și colaboratorii săi (2001) afirmau că „limbajul fenomenologiei este cântecul lumii”123. Aceste cinci trăsături diferențiază cercetarea fenomenologică de celelalte tipuri de investigație folosite în științele naturii și în științele spiritului și culturii. Folosirea cercetării fenomenologice în explorarea fenomenelor și proceselor educaționale și curriculare este, în chip evident, profitabilă, dar și foarte pretențioasă, solicitându-i cercetătorului calități excepționale
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
van Manen, 1984)122. Pinar și colaboratorii săi (2001) afirmau că „limbajul fenomenologiei este cântecul lumii”123. Aceste cinci trăsături diferențiază cercetarea fenomenologică de celelalte tipuri de investigație folosite în științele naturii și în științele spiritului și culturii. Folosirea cercetării fenomenologice în explorarea fenomenelor și proceselor educaționale și curriculare este, în chip evident, profitabilă, dar și foarte pretențioasă, solicitându-i cercetătorului calități excepționale: el nu poate apela la observații și experimente meticuloase; nici introspecția nu este eficientă; are nevoie de capacități
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]