28,109 matches
-
un tratament așa cum se cuvine. Orice om este important, însă când vine vorba de un copil nevinovat și frumos, care suferă de o boală nedreaptă, îți vine să faci orice numai să-l vezi sănătos, cu gura până la urechi de fericire și cu o inimă plină de iubire și speranță. Dorința noastră cea mai mare este să-l vedem pe Marian cum face primii pași în viață”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”, organizatorul campaniei umanitare “Marian vrea să
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94040_a_95332]
-
început a anului 1917. La fel ca în cazul evenimetului precedent, deflagrația, ce a avut loc în momentul trecerii unei garnituri, a fost provocată de o „mașină infernală” de construcție artizanală ce fusese plasată în dreptul uneia dintre joantele liniei. Din fericire și de această dată explozia s-a soldat numai cu avarierea ușoară a locomotivei ce remorca garnitura, ajunsă ulterior la destinație fără alte incidente, însă cu o întârziere de aproape 3 ore. În ciuda amplelor anchete demarate de „Direcțiunea Poliției și
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94053_a_95345]
-
nivel mult mai avansat, disimulat sub masca binelui, a progresului, a deschiderii minții. Astfel, amestecarea limbilor din societatea de atunci și de acum este consecința izgonirii lui Dumnezeu din viața omului, este expresia demersului ateu și ignorant de a atinge fericirea, binele și nemurirea. O astfel de gîndire este sortită eșecului și este total irațională. Duhul Sfînt a restabilit unitatea limbilor în Biserică, cînd la Cincizecime S-a pogorît peste apostoli, dîndu-le darul de a vorbi în limbile pămîntului. Așadar, Babelul
Biserica Ortodoxă este chipul Unirii, unii francezi habar n-au de această măreţie [Corola-blog/BlogPost/94050_a_95342]
-
să nu se burghezească. Dornic să știe cât mai mult, preferă "diletantismul universal unei specializări universale". Cel care își acuză slăbiciunea și profesează inutilitatea efortului era totodată stăpânit de nesațul de a călători, călătoriile fiind pentru el "singurele momente de fericire", de a vedea, în Germania sau în Italia, muzee, catedrale, domuri, opere celebre. La stările depresive mărturisite mereu au contribuit, în mod cert, căsătoria nefericită cu Gina Manolescu-Strunga, campania de defăimare dusă împotriva lui de ziarul Credința. Marcat de atâtea
Restituiri by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/11974_a_13299]
-
verzi, rotitori, cu sclerele opace, albe, bombate... căutam în dulapurile rămase rufăria ta intim-somptuoasă...sau minuscul-deocheată... părăsită, abandonată curiozităților mele hapsîne de bărbat singur acum... Mereu mă temeam să nu pleci de tot... Și era o bucurie acută, dureroasă, o fericire înăbușitoare, cînd înțelegeam că o să revii, măcar pentru a-ți lua o bluză înflorindu-ți buricul abrupt, o fustă colorată vesel cu papagali la poale, o pereche de blugi strîmți-mănușă, o șosetă albă, deraiată la franj, cu călcîiul puțin murdar
Mereu mă temeam să nu pleci... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12153_a_13478]
-
și dezolant. (Bătrînețe, haine grele; etc.) în noaptea aceea, mi-aduc aminte, am avut un coșmar. M-am visat bătrîn, îmbătrînit deodată, viața, tinerețea, alunecate printre degete. Era o disperare fără nume. M-am trezit, în dimineața însorită, plîngînd de fericirea de a-mi putea spune: Am douăzeci și cinci de ani, nu șaizeci". însă, panica unui gol, unui trecut gol, unei vieți în urmă fără viață, fără chip, nu am putut-o înlătura. Și nici acum. Nici mai ales acum. Golul (cîțiva
Scrisoare din Paris uitată în paginile "Vieții Românești" - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12032_a_13357]
-
voi mai opri. Scriam în fiecare dimineață de la ora nouă până la ora unu. După masă mă plimbam cu Mira în fiecare zi. Erau niște plimbări fără capăt, fără sens, dar care-mi erau foarte necesare. Eram într-o stare de fericire permanentă pe care n-am mai cunoscut-o niciodată. Deci omul acesta fericit va scrie timp de douăzeci de zile un text care nu are câtuși de puțin parfumul fericirii, și nici al împlinirii. Nu-i curios? I.M.: Timp de
Cealaltă voce by Irina Mavrodin () [Corola-journal/Imaginative/12335_a_13660]
-
care-mi erau foarte necesare. Eram într-o stare de fericire permanentă pe care n-am mai cunoscut-o niciodată. Deci omul acesta fericit va scrie timp de douăzeci de zile un text care nu are câtuși de puțin parfumul fericirii, și nici al împlinirii. Nu-i curios? I.M.: Timp de douăzeci de zile. A.V.: Da, mi-am dat seama că se petrece ceva anormal. Când eram aproape de sfârșit, mi-am spus că ar trebui totuși să încerc să știm
Cealaltă voce by Irina Mavrodin () [Corola-journal/Imaginative/12335_a_13660]
-
cald străpuns ca o sită de nenumărate fețe și mâini întinse ca pentru un psalm pe care nu ai cum să-l auzi păsări halucinate ți se reped peste umeri cu ciocul întredeschis stoluri întregi prăbușindu-se către o mare fericire bituminoasă în timpul ăsta auzi ceva nou la tot pasul omul zilei a făcut omul zilei a dres fiecare vorbește asudat grăbit și cu fața roasă de furie împingînd vorbe fără încetare în cuptoarele factice de parcă s-ar lucra la un
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/12350_a_13675]
-
zile tăiate de trenuri mixte ( oh, toate călătoarele sînt în pielea goală, au bilete portocalii - portocaliul e o culoare onirică! - ascunse în bucle ) , zile cu plopi adînciți în aer ca niște fîntîni, zile de rut bestial. Și în toată această fericire, inspecții peste inspecții ( știți cine e de vină! ). Ieri o anchetă: doi tipi grași veniți cu mașina, politicoși, purtînd pălării de paie și genți subțiri, plini de subtilități grosolane. Azi aștept o inspecție banală, sîmbătă alta. Aflu din ziare că
Sînt plantă sau animal by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12397_a_13722]
-
bookmaker ar fi incomparabil mai bine plasat. De-a lungul timpului omul care aduce cartea nu s-a transformat într-un robot mediatic, nu și-a lipit pe chip zîmbete false, nu a recurs la artificii ieftine. Nu seamănă (din fericire!) cu o vedetă, dar face o vedetă din cartea pe care o prezintă. Este un profesionist al cărții sobru, dar rivalizează cu un profesionist al televiziunii. Și-a păstrat bucuria cititului, iar asta nu se poate mima. Are umor de
"Omul care aduce cartea" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/12664_a_13989]
-
Rimbaud, în fond, dar această carte este una dintre cele prin care circulă un Ťaer de literatură universalăť, impregnând-o și pe a noastră de el și ajutând-o să se plaseze și ea, ceva mai bine, în universalitate. Din fericire, critici și scriitori însemnați din România i-au fost suficient de recunoscători pentru asta și i-au spus-o, destul de des. Natură chinuită, nu știu dacă Alexandru Vona a fost în stare să se bucure destul, dar ultimii ani i-
In memoriam Al. Vona – Autorul unei singure cărți by Doina Jalea () [Corola-journal/Imaginative/12333_a_13658]
-
ajung lecturile, muzica, discuțiile despre artă cu prieteni; existența în România anilor 2000 e dezamăgitoare din toate punctele de vedere. Dar, dacă Ioana Baetica scria o proză disperat-frustrată cu derapaje în sentimentalism (sexul, drogurile, cărțile, muzica nu pot substitui imposibila fericire în cuplu), Ioana Bradea construiește în jurul Andreei o lume vie, un teatru de monologuri, dialoguri, coruri cu un debit de adevăr copleșitor. Ideea inedită ar fi că, în abisul care ne separă de semeni, dorința brută poate arunca punți fragile
Un debut excepțional Ioana Brodea by Adriana Bittel () [Corola-journal/Imaginative/12647_a_13972]
-
la această postură fără convingere, la sugestia accidentală a unui prieten. Rămăsese mereu scindat între farsa și luciditatea retoricii unui fals limbaj. Ca și alte personaje din romanele lui Duda, ratarea politică, profesională, socială sau morală nu elimină, dimpotrivă, șansa fericirii senzuale. Schimbarea de perspectivă apare și ea marcată prin alternativa (meta)textuală, motivată de realitatea istorică și de conștiință individuală a unui timp, pe cât de brutal, pe atât de expus transformărilor. După A trăi în păcat, 1996, carte mult apreciată
Proza lui Virgil Duda by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/12519_a_13844]
-
stăpînire. Ambasadorii noștri fotbalistici (nu toți, onoare excepțiilor) au cîteva corigențe pe care nu știu dacă le vor trece, iar "fabrica de aur" a gimnasticii de la Deva s-a clădit pe fraudă, fals în acte, tortură și abuz. Literatura, din fericire, ocupă un spațiu mai puțin poluat, unde șicanele și invidiile se consumă mai discret, departe de prima pagină a gazetelor. Din ce văd, încep să fie tot mai mulți scriitori români cunoscuți în Occident, cărora valoarea și meritul le-au
Interviu cu Radu Paraschivescu by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Imaginative/12648_a_13973]
-
roagă pe altcienva să-i cumpere un clopot de vacă fiindcă cel vechi s-a stricat sau s-a dogit, nu mai țin bine minte. Și simt că e frumos! Și simt că e trist! Și-s ăndurerat de-o fericire tainică, și doar cineva roagă pe altcineva să-i cumpere un clopot de vacă!!! Să vină criticii și să explice! Eu mă predau, plăngănd. Cu stimă și afecțiune, Emil Brumaru 18-IX-1980
O veșnică uimire proaspătă-n fața clipei splendide, dar ucigașe by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12872_a_14197]
-
roman pe care îl va scrie el cândva... Curios destin însă, acesta, care uită că personajul său nu trebuia dus chiar pe buza prăpăstiei și că, din când în când, ar fi bine să-l mai și odihnească cu puțină fericire. Știu de la Marx că pot spera, totuși, într-o compensație a destinului, pentru că toate se petrec, în istorie, de două ori, o dată ca tragedie, a doua oară ca farsă, numai că nici marele Karl nu și-a imaginat că acestea
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
aducă pe calea cea bună?". Și țin minte bine că i-am răspuns: "Scrisul meu este plin de fantasme, ceea ce înseamnă că mă aflu în pustiu", cuvinte care l-au mulțumit pe deplin. Florin Mugur, cel care voia să înțeleagă fericirea fără a fi el însuși fericit decât, poate, uneori, la masa lui de scris, Norman Manea, care își esențializează literatura până a o face fericită de sine, sânt nume pe care destinul meu nu le poate despărți, pentru că, atunci când nu
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
am avut parte niciodată de o șansă reală, ci doar de mici și sporadice întâmplări norocoase - dar el este, oare, acum, acolo, în America, fericit, adică vede în sine însuși scriitorul recunoscut de publicul său? Sau mai există și altă fericire? Din punctul meu de vedere, vârsta ideală pentru a fi fericit începe în secunda în care te-ai născut și se termină în clipa în care mori. Poate că în cazul personalităților tenace, a doua diaspora, dislocarea în spațiu (chiar
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
jurnalul pentru propria lui plăcere și nu pentru secolele următoare, îi rămîne întotdeauna cineva pe care să-l înșele și acela este el însuși." Abandonîndu-și jurnalul în fașă, Cazimir înceta să se automistifice. Griji mai mari îl pîndeau la orizont. Fericirea de a nu merge la școală trebuia să aibă sfîrșit. Cu puțin timp înaintea închiderii cursurilor, băiatul este dus cu sila, mama ținîndu-l strîns de mînă spre a-l împiedica să fugă, și vîrît într-o sală de clasă. Cazimir
Dimineața copilului by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12855_a_14180]
-
se spune, are în vedere “neamul omenesc”, cecitatea celor asupriți și nebunia universală. Încât reducționismul la o singură comunitate națională mutilează înțelesul universal al operei. Mai mult, scrisă la sfârșitul epocii luminilor, când se vădește eșecul marilor idei doctrinare, privind fericirea egalitară a oamenilor, organizația cea mai bună dintre formele statale, Țiganiada ni se relevă ca literatură antiutopică. Într-o formă sau alta, direct sau mascat în alegorie, ideile doctrinare sunt parodiate, pentru că realitatea ori nu le-a primit, ori le-
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
În afara cărților, nu există salvare. Întîlnesc în jur oameni înzestrați cu o puternică priză asupra realității, indivizi care deseori modifică în sensul dorit de ei lumea; într-un tîrziu, aceiași oameni ajung la concluzia că lucrurile s-au desfășurat, din fericire, „ca la carte”. Ca în care carte? Le-ar fi greu să spună, pentru că, în general, n-au citit nici una ori foarte puține. Și totuși involuntarul elogiu le-a rămas și lor în străfundurile limbajului, ultim vestigiu al unei normalități
Preambul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/13361_a_14686]
-
seminar și mi-au parvenit indirect elogiile lui Iorgu Iordan. 19 oct. 1952. Ieri am fost în audiență la Iorgu Iordan, în același birou în care sălășluia anul trecut Rosetti. Hotărît lucru, academicienii au organizat un complot împotriva mea! Din fericire, Iordan e mult mai blajin, ca moldovean ce se află. 29 martie 1953 [...] tracasarea necontenită din timpul săptămînii, ședințe, programe speciale, o bibliografie imensă și imposibil de parcurs, plictiseala care ridică toate inconvenientele la pătrat etc. Aluziilor din trecut la
Din roase plicuri by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13166_a_14491]
-
mai veche amintire cred că o am de pe la un an, un an și ceva. E un zid sau un gard de bolovani mari, de rîu, bătuți de-o lumină extraordinar de albă, de intensă. Amintirea constă tocmai în senzația de fericire pe care mi-o dădeau zidul (sau gardul) și lumina. Văd și o curte mare, o casă văruită. Nu știu exact dacă era spatele casei din bolovani sau gardul. Mi-am întrebat părinții. E vorba de o casă sau un
Senzația de fericire pe care mi-o dădeau zidul (sau gardul) și lumina by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13568_a_14893]
-
ca eu s-o aflu, s-o simt. Aș putea-o suporta? Am impresia că ar fi ca o explozie; poate că, scăpat, suflul ei m-ar arunca în ceea ce bănuiesc că s-ar închega cu adevărat în noțiunea de „fericire”. Totul, desigur, presupunînd și lumina orbitoare, rece, albă, necruțător de albă, dureroasă și în același timp infinit de blîndă. Este totuși cea care-mi întunecă parcă această primă amintire. Bănuiesc mai mult, pentru că aici totul devine nedeslușit, că am zărit
Senzația de fericire pe care mi-o dădeau zidul (sau gardul) și lumina by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13568_a_14893]