2,319 matches
-
canalului Fox Kids Sursa: Cercetarea CSMNTC, beneficiar CNA, decembrie 2004. Așa cum se poate observa și în figura 11, în desenele animate violența este majoritar prezentată ca fiind logică (acest lucru fiind de înțeles în măsura în care desenul animat este o parte a ficționalului), dar și în context ludic. Această din urmă contextualizare este problematică, deoarece, pusă în context ludic, un context foarte familiar copiilor, ea poate fi asimilată la nivel cognitiv, sau, mai grav, chiar copiată, la nivel comportamental. Contextul ludic este chiar
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
și ajungând la 3,6% la 15-18 ani. Câteva concluzii și noi problematizări Am văzut care este cantitatea și calitatea violenței transmisă în cadrul programelor de desene animate (și chiar, comparativ, cu cea transmisă de canalele generaliste în cadrul emisiunilor de tip ficțional) și, de asemenea, am văzut că ea diferă foarte mult de percepția pe care micii telespectatori o au asupra ei. Mai mult, am văzut că această percepție variază în timp și am încercat să găsim explicații ale acestor variații. Cărui
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
Europa Occidentală până la Extremul Orient. Sunt reconstituite plauzibil cele mai diferite sfere de viețuire, de la cele mai modeste, ale plugarilor ori târgoveților de condiție umilă, până la cele ale potentaților cărora le aparține decizia în materie de politică internațională. Alături de personaje ficționale, imaginate de autor conform unei tipologii cuprinzătoare, în romanele ciclului se mișcă și personalități istorice cu existență atestată (ca, de pildă, M. Kogălniceanu, I. C. Brătianu, I. Ghica, T. Maiorescu, Carol I). Coerența policromului ansamblu romanesc e asigurată tematic, el fiind
ANGHEL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285367_a_286696]
-
mitice” nu sunt cu nimic mai puțin logice, mai puțin „raționale” decât discursul teoretic și raționat. Ele sunt doar mai puțin formale și probabil orientate mai mult În direcția practicii. Departe de a opune mitul rațiunii, folosirea retorică a narativelor ficționale despre palaia ne arată existența unor regimuri diferite de inteligibilitate sau a unor practici diferite ale inteligibilității. Dialectica diferenței, care va conduce la valorizarea În plan intelectual a cuvântului logos și la marginalizarea, În anumite tipuri de discurs, a termenului
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
culturi (mitologie greacă, vedică, scandinavă, amerindiană etc.); b) fie la ansamblul studiilor consacrate acestui corpus (școala mitologică evoluționistă, difuzionistă, ritualistă etc.). În felul acesta, termenul denumește două tipuri de fenomene culturale diferite și două corpusuri diferite (unul de texte narative, ficționale, culese și ordonate după criterii istorico-geografice - așa-numitele „cataloage” - și altul de constructe științifice, clasificate după criteriul metodei de cercetare și al concepției teoretice subiacente). Implicit, ia două atitudini diferite: „Prima mitologie culege miturile, a doua reflectează asupra lor” (J.
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
se referă la locuri, timpuri și evenimente Înzestrate cu atributul sacralității. Altfel spus, aceste Întâmplări sunt prezentate ca acelea care au produs schimbări În realitate, În timp ce Întâmplările narate de celelalte tipuri de povestiri nu sunt dotate cu asemenea consecințe, sunt ficționale: „Fabula nu instituie nimic, nici În planul povestirii, nici În cel al acțiunii, nici În cel al activității. Numai mitul instituie” (P. Ricoeur, 1968, vol. XI, p. 534); b) acțiunea este complicată, cu multe episoade, În antiteză cu acțiunea simplă
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
blasfemii la adresa bisericii, jigniri la adresa categoriilor sociale prestigioase sau ofense la adresa autorității. În planul formelor manifeste, aceste inversiuni funcționează ca „o revanșă de o zi” a celor umili (J. Heers, 1983, p. 177). În planul structurilor profunde, ele „demonstrează caracterul ficțional al sistemelor de clasificare, prezentându-le ca pe niște constructe umane și nu ca o creație a naturii sau a divinității” (T. Castle, 1986, p. 88). În intervalul carnavalesc, autoritățile pierd instrumentele puterii: normele de obediență sunt ignorate, formele de
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Ștefan Aug. Doinaș Ipostaze ale operei: evocări, proza, teatru, aforisme Dumitru LAVRIC De la ultimul fanariot la ultimul Caragiale Maria OCTAVIAN PAVNOTESCU O viziune a poeziei Alina-Iuliana POPESCU O poetica a deconstrucției. Neomodernismul: Ana Blandiana Adrian-Dinu RACHIERU Românul politic și pactul ficțional Theodor Codreanu în imaginarul criticii Ediție îngrijita de Lină Codreanu În honorem Elvira Sorohan Coordonatori: Bogdan Cretu, Lăcrămioara Petrescu 1 Nous concevons l'idiostyle comme la totalité des traits stylistiques propres à un auteur et identifiables au niveau textuel. 2
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
collezione di smeraldi (1989). Remarcabile nu doar prin calitatea lor literară, textele sunt concepute în sensul încifrării poetice a unui amplu florilegiu de motive mitico-religioase, filtrate adesea prin „pergamentul diafan” al emoțiilor vii ale scriitorului. Uneori, aluzii fine racordează universul ficțional la experiențele românești ale autorului (Limba Creației), alteori acesta apare ca un experiment în oglindă în raport cu mitanaliza: rescrierea mitului ca text literar modern, în interiorul a ceea ce autorul numea „unitatea a tot ce este mental”. SCRIERI: Mircea Eliade, Assisi, 1978; ed.
CULIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286569_a_287898]
-
și BBC. C. a debutat ca prozatoare cu micul roman Justin, „scris cu o mână foarte exersată” (Alex. Ștefănescu) și purtând girul - prin textul de prezentare imprimat pe coperta a patra - criticului Ov. S. Crohmălniceanu. Fabula narațiunii e o reconstituire ficțional biografică: ultimii ani ai vieții unui personaj din Antichitate, cu existență istorică reală. Este vorba de Iustin, filosof grec trăitor în Palestina, în colonia romană Flavia Neapolis, în secolul al II-lea d. Hr., autor, între altele, al unor Apologii
COMANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286339_a_287668]
-
fereastra unei lecturi tematice (multă vreme exclusivistă), ceea ce se observă de îndată este rafinamentul compozițional al cărții; fascicolul epic proiectează secvențe consubstanțiale, cu rol de personaje-reflector, nu lipsite de elementul contrastiv. Lângă toată coloristica și grozăviile din lumea Cuțaridei, sistemul ficțional își încorporează, cu o remarcabilă concizie, lumea parlagiului Marin Pisică, reverberând nostalgia Paradisului. Groapa decodează însemnele unei civilizații în extincție, fisurând ideologia comună asupra mahalalei - un mediu „insular”, vitalist, înăbușindu-și ecourile, dar sfârșind, inevitabil, prin a se „deschide”. Scriitorul
BARBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
în genere cuminți, de bun-simț, cu o tendință, totuși, de retardare. O serie de evocări apar ca „sclipiri răzlețe” din vremuri care smulg sobrului vaporean o pioasă lacrimă, dar îi deșteaptă și un fin surâs. Secvențele din trecut, mângâiate de ficțional, tind să se preschimbe în schițe literare. Scrisorile dintr-o călătorie sau alta, publicate în „Adevărul”, au o turnură meditativă. Atâtea „lucruri văzute și auzite” trezesc în reporter naratorul. După cum proza lui B. dispune de o densă încărcătură de veridicitate
BART. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285660_a_286989]
-
cu putință.” Indiferent care ar fi sursa genetică a elementelor fantastice prezente în b. (mituri, ritualuri, credințe magice, visuri, coșmaruri etc.), ceea ce se impune este literaturizarea lor, transformarea lor în imagini poetice, în constituenți ai unui discurs narativ de tip ficțional. Alegoria, fabulosul, feericul, miraculosul devin niște procedee de încifrare, de poetizare a realității de dincolo de real, o lume acceptată, ca și cum ar fi reală. Amestecul firesc al celor două lumi, relația de complementaritate ce se stabilește între ele constituie una dintre
BASM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
desfășurarea acțiunii și chiar să-i mustre pe protagoniști. Scriitorilor moderni anglo-americani, înainte de toate lui Henry James, un astfel de personaj narator le-a fost ca un cui în talpă, pentru că aceștia doreau o reprezentare de tip iluzionist a realității ficționale, care era subminată de comentariile naratorului ce distrugeau iluzia. (Vezi Arta romanului [e. The Art of the Novel], 1934.) În Germania, Friedrich Spielhagen (1883-1967) este cel care a pledat pentru un roman obiectiv fără intruziuni ale personajului narator. Pentru Spielhagen
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Spielhagen făcuse deja distincția între romanul la persoana întîi și cel la persoana a treia, deci între texte în care protagonistul își spune propria poveste și are rolul de narator și acelea în care naratorul nu face parte din lumea ficțională, deci relatează despre persoane inventate și despre o lume străină. Este marele merit al lui Stanzel de a fi revelat că în modul reflector, așadar atunci cînd lumea ficțională este reprezentată din perspectiva unuia sau a mai multor personaje, pronumele
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narator și acelea în care naratorul nu face parte din lumea ficțională, deci relatează despre persoane inventate și despre o lume străină. Este marele merit al lui Stanzel de a fi revelat că în modul reflector, așadar atunci cînd lumea ficțională este reprezentată din perspectiva unuia sau a mai multor personaje, pronumele personale nu mai funcționează deictic: pentru că nu mai există un narator care să se refere la sine printr-un eu și pentru că prin dispariția unui nivel de comunicare extern
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
obiect"6. Situațiile narative tipice trebuie înțelese înainte de toate ca descrieri schematice ale celor trei posibilități fundamentale de reprezentare a intermedierii în narațiune. Este o trăsătură a situației narative la persoana întîi faptul că intermedierea ține în totalitate de tărîmul ficțional al personajelor romanului: mediatorul, adică naratorul la persoana întîi, este un personaj asemenea celorlalte din cadrul acestei lumi. Universul personajelor este perfect identic cu lumea naratorului. Consecințele pe care acest lucru le are asupra interpretării narațiunii la persoana întîi vor fi
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
După cum arată definiția sensului particular, termenul "punct de vedere" în terminologia naratologiei este folosit în două contexte distincte: a povesti, adică a transmite ceva prin cuvinte; și a trăi, a percepe, a ști în calitate de personaj ce se întîmplă în spațiul ficțional. Din această cauză, Kristin Morrison, care a atras atenția asupra faptului că punctul de vedere a fost folosit în mod inconsecvent de la Henry James și Percy Lubbock pînă astăzi, face distincția între "cel care rostește cuvintele narative", în terminologia mea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lucrurile, să facă o piatră pietroasă"25 poate fi redată cel mai ușor prin transferarea punctului de vedere de la "cel care rostește cuvintele narative" către "cel care cunoaște povestea narativă", de la relatarea unui narator la percepția trăită de un personaj ficțional. Totuși, efectul de înstrăinare al experienței unor percepții nefamiliare nu mai poate să fie atins în romanul modern prin folosirea alegoriei sau a fabulei alegorice (Șklovski citează povestea lui Tolstoi Holstomer, în care întîmplările sînt prezentate din punctul de vedere
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
reprezentarea limitată la perspectiva internă dintr-o situație narativă personală, par să favorizeze în mod deosebit efectul de insolitare. 1.2. Intermedierea și persoana naratorului O trăsătură fundamentală a modului în care percepem realitatea este valabilă și în cazul narațiunii ficționale: orice idee despre realitate depinde de presupoziții mai mult sau mai puțin corecte sau de o înțelegere apriorică a realității. Acest lucru este dezvăluit într-un mod deosebit de surprinzător atunci cînd percepțiile personajelor sau cele ale naratorilor personalizați sînt prezentate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cu cineva precum Dickens însuși, nu am putea recunoaște trăsătura fundamentală a structurii romanului Casa umbrelor, și anume contrastul dintre o perspectivă omniscientă panoramică și una subiectiv limitată. Dacă am încerca să asimilăm personalității autorului personalitatea individuală a unui narator ficțional de dragul clarității și al credibilității narațiunii, am renunța la cea mai importantă utilitate pe care o are intermedierea narațiunii: aceea de a revela natura subiectivă a modului în care înțelegem realitatea. Nu rareori un astfel de narator devine un simplu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narative care folosește conceptul de "narator personalizat" se rezolvă surprinzător de repede. Cele două teze nu sînt incompatibile: teza lui Hamburger este valabilă pentru sfera genezei, a concepției și a producerii unei narațiuni (altfel spus, construirea unei realități diferite, adică ficționale), în timp ce tipologia situațiilor narative este valabilă pentru sfera transmiterii materialului produs de funcția narativă cu ajutorul unui narator 49. Este indicat să reținem această distincție metodologică pe parcursul discuției care urmează. Criteriul în baza căruia sînt diferențiate diverse tipuri de situații narative
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de tranziție. Acest lucru este valabil și în cazul distincției dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea auctorială la persoana a treia. Acestea au în comun un narator personalizat, însă unul a cărui prezență și a cărui proximitate față de lumea ficțională a personajelor se fac simțite pentru cititor în diferite grade. Calea de transmitere dintre cele două situații narative este deschisă și marcată de diferite stadii intermediare. În același fel, am putea presupune că există aici și un continuum de forme
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
diferențiați în funcție de poziția lor față de lumea personajelor, aceștia nu pot fi diferențiați pornind de la relația lor cu aparatul transmiterii narative. Amîndoi sînt reprezentanți ai intermedierii narațiunii și nu au nici o legătură directă cu producerea operei, cu actul care generează lumea ficțională (intrigă, scenă, personaje și narator) ca imagini ficționale. Atît naratorul la persoana întîi, cît și naratorul auctorial sînt elemente ale structurii de suprafață a narațiunii. Ei își au originea în motivația fundamentală a oricărei narațiuni, și anume aceea de a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
nu pot fi diferențiați pornind de la relația lor cu aparatul transmiterii narative. Amîndoi sînt reprezentanți ai intermedierii narațiunii și nu au nici o legătură directă cu producerea operei, cu actul care generează lumea ficțională (intrigă, scenă, personaje și narator) ca imagini ficționale. Atît naratorul la persoana întîi, cît și naratorul auctorial sînt elemente ale structurii de suprafață a narațiunii. Ei își au originea în motivația fundamentală a oricărei narațiuni, și anume aceea de a face lumea ficțională să pară reală. Booth a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]