54,757 matches
-
viitoarea noastră/ crescătorie de melci” (Jurnal șIVȚ). Dar retragerea cea mai profundă se produce spre extremitatea originară a vieții. Autorul Casetei cu șerpi e magnetic atras de copilăria cea doldora de „miracole” simple care constituie în fond o paradigmă a ființei sale permanente: „Un copil se plimbă cu o bufniță uriașă pe umeri/ un copil încalecă smeul și ajuns în văzduh trage norii de urechi/ un copil îndreaptă săgeata spre o farfurie sburătoare/ un copil pe coama casei își scoate limba
Poezia lui Petre Stoica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13341_a_14666]
-
lumi intermediare, intervalului (care l-a preocupat pe Andrei Pleșu constant, încă de la Minima moralia), iar aceste lumi sînt fermecătoare tocmai pentru că nu pot fi pipăite, cîntărite, măsurate. Ei sînt simultan aproape de om și de Dumnezeu, le aparțin amîndurora. Prin ființele intervalului devenim conștienți că modelul dihotomic al lumii e reductiv și creator de confuzii. Portretul îngerului, așa cum se încheagă de la o pagină la alta, depășește, desigur, imaginea lui plastică (se recurge rareori, în carte, la exemple din pictură sau mozaicuri
Îngerii domnului Pleșu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13359_a_14684]
-
surselor dramatice, legendele Labdacizilor, piesele Oedip rege și Oedip la Kolonos de Sofocle. Muzica acoperă imperfecțiuni și împinge textul lui Fleg în spasmele și spaimele dramaturgiei antice. Gustul pentru grandoare, pentru șocurile dramatice formidabile în străvechea anchetă criminală sunt în ființa spectacolului de acum. Varietatea sentimentelor, de asemenea. Bogăția psihologică, mai puțin. Din toată această masivă desfășurare de forțe s-ar putea desluși fragilitatea izbânzilor omenești, demnitatea omului care își învinge cu sacrificii destinul. Unele tablouri își ating ținta: finalul tabloului
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
Eu curg întreg în acest cîntec sfînt/ Eu nu mai sînt, e-un cîntec tot ce sînt"), care la p. 190, arată așa: "Alunec cu totul în acest mare cînt sacru! Căci eu nu mai sunt nimic, mi-am despuiat ființa! Și tot ce eram s-a pierdut în cîntul meu". Și nici nu ar fi lăsat, în mai multe locuri, titlul "Lupta împotriva inerției". în plus, nu înțeleg rațiunea pentru care titluri ale unor opere traduse de mult la noi
Un roman autobiografic by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12008_a_13333]
-
serie, dacă vezi câtă premeditare și cât efort de a anula "șansele egale" ale peștelui, o să-ți treacă pofta să mai vorbești de "democrația naturii". Chiar practicat cu undițe "Shakespeare", pescuitul îmi pare tot o formă de maximă cruzime a ființei umane. Poate din toate aceste motive nu sunt nici pe departe un fan al unor canale precum Animal Planet sau National Geographic, unde partidele de vânătoare au aerul unor ritualuri păgâne ce-l coboară pe om la nivelul sălbăticiunilor conduse
Apa și țarcul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12018_a_13343]
-
de legile stricte care funcționează în lumea civilizată în legătură cu sacrificarea animalelor pentru consum. Acolo a devenit obligatorie sedarea acestora înainte de-a fi ucise, pe când folosirea gonacilor e menită tocmai să bage groaza în el: o cruzime gratuită ce pregătește ființa fără apărare pentru opera sadică desăvârșită de marii maeștri cu luneta la ochi. După bâlbâiala antologică din timpul confruntării cu Băsescu, când, de bine de rău, a încercat să schițeze o explicație pentru pasiunea de a ucide, Adrian Năstase nu
Apa și țarcul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12018_a_13343]
-
Un vers al său: "Anul în care mori e cel mai bun". Și o reflecție amară care se regăsește sub semnătura sa: "Cei prea sensibili ies traumatizați din peisajele cu care nu se pot acomoda. Ideea că omul este o ființă adaptabilă e valabilă, dar câtă mutilare de aici!" l De citit și textul sarcastic scris cu furioasă vervă de Magda Ursache despre o carte stupefiantă, Memoria ca zestre, a Ninei Cassian. La urma urmei, pe cronicară n-o miră faptul
Despre exercițiu by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/12017_a_13342]
-
La început nu mi-am putut explica de ce musca își pierde atîta timp pe nasul meu. între timp am început să înțeleg. în majoritatea timpului zac cu gura căscată. Mereu am ceva de oferit muștii. Asta mă liniștește. Dintre toate ființele musca îmi este cea mai apropiată. Nu așteaptă nimic de la mine decît puțină putoare și îmi e fidelă. Nu știu de unde-și procură cele necesare traiului zilnic. Uneori zboară de la mine. Poate zboară pe vreo dușumea și găsește acolo cîte
Hans Joachim Schädlich - Musca e întreținuta mea by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/12013_a_13338]
-
deja la Neculce ("să nu facă vreo belea țării și tîrgului"), considerîndu-l "unul dintre puținele turcisme care sînt răspîndite și peste munți". În același dicționar, definiția - "întîmplare neprevăzută care-ți pricinuiește neplăceri și de care cu greu scapi; prin extensie, ființă care-ți cășunează fel de fel de neplăceri" - e completată de o observație asupra verbelor cu care substantivul se construiește: beleaua cade, pică, dă peste cineva... Creangă folosește cuvîntul destul de des, în construcții și locuțiuni populare - a băga în belea
"De belea..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12050_a_13375]
-
dramaturgiei universale, personaje rîvnite, obsedante, visate, simțite de orice actor de pe planetă, personaje cu povești, cu tensiuni, cu iubiri, împliniri și trădări. Sondarea propusă de acest film are vibrații speciale, cred eu, tocmai pentru că se oprește asupra neliniștii umane, asupra ființei și complexității sale analizate aici dincolo de șabloane și discursuri arhicunoscute și bătătorite. Locuri, povești, relații, întîmplări, tensiuni, ape, magnolii fac parte din traseul inițiatic și emoțional pe care sînt structurate conferințele în serial ale lui George Banu, această privire de
La țară by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12053_a_13378]
-
altfel decît retorice, fără momente de cădere, preocupat doar să creeze, o fantoșă care nu există decât pe scena artei. Căci acesta este sensul vieții lui Nicolae Breban: Opera, Creația monumentală. Nu viața, ci "construcția magistrală a Vieții și a Ființei". De aceea opera lui Breban ia fața comunismului în aceste memorii în care umanismul creatorului ar fi trebuit să-i învingă pe fiecare pagină vanitatea. Abia acela ar fi fost semnul unui scriitor cu adevărat mare. Sensul vieții este cea
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
semnificative tradiții ale poeziei autohtone și într-o bine marcată consonanță cu ceea ce a adus în albia acesteia "generația �60", căreia îi aparține, Gheorghe Istrate (n. în 1940) e obsedat de materie. Aspirația celestă apare contrabalansată de vectorul teluric al ființei sale duale: "zadarnic bat în porțile cerești/ ținutul ochiului descarcă ceața/ vîslește-n mine dis-de-dimineața/ și-un sol din lumile sub-pămîntești" (Ritual șsolulț). Avem a face așadar cu încă o variantă a "dublei apetențe" a lui Baudelaire către Dumnezeu și către
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
autorului pătrunde nu fără cochetăria care pune surdină revoltei (expresia imediată a acesteia e mereu evitată precum o capcană a certitudinii, a speranței!). Largi acolade frazeologice îmbrățișează laolaltă, cu o mărinimie în răspăr și ea, oarecum oblică, protestatară, obiecte și ființe, tăceri, stări de spirit, circumstanțe private ori istorice, ironii, melancolii: "Mică e lumea! De acum înainte, istoricul va putea consemna cu acte și documente, că scriitorul român de la sfîrșitul celui de al doilea mileniu ținea neabătut în biroul său un
Barbu Cioculescu par lui meme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12046_a_13371]
-
povestește agresiuni împotriva unor micro-ființe extrem de fragile. Cei care îi agresează pe soldățelul de plumb, pe Degețica sau pe rățușca cea urâtă sunt răi prin structură și caracter. Opoziția e maniheistă, simplă, iar eroii chinuiți sfârșesc în captivitate. Aici, dimpotrivă, ființa chinuită e un copil, agresiunea nu e la vedere, agresorul e chiar părintele și captivitatea nu e de natură fizică - se vede foarte bine din ce mi-ați citit - și cu atât mai puțin punctul final. Mai degrabă intriga. Nu știu ce
Orori între copertele Bibliotecii Iad (II) by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12082_a_13407]
-
de participare la o comunitate de idei care traversează discipline și nu necesită contacte fizice. Cînd totuși acestea se produc, se pune problema înțelegerii într-o limbă comună". În fond această trăsătură a "comunității disciplinare" ține de condiția omului de "ființă culturală", capabilă de-a se autoreproduce. Or, cultura e un factor de continuitate, un lanț al asocierilor necesare în perspectivă diacronică, în afara căruia, oricît am forța inovația, nu se poate naște nimic semnificativ. Conform lui William R. Schultz (1994), deosebirea
Pornind de la sincronism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12065_a_13390]
-
nevoia accentuării unui contrapunct mai puternic, ca o ruptură, atunci cînd măștile cad și limba de lemn se usucă, atunci cînd fiecare își mărturisește eșecul și consecințele lui, atunci cînd dramele personale iau locul șabloanelor, atunci cînd fiecare își strigă ființa și neputințele. Cocoțați-vă cîndva, într-o seară, în podul unei case boierești de pe strada Mîntuleasa, colț cu Calea Călărași! Oameni de lux, oameni recenți, moderni, oricum, ai zilelor noastre. Veți înțelege ce dar minunat a primit regizoarea Theo Herghelegiu
Șomeri de lux by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12075_a_13400]
-
pămînt al Scoției s-a născut și trăiește și "Regele și regina". Moore i-a așezat în fața unui lac, pe o culme acoperită cu stînci și iarbă. Ei pivesc dincolo, peste apă, către Anglia. Imagine ireală de vis din care ființele au început să dispară sau să capete forme stranii. Ici-colo recunoști ceva din ceea ce ți-a însoțit somnul, o parte risipindu-se sau luînd altă înfățișare. Capetele regale sînt depersonificate, căpătînd o austeritate tragică. Cine sînt? Sînt ei, probabil toți
Elogiul singurătății by Corneliu Baba () [Corola-journal/Journalistic/12119_a_13444]
-
vitali ai personalității sale, care, deși intuiți, n-au atras pînă acum atenția în chip expres, probe ale unei organicități general umane, nu neapărat demne de-a fi mitizate, cît mai curînd realiste, demitizante. E o intimizare, o "îmblînzire" a ființei înaintașului, ce risca a ajunge captivul unei efigii solemne, intușabile. Hagiografiei i se preferă tratarea nemijlocită, neretușată. în această perspectivă E. Lovinescu e pus sub semnul unei confesiuni a lui Montaigne: "Je m'engage difficilement". Deoarece, crede criticul, marele nostru
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
o definire suficient de largă pentru a acoperi, la nevoie, și personajul oficial (adaptat după mitologia rusă în variantă sovietică): "personificare a iernii și a frigului; înzestrat cu facultatea miraculoasă de a răci și a îngheța mediul înconjurător. Împreună cu alte ființe fabuloase, îl ajută pe Făt-Frumos în acțiunile sale". Oricum, cenzura nu era foarte vigilentă: la locul lor apăreau și subversivii Setilă și Flămînzilă. Presa vremii permitea în mod excepțional, mai ales în perioadele de deschidere, culori, imagini sau pagini de
Fragmente tematice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12159_a_13484]
-
provocator în ambianța ei de văluri roșii și lumini purpurii. Elisabeth (Felber Gabriela), mai rar portret atât de subtil în muzicalitate, eleganță. Femeia care înțelege ceea ce lumea ei, înghețată în rigori, respinge. Între cele două, Tannhäuser (Molnŕr Andras) se zbate. "Ființa" aceasta neastâmpărată care este vocea umană, probabil insuficient instruită, are o autonomie imprevizibilă. Opinteli - respirație, dinamică, frazare - în primul act, ceva mai puține în actul al doilea, eroul devine chiar autentic în ultimul. Restul ansamblului vocal solist (remarc pe Busa
Wagner și Mozart la Opera din Budapesta by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12164_a_13489]
-
decît mine, deși din aceeași generație cu mine, într-un fel, un tip timid care purta în el și peste el o lume în care colcăiau tristețea, nostalgia, viața, diurnul absolut cufundat în realitatea gol-goluță și nocturnul pătruns de abisul ființei sale, de angoase, frici și metafizici, de tăceri și de moarte. Cristian Popescu s-a născut pe 1 iunie 1959 și a murit pe 21 februarie 1995. Am petrecut, la intervale neregulate de timp, ore și ore împreună. Avea, mereu
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
să ceri o dovadă nu e un semn de vanitate? - Se prea poate. Numai că în acel moment am decis să mă descurc singur, chiar dacă treceam printr-o criză. - Totuși,în ceva tot trebuie să credeți. - Cred în umanitate, în ființa umană, în copaci... - Și nu vă îndoiți niciodată? - Nu. Iar să-i cer lui Dumnezeu nu știu ce, asta nu! Îmi pare rău dacă Dumnezeu e important pentru voi, românii. Uite, cei trei copii ai soției mele (din prima ei căsătorie) au
Raymond Federman "Sînt un seducător" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12169_a_13494]
-
descoperiri și de consolații, dar și într-un mijloc de conservare a stării de umanitate, în ciuda automatismelor diferitelor îndeletniciri ori constrângeri sociale; prin ea am năzuit să ajungem la unison; grație ei am întemeiat corective la tendințele de a fereca ființa umană prea strâns în jurul specialității ei. Dacă alte îndeletniciri și specializări izolează arta, în general, și muzica, în special, arta sunetelor conectează și conexează. 2. Muzica savantă s-a născut într-o societate de tip melancolic, ce a deprins câteva
Un model sonor temperamental by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12141_a_13466]
-
mai mare tristețe de care poate avea parte un cititor la lectura unei cărți e să vadă cum autorul, vrînd să-și înfățișeze ideea, o prezintă într-o formă golită de orice participare afectivă. E ca și cum ideea aceea, în loc să prindă ființă grație unei însuflețiri umane, este aruncată pe pagină ca un stîrv căruia i s-a furat ultima tresărire de viață. Ți se cere patos ca să poți da ființă unei idei, ceea ce înseamnă că patosul, mai înainte de a fi al ideii
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]
-
formă golită de orice participare afectivă. E ca și cum ideea aceea, în loc să prindă ființă grație unei însuflețiri umane, este aruncată pe pagină ca un stîrv căruia i s-a furat ultima tresărire de viață. Ți se cere patos ca să poți da ființă unei idei, ceea ce înseamnă că patosul, mai înainte de a fi al ideii plecate în lume, trebuie să fi fost al autorului care și-a pus sufletul în ea. Drama noastră e că mai toți autorii români ce cochetează cu lumea
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]