1,215 matches
-
dezinență -i (semivocalic sau ultrascurt) la singular și la plural: un băiat rotofei/niște băieți rotofei un copil stângaci/niște copii stângaci un prieten vechi/niște prieteni vechi. Feminin; adjectivele se caracterizează, în mare măsură, prin aceleași corelații dezinențiale din flexiunea substantivului: • -ă/-e: albă/albe, neagră/negre. Observații: Din cauza structurii fonetice a adjectivului, mai multe adjective cu dezinența de singular -ă nu au la plural dezinența specifică -e, ci dezinența -i: studențească/studențești, adâncă/adânci, lungă/lungi, nouă/noi • -e
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Observații: Primesc dezinența -le, la plural, și adjectivele derivate prin sufixul diminutival -ică: frumușică/frumușele, tinerică/tinerele, mititică/mititele Sunt invariabile în funcție de număr mai multe categorii de adjective care au la singular dezinența -e, din tipurile III, VI, VII de flexiune: reacție instantanee/reacții instantanee, situație trecătoare/situații trecătoare, fetiță/fetițe bălaie, stângace, fetiță/fetițe precoce. Se impune ca marcă definitorie în mod absolut pentru genul feminin corelația dezinențială -ă (singular)/-e (plural) și dezinența -le de plural. În desfășurarea flexiunii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
flexiune: reacție instantanee/reacții instantanee, situație trecătoare/situații trecătoare, fetiță/fetițe bălaie, stângace, fetiță/fetițe precoce. Se impune ca marcă definitorie în mod absolut pentru genul feminin corelația dezinențială -ă (singular)/-e (plural) și dezinența -le de plural. În desfășurarea flexiunii, opoziția dezinențială de număr este însoțită și întărită de alternanțe fonetice (vocalice și consonantice), pe care le provoacă dezinențele de plural. Alternanțe consonantice c/¥: mic/mici; mică/mici l/Ø: gol/goi g/©: lung/lungă/lungi x/cș: mixt/micști
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
viteji str/ștr: albastru/albaștri Alternanțe vocalice: ea/e: neagră/negre, rea/rele, grea/grele, studențească/studențești ă/e: proaspătă/proaspete, vânătă/vinete, tânără/tinere î/i: vânătă/vinete, tânără/tinere. OPOZIȚIA DE CAZTC "OPOZI}IA DE CAZ" Ca și flexiunea substantivului, numai la feminin singular se realizează opoziția dezinențială de caz. Dezinențele pentru genitiv-dativ, singular sunt omonime cu dezinențele de N.Ac.G.D., plural: • -ă/-e: (o) floare albă, albastră/(unei, niște, unor) flori albe, albastre • -ă/-i: (o) șosea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
când rădăcina adjectivului se termină în i): albastra noapte, pustia noapte, (b). urmează imediat dezinenței: albastrul întuneric, atotștiutoarea lună, pustiile nopți, negrii codri sau prin intermediul vocalei de legătură u: alb-u-l perete, grea-u-a sarcină. Prin intervenția funcției poetice, ca și în flexiunea substantivului, prezența articolului definit în structura unor adjective determină anularea omonimiei G.D. singular - N.Ac.G.D. plural, prin revenirea și la G.D. feminin, singular a formei de N.Ac. singular: pustie-i nopți vs nopții pusti-i. Opoziția N.Ac
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se realizează la nivelul sintagmei, prin articolul morfem al genitivului al, variabil în funcție de gen, număr și, parțial, caz: G. al bălaiului copil/ D. bălaiului copil Distincția dintre nominativ și acuzativ se realizează tot la nivelul sintagmei, prin aceleași mijloace din flexiunea substantivului. Observații: Vocativul este omonim cu nominativ-acuzativul în anumite structuri sintactice (când între substantiv și adjectivul care-l precede se interpune un alt determinant): draga mea colegă!, dragii mei prieteni! Identitatea de vocativ a componenților sintagmei nominale este dată de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și dativului prin prepoziții-morfem: G.: a: „Visurile a numeroși tineri sunt mereu spulberate.” D.: la: „Au dat de lucru la prea puțini tineri.” CATEGORIA GRAMATICALĂ A INTENSITĂȚIITC "CATEGORIA GRAMATICAL| A INTENSIT|}II" Intensitatea 4 este singura categorie gramaticală autentică din flexiunea adjectivului, cu conținut propriu și mijloace specifice de exprimare. Conținutul categoriei are natură dublă, semantică și deictică, ceea ce duce la dezvoltarea a două variante categoriale: A. intensitatea obiectivă (comparativă) B. intensitatea subiectivă (apreciativă) A. Conținutul categorial al intensității obiective rezultă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
constantă, la pronume, atunci când intervine, cu puține excepții este o categorie gramaticală, cu conținut specific, chiar dacă mediat de substantiv, și forme diferite (el/ea, acesta/aceasta). Prin caracterul de categorie gramaticală al genului, pronumele se distinge și de adjectiv, în flexiunea căruia genul are numai natură formală. Sub aspect sintactic, identitatea pronumelui este dată de specificul prezenței sale în enunț și al înscrierii în desfășurarea relațiilor sintactice. În dezvoltarea relațiilor sintactice, pronumele realizează toate funcțiile sintactice ale substantivului, dar poziția de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vorbitor de pronumele personale de reverență. Pronumele însul, însa, caracterizate prin trăsătura semantică - uman,se întrebuințează numai la acuzativ, precedat de prepozițiile în, din, devenite în sintagmă cu acest pronume într-, dintr-: „Am intrat într-însul.”, „Am ieșit dintr-însa.” FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONALTC "FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONAL" Identitatea specifică a pronumelui personal în interiorul clasei pronumelor este dată de aceleași trăsături prin care se distinge de clasa substantivului (și a numelui, în general): înscrierea constituenților clasei în desfășurarea categoriei gramaticale de persoană și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
personale de reverență. Pronumele însul, însa, caracterizate prin trăsătura semantică - uman,se întrebuințează numai la acuzativ, precedat de prepozițiile în, din, devenite în sintagmă cu acest pronume într-, dintr-: „Am intrat într-însul.”, „Am ieșit dintr-însa.” FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONALTC "FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONAL" Identitatea specifică a pronumelui personal în interiorul clasei pronumelor este dată de aceleași trăsături prin care se distinge de clasa substantivului (și a numelui, în general): înscrierea constituenților clasei în desfășurarea categoriei gramaticale de persoană și dezvoltarea specifică a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subclasei pronumelor personale, sunt marcate prin trăsături distincte celelalte pronume: reflexiv, posesiv etc. Pronumele personal neutru (obiectiv) este purtătorul trăsăturilor întregii clase. Categoria gramaticală a persoaneitc "Categoria gramatical\ a persoanei" Persoana este o categorie gramaticală proprie pronumelui, dar caracterizează și flexiunea verbală. Conținutul ei semantic își are originea în situația de comunicare; la pronume rezultă din interpretarea lingvistică a raportului dintre subiectul vorbitor și protagoniștii actului de comunicare. Conținutul categoriei de persoană se organizează în baza a trei termeni corelativi: • persoana
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramaticală a număruluitc "Categoria gramatical\ a num\rului" Opoziția de număr prezintă trăsături distinctive și sub aspect semantic și sub aspectul expresiei. Sub aspectul conținutului semantic, opoziția de număr se deosebește la unele pronume personale de aceeași opoziție categorială din flexiunea substantivului sau din flexiunea pronumelor nepersonale. Prezintă aceeași desfășurare semantică din flexiunea substantivului pronumele de persoana a III-a. La aceste pronume (și la cele grupate cu ele: dânsul, dânsa, însul, însa), opoziția de număr ea/ele corespunde, de exemplu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramatical\ a num\rului" Opoziția de număr prezintă trăsături distinctive și sub aspect semantic și sub aspectul expresiei. Sub aspectul conținutului semantic, opoziția de număr se deosebește la unele pronume personale de aceeași opoziție categorială din flexiunea substantivului sau din flexiunea pronumelor nepersonale. Prezintă aceeași desfășurare semantică din flexiunea substantivului pronumele de persoana a III-a. La aceste pronume (și la cele grupate cu ele: dânsul, dânsa, însul, însa), opoziția de număr ea/ele corespunde, de exemplu, opoziției stea/stele, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trăsături distinctive și sub aspect semantic și sub aspectul expresiei. Sub aspectul conținutului semantic, opoziția de număr se deosebește la unele pronume personale de aceeași opoziție categorială din flexiunea substantivului sau din flexiunea pronumelor nepersonale. Prezintă aceeași desfășurare semantică din flexiunea substantivului pronumele de persoana a III-a. La aceste pronume (și la cele grupate cu ele: dânsul, dânsa, însul, însa), opoziția de număr ea/ele corespunde, de exemplu, opoziției stea/stele, în sensul că același „obiect” este considerat în ipostaza
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
singularității sau în cea a multiplicității. Corespondența este, însă, și la aceste persoane, parțială, întrucât caracterizează în mod absolut numai formele de feminin. La pronumele de persoana I, conținutul de plural dezvoltă trei variante: • termen corelativ al singularului, ca în flexiunea nominală, expresie a locutorului considerat ca pluralitate, deosebit de interlocutor și de „obiectul”-subiect al mesajului lingvistic; este ceea ce a fost numit pluralul exclusiv sau pluralul separativ: „Noi suntem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece;/ Noi în noi n-avem
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și a „obiectului” de persoana a III-a, dacă aparține domeniului uman: „Veți pleca acolo imediat voi doi, tu și fratele tău; el te așteaptă în fața școlii.” La persoana a III-a, feminin, opoziția singular-plural se dezvoltă ca și în flexiunea substantivului sau în flexiunea pronumelor nepersonale: ea/ele, dânsa/dânsele, (într-)ânsa/(într-)ânsele. La persoana a III-a masculin, însă, pluralul poate corespunde unui singular masculin: el (studentul)/ei (studenții), dânsul/dânșii, (într-)ânsul/(într-)ânșii, dar poate fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
persoana a III-a, dacă aparține domeniului uman: „Veți pleca acolo imediat voi doi, tu și fratele tău; el te așteaptă în fața școlii.” La persoana a III-a, feminin, opoziția singular-plural se dezvoltă ca și în flexiunea substantivului sau în flexiunea pronumelor nepersonale: ea/ele, dânsa/dânsele, (într-)ânsa/(într-)ânsele. La persoana a III-a masculin, însă, pluralul poate corespunde unui singular masculin: el (studentul)/ei (studenții), dânsul/dânșii, (într-)ânsul/(într-)ânșii, dar poate fi și expresie-sinteză a unui
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe frunze poala lung-a albei rochii.” (Ibidem, p. 85) $feminin$$ La plural, opoziția se neutralizează la amândouă seriile de forme ale genitiv-dativului: lor, le, li. Pronumele dânsul, dânsa și însul, însa marchează opoziția de gen în mod redundant prin flexiune internă, asigurată de dezinențe și prin morfemul determinării, din structura lor, care are forme diferite după gen: -l(M)/-a(F) la singular, nominativ-acuzativ: dânsul/dânsa, (într-) însul/(într-) însa -Ø + lui(M)/e + i(F) la genitiv-dativ: dânsului, dânsei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
românească ideea că pronumele personal de persoana I și a II-a nu are formă de genitiv. „În locul acestor forme se întrebuințează pronumele sau adjectivul posesiv.” (G.A., vol.I, p. 137)2. În noua ediție a Gramaticii Academiei, descrierea flexiunii cazuale a pronumelui personal rămâne aceeași, dar se remarcă totodată pierderea semnificației de posesiv în contexte prepoziționale „ cu regim de genitiv (în fața casei și a blocului - în fața mea și a ta) ” și se recunoaște că „ posesivul poate fi interpretat ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regim de genitiv (în fața casei și a blocului - în fața mea și a ta) ” și se recunoaște că „ posesivul poate fi interpretat ca formă de genitiv a pronumelui personal. ” (vol.I, p.237) Pe aceeași linie, a excluderii cazului genitiv din flexiunea pronumelor personale de persoana I și a II-a, se vorbește de un dativ posesiv atunci când formele neaccentuate -mi, -ți dezvoltă sensul propriu cazului genitiv, posesia, cu variantele sale semantice: apartenența, dependența etc. În cadrul caracterului și funcționării sistemice a limbii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceste pronume trebuie înscrise, și din acest punct de vedere, în paradigma pronumelui personal. Interpretați de gramatica tradițională ca adjective posesive, termenii meu, tău etc. aparțin, de fapt, la două subclase de pronume diferite: pronume posesive și pronume personale. În flexiunea pronumelui românesc, considerat în ansamblul clasei, se manifestă deci omonimia pronume personal în genitiv - pronume posesiv, în diferite cazuri (cu excepția genitiv-dativului feminin: mele): în jurul meu - prietenul meu; în fața mea - fața mea. Anularea omonimiei se realizează la nivel sintactic: sunt pronume
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
formele neaccentuate definite ca dativ posesiv: „În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri.” (M. Eminescu, I, p. 119), „Ce frumoasă, ce nebună/ E albastra-mi dulce floare.” (Ibidem, p. 55), „Cu farmecul luminii reci/ Gândirile străbate-mi.”( Ibidem, p. 179) * Prin bogăția flexiunii cazuale, pronumele personal se distinge atât de substantiv, cât și de celelalte pronume nepersonale. Pronumele personal se caracterizează prin paradigma completă a categoriei cazului, cu unele deosebiri de la o persoană la alta, iar la cazuri oblice prezintă mai multe forme
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
opoziției de persoană, număr și gen este, în general, marcată de supletivismul formelor, de prepoziția-morfem pe, de intonație și prin mijloace sintactice. Predomină supletivismul formelor în marcarea distincțiilor de caz la persoanele I și a II-a: Omonimia nominativ-acuzativ din flexiunea formelor accentuate de plural este anulată, fie prin prepoziția-morfem pe, marcă de acuzativ, fie, indirect, prin diferite prepoziții, mijloace de marcare a identității unor funcții sintactice: noi/pe noi, voi/pe voi, (eu) noi, (pentru) voi. Omonimia nominativ-vocativ din flexiunea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
flexiunea formelor accentuate de plural este anulată, fie prin prepoziția-morfem pe, marcă de acuzativ, fie, indirect, prin diferite prepoziții, mijloace de marcare a identității unor funcții sintactice: noi/pe noi, voi/pe voi, (eu) noi, (pentru) voi. Omonimia nominativ-vocativ din flexiunea pronumelor de persoana a II-a este anulată prin intonație, marcă distinctivă a cazului vocativ: „Lună, tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci.” (M. Eminescu, I, p. 130), și sintactic, prin izolarea frecventă a vocativului în dezvoltarea enunțului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
distinctă caracterizează întreaga subclasă: pronumele de politețe sunt pronume compuse (din substantiv și pronume posesiv). Desfășurarea specifică a raporturilor categoriale caracterizează numai unele pronume: 1. În stilul neutru, singularul și pluralul persoanei a II-a sunt omonime: dumneavoastră. 2. În flexiunea cazuală, în stilul neutru, toate cazurile sunt omonime, la amândouă persoanele: La persoana a II-a omonimia cuprinde și pluralul, iar la persoana a III-a, omonimia cazuală se desfășoară în forme diferite de singular și plural: Distincția nominativ-acuzativ este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]