1,019 matches
-
aproape toate erau ocupate: bărbați și femei, așteptînd gravi, În tăcere. Într-un minut-două, la ora nouă, printre copacii mari din parc va Începe concertul. Aerul serii era aproape răcoros, după o zi caniculară, și briza ușoară făcea frunzișul să foșnească molcom, În timp ce șirul de felinare cu globuri albicioase forma, pe fondul unui verde Întunecat, pete de un verde mai deschis. — Nu vrei să stai jos? CÎteva scaune rămăseseră neocupate, dar ei nu se așezau niciodată. Se plimbau agale. Alții făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
acestea - prin tragere la sorți în mijlocul Adunării Populare - urma să fie aleasă una și aceea devenea vestală... O dor gleznele. De ce trebuie să dureze atât? Nu mai e în stare să stea la nesfârșit în picioare. Și alte vestale își foșnesc fustele și tropăie mărunt. S-au plictisit săracele. Mai ales cele tinere. O recunoaște după mirosul de transpirație pe cea de lângă ea. E Asinia Galla. Locul ei n-ar trebui să fie printre profesoare, dar așa s-a obișnuit, să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-și dea seama. Nu reușește până când o mână moale și răcoroasă i se așază lin pe fruntea fierbinte. Se întoarce repede și își cuprinde sora pe după talia umflată. — Agrippina! Pui mic! Tânăra gravidă se așază lângă ea. Rochia de mătase foșnește puternic. În spate, Vipsania distinge încă o siluetă cunoscută: cumnata ei, văduva lui Drusus. Dă să se scoale, dar Antonia o apasă ușurel pe umăr: — Stai liniștită! Îți curge nițel sânge din nas. Nici urmă de mirare în tonul ei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
înveșmânta decât în stofe de lână, cum a învățat-o bunicul ei, din respect pentru decența tradițională a matroanelor romane. De ce încearcă acum să-și ascundă silueta diformă sub asemenea țesături de lux? Pânza asta translucidă tot bondoacă o arată. Foșnește mătasea grea între degete. Contactul cu materialul îi dă o senzație de bunăstare. Cât o fi costat-o? O avere, fără dar și poate. Și ce croială neobișnuită! Cercetează pe furiș. Su flecată, cu o centură verde-pal ce lasă să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
petrecere? Se dă un pas înapoi și-și admiră în fața oglinzii rochia roșie, care mă duce imediat cu gândul la Brad, pentru că e exact ca rochia neagră pe care și-a dorit el s-o port - e scurtă, moale și foșnește, îi cuprinde formele și-i descoperă picioarele, îmbrăcate în siguranță în niște ciorapi transparenți și lucioși și cu pantofi plați roșii, de lac. Scârba. Nu, mă scuzați, glumeam doar, dar dacă e să fiu un pic serioasă, mă uit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ceva mai mic de 38. Sau pot? ― Încearcă-i pe ăștia, spune vânzătoarea, dându-mi o altă pereche, o mărime mai mică. Cred că ai mărimea 34. Pantalonii îmi vine bine. Haina frumos croită îmi vine bine. Fusta scurtă care foșnește îmi vine bine. Tricoul minuscul îmi vine bine, și mai important, rochița neagră îmi vine și ea bine. Cizmele crem din piele întoarsă îmi vin și ele bine, la fel ca ghetele din piele fină. Dar mai bine zis, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Și să-mi cadă lin pe piept; Să sărim în luntrea mică, Îngânați de glas de ape, Și să scap din mână cârma Și lopețile să-mi scape; Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina blândei lune - Vîntu-n trestii lin foșnească, Undoioasa apă sune! Dar nu vine... Singuratic În zadar suspin și sufăr Lângă lacul cel albastru Încărcat cu flori de nufăr. {EminescuOpI 75} DORINȚA Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Țapăn, drept, cu schiptru-n mână, șede-n perine de puf Și cu crengi îl apăr pagii de muscuțe și zăduf... Acum iată că din codru și Călin mirele iese, Care ține-n a lui mână mâna gingașei mirese. Îi foșnea uscat pe frunze poala lung-a albei rochii, Fața-i roșie ca mărul, de noroc i-s umezi ochii; La pământ mai că ajunge al ei păr de aur moale, Care-i cade peste brațe, peste umerele goale. Astfel vine
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de în; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde cu-a lui mână, Vioriul glob al lampei, mlădioasa mea stăpînă! " Și uscat foșni mătasa pe podele, între glastre, Între rozele de Șiras și lianele albastre; Dintre flori copila râde și se-nclină peste gratii - Ca un chip ușor de înger e-arătarea adoratei - Din balcon i-aruncă-o roză și cu mînile la gură, Pare
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ajunseră în pădure, raze trandafirii sfâșiau cerul. Păsărelele ciripeau gălăgioase. Caii trecură printr-un pârâu limpede împroșcând cu apă. Printre ramurile copacilor, razele dimineții cădeau pe pământ ca o ploaie de săgeți. Lacul din Tecali era la fel de liniștit, iar trestiile foșneau ușor. Nishi descălecă, își duse mâinile făcute pâlnie la gură și îl strigă pe fostul călugăr. Din colibe, doi-trei indieni cu părul împletit în cozi și goi până la brâu scoaseră capul în prag. Își aduseră aminte de samurai și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
creșteau Înalte și crengile apăreau abia sus, și pășeai pe pământul maroniu, curat, acoperit de ace elastice, și acolo stăteau ei trei, sprijiniți de trunchiul unui arbore de cucută, larg cât două paturi așezate pe lungime; adierea vântului făcea să foșnească frunzele din vârful copacilor și lumina blândă desena petice pe pământ, și Billy spuse: — Mai vrei să faci cu Trudy? — Tu vrei? — Îhî. — Hai să mergem. Nu, aici. — Dar Billy... — Billy nu deranj. Billy fratele meu. Și apoi, după aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu petrosinul. Iar soba din veranda veche Să scoată fum, să-ți intre în ureche, În nas, pe față să te înnegrești, Alți prieteni tu să nu mai amăgești. Tavanul în odaie să se umezească, Iar printre geam, gândacii să foșnească, Tu petrosin să nu ai nicio picătură, Mereu să umbli beat prin bătătură. Când vara tu vei merge la biban, Să nu prinzi unul într-un an, Să-ți rupă crapul undița și acul, Să te încerce la momeală numai
Blestem by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83201_a_84526]
-
sunt, nu știu cum, parcă mai frumoase și mai îmbietoare în această dimineață. Du-te, însă, în grădina cea mare! De cum vei deschide poarta, parfumurile strugurilor albi, negri și roz îți vor mângâia nările și te vor îmbia să te apropii. Via foșnește blând, parcă ți ar spune: „Ia un ciorchine din comoara mea și parfumează-ți gurița! Sau, măcar, o boabă, una mică de tot, nu se cade să mă refuzi!”. Roșiile, cocoțate pe aracii lor, seamănă cu niște bucăți din soare
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
este tare și puternică, n-ai cum să te răstorni și nici nouă n-o să ni se întâmple nici un rău.” Știuleții de porumb și păstăile de fasole sunt un fel de paznici ai grădinii. De îndată ce ar apărea vreo primejdie, ei foșnesc din ce în ce mai tare, ca să dea, astfel, de știre celor din ogradă că pericolul e pe-aproape. De fiecare dată, însă, teama lor este neîndreptățită. Căci, cel care trece, de cele mai multe ori, și pe la dovleci, și pe la castraveți, și pe la roșii, și
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
are decât doua frunzulițe. Uite la copăcelul ăla mare, ce frunze și ce tulpină înaltă și groasă are! Oare cum o fi crescut? se mira Ionel, ciocănind pe ici, pe colo tulpina groasă. Deodată, pe neașteptate, frunzișul copacului începu să foșnească și să sune ca din sute și mii de clopoței verzi și un glas ca o șoaptă se auzi atunci: Vrei să știi cum crește pomul? Crește-ncetișor ca omul. Din tulpina copacului, Ionel vazu, ca-n poveste, cum s-a
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
românul încă nu o cunoaște, are o misterioasă atracție. Orizontul exact, ca și cum ar fi tras cu compasul și părând înalt ca o coamă de deal pe care alunecă vapoarele, te cuprinde prin eterna lui fixitate. Și totuși dedesubtul lui apele foșnesc din aripi de valuri sau palpită domol, iar pe deasupra, norii aleargă suri, în caiere destrămate sau înfloresc vertical în uriașe buchete de crini și liliac. Două lumi în veșnică mișcare, despărțite prin linia neîndurată a infinitului. Și cortegiu de imagini
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
pe Domnul Isus cerându-le să-l recunoască drept Fratele Alb Mai Mic care a venit să le salveze sufletele de diavol. Dă-mi un semn că eu sunt cel ales să conduc Armata Domnului. Se uită spre cer. Paginile foșniră, se ridicară pentru o clipă și apoi se Întoarseră una câte una. Seraphineas Andrews mai avea un semn pe care-l folosea frecvent. Alegea din mulțime un bărbat care i se părea mai plin de el și-l punea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cafea la o cafenea pitorească și la urmă, aducîndu-mi aminte de tristețea Ioanei, i-am cumpărat prăjituri și fructe. Când m-am întors în port se făcuse noapte. În întuneric, magaziile apăreau sumbre și tăcerea profundă, aveai impresia că fantome foșnesc pe pietre. Ne grăbeam, căci abia acum ne dădeam seama cât întîrziasem și o lăsasem pe Ioana singură. Dar Ioana nu era acasă. Ne-am repezit pe plajă, pe pontoane să o căutăm, am întrebat pe Mihali de ea, pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu ne interesează o durere adevărată numai pentru că se prezintă caraghios. - Și nu poți să ne spui și nouă necazurile? - Mașinka ne-a făcut familia de râs. Hacik are o mulțime de frați și surori mai mici decât el, care foșnesc cu toții pe drumurile portului. N-aș putea să recunosc pe nici unul, dar, când văd vreun copil dezmățat cu părul roșu și cu pistrui (Hacik, singurul din familie, e negru ca un țigan), sunt sigur ca e un reprezentant al familiei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
făceau glume pe seama celor ce nu dăduseră vreo dovadă mai deosebită de vitejie. Lucirile flăcărilor așterneau reflexe mișcătoare de clarobscur pe chipurile lor și umbre adânci pe corturile dimprejur. Sub mângâierea unei adieri de vânt, încărcată de aromele primăverii, pădurea foșnea blând, vie și fremătătoare în întunericul nopții. 38 Era o zi caldă, aproape o zi de vară. Sub cerul limpezit, se deschidea o întindere unduitoare și înverzită. Singurele porțiuni cultivate erau adunate în jurul unui pisc dominat de ruinele încă fumegând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nu cred că o să fie chiar așa de ușor de ajuns la tabăra lui Etius. Oricum, știi bine că ordinele lui Atila nu se discută. Taci din gură și întoarce-te la locul tău. Negru la față, în vreme ce auzea iarba foșnind sub pașii prietenului său ce se îndepărta, întoarse încă o dată privirea către regele său: călare pe magnificul roib, pe culmea lunguiață, ieșise din cercul preacredincioșilor săi și scruta cu o privire întunecată câmpul de luptă. Balamber își zise că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
codrul că-i fălos, Mi-e drag codrul că- i umbros, Toate câte-n el domnesc Testament e strămoșesc. Multe-n el sunt așezate, Flori și păsările toate, Râuri șiroind agale Trec neobosite-n vale. Mi-e drag codrul când foșnește, Cerul prin el se zărește, Toate-mi par că îmi vorbesc, Codrul, leagăn strămoșesc. Mi-e drag codrul când adie, Iar când plouă toate - învie, Oxigenul lumii este Vitamină, ne hrănește. Nectarul pentru-îndulcire, Freamătul pentru simțire, Drag mi-e codrul
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
enigme. Și enigmele astea te lovesc cu copita-n cap când nici nu te-aștepți... E mai bine să umbli cu mănuși când ai de-a face cu așa ceva...“, Își spuse Extraterestrul, privind pe geam la mesteacănul care Începu să foșnească și să se legene, ca și cum afară ar fi fost cuprins de furtună. Or, vremea era liniștită și nu bătea nici un firicel de vânt. Privind frunzele ce se răsuceau neliniștite În vârtejuri, Mașa Își făcu În gând semnul crucii, alungând Necuratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
semnul crucii, alungând Necuratul ce căuta să se aciueze lângă casa ei. Mai rosti o scurtă rugăciune, pe care o Învățase de la bunica ei Tatiana, ca s-o ferească de ceasul rău și de ispitele diavolului. Mesteacănul continua Însă să foșnească dincolo de geam. Coroana sa pletoasă se unduia Încolo și Încoace, plecându-se până la pământ și ridicându-se apoi În aer. Poleite cu o lumină aurie, frunzele sclipeau orbitor În lumina lunii. Satul părea adormit. Nicăieri nu se auzea nici un zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
altele, rotindu-se amenințător deasupra coapselor sale Întredeschise Într-o neobișnuit de tandră și melancolică așteptare. În timp ce Extraterestrul se străduia să curețe de pieliță o feliuță de salam rămasă În farfurie, pe Mașa o apucă din nou transpirația. Fusta ei foșni pe lângă scaun, cu intenția aproape vădită de-a fi luată de mijloc și trasă pe genunchi. De data asta, mâna verde a vizitatorului din alte lumi nu făcu o Încercare de a o apropia pe Mașa de trupul său, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]