746 matches
-
treizeci și doi" După conversația de marți cu Adam, m-am chinuit din răsputeri să-l uit. De fiecare dată când mintea îmi fugea la el, îmi blocam gândurile. Am încercat să mă gândesc la lucruri drăguțe. De pildă, la forfota din Londra. Și la confortul pe care aveam să-l resimt revenind în apartamentul meu. Și la cât de frumos avea să fie să-mi revăd toți prietenii. Și la cât de interesant avea să fie momentul revenirii la serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ca Heath - care Înnebuniseră datorită vremurilor. Nu știa dacă să creadă sau nu ce spusese despre ușă. Dacă a forțat-o? Deseori se gîndise cît de vulnerabile erau ele două, atît de aproape de Oxford Street, și totuși izolate aici de forfota de pe trotuar. — Regret, dar nu pot discuta cu dumneavoastră acum, zise ea, luînd un aer țeapăn din cauza neliniștii și nerăbdării. Dacă doriți să reveniți În timpul programului, sînt sigură că domnișoara, colega mea - aruncă o privire involuntară spre scări și toaletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
fetiță cu ambele mâini și, într-un acces de neoprit, incepu s-o întrebe: - Scumpo, vezi?! Ai început să vezi... hai, spune!, se precipitau vorbele,iar brațe calde se grăbeau să o cuprindă într-o unică mângâiere. Se iscă o forfotă de nedescris. Vorbeau toți, deodată. Se aplauda. Era ca un triumf. Tatăl nu-și putea opri lacrimile care-l podidiseră brusc. Nu înțelegea prea bine ce se întâmplă. Preț de o clipă, închise ochii, ca într-o tăcută mulțumire, apoi
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
20 iulie, micul oraș renăștea parcă, lăsându-și zdrențele cernite ale fiecărei zile, își lua haine de sărbătoare. Și când spun asta, știu ce spun... Cu o săptămână înaintea temeiului, străzile din apropierea terenului unde se instala bâlciul erau pline de forfotă și culoare. Femei venite din satele din jurul Fălticeniului, de prin Mălini, Sasca, Tarna Mare,Ipotești,Mitoc, Bosanci, umpleau gardurile înveșmântându-le cu neasemuite covoare moldovenești cu deosebită alesătură țesute la războaiele de prin casele gospodinelor harnice si deosebit de iscusite. Pe
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
ruine și molozuri. Impetuoasă, construcția noului, în străvechiul oraș, începuse, ca și Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, într-o zi de 7 noiembrie, umed și rece, cu doi ani în urmă, prin fierberea apocaliptică a demolărilor din somptuoasele cartiere, prin forfota zgomotoasă a liniștitelor mahalale, înecate vara în verdeață, prin răscolirea dezordonată a zonelor sărace și insalubre, de la o zi la cealaltă, întinzându-se, peste tot, dezolantul peisaj al calvarului nestatorniciei dintr-un paradis neurastenic. Rămași, brusc, într-o insulă temporară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
important. Se face că nu vede ofițerul român, dar Marius tratează cu indiferență gestul de indisciplină a subofițerului. De altfel, nu întâlnește pentru prima oară astfel de manifestări din partea aliatului german, în special la cadrele inferioare. Lasă grăbit în urmă forfota obositoare a bulevardului și cotește spre o stradă mai liniștită, cu multe prăvălii mici, înghesuite între case ridicate pe verticală într-un etaj sau două, cu mansardă și lucarne. Fațada unei bodegi, acum închisă, este în lucru și pășește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
laterală momentul când automobilul cu pricina intră în depășire și aruncă o scurtă ocheadă către ocupanții mașinii. Un bărbat, iar alături, o femeie. Fețe obișnuite, îmbrăcați modest. Privesc nepăsători înainte, fără să le dea nici o atenție. Curând se pierd în forfota traficului. Ei, vezi că nu este nimic? Da. Îmi pare rău. Nu știu ce mi-a venit. Probabil imaginația îmi joacă feste. Devine din nou vioaie și își lăsă capul pe umărul lui Marius. Hai, să uităm ce s-a întâmplat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și al unui lucrător într-o mină de cărbuni. Din blocul operator ies mai mulți brancardieri și medici care se apropie în pas alergător de arătările fantomatice care odată se chemaseră oameni. Câte un strigăt slab și epuizat răzbate peste forfota generală: "Apă ... vă rog, apă!". Grăbiți, șoferii dau și ei o mână de ajutor personalului medical care se agită ager și precis. Mai multe garnituri sosiseră de pe front și alți nefericiți îi așteptau să se întoarcă pentru a fi preluați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fiecare amănunt al acelei lumi, cu intensitatea avută, căci se mai Încălzea Încă la soarele uitat despre care Începu să pomenească cu vioiciune. Fiica Anei - și asta fu salvator - prinse chef nestăvilit de vorbă, Își rostogolea impresiile „Încîntătoare” spunea, cu privire la forfota orașului, fără să știe că totul nu era decît reminiscența unei lumi altădată gălăgioase, vioaie și colorate, drum al vapoarelor spre mare, Întîlnire a felurite neamuri aduse laolaltă de jocul Întîmplării pe căile comerciale ale lumii; ce se vedea acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
florile Întîrziate aflate de-a lungul gardului, spuse atingîndu-mi cu tandrețe mîna dreaptă pe care o țineam pe pervaz: - Ce frumoase flori! Păcat, În curînd vor dispare! Ziua aceea trecu amestecat: ne plimbarăm pe străzi, pe bulevarde, În centru, prin forfota de oameni vorbăreți, coborîrăm pe strada În pantă ce duce spre fluviu, pînă În dreptul Agenției portuare; fiica Anei privea totul cu o curiozitate vădită, atentă la grupurile de oameni, la clădirii care nici una nu avea nimic ieșit din comun care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
dansând spre ieșire. Le iubeam slăbiciunile, părintește, sever, cuviincios. La sfârșitul-sfârșitului, când ultimul poponeț foșnea din mătăsuri și tútú-ul alb-orbitor se lipea de retină cu delicatețea unei mângâieri, când propria mea operă bufă se încheia în plescăitul șlapilor și-n forfota blugilor spre ieșirea din amfiteatru (urmăriți de turma de elefanți a sacoșelor credincioase), ceva se rupea în mine, undeva în lanțul precis de sinapse care mă țineau în picioare, viu și puternic, și începeam să mă zbat, să urlu, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de mânecă. „Ușor, că nu suntem la teatru. Lasă-mă pe mine-n față.“ Am luat-o înainte pe pasarelă, lipit de rafturile cu geam. Lumina ne ocolea, treceam ca doi șobolani pe-o bârnă, speriați și nevăzuți. Dincolo de balustradă, forfota continua, dar noi tot nu auzeam ce ne interesa. De fapt, nu auzeam nimic; orice, un cuvânt oricât de neînsemnat ne-ar fi fost de folos. După vreo cincizeci de metri de mers târâș pe sub marile Dicționare (mă gândeam cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Trei sferturi din tren trecuse așa; mai rămăsesm eu, Maria și niște pakistanezi. Doi grăniceri, un bărbat și-o femeie, ne aleseseră pe noi, cercetându-ne de la distanță, din cap până în picioare. Nu mișcau brațele, doar mintea le țăcănea prin forfota mulțimii, în timp ce te examinau. Îi privisem fix în ochi, ca pe căței. Femeia mă ocolise, dar bărbatului i se păruse ceva suspect. Maria ieșea din discuție: fardată impecabil, într-un palton subțire, cu cizmulițe la modă, cu toc scurt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pețit, Aglaia Ivanovna, rosti prințul, înviorându-se brusc. Dar... știi și singură cât de mult te iubesc și cum cred în dumneata... chiar acum... Te-am întrebat: îmi ceri mâna sau nu? O cer, îi răspunse prințul, încremenind. Urmă o forfotă generală și intensă. — Lucrurile nu se fac așa, dragă prietene, spuse Ivan Feodorovici, foarte tulburat. Asta... asta-i aproape imposibil, dacă-i așa, Glașa... Scuză-mă, prințe, scuză-mă, amice!... Lizaveta Prokofievna! se întoarse el spre soție, cerând ajutor. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se lărgi în fața lui, locul spaimei îl luară lumina și bucuria, încântarea; respirația începu să i se taie și... dar clipa trecu. Slavă Domnului, era vorba de altceva! Își trase sufletul și privi împrejur. Mult timp păru a nu înțelege forfota care fierbea împrejurul lui, adică înțelegea foarte bine și vedea totul, dar stătea parcă detașat cu desăvârșire, ca un om care nu participă la nimic și care, precum ființa nevăzută din basme, pătrunsese în cameră și acum observă niște oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
șerpuit cam de un ceas, un ceas și jumătate, simți dintr-odată în nări un aer curat cu o ușoară adiere de rășină. Măreția bătrânului codru al Floreștiului ți se arată în toată splendoarea lui. O așezare liniștită departe de forfota orașului, îți dă senzația că ești undeva în trecut. Rămășițele unei alei cu tei, îți șoptesc că te afli deja pe urma pașilor lui “Bădița Mihai” din Ipotești. La capătul acestei alei, pe la 1865, s-a deschis pentru prima oară
Biblioteca - centru de documentare și informare by Valentina Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/390_a_1244]
-
astăzi). De ce nu ați mai luat cuvântul atunci, care a fost contextul? D. T.: În timp, s-a ascuțit tensiunea între UTC și UASC chiar dacă în planul raporturilor interpersonale cu unii tovarăși de la UTC eu aveam relații amiabile. Era o forfotă printre unii lideri UTC-iști de la municipiu, direcționată și spre județ, pe următoarea temă: Casa de Cultură este a tineretului și a studenților și trebuie să devină a tineretului. Și începuseră să toace chestia asta. Am primit și eu critici
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
întâlnit în arhive cereri făcute pentru cedarea spațiilor de la cluburi pentru organizarea de cununii. D.T.: Da, asta și eu am mai dat, dar când cereau ei, nu îi obligam. Mai organizau o chermeză, un bal, un dans. Era frumos, era forfotă, le plăcea și lor. S.B.: Deci în mod formal aceste comisii pentru probleme de viață nu au funcționat. D.T.: Ei, atunci, în perioada aceea probabil, în 1973 când era Timofte. S.B.: Cum se implicau instituția și organizațiile de partid în
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
existențiale, dar și forme durabile ale unei legături netrădate. Mai palide, se adaugă celor de mai înainte asemănător tehnicii impresioniste chipurile celor apropiați: frații, părinții și, mai rar, ale rudelor apropiate. Am arătat că Eminescu părăsește atmosfera târgului botoșănean cu forfota lui timid citadină într-o perioadă a vieții în care inocența proprie copilăriei încă dăinuie întreagă. Dar, destul de curând, curiozitatea nu-i rămâne la un stadiu infantil; dorința de a cunoaște nu mai "traduce" dorința de repere spațiale, ci pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
portocale pentru Gabriel. Uitasem și de el și de Ortansa, de demisolul meu și garsoniera ei și uitasem și de foame, iar după ce mi-am astâmpărat setae și m-am spălat la dușurile de la camping, mi-a fost din ce În ce mai bine. Forfota plajei tăiate de-a lungul de umbra falezei se muta treptat spre chioșcurile și buticurile Înșirate pe marginea șoselei. Briza Îmi umplea auzul cu vuietul morbid al mării străbătut de țipetele pescărușilor purtându-mi pașii peste tot ce puteam cuprinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
aprilie... cădea într-o luni. Seminarul rămăsese pustiu... elevii, în grabă, plecaseră acasă. Iașul era în fierbere. Străzile orașului, înguste și întortocheate, erau pline de trăsuri, ambulanțe, furgoane militare, soldați șchiopătând sprijiniți în cârje... totul într-o învălmășeală și o forfotă greu de închipuit. La Gară îmbulzeala crescuse peste măsură; un nesfârșit șir de furgoane militare și ambulanțe descărcau răniți din trenuri, și-i transporta la spitale. Peronul gării era înțesat de lume, o lume care stătea claie peste grămadă, întinși
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Peste un ceas... suntem în București..!”, mormăi somnoros, același glas... Omul cunoștea linia cu ochii închiși, lucrase la „chefere”... Odată cu răsăritul... intram în București... Era marți, memorabila zi de 4 aprilie.. În Gara de Nord, „Poarta de fier”, a Bucureștiului, era o forfotă de neînchipuit... Zi frumoasă de primăvară, cu cer senin și soare mult încă de dimineață. Cei dintâi muguri se aninau de ramurile liliacului... Pe cer, sus de tot, norii pluteau ca niște grămezi de puf alb. În văzduh era o
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Puii de berze își încercau forța aripilor pentru a porni în zbor spre miazăzi... Semn, că a venit toamna. În anul acela, toamna se prevestea lungă și frumoasă. Seară de vară, seară caldă și senină. Cerul era plin de stele. Forfota zilei în sat s-a potolit. Noaptea cuprindea încet-încet... tot înconjurul. Elevii seminariști stăteau în jurul focului... Focul pâlpâia în fum, și din când în când, împroșca văpăi într-o ploaie de scântei dănțuitoare. Toți tac... și, tac apăsați de tristețe
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
borcane de acasă, carași prăjiți în mălai, câteva pulpe de pui, struguri cu boaba mică, cu pâine, mere și pere de grădină, cozonac. Mănâncă tacticos, fără grabă, așa cum au mâncat sute de ani la marginea ogorului, nu le pasă de forfota din jur. Un bărbat din grup are un briceag cu plăsele de os, decupate sub formă de pește, cu lama subțiată de atâta întrebuințare ; taie felii dintr-o pâine mare, coaptă pe vatră, pâinea este ținută la piept ca un
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
glorie a artei religioase moldovenești a lui Petru Rareș. „Sanctuarul”, locul unde este expus Sfântul Ioan cel Nou, este foarte bine delimitat, expus atenției, dar la o primă vedere locul este îmbătrânit, uzat de timp. Nu simt aici „lumina” și forfota continuă, preocupată, dar respectuoasă din jurul raclei Sfintei Parascheva. Îmi revin acum în minte cuvin tele unei femei necunoscute cu care am stat anul trecut la rând la Iași: „Sfântul Ioan cel Nou este un sfânt mai aspru, mai greu de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]