7,086 matches
-
încremenite spre marginea pădurii... Clătina mereu din cap și voia să spună ceva și nu putea. La un moment dat se întoarse spre ceilalți și zise încet, ca și cum atunci s-ar fi trezit dintr-un vis: A fost extraordinar de frumos!... Nu?... N-avea cum fi mai frumos... De aceea n-am putut să mă opresc să nu strig... * Nu se știe precis, dar se pare că săpăturile de pe Dealul Ursului, în scopul găsirii comorii, au fost reluate după aproximativ douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
la cetatea din deal? Eu unul... Ce ponoase, dom'le? Tu nu vezi că mesteci urzici?... Ce ți-a făcut Ilinca?... Ce dacă-i fată? Nu ține pasul cu noi la greu? Dacă vrea să meargă, să meargă! Așa-i frumos! Dacă cineva s-ar fi uitat cu atenție în ochii Bărzăunului, ar fi văzut în ei o sclipire de șiretenie. Asta însemna că încerca să pună ceva la cale. Virgil n-avea cum observa lucrul acesta, pentru că era prea iritat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
hohot înfundat de rîs. Era Virgil. Acesta se ridică nemaipomenit de iritat că fusese dat de gol și ieși în șosea, după ce-i adresă Bărzăunului alte cuvinte, de care eu personal nu vreau să-mi mai amintesc. Tii, și ce frumos era îmbrăcat Virgil! Purta un costum nou, cu cravată și cu trei insigne pe piept: una de Cruce Roșie, una din Somalia și alta de donator fruntaș de sînge, toate primite de la un unchi al său. În acel moment, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
a ajuns la marginea prăpăstiei și s-a aruncat în adînc, n-a lăsat-o să se prăbușească, ci a prefăcut-o într-o pasăre albă, mi se pare că în lebădă, și a început să plutească spre soare. Ce frumos! se înveseli Ilinca. Iar turcii care-o urmăreau, văzînd-o cum zboară, nu și-au mai dat seama cînd au ajuns la marginea prăpăstiei și au căzut cu toții în hău. Uraaa! strigă Nuțu ridicînd brațul liber în sus. Dar îndată după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
izbucni același strigăt: Peștera! Într-adevăr, în fața lor răsărise, ca din basmul celor 1001 de nopți, Peștera Liliecilor. Spaimele întunericului I ntrarea în adîncul peșterii nu prea avu darul să încînte pe nimeni. Dacă pînă acolo totul păruse negrăit de frumos, acum lucrurile căpătară o înfățișare nu prea dorită. Toți se așteptau să găsească un fel de poartă largă, care să-și poată onora rostul din legenda povestită de Ilinca, acela de a fi primit, în adîncul muntelui, oamenii și vitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
toate părțile, pătrunseră cît mai adînc în peșteră. Pe măsură ce înaintau, vuietul scădea din intensitate, în schimb fiecare cuvînt spus cu voce mai tare se transforma într-o împletire de ecouri prelungite, ca niște chemări stăruitoare ale adîncurilor. Cît e de frumos! rosti Ilinca plină de entuziasm. Eu cred că nu mai există așa ceva în toată țara, își dădu cu părerea Bărzăunul. Asta s-o crezi tu! îl contrazise Virgil. La noi în țară sînt foarte multe peșteri renumite prin frumusețea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
omoară cineva! Voi nu vedeți? Puse amîndouă mîinile deasupra capului, prevăzătoare, și se întoarse cu fața spre ieșire. Mai rămîi puțin, Ilinca, o rugă Virgil. Mai rămîi, dragă, interveni și Vlad prinzînd-o de mînă. Tu nu vezi cît e de frumos?... Ar fi păcat, zău, să pierdem o asemenea ocazie, cu care cine știe dacă ne mai întâlnim vreodată! Și... cine știe?... Poate că dăm dee... Dar nu mai termină ce avea de spus, că tocmai atunci toată peștera se umplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
putea pricepe de ce-i Bărzăunul așa de bosumflat și nici nu se strădui să priceapă. Se întoarse spre ceilalți și spuse cu destulă autoritate, pentru a nu fi contrazisă: Eu zic să mai rămînem o vreme aici, că tare-i frumos! Apoi strigă spre Bărzăun, ca și cum ar fi primit adeziunea tuturor: Mai rămînem și noi un pic aici, Bărzăune! E bine? Bărzăunul nu răspunse nimic și se așeză pe o piatră. Fără să vrea, privirile sale căzură deodată peste niște lespezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
acolo... sus... Nu-nțeleg. Eh, ce știi tu!... Și clătină din cap, cu atîta tristețe, încît mi-a fost rușine de mine că pot fi atît de neștiutor. A fost frumos, reluă el mai rar și mai calm, grozav de frumos... dar numai pînă acolo, sus, unde am descoperit nu comorile din inima muntelui... ci prăpastia care mă desparte de Ilinca... Eu pentru ea am făcut ce-am făcut... Și s-a depărtat de mine cu mîinile la spate și capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Privită prin prisma multiplei simbolice orfice, poezia, muzică a verbului, este un mister care nu se înțelege decât cu misterul din noi înșine, setos de elanurile zborului eliberator către cele mai înalte creste ale simțirii și gândirii, luând pe aripi frumosul și sublimul naturii pentru a le înveșnici în prezenturi absolute. Ca atare, potrivit mitului lui Orfeu, în creuzetul alchimic al unei poezii orfice intră următoarele elemente: capacitatea de cântare, caracterul incantatoriu și caracterul inițiatic purificator (catharsis). Poezia nu este nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tot mai încet, Sufletu-mi nemângâiet Îndulcind cu dor de moarte. Poezia orfică este cathartică inițiind în nemurire. Lucrul acesta îl împlinește prezentul etern poetic. Căci scrie Pindar: Numai cele frumoase se cuvine să le arătăm oamenilor", deoarece "cine înfăptuiește frumosul, arde slava lui cu văpaia imnurilor de glorie". În armonia lucrurilor nepieritoare se păstrează ceea ce voi atinge cu strunele". Cugetarea înaltă își află calea în Verb și astfel devine Adevăr peren. Secvențele de prezent etern devin tezaurul Aducerilor aminte, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
către Eter". Ca atare, trebuie spus că este eronat a se considera orice poezie ca fiind prin definiție orfică. Poezia este orfică atunci când inițiază, purifică și transfigurează spiritual catharsis. Într-o lume disontologică și disaxiologică, precum cea actuală, binele, adevărul. frumosul trebuie să fie eroice. Acest lucru îl poate realiza numai înalta "poezie gânditoare", cea care "dă în floare pe înălțimile sofiei", cum proclama profetic Pindar și cum recunoaște Martin Heidegger după mai bine de două milenii. Într-un poem recent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înnăscută (ingenium) prin care natura dă legi artei"; și anume, îmbinând organic "libertatea imaginației" cu activitatea intelectului, a reflectării, pentru a crea împreună "idei estetice". Acestea iau naștere în matricea unei originalități proprii: originalitate a receptării, a gustului în experimentarea frumosului naturii, originalitate în a imagina forme inedite de reprezentare estetică a lucrurilor, și activitatea minții în a sui obiectul contemplării la un sens superior. Pentru a produce artă veritabilă, imaginația trebuie să fie filtrată prin intelect, să fie o artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
era legea, echilibrul. Principiul delfic metrion "nimic prea mult !" recomanda evitarea excesului care poartă la dezordine. Expresii ale ordonării cosmice aflăm în unele principii, precum: logosul universal rațiunea care instituie unitatea și inteligibilitatea lumii, anulând haosul; platonicianul kalonka gathon unirea Frumosului cu Binele văzute în proiecție universală, concept care va constitui cultura matricială a Europei; Binele, înțeles ca ordinea universală cea dreaptă, constituia suprema valoare, astfel încât, cultura elenă trebuie receptată în termeni de etică unită cu frumosul, baza și năzuința întregii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
platonicianul kalonka gathon unirea Frumosului cu Binele văzute în proiecție universală, concept care va constitui cultura matricială a Europei; Binele, înțeles ca ordinea universală cea dreaptă, constituia suprema valoare, astfel încât, cultura elenă trebuie receptată în termeni de etică unită cu frumosul, baza și năzuința întregii ei gândiri și înfăptuiri. "Cunoaște-te pe tine și vei cunoaște pe zei" exprimă conștiința unității cosmice, cer-pământ. Pe de altă parte, amintim expresia cosmicității în artă: secțiunea divină sau proporțiile de aur, care realiza o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și vei cunoaște pe zei" exprimă conștiința unității cosmice, cer-pământ. Pe de altă parte, amintim expresia cosmicității în artă: secțiunea divină sau proporțiile de aur, care realiza o formulă ideală a armoniei materiale în arhitectură, sculptură, ceramică. Prin această formulă, frumosul a devenit sublima înfăptuire, neîntrecută ulterior, a grecilor antici. Frumosul devine logosul ideal al formelor, al finitudinii materiale, condiția ontologică în lumea umană. Coloanele grecești suișul lor constituie arhitectura spirituală unind lumea zeilor cu lumea omului. * Odată inițiată nașterea cosmosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Pe de altă parte, amintim expresia cosmicității în artă: secțiunea divină sau proporțiile de aur, care realiza o formulă ideală a armoniei materiale în arhitectură, sculptură, ceramică. Prin această formulă, frumosul a devenit sublima înfăptuire, neîntrecută ulterior, a grecilor antici. Frumosul devine logosul ideal al formelor, al finitudinii materiale, condiția ontologică în lumea umană. Coloanele grecești suișul lor constituie arhitectura spirituală unind lumea zeilor cu lumea omului. * Odată inițiată nașterea cosmosului din chaos, cele două stări rămân concomitente, existând un schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
reginei Nefertiti -, hieratismul armonizator al figurilor în pictură; pe de altă arte, acel poem sublim, Declarația de inocență, din "Cartea Morților, Ieșirea la lumină" unic în literatura lumii prin modul original de a cultiva și celebra marile valori adevărul, binele, frumosul, dreptatea, măiestria concepute și viețuite ca expresii ale nemărginirii. b. Desfășurări infinite ale sensurilor valorice, ale vectorilor ideatici ai intelectului "entuziast", "eroic" din viziunea lui Giordano Bruno, au loc: în muzica lui Bach, Mozart, Beethoven, Schubert; în căutarea nemuririi de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai ales de Richard Strauss, exercită magia ființării pure. Bucuria creației Pindar afirma că poeții, dotați fiind cu privilegiul de a primi insuflarea zeilor, pot afla divinele adevăruri pe care muritorilor nu le este dat să le priceapă. Cine înfăptuiește frumosul arde slava lui cu văpaia imnurilor de glorie." Urmând lui Pindar, Hölderlin scrie în romanul Hyperion, una din cele mai semnificative poeme privind bucuria darului divin al creației: Numai o vară, una singură, dăruiți-mi, puternice Zâne, Și-o toamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu lăuta lui, Apollo cu lira sa. Verlaine evocă nopțile în care poetul lucrează cu ardoare pentru ca să răsară soarele Operei. Arta nu este un suflet împăiat, este marmură asemenea Afroditei din Cnide, "Sculptată cu dalta Gândurilor în blocul fecioară al Frumosului imaculat, să facem ca, sub mâinile noastre grăbite să țâșnească o statuie pură cu peplos înstelat. În felul acesta, într-o zi, lovind cu raze argintii și trandafirii, Capodopera senină, ca un nou Memnon, Aurora-Posteritate, fiică a timpilor mohorâți, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Francisco Goya, acesta mai ales în gravurile Capricii, demascând viciile umane, iar pe de altă parte, Jan Vermeer și Vincent Van Gogh creând o lume a luminii absolute. În teatrul grecesc antic și cel shakespearean de câte ori intervine justiția poetică, triumfă frumosul, sublimul: "Poezia restabilește acordul majestuos, ordinea sublimă", afirmă Hölderlin. În expresia sa cea mai înaltă, poetul a fost creat de natură pentru a-i sărbători frumusețile și a-i perfecta ceea ce nu a reușit pe deplin, a-i conferi perenitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
existența spre eternul reînceput. Fără poezie, viața este o planetă fără soare, o pasăre fără aripi, un limbaj interjecțional fără înțeles. Poezia este adevărata înțelepciune. Este înțelepciunea de a trăi în idealitatea care face să amuțească îndoielile, întrebările, tânguirile. Idealitatea frumosului și a sublimului constituie realele adevăruri ale vieții ale unei vieți superioare. Căci nu este adevărat decât ceea ce te face să vibrezi, să participi, să pătimești la înaltă temperatură spirituală. Poezia este autentică în măsura în care poate deveni o normă de viețuire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o moarte conștientă de sine, așa cum afirmă în finalul poemului În albastru adorabil, referindu-se la cumplitele suferințe îndurate prin ce nedrept destin ? de Oedip: "A trăi este o moarte, iar moartea este ea însăși o viață". Pentru Schiller cultivarea frumosului unit cu eticul, kalokaghatia, este sensul poeziei vieții, iar pentru Novalis, cufundarea mistică în misterul infinit al nopții. Baudelaire consideră că sensul vieții este confundarea cu natura prin multiplele corespunderi ale senzațiilor culori, cânt, parfumuri, voci tainice. Poezia purifică o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un glas armonios și magic, Viață și principiu ale tuturor sunetelor melodioase ! De ce să mă întrebi, tu care ai sufletul pur Ce este această puternică muzică a sufletului Această lumină, acest nimb, această ceață strălucitoare, Această frumoasă energie creatoare a frumosului ? Este Bucuria, virtuoasă Doamnă, bucuria care nu a fost Niciodată dăruită decât inimilor pure în ora lor cel mai pură. Bucuria, Doamnă, acest spirit și această putere Care, unindu-ne cu natura, ne dă drept zestre Un nou pământ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
veșnicia. La marii creatori ai diferitelor arte, dar mai ales în arta verbului, în poezie, există o conștiință superioară care îi impulsionează să creeze în numele acestei justiții de ordin poetic chemată să salveze viața transpunând-o într-o suprarealitate a frumosului, a sublimului Eliberarea radicală, posibilul suprem până la transposibil, adică dincolo de posibil și imposibil, o împlinește geniul, așa cum au recunoscut Kant și Eminescu, filozoful din Königsberg afirmând: "geniul însemnează a doua creațiune a lumii prin artă", înțelegând prin poezie orice artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]