739 matches
-
aflată în pericol (datorită pulsiunii agresive care amenință continuu societatea cu descompunerea „își sacrifică liniștea sufletească, îndreptându-și spre sine însuși o parte a acestei pulsiuni”. În această acțiune itroectare - amintită și de G. Roheim, când afirmă că „introiecția obiectului frustrant este rădăcina conflictului intrapsihic - se găsește originea sentimentului de culpabilitate, care determină uneori dotința bizară de a fi pedepsit; disponibilitatea spre saacrificiu apare, deeci, ca negare a agresiunii reprimată anterior; astfel, un „un impuls originar antisocial” devine, prin „compasiune”, o
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
relațiile sexuale” este suficient ca să alimenteze egoismul, invidia, ostilitatea, ura. Ontogenetic, geneza conexiunii între „frustrație”, „agresivitate” și „frică” a fost căutată de S. Freud în ineracțiunile „mamă-sugar”: mama este întotdeauna un „obiect” care are, în același timp, caracteristicile unui factor frustrant și a unuia gratificant; întreaga viață a sugarului depinde de acest „obiect” pe care se teme să nu-l piardă. În același context, doi dintre discipolii lui S. Freud, Melanie Klein și S. Nacht, consideră că la rădăcina „fricii” se
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Înțelegerea și interpretarea științifică a acestui fenomen implică, prin urmare, considerarea lui ca un ansamblu unitar de „situații” și de „relații” sociale concrete, de „aspecte psihologice” diferite (motivaționale, afective, cognitive, voliționale etc.), și de „moduri” individuale de manifestare față de agenții frustranți. Acest ansamblu se poate exprima la niveluri diferite sub raport calitativ, dobândind noi sensuri și semnificații, în funcție de cele trei niveluri la care se realizează adaptarea: „biofiziologic”, „psihologic” și „socio-cultural”. Cu cât organismul se află pe o traeptă mai înaltă de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
într-un proces ascendent, de ridicare, prin salturi, pe o treaptă superioară de evoluție. Angajarea într-o formă sau alta a spiralei depinde, desigur, de un complex de factori: de ordin obiectiv, mai ales, care se referă la natura influențelor frustrante; apoi de momentul când aceste influențe intervin; de câmpul de forțe psihice asupra cărora ele se exercită; în sfârșit, de factori de ordin subiectiv, în acest ultim caz prezentând importanță întreaga personalitate a subiectului frustarnt (felul în care realizează conștientizarea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
nivelul „socio-cultural” de adaptare, „fenomenul de frustrație” dobândește, ca toate celelalte fenomene psihice, maximum de complexitate psihologică: el se înscrie acum pe linia unei dinamici care exprimă posibilitatea adoptării de către persoana frustrată a unor modalități raționale de rezolvare a „situațiilor frustrante”, modalități menite să asigure o adaptare activă, creatoarae, printr-un proces dublu de „asimilare” și „acomodare” (de „feed-back”comunicațional între persoană și mediu). Fenomenul frustrației se exprimă, deci, la acest nivel, pe un plan psihologic nou, superior, ca act de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
este dominată de egoism, de egocentrism). Eliberându-se, în felul acesta, de pozițiile rigide ale egocentrismului psihologic, ale egoismului moral, omul devine capabil de a nu mai interpreta, în mod obligator, obstacolele/contrarierele apărute în cursul vieții ca niște agenți frustranți, ci ca niște contradicții ce pot fi soluționate la nivelul unor sinteze superioare, neantagonice. La acest nivel „obstacolele” apar, așadar, mai mult ca condiții de autodepășire; ele nu mai au, altfel spus, neapărat semnificația deposedării și diminuării valorii personale, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
sistemul de idei și convingeri morale, în cadrul experienței de viață, al unor particularități structurale (temperamentale sau emoționale), sau în modul de interpretare a realitătii, determină tipul de răspuns la „frustrare”, respectiv carcterul organizat sau dezorganizat al comportamentului, precum și semnificația de frustrant a evenimentului contrariant, apărut la un moment dat. De aici rezultă difificultatea realizării unei clasificări a „surselor frustrațiilor”. Majoritatea clasificărilor efectuate grupează „evenimentele frustrante” în două mari categorii: cele care aparțin „frustrației primare”, care presupune absența obiectului necesar satisfacerii unor
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
determină tipul de răspuns la „frustrare”, respectiv carcterul organizat sau dezorganizat al comportamentului, precum și semnificația de frustrant a evenimentului contrariant, apărut la un moment dat. De aici rezultă difificultatea realizării unei clasificări a „surselor frustrațiilor”. Majoritatea clasificărilor efectuate grupează „evenimentele frustrante” în două mari categorii: cele care aparțin „frustrației primare”, care presupune absența obiectului necesar satisfacerii unor trebuințe primare, biologice, și cele care aparțin „frustrației secundare”, care implică existența unui obstacol în calea tendințelor secundare, de natură spirituală. În legătură cu „obstacolele” (constrangerile
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
adesea o supercompensare a sentimentului penibil resimțit de a fi prea mic de statură sau de a avea o malformație fizică. Unii psihologi (ex. H.H. Kendler, Robert S. Woodwerth, Donald G., Marquis, Anna Freud etc.) pun accent pe natura „obstacolului frustrant”, arătând în acest sens că există trei mari surse de frustrare: mediul fizic, mediul social, și personalitatea subiectului frustrant. Noi apreciem că primele din aceste surse mențioante formează clasa „frustrărilor externe”, care cuprinde atât numeroasele bariere ale mediului fizic și
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
malformație fizică. Unii psihologi (ex. H.H. Kendler, Robert S. Woodwerth, Donald G., Marquis, Anna Freud etc.) pun accent pe natura „obstacolului frustrant”, arătând în acest sens că există trei mari surse de frustrare: mediul fizic, mediul social, și personalitatea subiectului frustrant. Noi apreciem că primele din aceste surse mențioante formează clasa „frustrărilor externe”, care cuprinde atât numeroasele bariere ale mediului fizic și social, cât și diversele tipuri de conflicte interpersonale; ultima sursă alcătuiește categoria „frustrărilor interne” care au la bază, în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
răni, boli, deficiențe organice permanente etc., pot fi învinse fie prin vindecare, fie prin „mecanismul compensației”. Barierile psihice cuprind acele însușiri ale personalității care împedică individul să adopte cele mai eficiente modalități de răspuns la propriile nevoi, sau la situațiile frustrante exterioare (cum ar fi, de ex. timiditatea excesivă, teama exagerată, sentimentele de inferioritate sau cele de superioritate, tendințele masochiste, susceptibilitatea crescută, orgoliul accentuat etc.). S. Rosenzweig - cercetător recunoscut în domeniul teoriei frustrației - consemnează trei tipuri de sitații frustrante: a) lipsa
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
la situațiile frustrante exterioare (cum ar fi, de ex. timiditatea excesivă, teama exagerată, sentimentele de inferioritate sau cele de superioritate, tendințele masochiste, susceptibilitatea crescută, orgoliul accentuat etc.). S. Rosenzweig - cercetător recunoscut în domeniul teoriei frustrației - consemnează trei tipuri de sitații frustrante: a) lipsa mijloacelor necesare pentru atingerea scopului atins, b) pierderile, privațiunile (de ordin material sau spiritual), c) situațiile propriu-zise de conflic. Comentând tipologia lui S. Rosenzweig, N.D. Levitov arată insuficiențele acesteia (mai ales în legătură cu situațiile de conflic), cu care suntem
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
parte acestei observații, noi trebuie să recunoaștem că stările psihice în acestei trei tipuri sunt foarte diferite, fiind dependente de conținutul, forța și semnificația tipurilor respective”. (op. cit., p. 123). Putem adăuga la cele relatate de N.D. Levitov faptul că „situațiile frustrante” trebuie analizae în raport cu specificul nivelului de integrare respectiv, - „biofiziologic”, „psihologic” și „socio-culturale”, - la care realizează adaptarea. În felul acesta vom constata o diversificare tot mai mare a tipurilor de „situații frustrante”, o creștere a gradului lor de complexitate. Astfel, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
la cele relatate de N.D. Levitov faptul că „situațiile frustrante” trebuie analizae în raport cu specificul nivelului de integrare respectiv, - „biofiziologic”, „psihologic” și „socio-culturale”, - la care realizează adaptarea. În felul acesta vom constata o diversificare tot mai mare a tipurilor de „situații frustrante”, o creștere a gradului lor de complexitate. Astfel, dacă la nivelul biofiziologice „situația frustrantă” desemnează, în special, blocarea cursului satisfacerea unor trebuințe organice de către un obstacol concret exterior, la nivelele psihologic și socio-cultural ea semnifică contrarierea conștinței de sine ca
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
nivelului de integrare respectiv, - „biofiziologic”, „psihologic” și „socio-culturale”, - la care realizează adaptarea. În felul acesta vom constata o diversificare tot mai mare a tipurilor de „situații frustrante”, o creștere a gradului lor de complexitate. Astfel, dacă la nivelul biofiziologice „situația frustrantă” desemnează, în special, blocarea cursului satisfacerea unor trebuințe organice de către un obstacol concret exterior, la nivelele psihologic și socio-cultural ea semnifică contrarierea conștinței de sine ca valoare, a unor trebuințe „spirituale” și „materiale” specific umane, de către o varietate de agenți
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
desemnează, în special, blocarea cursului satisfacerea unor trebuințe organice de către un obstacol concret exterior, la nivelele psihologic și socio-cultural ea semnifică contrarierea conștinței de sine ca valoare, a unor trebuințe „spirituale” și „materiale” specific umane, de către o varietate de agenți frustranți. Vor predomina, prin urmare, la aceste ultime două niveluri, motivațiile superioare, de ordin social, și o mare varietate de conflicte de tip intra și inter personal, dintre care menționăm câteva: a) conflictul între motivația lucidă, conștinetă, și motivația subconștientă (conflict
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
P S), distingem trei perspective în analiza „fenomenului de frustrație”: a) putem prevedea conduita de frustrație, pe baza cunoașterii structurii personalității și a situației obictive de frustare; b) putem diagnostica personalitatea celui frustrat, pe baza cunoașterii conduitei și a situației frustrante; c) putem discerne modul cum se reflectă situația contrariantă în conștiința subiectului, pornind de la analiza conduitei în situații de frustrare și a structurii personalității celui frustrat. Cunoașterea acestor aspecte ale fenomenului de frustrație - „situația frustrantă”, „conduita” respectivă, și „personalitatea” subiectului
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
cunoașterii conduitei și a situației frustrante; c) putem discerne modul cum se reflectă situația contrariantă în conștiința subiectului, pornind de la analiza conduitei în situații de frustrare și a structurii personalității celui frustrat. Cunoașterea acestor aspecte ale fenomenului de frustrație - „situația frustrantă”, „conduita” respectivă, și „personalitatea” subiectului frustrat - ni se impune nu numai pentru a obține explicația necesară a conduitei de frustrație ci, mai ales, pentru a putea interveni fie în sens educativ, cel al modificării personalității respective, fie în sensul schimbării
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
interveni fie în sens educativ, cel al modificării personalității respective, fie în sensul schimbării contextului condițiilor în care s-a produs „fenomenul de frustrație”. Fără cunoașterea aprofundată a acestor factori, intervenția practică nu are șanse de reușită. Ca și „situațiile frustrante”, tipurile resperctive de conduită sunt și ele foarte diverse și complexe. Cercetarea acestora, a modalităților specifice de reducere a tensiunii, întâmpină serioase dificultăți doarece se presupune: a) găsirea unui criteriu eficient de clasificare a diversităților reacțiilor la frustrare, care să
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
formelor de reacție la frustrare la omul adult normal, la care „complexitatea organizării personalității” maschează adesea, sub deghizări greu sesizabile, natura (specificul) reacțiilor la frustrare. Răspunsul la frustrare depinde, desigur, nu numai de valoarea și forța obiectivă a elementelor situații frustrante, ci și de modul subiectiv în care persoana frustrantă percepe situațiile frustrante. În acest sens, putem spune că semnificația și valoarea acordată „situației frustrante” sunt principalii factori care vor determina un anumit mod de structurare a comportamentului, vor imprima o
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
la care „complexitatea organizării personalității” maschează adesea, sub deghizări greu sesizabile, natura (specificul) reacțiilor la frustrare. Răspunsul la frustrare depinde, desigur, nu numai de valoarea și forța obiectivă a elementelor situații frustrante, ci și de modul subiectiv în care persoana frustrantă percepe situațiile frustrante. În acest sens, putem spune că semnificația și valoarea acordată „situației frustrante” sunt principalii factori care vor determina un anumit mod de structurare a comportamentului, vor imprima o anumită direcție acțiunii de răspuns. Reacția la frustrare ete
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
organizării personalității” maschează adesea, sub deghizări greu sesizabile, natura (specificul) reacțiilor la frustrare. Răspunsul la frustrare depinde, desigur, nu numai de valoarea și forța obiectivă a elementelor situații frustrante, ci și de modul subiectiv în care persoana frustrantă percepe situațiile frustrante. În acest sens, putem spune că semnificația și valoarea acordată „situației frustrante” sunt principalii factori care vor determina un anumit mod de structurare a comportamentului, vor imprima o anumită direcție acțiunii de răspuns. Reacția la frustrare ete determinată, altfel spus
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustrare. Răspunsul la frustrare depinde, desigur, nu numai de valoarea și forța obiectivă a elementelor situații frustrante, ci și de modul subiectiv în care persoana frustrantă percepe situațiile frustrante. În acest sens, putem spune că semnificația și valoarea acordată „situației frustrante” sunt principalii factori care vor determina un anumit mod de structurare a comportamentului, vor imprima o anumită direcție acțiunii de răspuns. Reacția la frustrare ete determinată, altfel spus, de o constelație de factori în care interacționează variabilele organismului, variabilele perceptuale
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
care să-i ofere mai mari șanse de succes. Continua „lamentare”, „autocondamnare” și „autopedepsirea”, „obsesia culpabilității” etc., sunt și ele reacți care reprezintă un semn că organismul întâmpină dificultăți în procesul adaptării (ex. și-a pierdut vitalitatea, protecția împotriva agenților frustranți). Determinarea obiectivă/realistă a condițiilor situației conflictuale în procesul de evaluare și interpretare a motivației și atitudinilor semenilor este, în schimb dovada prezenței unei flexibilități în planul gândirii, al autodominării afective și axiologice a persoanei în cauză. Cerceătorii au clasificat
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
afective și axiologice a persoanei în cauză. Cerceătorii au clasificat marea varietate a modalităților de reacție la frustrare în funcție de mai multe criterii. Astfel, S. Rosenzweig ia în considerare următoarele trei puncte de vedere principale: 1) „economia” (gradul de deposedare) trebuințelor frustrante, 2) „sinceritatea” răspunsurilor, 3) caracterul, mai mult sau mai puțin, „adecvat” al răspunsurilor la frustrare. 1) După primul criteriu, cel al „gradului de deposedare” a trebuinței, reacțiile la frustrare pot fi: a) reacții de apărare a „eului”; b) reacții de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]