KorAP: Find »[drukola/base=gâfâi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...61 >

1,501 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

să se înghesuie, familii întregi, pe coridoare. În primele zile din mai, o atmosferă stranie domnea în acest cantonament improvizat, propice celor mai nebunești provocări. Am să-mi aduc mereu aminte de clipa când un fluieraș din orchestra pontificală veni gâfâind și țipând cât îl ținea gura: — L-am omorât pe Bourbon! L-am omorât pe Bourbon! Era un anume Benvenuto Cellini, din Florența. Unul dintre frații săi luptase în rândurile Cetelor Negre, dar el, de meserie gravor de medalii, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

pași înapoi, ținându-și respirația, după care se întoarse și, împiedicându-se, simțindu-și genunchii moi, începu să alerge spre locul unde își lăsase calul. Sări peste trupul decapitat, evită privirea capului înfipt în zăpadă, căzu, dar se ridică repede, gâfâind; simțea că plămânii aveau să-i explodeze. Continuă să alerge. Se opri, epuizat. Privi în jur, încercând să-și amintească unde își lăsase calul. Cuprins de spaimă, se îndepărtase de cărare, iar acum nu mai vedea drumul de întoarcere - doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de Antonius, de quazi sau de soldații și centurionul care îl urmaseră. Neobosiți, continuaseră să caute; lângă ei alerga Lurr, care nu reușea să prindă nici o urmă, fiind dezorientat de vântul care bătea din față. — Uite-l! Valerius se opri gâfâind la marginea luminișului, cu mâna pe capul lui Lurr, care se lipi de el. — Uite-l, repetă cu glas scăzut, privind înainte, încremenit. În clipa următoare, Titus veni lângă el. — Uite, gâfâi Valerius. E singur. În luminiș, câțiva quazi zăceau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
bătea din față. — Uite-l! Valerius se opri gâfâind la marginea luminișului, cu mâna pe capul lui Lurr, care se lipi de el. — Uite-l, repetă cu glas scăzut, privind înainte, încremenit. În clipa următoare, Titus veni lângă el. — Uite, gâfâi Valerius. E singur. În luminiș, câțiva quazi zăceau prăbușiți la pământ, răniți sau morți. Pe ceilalți, Antonius îi înfrunta unul câte unul, într-o cursă disperată de-a lungul unui arc de cerc. Erau vreo cincisprezece barbari împotriva unui roman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vreo cincisprezece barbari împotriva unui roman care se dezlănțuia asemenea unui uragan, îi atrăgea, îi ataca și îi dobora, reușind să evite loviturile lor, alergând din nou pe un semicerc, cu chipul transfigurat. — Uită-te la el... A înnebunit. Valerius gâfâia și de oboseală, și de spaimă. Apăsa cu palma capul lui Lurr, căutând parcă salvarea. — Fratele meu a înnebunit. — N-a înnebunit. E extazul care te cuprinde în momentul luptei extreme... Știu prea bine. Este acel furor sacru... Omul este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și jafurile sunt mai profitabile decât pacea. — Valerius Mucrus... Dar legatul nu putea fi oprit. — Adu-ți aminte că, dacă cel aflat la putere e corupt, corupția se întinde ca lepra, ajungând să întineze conceptul de cinste și regulile civile - gâfâia, smulgându-și furios barba. Când cel aflat la conducere e corupt, când este un exemplu de decădere morală, cinstea suferă o jignire... o injurie... Virtutea e batjocorită, modestia ajunge vrednică de dispreț... — Ascultă-mă, interveni Antonius cu glas domol. Trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
niște lame strălucitoare în penumbră, făcând zăpada să sclipească. De o parte și de alta a drumului, asemenea unor însemne ce marcau granița unui tărâm vrăjit, Vitellius văzu urme de animale sălbatice. Unele puteau fi chiar de lup. — Stai! exclamă gâfâind. Se sprijini de un trunchi; era atât de greoi, încât trunchiul se clătină și zăpada de pe crengi căzu peste el. — Pe Jupiter, nu mai alerga așa! strigă. Listarius se întoarse repede, iar când ajunse lângă el își duse degetul la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
furtună. Un lup îi sări deodată în spate. Vitellius căzu, rostogolindu-se departe de trupul femeii. Se ridică și-și luă pumnalul, să se apere de lup, însă acesta nu-l atacă. Se îndepărtase deja și dispăru repede printre copaci. Gâfâind, fără să se uite la femeia însângerată ce zăcea la rădăcina frasinului, Vitellius se aplecă și, continuând să strângă într-o mână pumnalul, luă o prăjitură cu miere și susan, pe care o văzu pe malul pârâului, în zăpadă. Vârî

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și pe fratele tău până în groapa în care vei pieri. Antonius ridică mâna, arătând spre ziduri. Trei corbi se roteau prin văzduh. — E puterea care va duce corbii aceia spre apus... Știi bine ce reprezintă un astfel de semn. Antonius gâfâia, încercând să-și stăpânească furia. — Vreau ca fratele tău să moară, răspunse Vitellius cu glas înfundat. Bărbatul cu păr alb se aplecă spre el, arătând spre cer. Vitellius privi în sus. Cei trei corbi se îndreptau spre apus. Îi văzu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe curierii mei numizi să privească, să asculte și să înțeleagă, zise, ducându-și degetul la tâmplă. I-am învățat limba noastră. Sunt cei mai rapizi, cei mai inteligenți, cei mai demni de încredere. Îi făcu semn curierului să continue. Gâfâind, numidul se apropie de ei. — Când a aflat despre înfrângere, împăratul Otho le-a ținut un discurs soldaților săi care supraviețuiseră. A zis că nu vrea să se încăpățâneze să rămână în fruntea Imperiului dacă asta pune în primejdie populația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
eu cum? Îl apucă pe instructor de gât și apăsă cu degetele mari în scobitura traheii. I se păru că-l sugrumă pe Vitellius; cuprins de furie, i se păru că-l vede pe imperator cu ochii măriți de groază, gâfâind înspăimântat. — Așa se face! strigă. Toți instructorii și gladiatorii se opriseră și se uitau la ei. Apoi se apropiară încet. — Așa... Ai înțeles? Cu o clipă înainte ca instructorul să se prăbușească la picioarele sale, slăbi strânsoarea. Știa să calculeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aproape ghemuit. Umărul stâng, care sprijinea scutul, cedă după scurt timp din cauza efortului, brațul deveni rigid, iar Valerius nu mai reuși să încline scutul așa cum îi arătase maestrul. — Odihnește-te o clipă, îi zise Proculus. Valerius se așeză pe iarbă, gâfâind și ștergându-și sudoarea de pe frunte. Se uită la Proculus, care monta pe parul de antrenament un băț cu capătul în formă de T, înfășurat în pânză. Bățul era suspendat în așa fel încât, atunci când maestrul îl înălța, capătul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și i se părea că zboară, că și scutul, și coiful erau ușoare ca pana, la fel ca toate celelalte. Parcă fiecare parte a echipamentului se lipise ca prin farmec de trupul său. În urletele mulțimii, Flamma continua să alerge gâfâind; ca să se uite la spada și la picioarele lui Valerius, întorcea capul spre stânga și privea de după galerus-ul metalic, rigid, care-i proteja fața. Ținea tridentul ridicat și îl îndrepta spre adversar; în mâna dreaptă avea plasa, iar în stânga, alături de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
coiful nu-l lăsa să respire, gâtul îi ardea. Urletele mulțimii îi răsunau lugubru în urechi. Se opri și se întoarse brusc, gata să-l înfrunte pe rețiar. Se bucură văzându-l pe Flamma la vreo cinci pași de el, gâfâind, cu brațele sprijinite pe coapse, capul aplecat și părul lung șiroind de sudoare. Se uită la Valerius; avea privirea celui care știa că peste o clipă oamenii aveau să strige decepționați, unii pentru că l-ar fi considerat laș, alții pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
împinsese în față pentru a se apăra. Impactul fu atât de violent, încât rețiarul făcu mai mulți pași în spate și se prăbuși în nisip. Imediat, Valerius ajunse lângă el, și rețiarul simți vârful ascuțit al sabiei. Se întoarse încet, gâfâind, cu chipul crispat de mânie și uimire. Ridică brațele spre cer și, cu un gest teatral, aruncă tridentul și pumnalul. Arena începu să vuiască la vederea acelei scene incredibile. Cine era gladiatorul necunoscut care îl învinsese pe unul dintre cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
la care Vitellius îl trimitea să scotocească după delicatese pe care ceilalți bucătari nu le băgaseră în seamă; în fața depozitului negustorului de marmură văzu o copie a zeiței Venus ieșind din apă, care-i aruncă o privire îmbietoare. Se opri gâfâind în fața prăvăliei negustorului de mantii. Intră precaut ca un hoț și, urmărit de privirea neîncrezătoare a negustorului, aruncă pe tarabă câțiva bănuți și cumpără o mantie. Alese una neagră. Cu mantia împăturită sub braț, o luă din nou la fugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

rămas de cealaltă parte a barierei, hei, dipsomane! Lângă el era un bătrân care făcea semne cu mâna cuiva pe care eu nu puteam să-l văd. — Ce e? — Vino puțin. Mi-a făcut un semn. Eu m-am apropiat gâfâind de el. — Cee? — Selina. Acum și-o trage cu altcineva - din plin, toată ziua și toată noapte. — Ah, mincinosule. Mă gândeam chiar să-i rad una zdravănă în falcă. Alec face întotdeauna chestii din astea. — Am considerat că e cazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
rămână decât o mână de păr și dinți. — Ne întâlnim noi... — Ne-ntâlnim noi într-o bună zi. Și când o veni ziua asta, al dracului să fiu dacă nu te omor. Am trântit receptorul în furcă și am rămas gâfâind pe pat. Simțeam nevoia să scuip. Pfui, nu-mi place deloc să ameninț în halul ăsta la telefon. M-am uitat la ceas... Doamne. Am dormit o oră și mai bine, deși dormit ar putea fi cam mult spus. Dormit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
și mai departe, spre Village, spre Martina Twain - dacă în calea mea nu ar fi fost o masă cu deserturi care să pună capăt sprintului. Tot restaurantul m-a ovaționat în timp ce mă luptam să ies în noapte. M-am sprijinit gâfâind de un felinar, în timp ce Doris îmi îndepărta cu gesturi tandre resturile de portocale în caramel și tort de ciocolată care îmi mai atârnau de costum. Fielding a mai întârziat puțin ca s-o felicite - sau s-o despăgubească - pe patroană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
capăt nu a cedat decât după a cincea împingere, dar între timp m-am întors și am văzut figurile defetiste retrăgându-se în lumină, și nu le-am mai auzit decât râsul. Mi-am croit drum înainte și am rămas gâfâind și clipind în mijlocul unui teatru cu pereți de sticlă, perfect luminat, cu un aer atât de pur și oceanic încât îți vedeai doar mizeria din ochii tăi de om. Am lăsat-o mai moale. Fieldmg Goodney stătea printre suporții de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
de câte cinci ori pe zi, dar camerele erau în perfectă stare și bine aerisite. Am sorbit din pahar și am așteptat. — Era aglomerație mare în după-amiaza aia. Cât se poate de comic. Toți neguțătorii ăștia albi de sclave care gâfâiau în fața tejghelei. M-a apucat râsul și am strigat: „Grăbește-te, Didier, că ne apucă noaptea aici!“ În capul cozii era Selina cu un tip. — Ce fel de tip? — Unu’ înalt, cu păr blond. Mie mi s-a părut a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
început să scoată acele sunete pe care le auzi de la toate pipițele surescitate. Nu sunt sută-n sută sigur de semnificația sunetului, dar Butch lasă impresia că s-a lansat în lupta pentru un pot apocaliptic și eu o acompaniez, gâfâind, ținându-mă tare de amorul artei. Acum sau niciodată. Cam cum ar fi să cobor din mers? O să mă gândesc la Butch Beausoleil. Merge. ... Sexul, spun poeții, e ca moartea. E ceea ce spun și medicii, în cazul meu. Momentul climaxului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
aplic vreo două lovituri, pentru siguranță, când m-am simțit împuns în umăr și tras de păr. O, nu, nu mai vreau încă o luptă, mi-am zis și m-am întors spre ea. — Oprește-te. Am privit în jos gâfâind, dar ferm pe picioare. Puștiul era terminat, un ghemotoc de carne, cuțitul îi căzuse din mână, ambele picioare îi tremurau în adidașii prea strâmți. — Okay, am spus eu. Cheamă poliția. — Era cât pe ce să ne omori pe amândoi. Îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
făcut? M-a privit amuzat. De pe dinții ciobiți s-a desprins explicația peltică: — Am patruzeci și cinci de ani, Slick. * Nu au reușit să mă oprească la ușă, din cauza avântului pe care îl aveam în clipa aceea, și am țâșnit gâfâind în stradă și am alunecat, și m-am redresat, întrebându-mă în ce direcție să o rup la fugă. La colț a oprit un taxi galben și din el a coborât Doris Arthur. S-a întors cu fața spre mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
meu să mă facă să tac - nu era vreun polițist sau altceva asemănător, ci un oficial de la Airtrak, a cărui privire uimită și cuvinte grave de asigurare m-au convins în cele din urmă să-mi șterg lacrimile și să gâfâi de câteva ori în falset pentru a—mi regla respirația și să ies pe ușa de sticlă. Nu aveam nici un fel de bagaj, nimic care să-mi împiedice mișcările. Eram în al nouălea cer - eram la fel de transportabil ca aerul. Barul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]