1,239 matches
-
pentru a le umple de noroi, trebuia să înfruntăm cumplita mânie părintească. E drept că, în locul eternelor muștruluieli rezervate nouă, din când în când Neculai încasa câte o chelfăneală zdravănă. întâmplarea era însă rară iar el o întâmpina cu o gălăgie nemaipomenită. Plângea, se zvârcolea pe jos, ședea fugar până pe- nserat, încât mai curând băiatul îmi părea biruitorul decât victima acestei triste conjuncturi. Aveam o încredere desăvârșită în tot ce întreprindea dânsul. Cine juca cel mai bine „poarca” și cine
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
o cană, cu gândul la fetele ei. Se distra între timp, având și muzică în apropiere. Două păsărele cleveteau aprins pe gard. Ea pândea din colțul ochilor la ele, frumușele, pictate în gri și galben, parcă erau pițigoi. Dar mare gălăgie mai făceau! Îi părea rău că nu le înțelegea limba, pentru că discuția lor era înfocată. Tanti credea că ele așa dialoghează, ciripind una la alta. Stând puțin aplecată asupra tufei și culegând zmeură, bob cu bob, se pomeni că una
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
la fel de bătătoare la ochi și de nelalocul ei În camera noastră de zi ca o dansatoare de cabaret din Vegas ieșită la pensie și, pentru că o urmăream cu toții atât de atent cu coada ochiului, toate acțiunile ei făceau prea multă gălăgie, fumul de la țigările ei intra peste tot, ea bea prea mult vin la cină. Am Început să ne cunoaștem vecinii. Mai Întâi soții Pickett: Nelson, care fusese Înaintaș În echipa Georgia Tech, iar acum lucra la compania farmaceutică Parke-Davis, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de parcă aveau glande odorifere sau marsupiu, de parcă erau adaptate pentru fecunditate, pentru procrearea În sălbăticie, lucruri care n-aveau nimic În comun cu mine, cea slăbănoagă, cea spână, cea domesticită. Mă grăbeam pe lângă ele cătrănită, cu urechile țiuindu-mi de gălăgia de acolo. Dincolo de Brățările cu Talismane treceam În zona următoare, a Acelor de Kilt. Cea mai populată Încrengătură din vestiarul nostru, Acele de Kilt ocupau trei șiruri de dulapuri. Uite-le acolo, grase și slabe, palide și pistruiate, punându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
era deja prezentă. Când te apropiai de ea, mirosea a fum. Avea stomacul făcut praf. Dar fața Îi emana În continuare Înfățișarea autumnală. Ochii de pisică de deasupra nasului cârn Îi erau vii, clipeau și Își orientau iar atenția spre gălăgia crescândă din fața scenei. ― Uite-i pe ai mei! strigă Maxine Grossinger. Se Întoarse spre noi și trase un zâmbet larg. Până atunci n-o mai văzusem niciodată pe Maxine zâmbind,. Dinții Îi erau zimțați și rari, ca ai unei creaturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și l-am luat deoparte, fiind acompaniați de cel care era în spatele său. Dacă îți acord acum șansa să mă urmezi pe mine, o vei face? Stătu puțin să se gândească și răspunse: Da. În spatele nostru ieșeau cu o imensă gălăgie suporterii lui Govar, care urmau exemplul șefului lor, răspândind ecouri ale disperării pe holul gol. Nu era urmă de minciună pe chipul său și nici nu puteam să văd urme ale acesteia în ochii săi, în mintea sa, cum văzusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Ia un scaun, Velail! Dacă mă inviți... Încăperea nu mai era atât de plină. Mai erau șase elevi răsfirați în jurul mesei, Velail în dreapta mea, eu în capul mesei și încă cinci elevi care stăteau în picioare în spatele celor de pe scaune. Gălăgia de pe sală se stinse în depărtare. Velail părea mulțumit de felul în care s-au desfășurat până acum evenimentele. Zâmbea și avea o privire visătoare. Elevii din jurul mesei erau cam de aceeași vârstă cu mine. Cei care erau mai apropiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mai auzeau trilurile păsărilor. Mulți elevi care încă se perindau, aparent fără scop, dar și mai mulți care strigau pe nume pe alții, trimițându-i în diverse locuri. Mergând încet, nefiind băgat de nimeni în seamă, nu eram deranjat de gălăgie. Eram în mijlocul acțiunii, acolo unde se petrece totul și îmi plăcea să-i observ cum alergau din loc în loc pentru a duce la îndeplinire ordinele date de alții pentru binele întregului colectiv, ca într-un joc. Totul pentru stup! Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
unul din ei l-am găsit la etajul doi după ce l-am "căutat" puțin în mințile și amintirile recente ale altora. Ținea în mână un ciocan cât toate zilele și bătea cuie în tencuiala geamului pentru a fixa tabla neagră. Gălăgia și zgomotul erau infernale și nu eram singurul care credea același lucru. Mai mulți Sfetnici erau deranjați. S-au oprit cu toții când am cerut liniște, dar erau debusolați. Ce căutam așa departe de ei, în tocul ușii? Nu eram chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
acopere. Lumina minciunilor va fi acoperită de umbra adevărului. Nu toate luminile sunt bune, nu toate umbrele sunt rele. "Au ajuns!" "Au ajuns!" Într-adevăr, au ajuns. Pe strada din fața școlii se auzeau motoare mari, ordine și țipete ale civililor. Gălăgia ajungea până la noi, sus, pe acoperiș. Gardienii ajunseră, iar deasupra lor se învârteau în cerc vulturii negri ai morții. Soarele începea să-și piardă puterea asupra pământului. Umbra eternității începea să se facă simțită. Au ajuns, Corvium! zise Vladimir liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Îmi pare rău pentru ieri, făcui eu. Nu-i nimic. Tot răul spre bine, presupun. Plictisindu-se, probabil, de urmărit fulgii, își întoarse capul și îmi tasă părul ciufulit. Așa e mai bine. Mhm... Din nou pauză. Am sorbit cu gălăgie din cana caldă. Lichidul mă arse ușor pe gât și coborî vijelios mai jos, trezindu-mă puțin câte puțin. Ce s-a întâmplat ieri? întrebă el. După ce-am plecat eu... A fost distrus peretele de la etajul trei, din aripa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de altele. — Ce-a fost asta? întreabă îngrijorat germanul. — Ce să fie? murmură plictisit Rufus. Au început probabil să agite din cearșafuri. Explicația lui nu reușește să-l liniștească pe călăreț. Se duce până la ușa culoarului și trage cu urechea. Gălăgia persistă. Se întoarce cu trăsăturile încordate. Evreul îl iscodește un timp din priviri. În cele din urmă, spune ironic: — Ce pot să însemne mai multe voci topite într-una singură? Pusio se uită la el perplex câteva clipe. Răspunde cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bebeluș, acum e școlăriță. Învață și ea alături de băieți, de Neron de fapt, fratele cel mare. Drusus nu a împlinit încă cinci ani. E într-o altă clasă, pentru a înțelege fără greutate ce i se predă. Crapă încetișor ușa. Gălăgia asurzitoare îl izbește ca un zid. — Așa fac copiii când se adună laolaltă, murmură împăciuitor Tigellin din spatele său. Mda... Plescăie nemulțumit din buze. E drept că, atunci când se află la Roma, și odraslele sclavilor participă la orele de curs. Altminteri
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ea. Iar astăzi trebuie cinstită în ochii oamenilor și ai zeilor victoria asupra pannonilor și dalmaților. Constată brusc că l-au pierdut pe Plautius Silvanus. — Unde e? țipă la Paterculus. — Ce? urlă acesta la rândul său. În jurul lor e o gălăgie de nedescris. Flautiștii sună din surlele lor. Mai târziu o să-i asiste pe sacrificatori în timpul ceremoniei, dar pentru moment fac un vacarm asurzitor pentru a acoperi orice zgomot de rău augur. Tiberius simte cum îi vâjâie capul, gata să plesnească
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Rusul ieșea la sfârșitul săptămânii. Pentru rus n-am putut să simt mare lucru, spunea sora Cecilia. Bietu’ băiat, și el suferise. Glonțul care-l atinsese fusese murdar și uleios, așa că rana s-a infectat, numai că făcea mereu atâta gălăgie și, pe lângă asta, mie mi-au plăcut mereu băieții răi. Cayetano ăla, sigur e rău. O, trebuie să fie rău de tot, un rău În toată puterea cuvântului, prea e delicat și se vede că mâinile alea n-au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
acum cine trebuie să aibă grijă de Sorin, să-l ocrotească? Ei, și cât doarme băiatul, ea o să se joace cu mașinuța de cusut pe care i-a cumpărat-o tata de la un magazin de jucării. Nu, face cam multă gălăgie și... Mai bine să ia trusa medicală. Fir-ar să fie! Uite-o, s-a desfăcut și, jos pe parchet, au căzut cu zgomot seringa, termometrul și stetoscopul. O să se joace cu... N-o să se mai joace cu nimic. Cine știe ce
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
noroi, copiii din cartierul nostru, deși nu se mai pot juca în parcul din jurul blocurilor, nu stau în casele lor; acolo, indiferent de starea timpului, părinții sunt mereu cu ochii și gura pe ei și nu auzi decât: „Nu face gălăgie!, „Nu bate mingea!”, „Lasă casetofonul mai încet!”... Așa stând lucrurile, fetele și băieții de aici se adăpostesc într-un fel de șopron-umbrar - închis în trei părți și având și acoperiș - care mai are și câteva canapele, ce sunt imediat ocupate
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
întocmai ca și ei. Nu după mult timp, Sorin a descoperit ascunzătoarea lui Cuțulache, pe urmă și pe cea a Sorinei, așa încât a venit rândul cîinelui să-i caute. Când joaca era în toi, Ghiță - purcelul - a început să facă gălăgie. Auzindu-l, Cuțulache s-a îndreptat glonț într-acolo dar, nevăzând nimic periculos, a mârâit și a luat-o către cămara mică. Știa el că acolo ține bunica mâncarea pentru animalele și păsările din ogradă. Poate lui Ghiță îi este
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
apă. Ei, da, parcă acum e altceva. Ar mai trebui puțină. Da, acum ajunge. „Cred că e bine! vrea să spună, cu un mârâit Cuțulache. Hai, s-o ducem, că lui Ghiță i s-a făcut foame. I-auzi, ce gălăgie face?” Cățelul prinde cu gura toarta tuciului. Lasă, Cuțulache, lasă că ducem noi, amândoi! îi spune Sorin. Du-te, mai bine, și deschide cu laba portița de deasupra jgheabului, pe unde toarnă bunica mâncarea. Zis și făcut! Copiii au ajuns
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Când s-a hotărât, în sfârșit, vulpoiul s o ia la sănătoasa, era prea târziu. Cuțulache pornise pe urmele lui. Nu i-a trebuit mult să-l prindă. Pe urmă, au început să se lupte între ei. Se iscase o gălăgie în ogradă, că nu știam ce se întâmplă. M-am trezit și eu și, după mârâiturile cățelului și ale jivinei, am cam priceput despre ce putea fi vorba. Așa că am luat un par și m-am îndreptat către ei. Am
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Întâmpla dacă erau bolnave sau aveau un accident? Cât li se plătea? „Bineînțeles că nu primim bani pentru zilele În care nu lucrăm“, spuseseră ele. Ce Întrebare ciudată, nu-i așa? Polițiștii aprobară. La etajul doi era mult mai multă gălăgie, iar femeile de aici erau tinere, unele chiar fete, pentru că ele erau țesătoarele și trebuiau să aibă energie ca să poată manevra războaiele de țesut. Țesătoarele povestiră că negresa fusese impresionată de măiestria lor, mai mult decât alți turiști, care considerau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ce spune. Din când În când, țipă. O molie trece În zbor, dansând În lumina focului. Vera vorbește. N-ar trebui să faci asta. Nu-l ceartă. Pare foarte blândă. Probabil Îi spune lui Rupert să nu mai facă atâta gălăgie, fiindcă ceilalți dorm. Rupert nu răspunde. Camera continuă să tremure. Nu, stai, Rupert tremură. Trupul lui e scuturat violent. E bolnav, foarte bolnav. Acum se aude vorbind Moff, deși nu-l vedem. Mama lui, spune el cu vocea tăiată, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
În studio când se filma În weekend. Stătea „pe platou“ - acum știa să nu-i mai zică scenă. Și câteodată mergea și „În deplasare“, de fiecare dată când Harry făcea emisiunea În casele oamenilor. Observase că striga des: „Oameni buni! Gălăgia!“. Și toată lumea tăcea instantaneu. Era foarte important În emisiune, cel mai respectat de acolo și toată lumea Încerca să-i câștige atenția și să-i facă pe plac. Dar ea nu trebuia decât să zică „mi-e foame“ sau „mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
vine imediat, fără să aștepți. Când colo, aici vin două metrouri pe oră. Am fost uimit. Trebuie să merg la serviciu în funcție de mersul lor. Când m-am mutat aici, până la locul unde puteai face cumpărături erau trei kilometri. Seara era gălăgie din cauza orăcăitului broaștelor, iar broaștele de pe lac cîntau fără întrerupere. Primprejur e plin de trestie, iar iarna dinspre Akagi bate un crivăț care scoate un sunet straniu: «goooo». Când m-am mutat din oraș, m-am simțit singur. Însă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mi s-a părut a avea o personalitate puternică. „Bună sau rea, aceasta este societatea“, mă gândeam. În schimb, despre cei din Aum nu pot spune decât că în general sunt niște „persoane plăcute“. Kawai: În general cei care fac gălăgie în lume sunt „tipii buni“. Cei răi nu pot face lucruri atât de mărețe. Nu ar trebui să fie atât de mulți cei care omoară prin intermediul băieților răi. De obicei, persoanele binevoitoare omoară cu nesaț. Se știe numărul celor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]