2,007 matches
-
poliția, prostule. — Toată situația asta e absurdă, constată Ignatius și plecă târșâindu-și picioarele. Mă duc în camera mea. Trânti ușa și luă o foaie de însemnări de pe podea. Aruncându-se peste pernele de pe pat, începu să mâzgălească pe hârtia gălbuie. După aproape treizeci de minute în care se trăsese de păr și își rosese creionul, începu să scrie un paragraf. Dacă Hroswitha ar fi astăzi printre noi, ne-am adresa cu toții ei pentru sfaturi și îndrumare. Din austeritatea și liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
își imaginase, lucrări ale studenților pe care nu le restituise și care se acumulaseră în mai bine de cinci ani. Pe când dădea o lucrare la o parte, ochii i se opriră asupra unei coli de însemnări Big Chief, aspră și gălbuie, pe care scria cu creion roșu și litere de tipar: Ignoranța dumitale totală în ceea ce pretinzi că predai, merită pedepsită cu moartea. Mă între dacă ți-e cunoscut faptul că Sfântul Cassian de Imola a fost înjunghiat și ucis de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
avion, căzu dintr-un dosar și lunecă pe podea. Talc nu observă avionul, era doar unul din multele care intraseră plutind prin fereastra lui cu câțiva ani în urmă. În timp ce ateriza, fata îl ridică și văzând ceva scris pe coala gălbuie, îl despături: Talc: Ai fost găsit vinovat că ai indus în eroare și ai pervertit tineretul. Te condamn să fii spânzurat de testiculele tale subdezvoltate și lăsat să mori. ZORRO Fata mai citi o dată mesajul scris cu creion roșu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de la est și vest, căutând ceva, orice ar fi putut fi un semn favorabil. A trecut pe lângă cafenele goale, piețe murdare, case șubrede dinspre care veneau miresme de türlü și plânsete de copii. Singurul semn de viață era un pisoi gălbui ce mieuna jalnic lângă o rigolă murdară, lingându-și pântecul micuț Într-un loc În care carnea era sfâșiată, iar sângele se Închegase În jurul unei răni adânci și umflate. Mulți ani mai târziu când se gândea la tatăl lui, Yervant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
rafalelor sărate ale brizei marine. După ce fumul și mirosul s-au risipit, mătușa Banu a privit chipul palid al surorii ei mai mici care părea cu mult mai istovit decât ar fi trebuit să fie la vârsta ei. În lumina gălbuie, neclară ce se strecura de afară chipul Lui Zeliha devenise incandescent, ca și când alcoolul și supărarea i-ar fi conferit o strălucire destul de rar Întâlnită În natură. Mătușa Banu a sărutat-o ușor pe frunte, În timp ce ochii ei se umpleau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
acum la suprafața din piele verde a mesei de scris pe care aceasta era așezată. Iar acum restul încăperii prindea contur, cu mobilele guvernamentale, sofaua din imitație de piele, scaunele, mesele de scris și rafturile, toate făcute din același lemn gălbui. Dar mai mult decât orice altceva simțea prezența de neevitat a ușilor. Salitov urla. Din nou. Două uși se deschideau din 'biroul' lui Porfiri Petrovici, după cum această modestă încăpere a Departamentului de Investigare a Cauzelor Criminale era cu prețiozitate cunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
putea fi numită cameră, era un spațiu ciudat rămas după construirea restului hotelului, o celulă înghesuită într-un cotlon sub scări. Ușa avea un colț tăiat pentru a se potrivi tavanului înclinat. Lumânarea lui Dmitri dezvălui murdăria de peste tot. Tapetul gălbui își datora culoare mai degrabă vechimii decât unui design inițial și părea că odată avusese un anumit model. Patul singur acoperea aproape tot spațiul. Lâgă el, un taburet funcționa pe post de noptieră. Câteva lumânări, pe care Dmitri le aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
dădeam frâu liber imaginației. Pe un perete, deasupra leilor, tigrilor și panterelor, am prins cu pioneze o fotografie mare cu un șarpe boa dormind și cu o maimuță care își arăta fundul roșu. Pe celălalt, am atârnat poza unui deșert gălbui, cu un cer metalic, sub care se vălureau până la orizont dune de nisip. În felul acesta, când mă închideam în camera mea, ceea ce se întâmpla din ce în ce mai des, aveam de ales între două imperii. Uneori, alegeam jungla. Alteori, deșertul. Simțeam nisipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înainte, dar m-am înșelat. M-a rugat numai din nou să-l aștept și, zâmbindu-mi, dispăru pe ușă lăsându-mă iarăși singur în încăpere. Spre deosebire de coridoarele întunecoase, camera în care mă aflam era inundată de soare. O lumină gălbuie, învechită, cădea peste mobile, atenuând aspectul lor rudimentar, și pe hârțoagele care asfixiau pur și simplu încăperea. Pe toți pereții, inclusiv între ferestre, de sus până jos erau îngrămădite, unele peste altele, vrafuri mari de registre și de hârtii îngălbenite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Și nu vroiam să-l dezamăgesc. — Bei ceva, domnule sculptor? mă întrebă el brusc și m-am grăbit să zic „da”. Mi-a părut rău după aceea, însă nu mai puteam să dau înapoi. Bătrânul bea numai limonadă, o limonadă gălbuie și sălcie pe care o ținea la îndemână într-o căldare cu gheață. Am băut cu noduri o jumătate de pahar. — Într-o zi, spuse el, te voi ruga să-mi sculptezi și mie un bust. Deși un vrăjitor african
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și la Paris, atunci, sâmbătă noaptea. A răsărit foarte târziu, o văd doar așa, prizărită cum e - mai mică decât la Paris -, abia acum, ridicându-se Încet deasupra colinelor mai joase, Într-o vâlcea dintre Bricco și o altă cocoașă gălbuie, poate un lan deja secerat. Cred că am ajuns aici pe la șase seara, era Încă lumină. Nu-mi luasem nimic de mâncare, apoi, umblând la Întâmplare, am intrat În bucătărie și am găsit un salam atârnat de o grindă. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și iluminați de sus cu niște jgheaburi mici de zinc care cuprindeau lămpi albe ca rampele de teatru) erau niște fotolii joase de forma celor americane, dar de lemn gros în întregime și tăiate parcă în felii negre, alternate cu gălbui. Totul avea un aer ușor improvizat, de decor de teatru...” (Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. îngrijită și prefață de Constantin Cubleșan, Editura Minerva, Colecția „Biblioteca pentru toți”, București, 1982, pp. 186-188, text reprodus după Opere III, ediție îngrijită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ei. În spate au văzut o cușcă mare din care și-au scos capetele patru sau cinci câini care schelălăiau. — O! Câine-san! Gaston a uitat de Tomoe și a început să fugă greoi după camionetă. A fost învăluit în norul gălbui de praf ridicat de camionetă. Tomoe l-a văzut dispărând după zidul ce împrejmuia ecarisajul. Lui Tomoe, care nu prea iubea animalele, fuga lui Gaston după hingher i s-a părut cu totul ridicolă. „Exact ca un copil“, gândi ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
o piatră neagră în locul pupilei; de culoare neagră îi erau și tunica, și hlamida, și tichia mulată de postav, cu șireturile desfăcute atârnându-i de-o parte și de alta a feței. Fața și mâinile, singurele la vedere, aveau culoarea gălbuie a seului rânced. Mâinile îi erau mici, cu degete scurte, părându-mi-se nepotrivite cu fața lungă, bărbia ascuțită, nasul mare coroiat, cu vârful strâmb, și avea o gură mare și parcă lipsită de buze. Ochii cufundați în orbite dedesubtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din fund, de sub inițiala simbolică a anarhismului, un A Înscris Într-un cerc de vopsea neagră. Tineri bărboși ca niște talibani o priveau fără pic de simpatie sau de milă, și poate că râdeau de ea În timp ce sorbeau un lichid gălbui din pahare de plastic. Îi recunoscu pe câinii lui Aris, care se strecurau printre picioarele dansatorilor și le lingeau mâinile cerșind mângâieri și mâncare. Dar câinii nu o recunoscură, și când se aplecă să-i mângâie Își rânjiră dinții. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
culcare! Să meargă jocu-n vise, dară Să nu știu cât plecat-ai fost! Pasiuni Să cant îmi place, Să joc, Să desenez în culori vii Ceea ce văd peste câmpii. Să pun culoare peste tot, Să bucur ochiul orișicui Cu roșu, verde și gălbui Pe petice de orișice. Iar cu aparatul foto, Ținut aproape, lângă mine Surprind instantanee vii Cu ce se-ntâmplă pe-astă lume. Floare de copilărie Copilăria-i ca o floare de mai. O rogi din suflet: „Mai stai!” Dar ea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-mă, când te Întorci. Și eu sunt În vacanță, și pentru multă vreme.” 4 Merge, ajunge la frontieră. Păsări de pradă se rotesc În jurul unui centru nevăzut - probabil un stârv. Mușchii coapselor răspund cu suplețe la denivelările drumului. O stepă gălbuie acoperă dealurile; priveliștea se Întinde la nesfârșit Înspre est. N-a mâncat din ajun; nu se mai teme. Se trezește, Îmbrăcat, culcat de-a curmezișul patului. La Monoprix, În fața intrării de serviciu, un camion descarcă marfă. E puțin trecut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
plăcut floral, pe care am sentimentul că-l recunosc... — Caprifoi și iasomie ! exclam subit. Am ulei de baie Malone acasă. Uite caprifoiul, acolo pe zid. Nat îmi arată spre o plantă încâlcită de pe piatra veche, îngălbenită, cu flori de culoare gălbui deschis. Acum un an l-am pus. Mă uit la florile delicate cu interes. Deci așa arată caprifoiul ? — Dar iasomie nu există aici în zona asta, spune mirat. Ți se pare ție că miroase a iasomie ? — Ăă... îmi întind vag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Urcarăm printr-o peșteră din aceea care lega două case, apoi intrarăm Într-o gaură care avea toți pereții acoperiți cu un fel de blănuri cum nu mai văzusem nicicând. Unele blănuri erau numai dungi albe și negre, altele erau gălbui și pătate cu negru și cafeniu, iar altele, cele mai Înfricoșătoare, erau cânepii, dar se terminau cu niște uriașe coame roșcate. - Ăștia sunt leii. Din lei ne tragem noi și de aceea ne-a vizitat Dogon. Pe Dogon n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cristalină, cu șopârle și cocoși. Pe ocean, chiar În fața noastră, iahturile Își remorcau bărcile de cauciuc. Avioanele decolau și aterizau pe aeroport. Dar plaja era frumoasă, netedă, largă, mărginită de copaci și tufișuri Înflorite și survolată de nori de musculițe gălbui. În spatele casei era un pom cu ramurile Încărcate de lămâi. Și Îndărătul lui, un deal povârnit. Ne luam cafeaua de dimineață la capătul străzii principale. În bistrouri și patiserii se vorbea un soi de franceză. Ședeam pe terasă admirând priveliștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Solomon de Händel. Cu câteva luni Înainte ascultasem această muzică la Budapesta. „Trăiește veșnic, fericite, fericite Solomon”, Îmi cânta. Corala cântată de o singură voce avea ca fundal orchestral foșnetul mării. Sprijinit de brațele ei priveam norii de musculițe palid gălbui, filând cu sutele În fuioare unduioase. Probabil că era vremea lor de Înmulțire. Și peste ceața mișcătoare plutea negura fumului de la grătare, iar strigătorii din fața frigărilor, copii ai lui Belial, râdeau, orbiți de soare, legănând În mâini homarii vii - suspendați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
zvâcnind din apa băii. Doamne Maica Domnului! E sâmbătă! E parastasul bunicii, la Cislău! Iar ea era cât p-aci să se înece în propria cadă, colac peste pupăză! Iese repede din apa băii încercând să nu privească deprimanta vopsea gălbuie, de ulei, a pereților asudați. În curând va fi roz! Toată baia va fi roz! Lăsând peste tot mici băltoace de apă cu parfum răcoritor de lămâie, aleargă în pielea goală în dormitor, scotocește în geantă și scoate celularul. Butonează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
poate spune. Și cu toate că e miezul nopții și afară se aude strigătul unui huhurez, în atelierul pictorului lumina e aceeași lumină egală, cenușie, care poate fi văzută la toate orele zilei și ale anului. Continuând să tacă, pictorul toarnă ceva gălbui în paharele din tavă. Noroc cu Aurora, care e în formă. ─ Măi băieți, zice ea. Hai noroc și să vă spun cum stă treaba. Și le spune. În timpul ăsta, ochiul rătăcit al lui Pascal stăruie asupra fiecărui amănunt al atelierului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
e la prima scăpare. Și pentru prima oară de foarte, foarte mulți ani, are senzația binefăcătoare că se află într-un loc perfect apărat, la adăpost, poate pentru totdeauna, de Izabela. Această plăcută senzație de eliberare e intensificată de conținutul gălbui al paharului. Pascal nu-și dă seama ce ar putea fi și lucrul ăsta îi apare ca o nouă binefacere. Minunat, își zice, mă simt minunat. Habar n-am unde sunt, habar n-am ce beau, habar n-am cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și cocoșatul și așa mai departe au un iz moral insuportabil. Pe de altă parte, așa cum bine știm cu toții, frumusețea e înșelătoare. Câți dintre noi ne putem lăuda că n-am căzut niciodată pradă ispitei! Aurora întinde mâna după lichidul gălbui și trage o dușcă zdravănă. Mă rog, eu nu. Sigur, și urâții sunt frumoși, când sunt regi. Ozymandias însă chiar nu era iar sexul opus nu-i era de loc. În schimb sculptorul nu strălucea în privința asta. Bine, dacă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]