13,216 matches
-
sertarul unei servante de modă veche lîngă care stătea. Nu avea de unde să știe dacă de la început s-a așezat lîngă ea cu o anumită intenție, dacă sertarul era gol sau nu. A simțit o picătură de sudoare alunecîndu-i din geană pe lîngă rădăcina nasului, Și-a desfăcut încetișor nasturele din butonieră, a răsuflat ostentativ și a spus "Să am parte eu de o astfel de onoare?" Atmosfera s-a destins într-o clipită, Artur Stavri, fără părăsească ușa l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
culoarea alunei, piele marocană adusă cu scutire de taxe vamale, doar o simplă dovadă de respect a unui funcționar care știe cine este prințul Basarab Cantacuzino. Directorul Serviciului era calm sau se străduia să arate astfel. L-a privit printre gene, nu era înfloritor, pielea căpătase o culoare pămîntie, chelise ori numai i se rărise părul, trăsăturile se accentuaseră și, în fapt, părea mult mai în vîrstă decît era cu adevărat. Ochii lui galbeni nu clipeau. I-a făcut un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Are o tăcere și privire atît de întunecată, încît poate dărîma pe dinlăuntru orice suflet. Este înspăimîntător și la vedere, nici nu știu cum l-au primit la școala de ofițeri. Cenușiu-vînăt la față, ochi mici, negri, ascunși de sprîncene stufoase și gene dese, ca niște perdele, încît nu poți decît cu mare greutate să-i prinzi privirea, spătos, herculean de-a dreptul, cu brațele mereu îndoite din cauza mușchilor care stau să-i plesnească haina ori cămașa, îndesat, picioare scurte, butucănoase, încît nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, râurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu‑se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
neputincios; oare și ăsta fusese tot vis, mântuirea? Apoi cântările și ochii tinerilor care‑l purtau și care nu se Încumetau să și‑i ridice spre el, le vedea doar sprâncenele dese de sub fruntea Îngustă, ca și pleoapele Întredeschise de sub gene; apoi gâturile țepene și dezgolite, iar pe scăfârliile acelora care‑l purtau Înaintea sa pe Malhus se răsfângea lumina care cădea pieziș din Înălțime, ca din ceruri, ca din rai, În vreme ce mulțimea, aflată pe de lături, ținea deasupra capetelor făclii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
privea cu niște ochi lumești, și totuși angelici, abia i se păru că unul din ei Îi căuta privirea, nici n‑apucă să Întoarcă bine capul spre el, că acesta capitulă, coborând peste ochi cortina plumburie a pleoapei cu liziera genelor, văzându‑și mai departe de cântare, cu ochii mijiți și cu o gură deschisă rotund, ca un pește, Încât Dionisie presimți În privirea camuflată, În gura ca de pește, o anume fățărnicie, o detașare voită, poate considerație, dacă nu doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În jar și tăciune; Într‑adevăr, aceea era lumina! Nu era lumina rece a lunii, ci lumina zilei lui Dumnezeu, lumina soarelui, care oricum răzbate prin pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura deasă a genelor, care se vâră sub porii trupului, lumina zilei care se simte cu fiece părticică a trupului ivit din bezna rece a grotei, lumina caldă și blândă, lumina dătătoare de viață a zilei lui Dumnezeu! Dar vai, dacă era tot vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
său lăuntric ori glasul nălucirii sale lăuntrice? Iar Dionisie: „Cine ești?“ cu o voce pierită, minunându‑se și el de ce‑i ieșise. Dar parcă privirea semeață dispăru din ochii aceia albaștri pe care și‑i lăsă În jos, coborându‑și genele, și ele roșiatice la vârfuri, așa că doar buzele Începură iar să fremete: „Oh, fii binecuvântat! Sunt sclavul tău și al stăpânului tău!“ Oare și ăsta era tot vis? Buzele acelea fremătânde și bărbia tremurătoare? „Decie nu e stăpânul meu!“ se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe cei ai domnului Whittier, Miss America spune: — Așadar am dreptate dacă te ucid? Cuțitul e din setul adus de BucătarulAsasin în valiza lui de aluminiu. Și domnul Whittier o privește în ochi, atât de aproape încât li se ating genele când clipesc. Dar tot închiși aici ați rămâne, spune el, cu firele cenușii și rare de păr atârnându-i pe ceafă. Horcăind, cu vocea gâtuită în strânsoarea cravatei. Miss America flutură cuțitul spre doamna Clark și spune: — Și ea? Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
noastră planetară ne procesează sufletele... cum trebuie. În ani câinești O poveste de Brandon Whittier Niște îngeri, asta-și închipuie că sunt. Niște întruchipări ale milosteniei. Aranjate mai bine decât le-ar fi hărăzit Dumnezeu, cu soții lor bogați și genele lor bune, cu dinții lor frumoși și tenul curat. Mamele astea care nu lucrează, ai căror copii adolescenți sunt la școală. Nu lucrează, dar nici nu sunt casnice. Nu-s gospodine. Educate, desigur, dar nu din cale-afară de deștepte. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cât spun eu... Doamnei Clark îi spune: — Acuma arată-mi cum să aprind luminile alea. Și Veriga Lipsă lasă să cadă femeia în papuci pe podea. Clark și Sora își croiesc drumul prin întuneric, pipăind pereții umezi, îndreptându-se către geana de lumină gri a lămpii de pe scenă. Domnul Whittier, noua noastră stafie. Chiar și stomacul Sfântului Fără-Mațe chiorăie. Ca să-și strângă stomacul, spune Miss America, unele femei beau oțet. Așa de tare doare foamea. Spuneți-mi o poveste, spune Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
îndrăgostiți. Cum se comportă aici nu contează, dar după ce se deschid ușile va trebui să se sărute și să se îmbrățișeze de câte ori camerele sunt pe ei. Oamenii or să se aștepte la o nuntă. Poate chiar la copii. Fluturându-și genele peste ochii injectați, domnișoara Hapciu spune: — Alege-ți o fată pe care te poți preface c-o iubești pentru tot restul vieții... Sfântul Fără Mațe zice: — Atunci ce zici de mine și Contesa Clarviziune? În opinia Sfântului, o căsătorie contrafăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Manechinul e un model Betty Suflătoarea, doar cap si tors. Fără brațe sau picioare. Cu buze albastre de cauciuc. Cu ochii de plastic turnat, privind fix. Ochi verzi. Și totuși, cei care le produc, oricine-or fi, i-au lipit gene lungi. I-au lipit o perucă glamour, de femeie seducătoare din anii ’40, al cărei păr roșu e atât de mătăsos încât nici nu-l simți printre degete până când cineva îți spune „Ia-o, mă, mai ușor...”. În timp ce îngenunchea lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
peruca roșie extravagantă. Cora a cumpărat o rochie nouă pentru torsul lipsit de brațe și picioare. Și un colier de perle false. Cora nu putea arunca la gunoi ceva atât de neajutorat. I-a rujat buzele albastre. I-a rimelat genele lungi. A dat-o cu fard de obraz. Cu parfum din belșug ca să acopere mirosul. I-a mai pus niște clipsuri drăguțe. N-ar mira pe nimeni faptul că-și petrecea toate nopțile pe canapeaua din apartamentul ei, uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
se aude gheața zuruind în paharul gol. Tremurul ăsta e traumatic. E doar Parkinson. Encefalopatia traumatică cu necroză parțială a țesutului cerebral are efecte de-astea. Neuronii sunt înlocuiți de țesut cicatrizat mort. Îți pui o perucă cu bucle roșcate, gene false, dai din buze pe Bette Midomnuler la Târgul și Rodeo-ul din districtul Collaris, le oferi oamenilor șansa să-ți tragă un pumn pentru zece dolari, și scoți bani buni. În alte locuri tre’ să porți cârlionți blonzi, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pentru frumusețea sufletului ei generos. Mai erau și alții, favoriți ai sorții, vreo cinci la număr, printre ei aflându-se și un băiețel cu o privire năucitoare, pe care doamna îl adora pentru frumusețea și inteligența deosebite. Crin Soveja avea gene lungi, irisul albastru și un păr negru, de tăciune. Era înalt, subțire, tăcut și pașnic iar zâmbetul timid și gropițele din obraji topeau sufletul Luanei când se uita la el. Era fascinată de acest coleg neobișnuit care n-o lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
prima clipă. După câteva zile îl vizită din nou, însoțită de colegele ei. Se stârni un chef pe nepusă masă iar băieții și fetele profitară de apropierea dansului pentru a se cunoaște mai bine. Odată ce somnul veni să le alinte genele, Victor scoase chitara și cocoțat în vârful patului începu să cânte. Mâhnirea din inima Luanei prinse glas. Avea, în sfârșit, posibilitatea să plângă, fără lacrimi, fără să se vaite. Să-și verse amarul prin cântec, acel vers melodios blestemat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
femeii. Se înșelase în privința lui, era el capabil să se uite după altele? Ștefan nu i-ar fi dat, vreodată, un astfel de răspuns. Se culcă mâhnită, plină de îndoieli. Tânărul Noia se simțise măgulit văzând interesul și jocul din gene al Rebecăi. Îi tot alunecaseră ochii pe decolteul ei, fără să-i poată opri, inconștient că expresia chipului său îi trăda lipsa de experiență la femei. Ea remarcase asta și se simțise de două ori mai incitantă. Respira adânc, ridicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu coperta jerpelită, Înfățișând un pește mare de care se apropie un scufundător cu cuțitul În mână (erau și niște cuvinte În germană, dar Adam n-a fost În stare să le citească), și o păpușă cu ochi albaștri, cu gene negre și Întoarse. Vopseaua galbenă care ținea loc de un păr blond părea să fie doar o cicatrice, un cusur oarecare. Neng a luat-o În brațe și a strâns-o la piept ca pe un prunc, i-a lipit
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
tineri. Fata știa toate cuvintele, bărbatul doar ultima parte. O cânta fals, cu voce de copil, iar ea chicotea. ...eeesc. ...eeesc. Părul fetei, des, lucios și coafat Într-un arc, Îi cobora pe obraz și se termina cu o buclă. Genele Îi erau grele, iar ochii Încon jurați cu creion negru. O fi vrând să semene cu Chan Po Chee sau cu vreo altă cântăreață din Hong Kong, i-a trecut lui Johan prin minte. Fata râdea cu poftă și stătea cu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
fac eu cu tine, Johan? Poate că, la urma urmei, e vina mea. Dar unchiul Zam zice: Nu-ți face tu griji, Colegiul Militar o să-l Îndrepte. Nu-ți mai turna tu cenu șă-n cap, Halim, zice el, e din cauza genelor băiatului, nimeni n-are cum să-l ajute. Cum? Păi, să zicem, rădăcinile din care te tragi. Hai s-o spunem pe-a dreaptă, totul vine de la gene. Toată lumea știe că indonezie nii sunt un popor de zăbăuci. Nu prea seamănă
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Nu-ți mai turna tu cenu șă-n cap, Halim, zice el, e din cauza genelor băiatului, nimeni n-are cum să-l ajute. Cum? Păi, să zicem, rădăcinile din care te tragi. Hai s-o spunem pe-a dreaptă, totul vine de la gene. Toată lumea știe că indonezie nii sunt un popor de zăbăuci. Nu prea seamănă cu noi. Aici am avut aceeași părere! Adevărul e că n-ai ținut niciodată la mine. Mai Întâi și-ntâi, nu m-ai vrut niciodată, așa-i
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
un oculist. Reîncepură și migrenele, vechea ei meteahnă, uneori își întrerupea orele și așa puține de somn, o trezea durerea ce-i săgeta tâmplele și starea de vomă îi încleșta fălcile, se ducea mătăhăind la dulapul de medicamente, căuta printre gene comprimatul de fasconal, înghițea una, două tablete, pe moment avea impresia că stomacul și așa încordat nu le va suporta, zăbovea rezemată de peretele băii, pregătită pentru o eventuală expulzie, îi tremurau picioarele, fața deshidratată se uscase, celulele se descuamau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aproba în tăcere, el își cam epuizase numărul, o lăsa pe ea să întrețină atmosfera la tensiunea dorită, ea avea mai mult suflu, practic era inepuizabilă. Praful din cameră era înecăcios, fumul la fel. Nina se învârtea pe lângă meșter cu genele albite de var turuind fără încetare era într-o vervă nemaipomenită. Alexe își controlă din nou ceasul. E ora șapte, o înștiință pe Nina. Da? Chiar? Tresări ea. E timpul atunci. Se întoarse pe călcâie și plecă spre camera cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
umplea de transpirație. Începea să dogorească iar brațele nu mai erau umede ci ardeau. Te înăbușea praful scuturat din butuci, foșnetul uscat aproape metalic al frunzelor, metal prin metal, soarele usca. Degetele păreau calcaroase, străine. Pe limbă gust de cocleală, genele albite de praf, trupuri aplecate. Din când în când îți ștergeai fruntea cu dosul palmei și vedeai cum de pe piele se desprind ciuciuleți negri de transpirație și praf. Nopțile se pare că aici sunt grozave, seceta produce o sete necunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]