654 matches
-
dl. Turtureanu, ambii cointeresați în afacere, însoțiți de jan- darmi, Lefter pătrunde în forță în locuința pauperă a țigăn- cilor pentru a le teroriza. Comportamentul său reflectă mai degrabă ceea ce Lefter atribuie șefului său, turbarea, adică o furie fără limite. Gesticulația măruntului funcționar sprijinit de brațul înarmat al legii pare ridicolă doar în aparență pentru că violenței sale îi este impusă o limitare chiar de către cel chemat să aplice legea. Acțiunea între- prinsă de căpitanul Pandele și de dl. Turtureanu, are în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
furt, pentru care funcționarul nu are nicio dovadă. „- Ia, dă-mi- le, mă-nțelegi, la discreție, să stau eu cu dumnealor în tête-à-tête la secret... Să vezi cum scot biletele. Și zicând aceasta, se uită cruciș, fioros și scrâșnește din dinți.” Gesticulația spune totul, funcțio- narul a devenit un potențial torționar, expresia facială trădează angajamentul în exercitarea oricărei forme de presiune. Turbatul este Lefter Popescu fără nicio îndoială, iar metamorfoza măruntului funcționar spectaculoasă. Derizoria victimă a șefului ascunde în ea inversul neputinței
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
respinge, una care acordă preponderență figurilor de stil. Încă odată, arta digresiunii romantice, retorica avântată, sublimitățile discursului sunt deja procedee uzate pentru Caragiale. În articolul O, Levant, Levant ferice..., Mircea Cărtărescu observa încântat la eroii lui Bolintineanu enormul și artificialul gesticulației roman- tice, „autoparodia gesticulației lor patriotarde” sau „enorma bufonerie a unor versuri” Și Caragiale pare să sesizeze acest involuntar caracter autoparodic al unor compoziții romantice aparținând unor autori canonizați estetic. Acest caracter aparent autoparodic nu reprezintă decât un efect pervers
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
preponderență figurilor de stil. Încă odată, arta digresiunii romantice, retorica avântată, sublimitățile discursului sunt deja procedee uzate pentru Caragiale. În articolul O, Levant, Levant ferice..., Mircea Cărtărescu observa încântat la eroii lui Bolintineanu enormul și artificialul gesticulației roman- tice, „autoparodia gesticulației lor patriotarde” sau „enorma bufonerie a unor versuri” Și Caragiale pare să sesizeze acest involuntar caracter autoparodic al unor compoziții romantice aparținând unor autori canonizați estetic. Acest caracter aparent autoparodic nu reprezintă decât un efect pervers al manierizării lor pe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
proprie și pe care o scoate în evidență, cu efectele lui, Carnavalul, expresie căzută în caricatură a balurilor mascate de la curte, dar și o fuziune cu expresia mai elevată a commediei dell’arte căreia Caragiale și Pintilie deopotrivă îi împrumută gesticulația și măștile. Intrarea în universul lumii caragialești se face prin subterană, coșmaresc, cu abandonarea oricăror iluzii pentru cei care intră cum suna textul înscris la Dante în Divina Commedia pe poarta Infernului. Ce reprezintă acel loc unde insom- niacii cartofori
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
caragialiene pe care filmul său o pune în act. Caragiale și complexele identității românești În ce constă stilul lui Caragiale ? Cum îl putem iden- tifica ? Alexandru Paleologu remarca sub semnul recurenței o serie de locuri comune de la tipologia personajului la gesticulație și stilistică, toate alcătuind un limbaj caragia- lesc de uz public : „Mereu aceleași replici celebre, aceleași situații, aceleași tipuri ne vin în minte de la sine cu fiecare prilej ăși câte nu sunt !Ă. Au devenit un fel de limbaj con-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și în cel politic. Un anumit tip de a face oratorie vehiculând grandiosul, un trăirism congestionat împrumută tropii specifici curentului literar pentru a-i reinvesti și aici ne află în proximitatea clișajului ca punere în scenă a unei exorbitări retorice. Gesticulația care acompaniază acest retorism s-a pierdut, sunt puține spre mai deloc înregistră- rile unor discursuri parlamentare. Poate că oratoria dezechi- librată a personajelor caragialiene nu ar mai părea doar un exercițiu estetic de deformare. Filmul avea să evidențieze peste
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Bernhardt, pe peliculă. Prima vizio- nare cu public a fraților Lumières avea loc în 1895. Ceva din senzaționalismul și fervorile romantice traversau tea- trul pentru a se instala în film. Rică Venturiano este acasă la el în filmul mut, nu gesticulația îl face caraghios, ci faptul că noi îi auzim discursul pompos. Popularitatea romantismului era generată, cum remarca Ortega y Gasset, și de mijloacele de popularizare proprii secolului al XIX-lea, romantismul devenind un „stil popular”. „Les oeuvres roman tiques sont
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
măsură să definească struc- tural opera lui Caragiale ? În sensul unei deformări remar- cate, H.-R. Patapievici postulează existența unei stilistici identitare care se lasă cercetată tocmai prin stilistica ope- rei lui Caragiale, o stilistică deopotrivă a discursivității și a gesticulației personajelor caragialiene transpozabilă ori- când personajelor empirice ale oricărei secvențe temporale ulterioare. Iar acestei stilistici îi corespunde la nivel struc- tural hiperbola, pentru că nu este vorba de a identifica figuri de stil în opera scriitorului, ci practici discursive, conduite emblematice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acțiune, ci reclamă non-acțiunea și o euforie particulară a unei universale nimiciri fictive. Mă întorc la întrebările esențiale : această formă cu totul particulară de exces, această deformare corespunde lumii personajelor caragialiene ? Constituie ea un fapt identitar în măsură să califice gesticulația noastră ca români ? Și ceea ce s-a pierdut pe parcurs, este bășcălia, formă de violență aparent beningnă, dar în fond malignă ca un fel de genă recesivă în codul genetico-estetic al personajelor caragialiene ? Constatăm că găsim personajele care să justifice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a efectului real al liturghiei. E uimitor cum atâția credincioși se mulțumesc cu actele exterioare ale devoțiunii, dar nu își schimbă comportarea, în fapt doar aparent creștinească. Nimic nu e mai radical incompatibil cu superficialitatea decât o viață creștină, iar gesticulația riscă să fie cu atât mai superficială, cu cât e mai vizibilă (ceea ce nu înseamnă că cea autentică și profundă trebuie neapărat să fie ascunsă). Apoi, părintele Stăniloae a ținut o predică extraordinară. O predică despre ce înseamnă a ți
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cel mai instructiv. Lucrurile încep să apară foarte limpezi în salutul acesta angelic, prilejuit de fiecare nouă întâlnire” (E. d’Ors, op. cit., București, ed. Meridiane, 1977, pp. 143-144). Să ne amintim că „salutul angelic” se adresează cu vorbele gratia plena. Gesticulația și poza „competentă” sunt înlăturate dezinvolt și autoritar. Competența reală e, bineînțeles, implicit una tehnică, dar mai ales una umană. Deci : culturală (ca să nu zic „umanistă”). Un astfel de critic, capabil de fecunde hiperbole și de formulări izbitoare, e necesarmente
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
măiestrit lucrate. Ca grad de dificultate, întreaga partitură a operei nu este chiar din cele mai ușoare și cu atât mai mult dirijorul merită calificativul maxim pentru siguranța sa! Este o plăcere să-l urmărești din sală și pentru eleganța gesticulației reținute, obținând în felul acesta efect emoțional, împreună cu dozarea nuanțelor, bine urmărite. Din distribuție au făcut parte câțiva tineri foarte bine școliți, atât de dirijor, cât și de profesorii de specialitate în canto. Aș putea să remarc, în ordinea ierarhiei
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
comod, cu oroare de suferință și e mai ales un om manierat. Impresia că eroii lui Caragiale sunt vulgari e falsă și vine mai ales de acolo că, voind să pară distinși, ei nu și-au educat încă limbajul și gesticulația. Lărgind sfera balcanismului, Caragiale încearcă o nuvelă de limbaj și atmosferă. Pastramă trufanda e o prelucrare a unei bucăți nastratinești (o cita și Poggio Bracciolini în Liber facetiarum), Kir Ianulea, o versiune largă după Belfagor al lui Machiavel, Abu-Hasan, un
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lui Camil Baltazar, ftizic simulat, ca simplu pretext de coordonare a unor emoții universal umane: înfrățirea cu semenii care suferă împreună cu noi, presimțirea morții, melancolia autumnală etc. În figurarea sentimentelor, poetul are tehnica sa caligrafică, hieratismele, peisagiile de proiecție și gesticulațiile sale. Tocmai această supunere a sincerității într-un sistem face valoarea poeziei. Întristatul ia poza tuberculosului într-un pat de sanatoriu, dând mâinilor un gest stilizat: ..și ca să ne simțim mai bine vom împleti mâinile în chip de frăținătate. Morții
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
centrul tuturor reportajelor e șeful statului. Ceea ce m-a impresionat însă în ultimul a fost chipul unei țărănci care continua să lucreze pe un lan de porumb năboit de ape: numai durere, tristețe și resemnare! Portret sugestiv, figura ei estompa gesticulația hortativă a președintelui. Probabil, mîine-poimîine năvala apelor va înceta. Treptat, urmele calamității vor dispărea. Ar trebui, totuși, ca din această întîmplare teribilă să se extragă concluziile cele mai adevărate. Inundațiile au scos la iveală faptul că nu sîntem pregătiți nici
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
livrează cu cîntarul, pun în circulație doar partea lui ușor digerabilă. Nesuferite îmi sînt frazele lor cosmetice (plasturi pentru afectările vanitoșilor), felul lor de a naviga printre Scyllele și Charibdele evenimentelor, echilibristica (i)morală și, nu în ultimul rînd, toată gesticulația lor lipsită de autenticitate. Adevărul cere întotdeauna concentrare, profunzime; nu sînt capabili de asta! Important li se pare „să dea frumos în fața cui trebuie”. Oportuniști, nu se ocupă niciodată de idei, ci de persoane. Bineînțeles, de persoanele de pe urma cărora pot
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și eșuînd. Pur și simplu, nu le iese. Puși alături de cei pentru care poezia ocazională, „patriotică”, constituie o rutină, par fără vînă, caligrafici. Mecanismele lor interioare sînt astfel calibrate, încît li-i imposibil să folosească retorica zgomotoasă, cu banalități și gesticulație agitatorică. Scriu și ei uneori pe teme date, dar în regim metaforic, cu un plus de abilitate „tehnică”. Gradul de „expunere” e minim în raport cu ceilalți, deoarece poemul comandat e, de obicei, inclus într-un grupaj, camuflat de poeme pe teme
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și un Victor Atanasiu sau un alt tenorino. Care sînt cauzele? Una e aglomerația de pe „ogorul criticii”: cam mulți inși fără patos și fără etos, în textele cărora nu găsești o singură frază cu timbru critic. Lucru știut: metodele, procedeele, gesticulația pot fi împrumutate, mimate. De aci impresia nedreaptă de epigonism, de uniformitate. O altă cauză e că, în nouă din zece cazuri, „critica nu e critică”, adică nu neagă, „e prea pozitivă”. Adesea - reproș real - în locul unei judecăți sau atitudini
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
un tablou cu cei zece debutanți incluși în „caseta” Intonații a Editurii Junimea, pe V.M. l-aș așeza al doilea din stînga jos, un loc de frunte. Am remarcat calitatea „notațiilor” sale, arătînd totodată că, preocupat să se distingă prin gesticulație intelectuală, atenuează ori încifrează ceea ce vrea să exprime: poezia nu curge! Prin urmare, l-aș vrea mai degajat în fața cuvintelor, mai puțin căutat, mai puțin „prețios” decît e în momentul de față. Debutul în grup l-a avantajat: îi evidențiază
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
propriul său instinct, educat prin contemplarea În lungile decenii socialiste a atâtor stupefiante convertiri și compromisuri În lumea scriitoricească. Arăta un sănătos scepticism față de orice vedetism și nu renunța la un soi de țărănească, deși subtil rafinată, neîncredere față de motivația gesticulației publice, chiar și atunci când era vorba de „cavalerii bunelor speranțe” care animau mitologia momentului. Am fost de-a dreptul șocat auzindu-l vorbind cu un soi de amară condescendență despre unii disidenți, neascunzându-și, de pildă, suspiciunile față de un poet
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
spiritual al lui Nicolae Ceaușescu. Iar Cârmaciul îl adoptă și-l utilizează pentru a-l dubla pe fiul cel drept care nu avea nici pe departe calitățile celui înfiat. Copil teribil al anilor ’60, sprijinit de activiști „luminați”, afișând uneori o gesticulație de critic și reformator, poetul cucerește cititorii și pe unii dintre confrați. Prinzând gustul elogiilor și al cuceririi mulțimilor, dornic să ocupe primul loc între cei din generația sa, poetul nu se mai mulțumește cu acest statut. În anul 1972
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
sa autentică, placheta de tinerețe, Poeme și proză (1913), anunța dominantele liricii lui: amestecul „neghinei” terestre în „spicul de aur” al idealului și tumultul „inimii” întrecând „armoniile gândirii” (Inimei). Acompaniamentul grav, elegiac, al neliniștilor stârnite de spectacolul „eternităților contradictorii”, o gesticulație patetic-romantică, ce transformă în procesiune sacramentală căutările sau umbletul în lume al omului, irizările simbolice, sugestia reușesc, în Drumul, să transmită prezența misterului. În ciuda mimeticelor Nevroze și a clișeelor simboliste (Parc mort, Căderea frunzelor), a neputinței de a ocoli conceptul
CELARIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
ce se degajă din cronica - ori microfresca burlescă și satirică - a societății postdecembriste. Scriitorul nu este un „simplu” umorist; el cercetează noimele majore ale existenței, cu serioasă înclinare către recursul la spiritualitate, gândit la modul grav, nu la cel al gesticulației histrionice. SCRIERI: Amintiri din provincie, Iași, 1983; Firesc, București, 1985; Erou fără voie, Bacău, 1994; Un regat pentru o muscă, Botoșani, 1995; Povestea Marelui Brigand, Cluj-Napoca, 2000; Simion liftnicul, București, 2001. Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, O primă retrospectivă, SLAST, 1982
CIMPOESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286227_a_287556]
-
au alcătuit și au funcționat în baza unei logici comune sau a unor legi intrinseci, identificabile prin mijloacele sociologiei literare. Astfel, fiecare cenaclu important se naște sub semnul unei crize pe care urmează să o remedieze. Însoțită fiind de o gesticulație polemică și contestatoare, uneori chiar subversivă - tradusă în campanii de presă, manifeste și/sau declarații de intenții -, apariția unui c.l. se fundamentează pe o realitate față de care gruparea respectivă se definește prin delimitare, față de care se declară în opoziție
CENACLU LITERAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286162_a_287491]